Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Moașa „brexit-ului” va fi Theresa May, prim-ministru al actualului guvern britanic. Va conduce un proces pe care nu l-a dorit, inițiat de un referendum în care britanicii nu au știut prea bine ce au vrut.

CARE BREXIT ?

Versiunea politică actuală a expresiei „munții au născut un șoarece” este  „brexit-ul”, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (U.E.). A început anul trecut cu referendumul britanic corespunzător și se va prelungi încă doi ani, înainte de a se opri, în 2019, în ceva ce încă nu știe nimeni ce va fi.

Adevărul este că mica majoritate a britanicilor care au votat pentru  desprindere, în cadrul referendumului menționat, știau ce nu vroiau, dar nu știau ce anume vroiau. Cu alte cuvinte : anul trecut o ușoară majoritate de englezi au dat frâu liber sentimentelor lor izolaționiste și xenofobe. Nimeni nu s-a gândit la consecințele acestei acțiuni – Guvernul londonez din acea vreme nicio clipă nu și-a imaginat că va  învinge naționalismul visceral. Iar, aceste consecințe sunt – vor fi – o înrăutățire a situației economice, atât în Regatul Unit, cât și în U.E., cu toate că, pe termen scurt, se vor resimți mai mult britanicii, decât continentalii.

Faptul că impactul va fi mai mare pentru englezi nu este expresia vreunui resentiment continental, ci o realitate obiectivă: în prezent, 12% din exporturile britanice merg spre U.E., și numai 4% din exporturile comunitare au ca destinație Regatul Unit.

Theresa May, șefa actualului guvern britanic, n-a fost niciodată adeptă a  „brexit-ului”, dar, convingerea, disciplina democratică și necesitatea de supraviețuire politică o obligă să îndeplinească voința populară. Și este foarte probabil să îndeplinească această sarcină în termenul prevăzut (cu toate că aceasta nu depinde numai de Londra), și, mai ales, să o facă în maniera cea mai dură, adică, aceea care va evidenția la maximum deplinătatea suverană a Regatului Unit, precum și capacitatea sa de discriminare a altor cetățeni.

Pentru a părăsi U.E. există două opțiuni. Prima, numită „blândă”, ar fi să mențină Regatul Unit în uniunea vamală a U.E., în piața internă comunitară, aducând pentru aceasta importante contribuții financiare la trezoreria U.E. și respectând nu puține dintre regulile care i-au determinat pe britanici să ceară „brexit-ul”. Situația aceasta nu ar constitui o noutate, deoarece există cazuri similare, cel norvegian fiind cel mai cunoscut. Cealaltă opțiune – cea „dură” – ar conduce la un acord comercial între Londra și  Bruxelles, care ar exclude aplicarea, în Regatul Unit, aproape a tuturor normelor comunitare, de la politica fiscală, până la libertatea de mișcare și așezare a persoanelor. În practică, redactarea unui asemenea tratat și ratificarea lui de către statele membre ale U.E. ar fi un proces foarte compex și lent și este foarte improbabil să se poată efectua în numai 2 ani. Așa că, acest efort al munților de a naște ceva – cum este „brexit-ul”- va necesita, mai mult ca sigur, o perioadă de tranziție care se va prelungi mult peste 2019.

 

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

La partera del “brexit” será Theresa May, primera ministra del actual gobierno británico. Se verá en la situación de conducir un proceso cuya partidaria nunca ha sido, iniciado por un referéndum en que los británicos no supieron muy bien qué querían.

¿ QUÉ BREXIT ?

La versión política actual de la expresión “parto de los montes” es el “brexit”, la salida de Gran Bretaña de la Unión Europea (U.E.). Comenzó el año pasado con el correspondiente referendo británico y se alargará dos años más, antes de desembocar, en 2019, en un no sabe nadie qué.

Y es que la escasa mayoría de británicos que votaron por la separación en el referendo sabían lo que no querían, pero no sabían lo que querían. Dicho de otra manera: el año pasado, una magra mayoría de ingleses dio rienda suelta a sus sentimientos aislacionistas y xenófobos. En las consecuencias de esta voluntad no pensó nadie – el Gobierno londinense de aquél entonces, menos que nadie, porque no creía, ni por asomo, en una victoria del nacionalismo visceral. Y estas consecuencia son – serán – un empeoramiento de la situación económica, tanto para el Reino Unido, como para la U.E., aunque, a la corta, lo vayan a notar más los británicos que los continentales.

Eso de que el impacto será mayor en aquellos no es fruto del despecho europeísta, sino una realidad objetiva: mientras el 12% de las exportaciones británicas va, actualmente, a la U.E., solamente el 4% de las exportaciones comunitarias está destinado al Reino Unido.

Theresa May, la jefa del actual Gobierno británico, no fue nunca partidaria del “brexit”, pero, por convicción, disciplina democrática y necesidad de supervivencia política va a llevar a la práctica la voluntad popular. Y es muy probable que no solo lleve a cabo la salida en el plazo previsto (aunque esto no dependa exclusivamente de Londres), sino que lo haga a la manera más dura que es la que subraya al máximo la plenitud soberana del Reino Unido y su capacidad de discriminación de otros ciudadanos.

Porque para abandonar la U.E. existen dos opciones. Una, la llamada “blanda”, es mantener al Reino Unido en la unión aduanera de la U.E., en el mercado interior comunitario, aportando por ello importantes contribuciones financieras al erario de la U.E. y acatando no pocas de las reglas que llevaron a la mayoría del referendo a pedir el “brexit”. Esta situación no sería ninguna novedad ya que hay otros casos similares de los que el noruego es el más conocido.

La otra opción – la “dura” – llevaría a Londres y Bruselas a la firma de un acuerdo comercial, que excluiría la aplicación, en el Reino Unido, de casi todas las normas comunitarias, desde la política fiscal, hasta la libertad de movimiento y asentamiento de las personas. En la práctica, el redactado de semejante tratado y la ratificación del mismo por los Estados miembros de la U.E. es sumamente complejo y lento y es muy improbable que se pueda llevar a cabo en sólo 2 años. Con lo que, ese parto de los montes que es el ”brexit” requerirá seguramente un período transitorio que se alargue mucho más allá del 2019.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.