ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Poate fi ura mai puternică decât simțul practic? Se pare că da!

ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ

Mohamed bin SalmanMohamed bin Salman, imagine de arhivă

Odată cu ascensiunea celui de al doilea principe moștenitor, Mohamed ben Salman al Saud, la condiția de autentic  deținător al puterii,  Arabia Saudită   părea că a optat pentru logica modernizării țării și asigurării  prosperității ei într-un viitor imediat.

Dar, din data de 17 aprilie a anului curent nu mai e nimic sigur.

În acea zi avea loc la Doha conferința țărilor producătoare de petrol (dar, fără Canada, SUA și Iran). Toți participanții au fost de acord să limiteze extracția de petrol pentru a–i stabiliza prețul. Însă, aflându-se că Teheran-ul  era, în principiu, de acord, cu condiția ca producția sa să revină la nivelul anterior  sancțiunilor economice, ben Salman  a scos cutia tunetelor și a amenințat că va ridica producția saudita la un milion de barili, ba chiar la două milioane de barili pe zi până la sfârșitul anului.

DOHA 2016

Sosirea ministrului saudit al petrolului, Ali al-Naimi, la Doha, 17 aprilie 2016

Postura saudită nu numai că a agravat criza acestui sector, dar, indirect, a pus în pericol chiar ambițiosul program de reforme al principelui.

Acest  plan – care se va sfârși în 2030 – pornește de la premisa că țara, care acum are 30 de milioane de locuitori, nu va mai putea trăi numai din veniturile obținute din petrol. În 2030, aurul negru va coborî, de la 47% din PIB, cât este acum, la doar 11%. Consumul de energie al regatului saudit va fi asigurat, tot în acel an, în proporție de 25% din surse fotovoltaice și nu din țiței. Desigur, toată finanțarea planului va veni de la zăcămintele naționale de petrol și de la echipa de tehnocrați formată de principele saudit.

Piesa cheie este, deci, un preț convenabil  și stabil al petrolului, ceea ce este posibil doar dacă există un consens tacit între  Riad, Teheran și Washington. În mod deosebit Iran – mare inamic tradițional al Arabiei Saudite în lumea musulmană – joacă un rol esențial, deoarece poate să producă zilnic 700.000 de barili, inundând piața mondială cu prețuri mici.

În această constelație, tradiționala ură arabo-persană a fost mai puternică decât simțul practic și răbdarea comercială. Riad se pare că pariază pe o confruntare directă din motive demografice si economice (populația iraniană este de două ori mai numeroasă decât cea saudita; la Teheran lipsa  banilor este mai acută decât în Arabia Saudită), dând prioritate urilor istorice și antagonismelor culturale, chiar cu riscul de a-și periclita propriul viitor.

Vom încheia menționând că, la conferința de la Doha, nu au fost invitate Canada și SUA deoarece Constituțiile acestor țări interzic practica monopolistă, în timp ce Iran s-a izbit de veto-ul radical al saudiților.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU