O curte vraiște/Un patio revuelto 

M 1Evo Morales

O curte vraiște           Washington, Diana Negre

Washingtonul a fost printre primele capitale care au recunoscut-o pe noua președintă a Boliviei și nu și-a ascuns satisfacția când a văzut că Evo Morales era nevoit să lase puterea, pe care a deținut-o 14 ani, timp în care a făcut parte din „camarila celor răi ”, în ceea ce  mulți numesc „curtea din spate” a SUA, supraputerea dominantă pe continent, atât din punct de vedere politic, cât și militar.

Cu toată această dominație, SUA sunt nevoite, de mulți ani, să suporte existența unei serii de regimuri cu care, nu numai că se află în total dezacord, ci care exercită și o influență în regiune, într-un sens contrar celui pe care îl dorește Washingtonul.

Desigur, dușmanul cel mai vechi din zonă este Cuba, care se înfruntă cu SUA de mai mult de jumătate de secol, nu numai prin ceea ce se întâmplă în insulă, dar și prin influența pe care o exercită asupra vecinilor ei hispanofoni.

Căci, dacă Cuba nu a reușit să-i ofere populației sale un nivel de viață mai bun și dacă eșecul ei economic este de asemenea natură, încât egalitatea vine doar de la sărăcia generalizată, ea a reușit, în schimb, să-și extindă tentaculele în regiune: Venezuela, Ecuador, Bolivia și Argentina s-au aliat, pentru perioade mai mult sau mai puțin lungi, cu regimul cubanez și au denunțat „imperialismul” care, conform liderilor lor, este cauza sărăciei atâtor țări de pe un continent bogat în resurse naturale.

B 1

În cazul Boliviei, ar fi interesantă o comparație cu Venezuela, țară cu o sărăcie în creștere, cu toate că are cele mai mari rezerve de petrol din lume, și care a evoluat de la o relativă bunăstare la o mizerie aproape absolută.

Prin această comparație, vedem o serie de factori care explică supraviețuirea regimului „chavist”, care a trecut de la o relativă bunăstare, la o sărăcie aproape absolută, în timp ce bolivienii au înregistrat unele îmbunătățiri, în cei 14 ani, cât a guvernat Evo Morales.

Pentru început, să semnalăm că rolul militarilor diferă foarte mult în cele două țări: lui Morales i-a arătat ușa generalul Williams Kaliman, militarul cu rangul cel mai înalt din țară, spre binele păcii interne și în apărarea constituției. E un contrast foarte mare față de relația pe care a avut-o Chávez cu militarii: Morales, de proveniență umilă, s-a autodefinit ca fiind un „cocalero” (cultivator de coca) reprezentând popoarele indigene; el n–a avut niciodată vreo relație specială cu militarii. În schimb, Chávez, nu numai că provenea din rândurile lor, dar, a avut foarte multă grijă să le dea felii zdravene din afacerile țării, în mod deosebit în domenii care i-ar putea trimite foarte ușor la închisoare.

K 1Williams Kaliman

La ora actuală, ofițerii venezolani beneficiază de acoperiri și operații ilegale care le permit să evite sărăcia generalizată, însă, dacă  n-ar avea protecția regimului, ar ajunge de îndată la închisoare. Lui Chávez i-a urmat un om fără experiență militară, dar, actualul șef al guvernului, Nicolás Maduro, poate conta pe fidelitatea pe care i-o garantează corupția existentă printre ofițeri.

Generalul Kaliman, în mod sigur, a acționat în apărarea constituției și a ținut seama de rezultatele investigațiilor făcute de OSA (Organizația Statelor Americane), care revelau o fraudă foarte clară în procesul electoral și în numărarea voturilor. Același lucru s-a întâmplat și în Venezuela, dar militarii nu au acționat în apărarea democrației sau a drepturilor poporului, ci doar pentru a-și salva propria lor piele și pentru a-și proteja privilegiile.

La toate acestea se adaugă influența cubaneză: regimul fraților Castro –iar acum cel al succesorilor lor- utilizează resurse de care dispun din belșug pentru a reprima nu numai propria lor populație, dar le pune și la dispoziția regimului venezolan…și a propriilor lor interese.

Apropierea lui Chávez de Fidel Castro era bine cunoscută, iar Havana l-a învățat o serie de lecții despre cum să-și controleze populația. Și, în plus, Venezuela s-a umplut de „experți” cubanezi, care lucrau în spitale, dar și îndoctrinau copiii din școli.

A fost un schimb benefic pentru ambii. Chávez a venit cu importante ajutoare pentru o Cubă cronic săracă: medicii și învățătorii cubanezi aveau locuri de muncă și salarii în Venezuela, ce au umplut casele de bani din Havana, care își oprea o bună porție din salariile lor. În plus, Venezuela dăruia petrol Cubei, cu toate că acest dar nu era chiar atât de benefic pe cât părea, deoarece petrolul venezolan este foarte dens și greu de rafinat, încât char Venezuela îl trimitea la rafinăriile din SUA. Dar și așa, îi servea Cubei, care îl exporta spre locuri unde era folosit din plin, și de unde primea valuta, de care insula are atâta nevoie.

La ora actuală, visteria venezolană este aproape goală, dar, ceva tot mai există pentru a-i recompensa pe prietenii cubanezi, care le pun la dispoziție experiența dobândită în mai mult de jumătate de secol de represiune internă și de înfruntare a colosului american. Superioritatea militară și economică nu le servește SUA pentru a reduce o insulă sărăcită, dar, nici acesteia, căci populația Cubei fuge masiv de mizerie.

Unele țări iberoamericane merg pe direcția dorită de Washington: Peru, Columbia sau Brazilia, dar, altele, cum este Argentina par a fi dispuse să se reîntoarcă la frontul „anti-imperialist”. Vecinul mexican, care i-a oferit azil politic lui Morales rămâne o necunoscută: AMLO (Andrés Manuel López Obrador) se va decide pentru o conviețuire mai bună cu SUA, sau va reveni la lunga perioadă a anilor de înfruntare ?

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Un patio revuelto      Washington, Diana Negre

M 2Evo Morales

Washington fue uno de los primeros en reconocer a la nueva presidenta de Bolivia y no escondió su satisfacción al ver cómo Evo Morales se veía obligado a abandonar un poder que había ostentado durante 14 años, en que formó parte de la camarilla de “malos” en lo que muchos llaman el “patio trasero” de Estados Unidos, la gran potencia hemisférica que domina tanto política, como militarmente.

A pesar de este dominio, los Estados Unidos llevan ya muchos años padeciendo la presencia de una serie de regímenes con los que, no solamente están en total desacuerdo, sino que ejercen influencia en la región y lo hacen en un sentido contrario al que Washington desearía.

Naturalmente, el más viejo de los enemigos hemisféricos es Cuba, que lleva ya más de medio siglo enfrentada a Estados Unidos, no sólo por lo que ocurre dentro de la isla, sino por la influencia en los vecinos de su misma habla hispana.

Porque si Cuba no ha conseguido ofrecer a su población un nivel de vida más alto y su fracaso económico es tal que la igualdad tan solo la ha podido plasmar en la pobreza generalizada, en cambio sí, que ha podido extender sus tentáculos por la región: Venezuela, Ecuador, Bolivia, Argentina se han aliado, durante momentos más o menos largos, con el régimen cubano y han denunciado el “imperialismo” que, según sus líderes, es causa de la pobreza que sufren tantos países de un continente rico en recursos naturales.

B 2

En el caso de Bolivia, resulta interesante hacer una comparación con Venezuela, un país sumido en una pobreza creciente, a pesar de tener las mayores reservas de petróleo el mundo y que ha pasado de un relativo bienestar, a una miseria casi absoluta.

Y en esta comparación, se pueden ver una serie de factores que explican la supervivencia del régimen “chavista”, cuyos ciudadanos han pasado de un relativo bienestar, a una miseria casi absoluta, mientras que los bolivianos han experimentado algunas mejoras, en los casi tres lustros en que gobernó Morales.

 Para empezar, es muy diferente el papel de los militares en uno y otro país: a Morales le enseñó la puerta el general Williams Kaliman, el militar de mayor rango del país, en aras de la paz interna y la defensa de la constitución. Un gran contraste con la relación que Chávez tuvo con el estamento militar: Morales, de origen humilde que se ha autodefinido como ¨cocalero” y representante de los pueblos indígenas, no tuvo nunca una relación especialmente estrecha con los militares. Una gran diferencia con Chávez, que no sólo provenía de sus filas, sino que tuvo bien cuidado de darles buenas tajadas en los negocios del país, especialmente aquellos que podrían llevarlos a la cárcel.

K 2Williams Kaliman

Hoy en día, los oficiales venezolanos se benefician de tapujos y operaciones ilegales que les permiten eludir la miseria generalizada, pero, les pondría en las mazmorras sin la protección del régimen. A Chávez le sucedió un hombre con escasa experiencia militar, pero, el actual jefe de gobierno, Nicolás Maduro, puede contar con la fidelidad que le garantiza la corrupción entre los oficiales.

Es cierto que el general Kaliman actuaba en defensa de la constitución y respondía a los resultados de las investigaciones realizadas por la OEA (Organización de Estados Americanos), que descubrieron un claro fraude en el proceso electoral y en el recuento de votos. Pero, otro tanto ha ocurrido en Venezuela y los militares no han actuado en defensa de la democracia o los derechos del pueblo, sino para salvar su propia piel y proteger sus privilegios.

A todo esto, se suma la influencia cubana:  el régimen de los hermanos Castro -y ahora de sus sucesores- utiliza unos recursos que le sobran ampliamente para reprimir a la población de su propia isla, y los pone al servicio del régimen venezolano… y de sus propios intereses.

El acercamiento de Chávez a Fidel Castro era bien conocido y en la Habana aprendió una serie de lecciones para controlar a la población. Pero, no sólo eso, sino que Venezuela se llenó de “expertos” cubanos que tanto atendían los hospitales, como adoctrinaban a los niños en las escuelas.

Fue un intercambio beneficioso para ambos. Chávez dio importantes ayudas económicas a una Cuba crónicamente pobre: los médicos y maestros cubanos tenían trabajo y sus sueldos en Venezuela mejoraban también las arcas de la Habana, que se quedaba con una buena porción de su sueldo. Además, Venezuela regalaba petróleo a Cuba, aunque este regalo no era tan beneficioso como podría parecer, pues el crudo venezolano es extraordinariamente denso y tan difícil de refinar que incluso Venezuela ha tenido que mandarlo a las refinerías de Estados Unidos. Aún así, podía servirle a Cuba para exportarlo a lugares donde tendría un buen uso a cambio de las divisas que tanto escasean en la isla.

Hoy en día, las arcas venezolanas están casi vacías, pero algo queda para compensar a sus amigos cubanos que ponen a su servicio la experiencia acumulada en más de medio siglo de represión y de enfrentamiento al coloso americano, cuya superioridad militar y económica no le sirve para reducir a una isla empobrecida, ni a un país cuya población huye en forma masiva de la miseria.

Algunos países iberoamericanos han entrado en el rumbo que Washington favorece, como Perú, Colombia o Brasil, pero algunos como Argentina parecen dispuestos a volver al frente “anti-imperialista”. Mientras, el vecino mexicano que ha brindado asilo político a Morales es todavía una incógnita: AMLO (Andrés Manuel López Obrador) se decantará por una mejor convivencia con Estados Unidos, o volverá a los largos años de enfrentamiento ?

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana