Bibliștilor le este familiar cuvântul midraș, nu însă și simplilor cititori ai Bibliei, de aceea ne-am gândit să-l lămurim, pentru că pe modelul lui s-au dezvoltat scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, scrieri care nu sunt altceva decât midrașuri/comentarii biblice.

Ce este un midraș ?

Cum s-a născut ? Care-i sunt originile ?

Să pornim de la consideraţiile că:

1. midraş-ul a fost pentru evrei – Fiii Torei/ Bnei ha-Tora – atât o cale de cunoaştere, cât şi un exerciţiu dublu și perpetuu, un exerciţiu de fidelitate faţă de Dumnezeu (şi de pietate în sensul cel mai larg), dar şi unul de supravieţuire.

2. midraş-ul a fost călătoria, aventura, căutarea  pe care Dumnezeu le-a dăruit-o ca pe cel mai mare dar pe care-l putea face umanităţii.

În ebraică midraş/ מדרש înseamnă: comentariu, sholie, erminie, tălmăcire, exegeză, interpretare, explicare a unui text biblic.

Monseniorul Vladimir Petercă, în teza sa de doctorat Regele Solomon în Biblia ebraică şi cea grecească – o contribuţie la studiul conceptului de midraş, inventariază toate sensurile cu care apare în cărţile Bibliei verbul daraș/ דרש  – radicalul din care s-a format midraș/ מדרש .

Şi ne spune că daraș/ דרש  apare de 155 de ori în Tanah la forma paal, şi de 9 ori la forma nifal, cu sensul de: a cere, a întreba, a căuta, a cerceta voinţa lui Dumnezeu, a studia o problemă;  a căuta, a studia; a predica (1) .

Ca să ne apropiem de originile midraş-ului va trebui să răspundem la câteva întrebări: ce, de ce, cum şi unde au învăţat evreii să caute. Aşadar:

1. Ce au învăţat să caute evreii ?

Sensurile cele mai profunde ale cărţilor sfinte.

2. De ce ?

Pentru a căpăta înţelegerea lor deplină de care depindea însăşi supravieţuirea lor.

3. Cum şi unde au învăţat să caute ?

În Tora, deci în Pentateuh (cele cinci cărți ale lui Moise), într-o primă fază şi apoi în toată Scriptura.

Răspunzând la aceste ultime două întrebări cheie vom avea o istorie a midraş-ului.

Să luăm două exemple din Deuteronom:

1. Deut.17,18,19:

… când se va sui pe scaunul regatului său, trebuie să-şi scrie pentru sine cartea legii acesteia … şi să fie aceasta la el şi el să o citească în toate zilele vieţii sale, ca să înveţe a se teme de Domnul Dumnezeul său şi să se silească a împlini toate cuvintele legii acesteia şi toate hotărârile acestea.

Se pare că este un îndemn pentru regele reformator Iosia în timpul căruia s-a descoperit Deuteronomul în Templu.  Şi al doilea exemplu:

2. Deut. 31,12:

Să aduni poporul, bărbaţi şi femei, copiii şi pe străinii tăi care se vor afla în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe şi ca să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru şi ca să se silească să împlinească toate cuvintele legii acesteia.

Este evidentă aici grija pentru învăţarea Legii. Nu avem, e drept, nici o referire directă la explicarea ei, dar o citire repetată înseamnă de fiecare dată o altă lectură, o altă înţelegere, desigur, din ce în ce mai aprofundată.

Continuăm cu câteva locuri din Ezra şi Neemia:

Ezra, 7, 10:

Căci Ezra se hotărâse cu toată inima să înveţe legea Domnului (lidroș et torat Iahve – לִדְרֹשׁ אֶת-תּוֹרַת יְהוָה) şi s-o împlinească şi să  înveţe pe Israel legea şi dreptatea/hok u-mișpat – חֹק וּמִשְׁפָּט.

Unde lidroș et torat Iahve – לִדְרֹשׁ אֶת-תּוֹרַת יְהוָה – s-ar traduce prin „s-o cerceteze, s-o studieze, s-o exploreze, s-o descifreze şi să-i înţeleagă întregul mesaj”.

Neemia 8, 2-8 :

Şi cărturarul Ezra a adus legea dinaintea adunării … şi a citit Ezra din carte de dimineaţă până la amiază în piaţa cea de dinaintea Porţii Apelor … şi leviţii au tâlcuit (apoi) poporului Legea… Ei citeau lămurit bucăţi din cartea legii lui Dumnezeu, iar bucăţile citite le lămureau şi poporul înţelegea cele ce se citeau …

Aici se pare, sunt de părere toţi bibliştii, trebuie căutat momentul oficializării catehezei, căci, ce altceva ar putea fi tălmăcirea Torei pe înţelesul poporului ?

Să spunem că legea era mai întâi tradusă din ebraică în aramaică, limba vorbită de am ha areţ/ popor.

Poate de aceea bibliştii sunt de părere că anul sosirii lui Ezra la Ierusalim, anul 398, este data de naştere a iudaismului (2).

Aceasta este o foarte scurtă privire asupra istoriei vechi a midraş-ului, care, înainte de a deveni cateheză, a existat în forma latentă a lecturii obligatorii.

De altfel liturghia se pare că este strâns legată de midraş, dacă ne gândim că liturghie în ebraică se numeşte „lectură sfântă”/mikra kodeș – מקרא-קודש. Desigur lectura publică a Torei.

În ceea ce priveşte midraş-ul propriu-zis, numit şi rabinic, care a dat naştere unei uriaşe literaturi de comentarii,Talmudul, trebuie să spunem că s-a dezvoltat în două direcţii pe care le vedem în pasajul citat din Ezra 7, 10 unde ni se spune… să  înveţe pe Israel legea şi dreptatea- hok u-mișpat/ חֹק וּמִשְׁפָּט.

Acestea au fost, de fapt, cele două direcţii în care a evoluat comentariul biblic: halaha (הלכה – „mersul”) adică justiția, codul de legi, cutumele și riturile (de la vb. halah/ הלך, a merge, a umbla) şi hagada (הגדה) omilia, predica, cateheza (de la vb. הגד , a spune, a povesti).

Ulterior rabinii au împărţit midraş-ul în midraş halahic şi midraş hagadic sau omiletic, după scopurile pe care le urmăreau.

Vorbind de scopuri, ne întoarcem la întrebarea pe care am pus-o mai devreme: de ce au căutat ?

Încercau  să descopere mereu noi şi noi sensuri, crezute ascunse, în cuvinte, versete, pericope şi apoi în fiecare carte a Bibliei.

Astfel că există midraşim/comentarii la un cuvânt, la un verset, la o pericopă sau la o întreagă carte, cum este de pildă Midraş Bereşit, adică Comentariu la Geneză.

Această căutare, teoretic, nesfârşită care porneşte de la premisa că textul sacru este inepuizabil, s-a concretizat într-un corpus, devenit uriaş cu timpul, de comentarii ale Bibliei. Acest corpus este Talmudul sau Tora şe be al pe, Tora orală.

În volumele Talmudului poate vedea cineva căutarea înfrigurată a învăţaţilor evrei.

Este o căutare a înţelegerii.

A înţelegerii sensului, rostului nenorocirilor, aduse una după alta câteodată de Distrugător. Şi mai ales, a sensului exilului.

Am spus că midraş-ul a apărut în perioada lui Ezra, deci după exilul babilonian.

El s-a născut, ca instituţie, ca produs al exilului.

Poate al celor două gluiot, al celor două mari crize: asiriană, dar mai ales babiloniană, care, se pare, au declanşat în mentalul evreiesc ideea exerciţiului pietăţii.

Sigur, spun istoricii, exilul a declanşat în primul rând două comandamente: pe cel al supravieţuirii naţionale şi pe cel al prezervării identităţii evreieşti.

Supravieţuirea şi salvarea identităţii naţionale sunt alte două surse ale midraş-ului, pe care, însă, nu le vom discuta aici.

Vom sublinia doar scopul principal pe care l-a avut interpretarea şi, să spunem, adnotarea Scripturii.

Şi credem că pasajul următor ne vine în ajutor.

Este vorba de un scurt fragment din Cabala şi simbolistica ei de Gershom Scholem.

Domnul Scholem îl citează în lucrarea sa pe Origen care, în Comentariul la Psalmi, scria că:

„…un învăţat evreu – desigur un membru al Academiei rabinice din Cesareea – explică autorul – ar fi spus că scrierile sfinte seamănă cu o casă mare cu multe, multe încăperi şi că în uşa fiecărei încăperi se află o cheie, dar nu cea potrivită. Cheile tuturor încăperilor sunt schimbate între ele şi sarcina mare şi grea ar fi să găseşti cheile potrivite ca să deschizi uşile”.

Autorul completează „…rabinul a cărui parabolă îl impresionase atât pe Origen, mai are încă revelaţia, dar ştie deja că nu mai posedă cheia potrivită şi e în căutarea ei”.

Despre această căutare este vorba. Credem că este căutarea perpetuă a perfecţiunii: morale, spirituale, trupeşti, o perfecţiune care ar avea darul de a face să dispară Distrugătorul.

Fragmentul citat ni se pare foarte potrivit pentru că oferă o explicaţie explorării nelimitate a textelor sacre.

Această explicaţie este pierderea pietăţii.

Pierderea pietăţii din necunoaştere sau dintr-o insuficientă sau nepotrivită înţelegere a  Bibliei.

Este minunată parabola încurcării cheilor şi trimite la încurcarea limbilor în Turnul Babel, deci la pierderea credinţei.

Să ne oprim puţin asupra ei şi să ne întrebăm cine să fi schimbat cheile şi de ce ?

Ar putea exista două răspunsuri: poate Dumnezeu, Care a voit să-l exerseze pe rabin în arta căutării unor noi şi noi înţelesuri ale Scripturii şi în arta cunoaşterii esoterice ?

Sau rabinul însuşi care a voit să-I arate lui Dumnezeu că viaţa nu are alt scop decât acela de a fi un continuu exerciţiu de fidelitate şi de pietate ?

Am spus pietate pentru că rabinul ştie că nu cunoaşterea în sine este cea care contează, ci rezultatul ei.

Iar rodul cel mai bun al cunoaşterii, spun rabinii, este deveikut/דבקות  – pietatea, devoțiunea, în sensul larg, sau unirea cu Dumnezeu, în sens mistic, fiindcă deveikut înseamnă „lipirea de Dumnezeu” (vezi Deut. 30, 20), iar דבקות /deveikut vine din vb. davak (דבק), a (se) lipi de, a stărui, a se ține de…, a se atașa de…, a rămâne alături de… .

Există un loc în Biblie, Lev. 15,31, unde se vede limpede că Dumnezeu îi învaţă pe fiii lui Israel pietatea.

Era vorba de rostul jertfei pentru păcat: Aşa să feriţi pe fiii lui Israel de necurăţia lor, ca să nu moară ei în necurăţia lor, spurcându-Mi locaşul Meu cel din mijlocul vostru.

Vedem că pietate înseamnă două lucruri: teamă şi iubire.

Acestea sunt şi cele două feţe ale midraş-ului: teama şi iubirea de Dumnezeu.

Totuşi teama este cea care l-a făcut pe Rabbi Hillel la sârşitul secolul I e.n. să întocmească liste de midot, adică liste de legi de interpretare a Torei.

Am dori să încheiem cu o singură concluzie: midraș-ul se poate defini ca o instituţie, o instituţie proprie iudaismului, chiar a doua ca importanţă după Tora.

În limbaj esoteric, însă,  מדרש-ul/midraș-ul  ar putea fi considerat un portal.

Dacă Tora/תורה ar putea fi un portal al portalurilor şi calea prin excelenţă care duce la Dumnezeu, atunci midraș-ul/מדרש-ul ar putea fi primul ei portal sau, altfel spus, poarta de intrare în Tora/ תורה.

Adăugăm și o notă despre ce este căutarea lui Dumnezeu.

Nici latina, nici elina nu sunt înrudite cu ebraica, dar ne vor servi pentru a explica principiul căutării, care pare a fi același la romani, la greci și la evrei:

În latină cautus, pe care s-a format a căuta, este participiul verbului caveo, a se teme, a fi pre-caut, atent, grijuliu, scrupulos.

În greaca veche evlavis/ εὐλαβής (format din εὖ, bine și λαμβάνω, a lua) de unde îl avem pe evlavios, înseamnă „cel ce ia bine seama la…, pre-cautul, cel ce se teme să nu greșească și să nu … supere/rănească pe cineva, de unde … piosul, evlaviosul, temătorul de Dumnezeu” și, în final, „cel ce-L caută pe Dumnezeu”.

Aşadar „cel ce caută la”, se caută, adică se îngrijeşte de toate şi se examinează mereu și mereu ca să vadă dacă a înţeles sau nu poruncile divine sau mesajul lui Dumnezeu; este cel ce are şi cele mai multe şanse să primească cele mai bune răspunsuri şi să nu încurce niciodată cheile casei sale.

Cât despre „a-L căuta pe Dumnezeu”, în ebraică se spune lidroş ha-Iahve. Același daraș de care pomeneam mai sus, verbul din care s-a născut midraș-ul.

Pentru vechii evrei, pe Dumnezeu Îl cauți… interpretându-L, cercetându-L, dibuindu-L, căutând să-L cunoşti şi, de aici, cunoscându-L, căutând să-L urmezi.

NOTE

1. V. Petercă, Regele Solomon în Biblia ebraică şi în cea grecească, pag.24

2. Giuseppe Danieli, Esdra Neemia

3. Gershom Scholem, Cabala şi simbolistica ei

BIBLIOGRAFIE

A. Cohen Talmudul, ed. Hasefer, 1999, Bucureşti

Petercă Regele Solomon în Biblia ebraică şi în cea grecească, ed. Polirom 1999

Giuseppe Danieli, Esdra Neemia, ed. Paoline Roma 1984

Gershom Scholem, Cabala şi simbolistica ei, ed. Humanitas, 1996, Bucureşti

Dicţionar Enciclopedic de Iudaism, ed. Hasefer 2000, Bucureşti

AUTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui articol cu condiția menționării sursei:

http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și a autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA