Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Iranul  duce un război nerecunoscut, dar ferm, în sprijinul lui Assad. Recent, avioane rusești au decolat de pe un aeroport persan, pentru a efectua misiuni de luptă în Siria.

RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA

 

Ultimele succese ale contraofensivei guvernamentale în Siria se datorează, desigur, în foarte mare măsură, sprijinului militar rusesc – în special al Aviației. Dar, Assad mai are și alte atu-uri. Alți doi factori au fost decisivi în recuceririle guvernamentale : sprijinul iranian și  luptele interne ale opoziției siriene.

Frecușurile personale, neîncrederea și incapacitatea patologică de a coopera în plan militar și politic împotriva lui Assad au constituit, din primul moment, călcâiul lui Ahile al insurgenței siriene. Chiar și atunci când convorbirile de pace ofereau posibilitatea de a-l izola pe Assad, grupurile rebele s-au împiedicat reciproc mult mai mult decât  s-au opus continuării actualului regim de la Damasc.

Din punct de vedere strict militar și economic, aliatul cel mai vechi și de nădejde al Damascului este Iranul. În mod paradoxal, de actualele rivalități interne iraniene Assad a beneficiat și mai mult. Din momentul în care ayatolahii au inițiat apropierea de Occident – forțați mai mult de penuriile economice cauzate de sancțiunile occidentale -, la Teheran s-a dezlănțuit o competiție acerbă  între Gardienii Revoluției și Armată („Artesh”) pentru a vedea cine reușește să ocupe locul doi, ca protagonist politic, după cler.

La începutul revoluției teocratice, întâietatea Gardienilor era indiscutabilă, cu toate că, cu cei 125.000 de oameni ai săi,  reprezenta o treime comparativ cu trupele regulate. Dar abuzurile, corupția  și nemăsuratele lor ambiții politice personale, pe lângă crasa incompetență a liderilor Gardienilor Revoluției au dus la scăderea importanței lor în țară.

Această decădere a coincis cu ofensiva militară a Statului Islamic în Irak și Siria, realitate care a obligat Teheranul se creeze un corp expediționar – „Qud” – care să lupte împotriva extremiștilor suniți, chiar lângă frontierele iraniene. Și destul de mult timp – până când SUA a început să-i înarmeze pe partizanii kurzi irakieni („Peshmerga”) –  combatanții „Qud” au fost singurii care i-au învins, în repetate rânduri, pe luptătorii Statului Islamic.

În mod oficial, Teheranul nu a recunoscut și nici nu a infirmat că are trupe „Artesh” pe teritoriul sirian, dar, serviciile de spionaj occidentale semnalează că, în ultimele trei luni, și-au pierdut viața, în Siria, vreo 50 de militari ai Armatei regulate iraniene, și că are loc o sistematică rotire trimestrială a forțelor sale în această țară. Occidentalii semnalează, de asemenea, eforturile iraniene de a disimula implicarea lor militară, deoarece menționata rotație se efectuează intercalând sistematic perioade de absență… ceea ce ar duce la concluzia greșită că Iranul și-ar reduce intervenția militară în Siria.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.