PLACIDO DOMINGO ÎN SUA ȘI ÎN EUROPA     Washington, Diana Negre

Ultima victimă a mișcării feministe „MeToo” („Și eu”), este tenorul spaniol-mexican, Plácido Domingo, un om de mare succes, atât în SUA, cât și în Europa, dar, care, de acum încolo, este văzut foarte diferit pe cele două maluri ale Atlanticului.

Mijloacele de informare americane au răspândit imediat acuzațiile mezzo-sopranei Patricia Wulf, care, de când s-a retras de pe scenă, a devenit agent imobiliar, și singura care a avut curajul să îl denunțe pe față de hărțuire sexuală, dintre cele vreo zece femei care, pentru moment, preferă să rămână anonime.

Plácido Domingo

Patricia Wulf

Conform noii mode din SUA, Plácido Domingo a fost considerat imediat vinovat, a fost suspendat, pe loc, din funcția de dirijor  al Operei din Los Angeles, și i-au fost anulate toate concertele pe care urma să le dea, în diferite orașe din țară.

De fapt, „a început o investigație împotriva sa”, însă, conform principiului feminist în vigoare, în virtutea căruia acuzațiile oricărei femei sunt considerate întotdeauna ca fiind valabile,  impresarii de operă din SUA nu mai văd nicio posibilitate ca el să-și continue activitatea concertistică. Ar fi putut să îl sprijine, însă, se tem că reacția feministă le-ar ruina afacerile.

Desigur, această „certitudine” că acuzațiile se bazează pe fapte adevărate  răspunde curentului actual din SUA: din motive, în principal, politice, congresmenii și purtătorii de cuvânt ai Partidului Democrat au hotărât că orice femeie care îl acuză pe un bărbat de hărțuire sexuală are întotdeauna dreptate, astfel încât, principiile juridice, conform cărora, toți sunt nevinovați, atâta timp cât vinovăția lor nu este dovedită, sunt suspendate.

Și cum majoritatea mijloacelor de informare sunt afine Partidului Democrat, aceasta este norma pe care o urmează, când este vorba de asemenea fapte.

Acest lucru, însă, în Europa –cel puțin, în momentul de față- nu se aplică încă, iar reacția diferitelor teatre, unde Plácido Domingo urmează să-și facă apariția, în următoarele luni, a fost foarte diferită: impresarii europeni au contracte cu Plácido Domingo și trebuie să le respecte, atâta timp cât nu există dovezi împotriva sa.

Problema se pune diferit și datorită curentelor de opinie, care merg în sensuri diferite pe cele două maluri ale Atlanticului: în SUA există o adevărată furoare feministă, care nu este anti-macistă, ci antimasculină, iar doamnele ne asigură că testosteronul este cauza tuturor relelor. Orice încercare de a pune la îndoială acuzațiile, care apar zeci de ani după comiterea faptelor, ar deveni atât de nepopulară, încât Operele se tem că-și vor pierde prea mulți clienți.

Poate este o exagerare, dar este opinia care se citește și se aude în mijloacele de informare, în general, foarte atente la sectoarele cele mai progresiste din țară, și ele sunt cele care decid în privința opiniei generale, fie că e adevărată, fie că nu e. E la fel ca acum doi ani și jumătate, când dădeau asigurări că Hillary Clinton va fi cea care va câștiga alegerile, dar omul de rând a avut simpatii nebănuite pentru Donald Trump.

Pe de altă parte, noțiunea de hărțuire sexuală este foarte diferită în Europa. Poate este influența puritană, însă, în SUA, când se vorbește de hărțuire, lucrurile sunt foarte delicate, cu toate că, despre activitatea sexuală se vorbește mult mai frecvent, și aceasta începe la o vârstă mult mai fragedă.

De exemplu, întreprinderile organizează cursuri pentru angajații lor, pentru ca aceștia să știe să evite hărțuirea sexuală a colegelor lor. Un exemplu de hărțuire ar fi să te uiți la picioarele unei femei când aceasta se apleacă și se vede ceva mai mult din corpul ei, iar tu să-i spui că e superbă. Dar, nici  să-i propui să iasă cu tine, deoarece va considera că o agresezi, oricât ar avea libertatea de a nu accepta invitația.

În cazul Patriciei Wulf, se pare că Plácido Domingo ar fi făcut ceva foarte amenințător  șoptindu-i la ureche „Chiar trebuie să mergi acasă, în noaptea asta”? Și întrucât Patricia a tot refuzat invitația, Plácido Domingo, atunci când l-a întâlnit pe soțul doamnei Wulf, i-a spus „Sunt bucuros să-mi cunosc rivalul”.

Nimeni nu pune la îndoială faptul că Plácido Domingo e un fustangiu, însă, se pare că, în SUA, artistele au trăit într-o lume atât de castă și de pură, încât se pierd în fața unor asemenea comentarii și cu greu rezistă tentațiilor erotice…

Desigur, în Europa, multă lume crede că acestea sunt aiureli americane, care nu se pot întâmpla și pe vechiul continent, dar, ia să privim puțin în urmă: hamburgherii, blugii, șepcile de baseball sau mișcările de protest vin tot de acolo de unde au venit donut-ul (gogoașa), ketchup-ul sau siropul de arțar.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

DOS DOMINGOS Y DOS MUNDOS    Washington, Diana Negre

La última víctima del movimiento feminista “MeToo” (“yo también””), es el tenor español y mexicano Plácido Domingo, un hombre con un historial tan brillante en Estados Unidos como en Europa, pero que, a partir de ahora, es visto de forma muy diferente a ambos lados del Atlántico.

Los medios informativos norteamericanos no han perdido tiempo en divulgar las acusaciones de la mezzo-soprano Patricia Wulf, convertida en agente inmobiliaria desde que se retiró de los escenarios y la única que ha dado la cara entre la decena de mujeres que le denuncian por acoso sexual. Las demás, prefieren el anonimato…de momento.

Plácido Domingo

Patricia Wulf

Según la nueva moda feminista en Estados Unidos, Domingo ha sido inmediatamente declarado culpable y suspendido de forma fulminante como director de la Opera de Los Angeles, además de ver anuladas sus actuaciones en diversas ciudades del país.

En realidad, lo que han hecho es “abrir una investigación”, pero, ante el principio vigente feminista, de que las acusaciones de cualquier mujer siempre se han de considerar válidas,  los empresarios operísticos norteamericanos no ven posibilidad de mantener el programa de sus actuaciones. Es decir, sí podrían mantenerlos, pero temen que la reacción feminista sea tan negativa que acabe con su negocio.

Claro que esta “seguridad” en cuanto a la certeza de las acusaciones es muy particular y responde a las corrientes del momento en Estados Unidos: por razones principalmente políticas, los congresistas y portavoces del Partido Demócrata han decidido que cualquier mujer que acuse a un hombre de acoso sexual siempre tiene razón, de forma que, los principios jurídicos de que todos son inocentes mientras no se demuestre su culpabilidad, quedan suspendidos en este ámbito.

Como la mayoría de los medios informativos son afines al Partido Demócrata, es la norma que siguen a la hora de presentar temas semejantes.

Es algo que en Europa -todavía al menos- no se aplica y la reacción de diversos teatros donde Domingo ha de aparecer en los próximos meses ha sido muy diferente: los empresarios musicales europeos tienen un contrato con Domingo y lo han de respetar, mientras no haya pruebas contra él.

La diferencia de planteamientos se debe también a las corrientes de opinión, que van en sentido contrario a ambas partes del Atlántico: en Estados Unidos hay un auténtico furor feminista que no es ya anti-machista, sino antimasculino y las damas nos aseguran que la testosterona es el origen de todo mal. Cualquier pretensión de poner en duda acusaciones que surgen decenios después de los posibles hechos sería tan impopular que los centros operísticos temen perder demasiados clientes.

O quizá esto sea también una exageración: es la opinión que se lee y se oye en los medios informativos, generalmente atentos a los sectores más progresistas del país y son los que deciden cuál es la opinión general, tanto si coincide o no con la realidad. Es algo semejante a lo que pasó hace dos años y medio, cuando todos nos aseguraban que Hillary Clinton ganaría las elecciones y el ciudadano de a pie resultó tener simpatías insospechadas por Donald Trump.

Por otra parte, el concepto de acoso sexual probablemente también es distinto en Europa. Quizá sea la influencia puritana, pero, en Estados Unidos, a la hora de hablar de acoso se hila muy fino -por mucho que la actividad sexual sea tanto o más frecuente y comience a edad muy temprana.

Por ejemplo, las empresas dan clases a sus empleados de lo que han de evitar para no acosar sexualmente a sus colegas. Ejemplos de semejante conducta es mirar la piernas de una dama cuando se agacha y muestra algo más de su anatomía y decirle que está muy guapa. También es peliagudo invitarla a salir, porque la chica se lo puede tomar como una agresión -por mucho que tenga la libertad de rechazar la invitación.

En el caso de Patricia Wulf, asegura que Domingo hizo algo tan amenazador como susurrarle al oído “¿De verdad has de ir a tu casa esta noche”? Como la cantante rechazó repetidamente la invitación, cuando Domingo vio al marido de Wulf le dijo “Me gusta conocer a mi rival”.

Que Domingo ha sido siempre mujeriego no lo disputa nadie, pero parece ser que en Estados Unidos las artistas han vivido en un mundo tan casto y puro que se desconciertan ante semejantes comentarios y tienen dificultades para resistir las tentaciones eróticas…

Seguramente que en Europa mucha gente piense que eso son disparates americanos que no ocurren en nuestro continente, pero miremos atrás: las hamburguesas, los pantalones vaqueros, las gorras de baseball o los movimientos contestatarios vienen del mismo lugar que los donuts, el kétchup o el jarabe de árce.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.