Saad Hariri

GREU MAI E SĂ FII FIUL LUI PAPÁ!

Ultima criză libaneză – fuga, dus-întors, a primului ministru, Saad Hariri – este un autentic compendiu al modului în care se desfășoară activitatea politică în Orientul Apropiat.

Și aceasta, deoarece criza nu era atât libaneză, cât irano-saudită; nici Saad Hariri nu este chiar libanez, ci ceea ce vrea el în momentele respective: are trei cetățenii (libaneză, saudită – s-a născut în Arabia Saudită în 1970 – și franceză); renunțarea la șefia guvernului a fost mai mult o țopăială histrionică, decât o adevărată demisie; și nici din punct de vedere politic nu reprezintă, într-adevăr, interesele vreunui sector al populației din Liban, ci – până acum ! – mai mult interesele Arabiei Saudite. Ceea ce este autentic libanez la acest tânăr „puternic în casa lui” este apartenența sa la una dintre cele mai importante familii din Liban: este fiul lui Rafik Hariri, cel care a fost prim ministru și martir, considerat un erou național.

Atât prietenii, cât și inamicii sunt de acord că Saad nu are, nici pe departe, talia și carisma tatălui său, dar, în privința norocului, se pare că îl întrece. Aceasta, deoarece atât în fruntea guvernului, cât și a imperiului comercial al familiei Hariri – pe care Saad l-a condus în cea mai mare parte a timpului din Riad și pe gustul Arabiei Saudite, întrucât este asociat cu un membru al clanului Saud – realizările acestui om de ispravă au fost negative. Averea i s-a redus considerabil pentru a mai putea pretinde că continuă să fie o „putere” în Orientul Apropiat. Iar, în politică, inițiativele sale i-au nemulțumit pe toți, începând cu saudiții, care încă îl sprijină doar în măsura în care opinia publică libaneză continuă să-i mai recunoască figura de de erou-moștenitor. Mai ales, pentru aversiunea pe care i-o arată guvernul iranian.

De fapt, nereușitele lui Saad Hariri se datorează, până la un punct, saudiților înșiși. La moartea lui Rafik Hariri, fiul mai mare al acestuia – Bahaar – trebuia să preia totul: conducerea imperiului economic al familiei, precum și frâiele guvernului libanez. Dar, Bahaar nu numai că era inteligent, dar avea și o voință de fier; prea mare pentru un patron tot atât de autoritar ca și dinastia Saud. Consecința a fost o ostracizare de aur al fratelui mai mare și o promovare împotriva tuturor greutăților și obstacolelor a lui Saad, care, în 2009, devenea prim ministru al guvernului libanez.

Avântul Hizbollah-ului din ultima vreme și iritarea, atât a Teheranului, cât și a Riadului, din cauza piruetelor făcute de Saad, ar fi trebuit să pună capăt carierei politice a acestuia. Dar, omul acesta are noroc că poporul libanez vede în el un martir-succesor și mai are, în lipsa talentelor financiar și politic, talent teatral; și l-a dezvoltat reușind să convingă opinia publică libaneză că el într-adevăr este un martir-patriot, aproape la fel ca tatăl său Rafik…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ES DIFÍCIL SER HIJO DE PAPÁ

La última crisis gubernamental libanesa – la fuga con retorno del jefe del Gobierno, Saad Hariri – es un auténtico compendio del quehacer político en el Oriente Próximo.

Porque la crisis no era tanto libanesa como irano-saudí; Saad Hariri tampoco es propiamente libanés, sino lo que él quiera en cada momento ya que tiene tres nacionalidades (libanesa, saudí – país en el que nació en 1970 – y francesa); su renuncia a la jefatura del Gobierno tiene más de baile de San Vito histriónico que de dimisión en serio; y políticamente, tampoco representa realmente los intereses de un sector de la población del Líbano, sino – ¡ y sólo hasta ahora ! – mayormente, los de la Arabia Saudita. Lo genuinamente libanés en este joven “poderoso por su casa” es la pertenencia a una de las familias más importantes del Líbano, y ser hijo de Rafik Hariri, el que fue jefe de Gobierno y mártir y es recordado aún en la República con cariño cómo un héroe nacional.

Saad Hariri y el rey Salman bin Abdulaziz al Saud

Amigos y enemigos coinciden en que Saad no alcanza ni de lejos la talla y el carisma de su padre, pero parece superarle en cuanto a buena suerte. Porque tanto al frente del Gabinete, como del imperio comercial de los Hariri – que Saad ha dirigido la mayor parte del tiempo desde Riad y, sobre todo, a gusto de Riad, ya que está asociado a un miembro del clan Saud – los logros del buen hombre han sido negativos. La fortuna ha menguado demasiado para pretender seguir siendo “poder” en el Oriente Próximo. Y en política, sus iniciativas han disgustado a todos, empezando por los saudíes que le siguen apoyando sólo en la medida en que la opinión pública libanesa le sigue endosando la figura de héroe-heredero. Y esto, más que nada por la inquina que le profesa el Gobierno iraní.

Rafik Hariri

En realidad, las desventuras de Saad Hariri son hasta cierto punto culpa de los propios saudíes. A la muerte de Rafik Hariri, el hijo mayor de este – Bahaar – debía haberse hecho cargo de todo : del imperio económico familiar y de las riendas del Gobierno libanés. Pero Bahaar no sólo era inteligente, sino que también era voluntarioso; demasiado voluntarioso para un patrono tan autoritario como la dinastía de los Saud. Y la consecuencia fue un dorado ostracismo del hermano mayor y una promoción contra viento y marea de Saad, quien ya en el 2009 asumió la presidencia del Gabinete libanés.

El auge de Hizbollah en los últimos tiempos y la doble irritación musulmana (Teherán y Riad) con las piruetas de Saad deberían haber puesto fin a la vida política de este. Pero el hombre tiene la suerte de que el pueblo libanés vea en él un mártir-sucesor y tiene, a falta de los talentos financiero y político, el talento teatral; este talento se lo ha desarrollado y ha sabido convencer a la opinión pública nacional de que sí, de que es un mártir-patriota, casi tanto como su padre Rafik…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.