TALIBANI INDESTRUCTIBILI/TALIBANES INDESTRUCTIBLES

T 7

Pacea dintre talibani și americani, semnată la sfârșitul lunii februarie a acestui an, atârnă de un singur fir… din cauza unor neînțelegeri între afgani! Talibanii nu acceptă să negocieze cu președintele afgan, deoarece delegația acestuia nu ar reprezenta, după opinia lor, întreaga societate. Iar opoziția nici măcar nu-l recunoaște pe președintele Ashraf Ghani, deoarece consideră că titular ar trebui să fie Abdalah Abdalah.

T 5Ashraf Ghani y Abdalah Abdalah

Dar, relitatea este mult mai amplă decât atât. De-a lungul întregii sale istorii, Afganistanul (36 de milioane de locuitori) a fost împărțit în puzderii de grupuri și facțiuni învrăjbite. Chiar și ultimele două invazii străine (cea a URSS-ului din 1979 și cea a SUA și a aliaților săi, în urma atentatelor asupra turnurilor gemene din New York) au fost declanșate de o lovitură de stat, dată de comuniștii afgani împotriva guvernului de la Kabul.

Noutatea din Afganistanul din zilele noastre este o revenire a talibanilor. În prezent, aceștia controlează peste 20 la sută din teritoriul național și țin piept cu succes celor aproximativ 13.000 de militari americani care încă luptă în această țară.

Originile talibanilor se află în traficul cu droguri al mafiei militare pakistaneze, care recruta și antrena, prin anii 60 ai secolului trecut, patrule afgane ca să protejeje camioanele cu care transportau opiaceele spre Europa. În vremea aceea, nu erau decât o bandă înarmată, însă pentru țară reprezentau un factor de care trebuia să se țină seama. Cel care a ținut cel mai mult seama a fost mulah-ul  Mohamed Omar, care, în 1989, a creat – cu vreo cinzeci de adepți ai săi – mișcarea talibanilor (adică a studenților, a celor care îl urmau pe el).

Era o mișcare islamistă radicală în care s-au înscris imediat mii de combatanți – bine înarmați și antrenați de SUA – rămași fără slujbe și fără salarii după retragerea trupelor sovietice. La apelul lui Omar au venit masiv și musulmanii afgani din madrase (școli religioase finanțate în principal de Arabia Saudită) și care aveau o concepție foarte primitivă și intolerantă despre islam.

T 2

Omar a pus mâna pe guvern (în 1996) și a instaurat un regim de teroare și intoleranță în țară, care a culminat cu înfruntarea cu SUA, când l-a găzduit pe Bin Laden.

Omar a pierdut acel război, dar nici SUA nu l-au câștigat.  Pentagonul nu a reușit să învingă gherilele din munți, iar Washingtonul nu a știut să dialogheze cu o lume morală, credințe și obiceiuri aproape antagonice celor americane.

În schimb, talibanii au învățat multe lucruri din domeniile politicii și ale războiului. În luptele de gherilă, cunosc perfect strategia americană, deoarece, în timpul invaziei sovietice, SUA au antrenat peste o sută de mii de combatanți afgani ca să lupte împotriva unei armate moderne.

În domeniul politic, au învățat din eșecurile mulah-ului Omar și, în loc să solicite sprijinul populației cu apeluri la intransigență religioasă, au copiat formula cu care Iranul a reușit ca Hamas și Hizbolah să domine rezistența palestiniană: își pun organizația și resursele economice la dispoziția celor mai nevoiași cetățeni din teritorille pe care le domină.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

T 1

TALIBANES INDESTRUCTIBLES

T 8

La paz talibano-estadounidense firmada a finales de febrero está pendiente de un hilo…¡ por disputas entre los afganos ! Los talibán se niegan a negociar con el presidente afgano porque la delegación de este no representa, según los talibán, a toda la sociedad. Y la oposición no reconoce siquiera al presidente Ashraf Ghani porque considera que el titular debería ser Abdalah Abdalah.

T 4

Ashraf Ghani y Abdalah Abdalah

Todo esto es en realidad más de lo mismo. A lo largo de casi toda su historia, el Afganistán (36.000.000 de habitantes) ha estado dividido en miles de banderías enfrentadas. Incluso las dos grandes invasiones extranjeras últimas (la de la URSS en 1979 y la de los EE.UU. y sus aliados a raíz de los atentados contra las torres gemelas de Nueva York) se originaron por un golpe de Estado de los comunistas afganos contra el Gobierno de Kabul.

T 6

Ashraf Ghani y Abdalah Abdalah

Lo que es nuevo en el Afganistán de hoy en día es el resurgir de los talibán. Estos controlan actualmente más del 20% de todo el territorio nacional y le hacen frente con éxito a los cerca de 13.000 soldados estadounidenses que aún luchan en el país.

Los orígenes de los talibán está en el tráfico de drogas de la mafia militar pakistaní que reclutaba y adiestraba en los 60 patrullas afganas para proteger los camiones con que enviaba los opiáceos a Europa. No eran por aquél entonces más que una banda armada, pero para el panorama del país eran ya un factor a tener en cuenta. Y quien más lo tuvo en cuenta fue el mulá Mohamed Omar que en 1989 creó – con una cincuentena de seguidores – el movimiento de los talibán (palabra que significa alumnos, seguidores).

Era un movimiento islamista radical al que se apuntaron de seguida millares de guerrilleros – bien armados y entrenados por los EE.UU. – que se habían quedado sin oficio ni beneficio tras la retirada de las tropas soviéticas. Y también afluyeron masivamente a la llamada de Omar los afganos musulmanes criados en las madrasas (financiadas principalmente por Arabia Saudí) y que, consecuentemente tenían un concepto muy primitivo e intolerante del islamismo.

T 3

Omar se hizo con el Gobierno (1996) e instauró un régimen de terror e intolerancia en el país que culminó con el enfrentamiento a los EE.UU. al dar albergue a Bin Laden.

Y si bien Omar perdió esta guerra, los EE.UU. tampoco la ganaron. El Pentágono no ha encontrado la manera de combatir a las guerrillas en las montañas y Washington no ha sabido dialogar con un mundo de moral, creencias y costumbres casi antagónicas a las norteamericanas.

En cambio los talibán han aprendido muchas cosas tanto política como militarmente. En la guerra de guerrillas conocen a la perfección la estrategia estadounidense ya que durante la invasión soviética los EE.UU. entrenaron a más de 100.000 afganos a luchar contra un ejército moderno.

Y en el terreno político, aprendieron de los fracasos del mulá Omar y en vez de seguir apelando al apoyo de la población con llamamientos a la máxima intransigencia religiosa, han copiado la formula con la que el Irán ha logrado que Hamas y Hizbolá dominen la resistencia palestina: poner su organización y recursos económicos a disposición de los ciudadanos más necesitados de los territorios que dominan.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU