PRUDENȚĂ ȘI BRAVADE    Diana Negre, Washington

Criza actuală din Arabia Saudită revelează faptul că, atunci când se pune serios vreo problemă, politica externă a președintelui Trump infirmă atât ceea ce scrie presa progresistă, cât și bravadele și fanfaronadele președintelui. Căci, cu toate desfășurările militare și amenințările apocaliptice declanșate de atacul asupra celui mai mare complex petrolier saudit, până acum, nici SUA și nici Arabia Sudită nu au recurs la represalii militare.

Există mai multe explicații. Prima dintre ele este că, după toate prăbușirile americane în războaiele din Vietnam și Afganistan, și după ceea ce au pățit în operația punitivă din Somalia și judecând după fragila pace irakiană, Casa Albă și Pentagonul au sfârșit prin a accepta că niciun război nu se poate câștiga, fără o participare masivă a infanteriei. Ori, la ora actuală, SUA nu au în Orientul Mijlociu niciun contingent de infanterie suficient de mare pentru a putea ocupa o țară întreagă.

Cea de a doua lecție, învățată în războiul dus împotriva Vietcongului, este că niciun război nu se poate câștiga fără  sprijinul necondiționat al populației din SUA. Ori, încăpățânarea cu care jumătate din populația americană respinge toate și fiecare din măsurile pe care le ia Trump arată clar că un război sângeros dus departe de țară, care nu apără interesele directe ale SUA, nu ar avea aprobarea din partea întregii Republici.

Însă, în mod sigur, cea de a treia rațiune este cea care a oprit pornirile beliciste. Și anume, faptul că sancțiunile economice impuse de Washington Iranului au afectat această țară a ayatolahilor aproape tot atât cât o mare invazie militară. În plus, acest gen de represalii este eficient fără să stârnească opinia publică mondială și nici opoziția democrată din Senat și din Camera Reprezentanților.

Pe de altă parte, Trump a învățat din multele nereușite pe care i le aduce felul său de a face politică – și ia în considerare impactul pe care l-ar avea asupra electoratului său, dar și folosul de pe urma succeselor reale pe care le-a avut până acum – astfel încât, pentru galeria sprijinitorilor săi menține zarva și fanfaronadele, însă, în politica sa, adoptă numai acele măsuri de care este convins că vor avea succes.

Ori, cu sancțiunile economice pe cale le-a aplicat Teheranului înainte de atacul asupra instalațiilor petroliere saudite – mai mici decât cele pe care le impune acum – a cules rezultate mult mai bune decât cu toată zarva războinică pe care a făcut-o în timpul întregului său mandat prezidențial.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

PRUDENCIA Y BRAVATAS      Diana Negre, Washington

La actual crisis saudita revela que, a la hora de la verdad, la política exterior del presidente Trump desmiente tanto a la prensa progresista del país, como a las bravatas y grandilocuencia del propio presidente. Y es que, a pesar de todos los despliegues militaristas y las amenazas apocalípticas que generó el ataque contra el mayor complejo petrolero saudita, hasta la fecha, ni los EE. UU., ni su aliado saudita han recurrido a las represalias militares.

Para ello existen muchas razones. La primera de todas es que después de los descalabros estadunidenses en las guerras del Vietnam y Afganistán, del casi ridículo cosechado en la operación de castigo en Somalia y la frágil paz iraquí, la Casa Blanca y el Pentágono han terminado por aceptar la evidencia de que no se puede ganar ninguna guerra, sin una implicación masiva de la infantería. Y, hoy en día, los EE. UU. no tienen en el Oriente Medio ningún contingente de infantería lo suficientemente grande como para llevar a cabo la ocupación de una nación.

La segunda lección, aprendida en la guerra contra el Vietcong, es que tampoco se puede ganar ninguna guerra sin el respaldo incondicional de la propia población. Y dado el empecinamiento con que medio país rechaza todas y cada una de las medidas de Trump, es evidente que una guerra lejana y sangrienta, que no defienda intereses directos de los EEUU, no tendría el beneplácito de toda la República.

Pero, seguramente es la tercera razón la que ha frenado las ínfulas belicistas. Y es que la política de sanciones económicas impuesta por Washington al Irán de los ayatolás ha dañado a éste casi tanto como una gran agresión militar. Este tipo de represalias tiene, además, el valor añadido de ser eficiente, sin sublevar la opinión pública mundial, ni tampoco la de la oposición demócrata en el Senado y la Cámara de Representantes.

Por otro lado, Trump ha aprendido de los muchos sinsabores que le causa su forma de hacer política – atendiendo tanto el presunto impacto sobre su electorado, como la explotación los éxitos reales que ha tenido hasta ahora – y actualmente mantiene para la galería los aspavientos y las bravuconadas, pero, adopta, en la política, solamente aquellas medidas de las que está convencido que tendrán éxito.

Y con las sanciones económicas impuestas a Teherán, ya antes del ataque a la base petrolera saudita, – menores que las que acaba de imponer ahora – ha cosechado muchos más beneficios que con toda la algarabía belicista de que ha hecho gala durante toda su presidencia.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.