Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Traficul de persoane merge mână în mână cu corupția; incompetența sau incapacitatea administrativă, împreună cu indolența… se îmbină perfect, dacă la mijloc sunt bani, avantaje și interese.

EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE

Drama actualului val al celor care fug de război și foame este cutremurătoare, dar, nepăsarea și abuzurile care o însoțesc sunt  înspăimântătoare. Și aceasta, deoarece mizeria umană îmbracă forma unei piraterii oportuniste, a unor incompetențe administrative locale și a unei indolențe politice a Europei bogate.

Cel mai ușor de înțeles – dar, nu de admis – este abuzul traficanților de oameni din Mediterana Orientală. Cu o medie de peste 2.500 de fugari pe lună, care vin din Turcia în insulele grecești din Marea Egee, plătind, fiecare, cel puțin o mie de euro, afacerea este prea profitabilă și prea la îndemână ca să nu genereze  o întreagă mafie de „transportiști”. Aceasta înseamnă un câștig de două milioane și jumătate de € pe lună, în niște țări cu un PIB mai mic de 26.000 $ pe cap de locuitor.

Se poate înțelege ușor și incompetența administrativă a grecilor și a turcilor : un asemenea volum de afaceri găsește întotdeauna polițiști și grăniceri corupți care să închidă ochii în fața traficului cu ființe umane.

De asemenea, există o problemă stucturală în cazul Greciei : Atena dispune de numai 6 birouri care se ocupă de această chestiune, cu o capacitate de a rezolva doar 200 de dosare pe lună. Înțepenirea administrativă crește enorm, deoarece fugarii cer azil politic imediat ce sosec pe sol grecesc – cu mahmureala juridică a recursurilor dacă, evental, li se refuză azilul – dar, și pentru că înfățișările pentru studierea fiecărui caz (așa cum cer normele în vigoare) au loc via internet/Skype… care este debordată de volumul mare de cereri !

Ce este foarte greu de înțeles din acest trepied al dramei migranților este indolența autorităților comunitare. De când s-a semnat acordul UE cu Ankara, în luna martie a acestui an, toți fugarii – în marea lor majoritate sirieni, irakieni, afgani și pakistanezi – respinși de Grecia, urmează să fie returnați în Turcia, „a treia țară mai sigură”, adică, acolo unde supraviețuirea refugiaților nu se află în pericol. Dar, în timp ce sirienii nu ar avea probleme, autoritățile comunitare consideră că, pentru afgani, irakieni și pakistanezi, Turcia nu este „a treia țară sigură”. De ce stau lucrurile așa, Bruxelles nu spune, și nici nu a răspuns Turciei, cu toate cererile în acest sens.

Evident, nu e ușor de explicat; de bănuit (cu mari probabilități de a greși), da ! Una dintre bănuieli este că Europa cea bogată oprește, în felul acesta, avalanșa de muritori de foame, întrucât toți fugarii care sosesc în Grecia visează să-și poată continua drumul spre Germania, țările scandinave, Franța sau Marea Britanie. Ori, nedefinind parametrii problemei, rezolvarea ei se amână până „ad calendas grecas”, cum spuneau romanii. Adică, nu se va rezolva niciodată…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

Tráfico de personas casa muy bien con corrupción; incompetencia o incapacidad administrativas e indolencia… encajan estupendamente si, de por medio, hay dinero, ventajas e intereses.

 EMIGRACIÓN Y DESIDIA

El drama de la actual oleada de fugitivos de las guerras y el hambre es conmovedor, pero, la desidia y los abusos que lo acompañan resultan sobrecogedores. Porque esta miseria humana va arropada por una piratería oportunista, unas incompetencias administrativas locales y una indolencia política de la Europa rica.

Lo más fácil de entender – que no, de admitir – es el abuso de los traficantes de hombres en el Mediterráneo Oriental. Con un promedio de más de 2.500 fugitivos al mes que llegan desde Turquía a las islas griegas del Egeo, pagando un mínimo de mil € por persona, el negocio es demasiado pingüe y fácil para no generar toda una mafia de “transportistas”. Es un volumen de negocio de dos millones y medio de € mensuales en unas naciones con PIB inferior a los 26.000 $ por cabeza.

Tampoco cuesta mucho entender la incompetencia administrativa de griegos y turcos : con ese volumen de negocio siempre se encuentran policías y guardias fronterizos corruptos, que no impiden el tráfico humano.

Existe también el problema estructural griego : Atenas tiene sólo 6 oficinas para entender en la materia, con una capacidad máxima de resolución de 200 expedientes mensuales. El atasco administrativo se incrementa enormemente porque todos los fugitivos reclaman asilo político, nada más pisar suelo griego – con la resaca jurídica de recursos contra la eventual denegación – y la fijación de citas para el estudio de cada caso (como lo exigen las normas) se hace por internet/Skype…¡qué está siempre colapsado a causa del volumen de solicitudes !

Lo más difícil de entender de ese trípode del drama migratorio es la indolencia de las autoridades comunitarias. Porque, desde el acuerdo de la UE con Ankara del pasado mes de marzo, todos los fugitivos – en su inmensa mayoría, sirios, iraquíes, afganos y pakistaníes –, rechazados por Grecia, han de volver a Turquía, como “tercera nación más segura”, es decir, dónde la supervivencia de los refugiados no corre peligro. Pero, mientras con los sirios no hay problema alguno, las autoridades comunitarias consideran que, para afganos, iraquíes y pakistaníes, Turquía no es “tercer estado seguro”. Por qué es esto así no lo ha dicho Bruselas hasta el día de hoy, ni siquiera en respuesta a las indagaciones turcas.

Evidentemente, no es fácil explicar esto; sospechar (con grandes probabilidades de equivocación) por qué, sí. Una sospecha sería la de que la Europa rica cierra así, de hecho, el alud de muertos de hambre, ya que todos los fugitivos que han llegado a Grecia lo hacen esperando poder seguir viaje hacia Alemania, países escandinavos, Francia y Gran Bretaña. Y no definiendo los parámetros del problema, éste se aplaza “ad calendas grecas”, como decían los romanos. Es decir, a nunca jamás…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.