Banii nu aduc fericirea      Washington Diana Negre

Dictonul american „niciodată nu ești prea bogat, și nici prea slab”, pe care îl tot spunea, în secolul trecut, ducesa de Windsor, americanca Wallis Simpson, nu pare să mai fie valabil, în SUA din zilele noastre.

Jumătate din proverb și-a pierdut valabilitatea de ceva timp, deoarece, numai slabi nu sunt americanii, căci, aproape jumătate sunt obezi, iar, trei sferturi dintre ei sunt grași.

Acum, nici pentru bogăție vremurile nu mai sunt bune. Bogăția a fost crezul acestei țări și a politicii sale. Nu pentru că americanii ar îmbrățișa frugalitatea sau pentru că ar ceda unor porniri altruiste de a-și ceda bunurile, ci din cauza problemelor pe care le au diferite persoane și instituții bogate.

În ultima vreme, acest lucru a devenit evident în universități, unde, taxele astronomice nu mai garantează și o bună pregătire academică, deoarece o considerabilă parte din bani întrețin instalații sportive și locuințe de lux, echipe de baseball, baschet sau fotbal american, sau o umflată structură birocratică: majoritatea universităților americane au, în ziua de azi, mai mulți funcționari administrativi, decât cadre docente.

Familiile cu stare cheltuiesc averi pentru a-și înscrie vlăstarii la universități de prestigiu și costisitoare, căci cazarea și taxele costă 60.000 € pe an, iar tinerii din clasa de mijloc și cei săraci se îndatorează pentru a-și putea plăti studiile.

Studenți din toată lumea vin în America pentru a obține o diplomă de licență sau un doctorat. Principalul contingent vine, în prezent, din China, însă, această perioadă bună e posibil să se sfârșească: prestigiul titlurilor din țară scade, deoarece instituțiile nu generează rezultatele așteptate, nici în excelență academică și nici în venituri profesionale pentru absolvenții săi.

Și nu numai aceste lucruri, ci și faptul că universitățile nu mai reușesc, pe zi ce trece, să deschidă orizonturi pentru tineri  sau să deschidă orizonturi pentru diferite idei: se tot măresc „zonele sigure”, în care hipersensibilii membri ai viitoarei promoții de profesioniști se simt „protejați” de ideile care i-ar putea jigni.

Și dacă banii nu aduc fericirea universitarilor, situația poate fi și mai rea pentru părinții studenților… mai ales pentru familiile înstărite.

Ultimul scandal afectează un mare număr de familii bogate, care s-au străduit din răsputeri să obțină un loc pentru fii lor într-o universitate de prestigiu și care, pe lângă faptul că nu au reușit, e posibil să ajungă în închisoare.

Admiterea în aceste instituții nu e garantată de o bună pregătire academică, nici de notele pe care studenții le-au obținut la școală, cu toate că aceste lucruri se iau în considerare. În multe cazuri, contează mai mult talentul sportiv, chiar și pentru discipline mai puțin atletice cum ar fi Dreptul, muzica sau economia.

Aceasta se datorează faptului că echipele sportive universitare au mulți susținători, iar universitățile vor să-i recruteze pe cei mai buni jucători, foarte frecvent, aceptă și chiar dau burse unor tineri cu performanțe academice modeste. Important e să aibă corpuri mușchiuloase.

Aceasta a făcut ca familiile să-i corupă pe antrenori cu ajutorul a două întreprinderi care facilitează accesul la universități bune.

Procuratura a întocmit, până acum, dosare unui număr de 33 familii, care au donat, în mod ilegal, 25 de milioane de dolari, în aranjamente cu antrenorii și funcționarii universităților. Cu acești bani, îi convingeau pe antrenori să certifice presupusele mari calități sportive ale studenților, care năzuiau să reușească la facultate, iar pe administratori să modifice rezultatele examenelor, în schimbul unor plăți  efectuate prin intermediari.

Sumarele proceselor nu se limitează numai la acuzația de corupție, ci, în unele cazuri, și de spălare de bani, ceea ce ar putea duce la condamnări și mai severe.

Cu toți banii lor, părinții milionari nu au reușit ca fiii lor să intre la universități bune și, ceea ce este și mai rău, ei înșiși vor ajunge în închisoare.

Desigur, există și reversul medaliei. Cu toate că acești bani, care nu îmbunătățesc nivelul educației și nici nu păstrează prestigiul universităților, ei sunt, totuși, folositori personalului docent și administrativ, până într-atât, încât universitățile au devenit insule privilegiate, oriunde s-ar afla ele.

În Virginia de vest, de exemplu, unul dintre statele cele mai sărace și cu un nivel educațional scăzut (doar 28% din populație are studii superioare, față de 42%, cât este media națională), orașele universitare sunt oaze de bunăstare, cu bucătărie bună, magazine de lux, vinuri de calitate, până și cafea expreso, lucruri la care nu au acces 70% din locuitorii țării.

Dacă mai adăugăm și componenta politică, vom întelege de ce candidați ca Donald Trump, care apelează la un electorat fără privilegii și fără titluri, au câștigat: în Virginia de Vest, Trump a obținut peste 60% din voturi, în timp ce, în capitala federală, unde procentul universitarilor este cel mai mare din țară, nu a obținut nici măcar 10%.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

 El dinero no hace la felicidad     Washington Diana Negre

Eso de que “nunca se puede ser demasiado rico, ni demasiado flaco”, aunque es una frase norteamericana favorita de la duquesa de Windsor, Wallis Simpson, el siglo pasado, no parece que sea válido en los Estados Unidos de hoy.

La mitad del refrán ya perdió validez hace tiempo, porque de delgados los norteamericanos tienen poco, pues casi la mitad son obesos y las tres cuartas partes están gordos.

Pero, ahora, también ha llegado el mal momento para la riqueza, que ha sido el credo de esta sociedad y de su política. No porque la gente abrace la frugalidad o ceda a impulsos altruistas para ceder sus bienes, sino por los problemas en que se ven involucradas personas e instituciones pudientes.

Últimamente, se ha hecho evidente en las universidades, cuyos precios astronómicos de matrícula ya no garantizan una buena preparación académica, porque buena parte del dinero se va en instalaciones deportivas y alojamientos de lujo, en equipos de baseball, baloncesto o fútbol americano o en pagar una inflada nómina burocrática: la mayoría de las universidades tienen, hoy, más empleados administrativos que docentes.

Las familias pudientes gastan pequeñas fortunas en enviar sus retoños a universidades de prestigio -y de precios exorbitantes, pues entre alojamiento y matrícula han de pagar cerca de 60,000 € anuales – mientras que los jóvenes de clase media e incluso los pobres se endeudan para pagarse los estudios.

Estudiantes de todo el mundo vienen a Estados Unidos para conseguir el preciado galardón de una licenciatura o un doctorado americano y, hoy en día, el principal contingente llega de China, pero, esta bonanza puede estar tocando a su fin: el prestigio de los títulos del país va a menos, dado que las instituciones no generan los resultados esperados, ni en excelencia académica, ni en ingresos profesionales para sus graduados.

Y no sólo eso, sino que las universidades fallan, cada día más, a la hora de abrir horizontes a los jóvenes y abrirles horizontes a diferentes ideas: se van extendiendo las “zonas seguras”, en que los hipersensibles miembros de la futura hornada de profesionales se sienten “protegidos” de ideas que les puedan ofender.

Y si el dinero no hace la felicidad de los universitarios, todavía puede ser peor la situación para los padres de los estudiantes… especialmente si se trata de familias pudientes.

El último escándalo afecta a un buen número de familias ricas que se pasaron en sus esfuerzos por conseguir plaza para sus hijos en una universidad de prestigio y que, además de fracasar en sus intentos, pueden acabar en la cárcel.

Porque el ingreso en estas instituciones no está garantizado por una buena preparación académica, ni por las notas que los estudiantes hayan conseguido en la escuela, aunque sean factores que naturalmente se toman en cuenta. En muchos casos, cuenta más el talento deportivo, incluso para disciplinas tan poco atléticas como el Derecho, la música o la economía.

Esto se debe a que los equipos deportivos universitarios tienen muchos seguidores y las universidades quieren reclutar a los mejores jugadores y, con frecuencia, aceptan e incluso dan becas a jóvenes con escasos logros académicos, pero, con cuerpos musculosos.

Esto ha dado pie a que familias sobornaran a los entrenadores con la ayuda de dos empresas dedicadas a facilitar el acceso a buenas universidades.

La fiscalía ha abierto ya expedientes contra 33 familias, que donaron, ilegalmente, 25 millones de dólares en apaños con entrenadores y funcionarios de las universidades. Con este dinero, convencían a los entrenadores para que certificaran las supuestas grandes dotes deportivas de los estudiantes, que aspiraban a ser admitidos y a los administradores para que manipularan los resultados de los exámenes, a cambio de pagos tramitados por los intermediarios.

Los sumarios no se limitan a acusaciones de soborno, sino que, en varios casos, incluso apuntan a lavado de dinero, lo que podría llevar a sentencias más duras.

A pesar de todo su dinero, los padres millonarios no han conseguido que sus hijos se valgan para conseguir buenas plazas universitarias y, lo que es peor aún, ellos mismos pueden acabar pasando una temporada en la cárcel.

Naturalmente, todo tiene dos caras y aunque este dinero que, ni sirve para mejorar el nivel educativo, ni para mantener el prestigio de las universidades, sí beneficia al personal docente y administrativo hasta el punto de que las universidades son islas de privilegio en cualquier lugar se encuentren.

En West Virginia, por ejemplo, uno de los estados más pobres y con peor nivel educativo del país (solo el 28% de la población tiene estudios superiores, comparado al 42% de promedio nacional), basta con ir a las ciudades universitarias para entrar en un oasis de bienestar con buena cocina, tiendas de lujo, vinos de calidad y hasta café expreso, algo prácticamente desconocido para el 70% del país.

Si a esto añadimos el componente político, se hace más fácil de entender el triunfo de candidatos como Donald Trump que apelan a quienes no tienen privilegios ni títulos: en West Virginia se llevó más del 60% de los votos, mientras que, en la capital federal, donde el porcentaje de universitarios es el más alto del país, no consiguió ni siquiera el 10%.