RAȚIUNILE LUI TRUMP   Washington, Diana Negre

A-l critica pe actualul președinte american este atât de ușor, încât o face aproape toată lumea. Însă, sunt domenii și situații în care are dreptate; de exemplu, în politica de securitate.

Până la venirea lui Donald Trump la președinția SUA, această țară se afla în dubla inerție creată de victoriile asupra Axei în cel de al Doilea Război Mondial și, mai târziu, asupra URSS. Mai ales triumful armat i-a permis Casei Albe să monteze o structură de alianțe care unea strâns lumea liberă cu cauza americană (aproape că o ținea legată). Era o afacere rotundă pentru toți partenerii: Pentagonul își putea permite să aibă o organizație militară proporțională cu populația sa și rațional de costisitoare; iar aliații săi se bucurau de o securitate militară  – pax americana – cu cheltuieli minime.

Adică, analizate în profunzime, cele două victorii (asupra germanilor și japonezilor, în războiul cald, si asupra URSS, în războiul rece) se dovedesc a fi, esențialmente, două victorii economice. Cei din Axă au fost învinși deoarece nu aveau nici oameni și nici resurse economice comparabile cu cele ale Washingtonului, iar Moscova a fost împinsă în ruină și dizolvare, deoarece nu a putut face față cursei înarmărilor, întreprinsă de președintele Reagan.

Toate acestea nu sunt și nici nu au fost, la vremea lor, un secret. Nu este un secret nici faptul că lumea din secolul al XXI-lea prezintă o constelație de confruntări cu totul diferită de cea din secolul al XX-lea. Nu numai că lumea bipolară (SUA și URSS) de atunci este, în ziua de azi, o scenă cu mai mulți protagoniști – China, Rusia, Uniunea Europeană, Japonia – și cu semiprotagoniști (Turcia și alte țări emergente), dar toți aceștia vin cu aportul lor mai mult în domeniul economic, decât în cel militar. Soluțiile bazate doar pe arme au rămas pentru grupuscule (teroriști și megalomanii radicale, ca Statul Islamic). Marii protagoniști au optat pentru modelul Reagan și încearcă să-și satisfacă interesele devenind hegemonici din punct de vedere economic…sau pe aproape.

În acest context, Trump a optat pentru o politică de securitate după criteriile stricte ale contabiității. A renunțat fără menajamente – dar nu recunoaște acest lucru – la conceptul de „jandarm al lumii”, din anii 40/50, pentru a interveni militar doar acolo și atunci când interesele vitale ale SUA se află în pericol. Astfel, retragerile din Afganistan, Siria sau din Nordul Africii au fost niște decizii pe care le-ar fi aprobat orice contabil sau orice general conștient de limitele pe care le impuneau banii din „pușculița” de care dispunea.

Însă aceste retrageri sunt niște nimicuri strategice; bătăliile decisive vor fi cele economice. Trump, în felul său și cu viziunea sa radicală, deja a intrat în luptă cu Beijing și încearcă să țină la respect Moscova. Dar, până nu e demonstrat contrariul, să scoți din joc compania tehnologică chineză „Huawei” sau să paralizezi gazoductul ruso-german „Nordstream 2” nu înseamnă nicidecum să înlături amenințarea economică ruso-chineză. Pentru a realiza acest lucru se vor mai duce bătălii în multe sectoare ale economiei și va trebui să existe o concepție politică pe care să o împărtășească și opoziția. Că aceste bătălii vor avea loc, este mai mult ca sigur. Dar, nu și rezultatul lor…

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LAS RAZONES DE TRUMP      Washington, Diana Negre

Criticar al actual presidente estadounidense es tan fácil que lo hace casi todo el mundo. Pero hay temas y situaciones en las que hace lo correcto; por ejemplo en política de seguridad.

Hasta la llegada de Donald Trump a la presidencia de los EE.UU., estos habían seguido en la doble inercia generada por las victorias sobre el Eje en la Segunda Guerra Mundial y, posteriormente, sobre la URSS. Sobre todo, el triunfo armado permitió a la Casa Blanca montar un andamiaje de alianzas que vinculaba estrechamente al mundo libre a la causa estadounidense (casi le ataba). Era un negocio redondo para todos los socios: el Pentágono podía permitirse una organización militar proporcional a su demografía y razonablemente cara; y sus aliados gozaban de una seguridad militar – la pax americana – a bajo coste.

Es decir, que si se analiza más profundamente, las dos victorias (sobre alemanes y japoneses en la guerra caliente y sobre la URSS, en la guerra fría) fueron esencialmente dos triunfos económicos. A los del Eje se les venció porque carecían de hombres y recursos económicos comparables a los de Washington y a Moscú se le llevó a la ruina – y consecuente disolución – porque no pudo hacer frente a la carrera de armamentos emprendida por el Presidente Reagan.

Todo esto no es –ni fue en su día – ningún secreto. Tampoco lo es que el mundo del siglo XXI presenta una constelación de confrontaciones totalmente diferente a la del XX. No solo que ahora el mundo bipolar (EE.UU. frente a la URSS) de entonces es hoy en día un escenario con múltiples protagonistas – China, Rusia, la Unión Europea, Japón – y casi protagonistas (Turquía y otras naciones emergentes), sino que todos ellos hacen sus mayores envites en el ámbito económico muchísimo más que en el militar. Eso de las soluciones a tiro limpio ha quedado para los grupusculares (terroristas y megalomanías radicales, como el Estado Islámico). Los grandes protagonistas han optado por el modelo Reagan y tratan de alcanzar sus intereses a fuerza de ser económicamente hegemónicos… o casi.

En este contexto Trump ha optado por desarrollar su política de seguridad con criterios eminentemente contables. Ha renunciado descaradamente – pero sin confesarlo – al concepto de “policía del mundo” de los años 40/50 y se limita a intervenir militarmente sólo dónde y cuándo corren peligro los intereses vitales de los EE.UU. Así, por ejemplo, retirarse del Afganistán, Siria o el Norte África han sido decisiones que suscribiría cualquier contable o cualquier general consciente de los límites de su “caja de guerra”.

Pero todas estas retiradas han sido fruslerías estratégicas; las batallas decisivas serán las económicas. Trump, a su manera y con su visión radical, ya ha entablado batalla con Pekín y trata de tener a raya a Moscú. Pero hasta que se demuestre lo contrario, descalabrar a la tecnológica china “Huawei” o paralizar el gasoducto ruso-alemán “Nordstream 2” no es ni mucho menos relegar la amenaza económica ruso-china. Para esto hacen falta muchas más batallas en muchos sectores de la economía y una concepción política compartida por la oposición. Que esas batallas económicas se van a dar, es seguro; lo otro, no tanto.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.