Gardienii Revoluției

IRAN: RĂU ENDEMIC

Pentru ayatolahii care stăpânesc cu mână de fier în Iran, criza avionului comercial ucrainean doborât de apărarea antiaeriană iraniană este mult mai alarmantă decât lasă ei să se întrevadă. Manifestații antiguvernamentale atât de mari și de cuprinzătoare ca cele de acum n-au mai fost decât protestele care au înlăturat monarhia, în 1979 (la 11 februarie).

Desigur, există multe și mari diferenţe între acele proteste și cele din zilele noastre. Sunt, însă, şi destule asemănări pentru a explica, în mare măsură, atitudinea incredibilă a guvernului de la Teheran, care a început prin a nu-și recunoaște răspunderea în acest incident și care continuă o linie de prudență extremă în încordatele sale relații cu SUA.

Mai întâi, manifestarea indignării populare are loc acum, la fel ca la sfârșitul anului 1978 și începutul lui 1979, împotriva unor regimuri extrem de opresive; șahinșahul Reza Pahlevi își sprijinea puterea pe o poliție secretă mai mult decât expeditivă, iar în ziua de azi, ayatolahii n-ar guverna fără „Gardienii Revoluției”, care, pe lângă faptul că reprezintă o forță politică înarmată, sunt un adevărat stat în stat.

Gardienii Revoluției

În plus, indignarea populară împotriva monarhiei Pahlevi se datora, în mare parte, faptului că anturajul șahinșahului montase o structură politico-economică cu ajutorul căreia a acaparat, practic, toate afacerile rentabile care se puteau face în țară. În republica teocratică a ayatolahilor, „Gardienii Revoluției” au făcut același lucru, în măsură mult mai mare și cu mai multă îndrăzneală și represiune.

Faptul că această acaparare a celor mai bune afaceri o practică mulți alții – de pildă, rebeliunea împotriva lui Assad, în Siria, are aceeași cauză -, nu consolează pe nimeni în Iran. Și nici faptul că puterea nelimitată a unei poliții politice este o patologie a multor sisteme autoritare care n-a sporit niciodată și niciunde răbdarea vreunei societăți civile.

Toate aceste lucruri le văd foarte clar ayatolahii, însă spațiul lor de manevră este limitat. Nu se pot înfrunta cu „Gardienii” deoarece ar arunca Iranul în mâinile unei dictaturi sectare. Teama de „Gardieni” este atât de mare încât a dezlănțuit șuvoiul de minciuni oficiale în jurul doborârii avionului ucrainean; eventuala discreditare a conducerii militare ar putea avea ca efect sporirea prestigiului „Gardienilor” din preajma structurilor militare.

Iar dacă acasă ayatolahii se văd nevoiți să evite înfruntarea cu „Gardienii”, în relațiile internaționale trebuie să danseze pe muchea de cuțit a americanilor. Căci, din punct de vedere militar, Pentagonul le-ar putea administra niște lovituri cumplit de distructive, iar politica americană a sancțiunilor economice ruinează nivelul de viață al țării mai mult decât orice acțiune militară… lucru pe care, în Iran, nimeni nu se îndoiește să-l pună pe seama politicii externe a ayatolahilor.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

IRÁN : MAL ENDÉMICO

Los Guardianes de la Revolución

Para los ayatolás que dominan con mano de hierro en Irán, la crisis del avión comercial ucraniano derribado por sus defensas antiaéreas es mucho más alarmante de lo que dejan entrever. Unas manifestaciones antigubernamentales tan grandes y generales como las actuales no se han dado desde las protestas que acabaron con la monarquía en 1979 (11 de febrero).

Naturalmente, las diferencias entre estas protestas y las de estos días son muchas y grandes. Pero las similitudes son tantas que explican en gran medida la increíble actitud del Gobierno de Teherán, que comenzó por negar la evidencia de su responsabilidad y sigue una línea de prudencia extrema en sus tensas relaciones con los EE.UU.

En primer lugar, la exteriorización de la indignación popular se produce ahora y se produjo a finales del 1978 y principios del 1979 contra regímenes abrumadoramente opresivos; el Sha Reza Pahlevi cimentaba su poder en una policía secreta más que expeditiva y hoy en día los ayatolás no gobernarían sin los “guardianes de la revolución”, quienes más que una fuerza política armada constituyen un auténtico Estado dentro del Estado.

Además, la indignación popular contra la monarquía Pahlevi se debía en grandísima parte a que el entorno del rey había montado un tinglado empresarial-político que acaparaba prácticamente todos los buenos negocios que se podían hacen en el país. Y en la república teocrática de los  ayatolás, los “guardianes de la revolución” han hecho lo mismo, aunque en mayor medida y con mayor represión y descaro.

El que este acaparamiento de los mejores negocios sea un mal de muchos – así, por ejemplo, la rebelión contra Assad en Siria tiene esa misma causa -, no consuela a nadie en Irán. Y que el poder ilimitado de una policía política sea también una patología de muchos sistemas autoritarios tampoco ha incrementado la paciencia de ninguna sociedad civil en ningún tiempo y lugar.

Todo esto lo perciben los ayatolás claramente, pero su campo de maniobra es muy limitado. No pueden enfrentarse a los “guardianes” porque precipitarían al Irán en manos de una dictadura sectaria. El temor a los “guardianes” es tan grande que generó el vaivén de mentiras oficiales de los primeros días en torno al derribo del avión ucraniano; el eventual descrédito de los mandos militares responsables podía repercutir en el prestigio de los “guardianes” vinculados a la estructura militar.

Y si en casa los ayatolás han de evitar el enfrentamiento con los “guardianes”, en las relaciones internacionales han de bailar sobre el filo de la navaja estadounidense. Y ello, no sólo porque militarmente el Pentágono podría infligir golpes muy destructivos, sino más aún porque la política estadounidense de aplicar sanciones económicas más que acciones militares está socavando fuertemente el nivel de vida del país… cosa que todo el mundo en el Irán no duda en achacarlo a la política exterior de los ayatolás.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.