IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE

Desfășurarea cotidiană a anti-chavismului venezolan sugerează că ar fi vorba despre proteste populare conduse de politicieni tineri și studenți. E adevărat că în fruntea protestelor se află o gardă tânără și masele s-au săturat de atâtea lipsuri cauzate de regim, însă, în realitate, este vorba de o opoziție extra-parlamentară, care nu e deloc tânără: rădăcinile ei datează din anul 2005 și se află în Serbia.

Mai precis, actualele probleme care îi cauzează dureri de cap lui Maduro s-au născut în luna octombrie 2005, în Belgrad, când cinci studenți venezolani își încheiau studiile la „CANVAS” (Center for applied non violent action and strategie). Acest centru a fost consecința politico-intelectuală a mișcării studențești anti-Milosevic („Optor”) din fosta Iugoslavie. Experiența acumulată atunci a dus la formarea unei adevărate științe a revoluției pașnice împotriva regimurilor autoritare și a fost folosită – grație „canvas” –  de conducătorii protestelor din Egipt (2011), Georgia și Ucraina. Eficiența acestui sprijin metodologic – pe lângă sprijinul mai activ pe care îl acordă SUA anti-chaviștilor – se poate vedea, de pildă, în faptul că, acum, spre deosebire de eșuata lovitură împotriva lui Hugo Chávez (2007),  protestatarii dispun de un plan de acțiune cu multe variante pentru încercările eșuate și o coeziune a activiștilor cum nu au avut predecesorii lor.

Hugo Chávez

Dar, dincolo de sprijinul Washingtonului, ceea ce au în comun oamenii lui Juan Guaidó (care nu a fost niciodată în Serbia) cu cei care au participat la nereușitul atac împotriva lui Chávez în 2007 este un exces de optimism. Atât unii, cât și ceilalți au crezut că, de îndată ce Maduro va fi la ananghie, armata va trece în tabăra lor.

Totul arată că această eroare de calcul se datorează faptului că anti-chaviștii nu au calibrat în mod corespunzător doi factori. Primul, de importanță mai mică, este convingerea militarilor din ierarhia superioară că nu vor avea, în niciun alt regim politic, atâtea beneficii și privilegii cum au acum. Cealaltă eroare de calcul – de data aceasta, decisivă – a fost că nu și-au seama de eficiența cumplită a serviciului secret cubanez, care controlează perfect tot sistemul de securitate – de la cele ale poliției și armatei, până la cel administrativ – al statului venezolan.  Ori, acest lucru e surprinzător, deoarece niciodată nu a fost un secret apropierea lui Chávez de comunism și nici importanța ajutorului tehnic pe care partidul defunctului președinte venezolan îl primea și continuă să-l primească de la Havana.

Hugo Chávez entre los hermanos Fidel y Raúl Castro

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS

Juan Guaidó

El día a día del anti-chavismo venezolano sugiere que se trata de una protesta popular encabezada por jóvenes políticos y estudiantes. Y si es cierto que al frente de las protestas hay una guardia joven y que las masas están hartas de las penurias ocasionadas por el régimen, en realidad se trata de una oposición extraparlamentaria nada joven: sus raíces datan del 2005 y están en Serbia.

Más concretamente, los actuales quebraderos de cabeza del presidente Maduro nacieron en octubre del 2005 en Belgrado, cuando cinco jóvenes estudiantes venezolanos concluyeron sus estudios en “CANVAS” (Center for applied non violent action and strategie). Esta entidad es la consecuencia político-intelectual del movimiento estudiantil anti Milosevic (“Optor”) de la extinta Yugoslavia. Las experiencias acumuladas en aquellos sucesos han desembocado en toda una ciencia de la revolución pacífica contra los regímenes autoritarios y ha sido aprovechada – gracias a “canvas” –  por los dirigentes de las protestas de Egipto (2011), Georgia y Ucrania.

La eficiencia de este apoyo metodológico – aparte del más activo que prestan los EE.UU. a los anti-chavistas – se ve, por ejemplo, en que ahora y a diferencia del frustrado golpe contra Hugo Chávez (2007), los protestatarios disponen de un plan de acción con muchas alternativas para los intentos fallidos y una cohesión activistas de las que carecieron sus predecesores.

Pero, y aparte del apoyo de Washington, lo que sí tienen en común los hombres de Juan Guaidó  (quien no estuvo nunca en Serbia) con los del frustrado ataque a Chávez del 2007 es un exceso de optimismo. Tanto los unos cómo los otros creyeron que en cuanto le apretaran las tuercas al presidente Maduro, el Ejército se pasaría a su bando.

El actual presidente chavista venezolano, Nicolás Maduro

Todo indica que ese repetido error de cálculo se debe a que los antichavistas no han calibrado debidamente dos factores. Uno, el de menor importancia, es la convicción de los altos mandos militares de que con ningún otro sistema político gozarán de tantos beneficios y privilegios cómo con el actual. Y el otro error de cálculo – este sí que decisivo – ha sido no darse cuenta de la tremenda eficiencia del servicio secreto cubano, que tiene perfectamente controlado todo el sistema de seguridad – desde el policial y militar hasta el administrativo – del Estado venezolano. Y esto es muy sorprendente, porque no fue nunca un secreto la proximidad de Chávez al comunismo ni la importancia de la ayuda técnica que el partido del fallecido presidente venezolano recibió y está recibiendo de La Habana.

Fidel Castro y Hugo Chávez

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.