Casa nemăturată                            Washington, Diana Negre

Într-o atmosferă politică dominată de învrăjbiri și resentimente, economia americană merge foarte bine: salariile cresc, șomajul scade, indicii de creștere urcă și – deocamdată – bursele bat recorduri.

Situația s-a îmbunătățit de când a sosit Donald Trump la Casa Albă, dar, acest mers favorabil a început din vremea predecesorului său, Barak Obama, cu toate că, în prezent, s-a accelerat.

Există dezacorduri în privința interpretării acestor îmbunătățiri în funcție de prisma prin care sunt privite de democrați sau republicani: se culeg, acum, roadele a ceea ce a semănat Obama, sau este o consecință a ceea ce s-a întâmplat în noua etapă în care domină republicanii?

Desigur, reacția întreprinderilor la reforma fiscală a fost spectaculoasă, cu prime generoase pentru angajați și planuri de extindere, dar, pentru moment, americanii nu-i atribuie lui Trump aceste beneficii. Și, evident, reforma fiscală este o lege care, ca orice lege, a fost dată de Congres și nu de Casa Albă, dar, la fel de adevărat este că, în cazul acesta, Trump s-a folosit de „amvon” pentru a îndemna opinia publică să fie în favoarea noii legi, lucru pe care nu l-a făcut cu reforma asigurărilor medicale, care a sfârșit într-un eșec.

Cu atât mai mult, cu cât reforma fiscală, ale cărei rezultate nu se pot culege încă, deoarece de abia a intrat în vigoare, beneficiază de un impuls care i se datorează clar lui Trump, în sensul că se desființează norme. În timpul campaniei electorale, a promis că va desființa câte două norme vechi la fiecare normă nouă care va intra în vigoare, dar, realitatea a depășit cu mult promisiunea, căci, pentru moment, proporția este de 24 la 1.

Pentru o țară care publică tot timpul liste comparative cu piedici pe care le întâmpină întreprinzătorii în diferite locuri din lume, și a cărei filosofie oficială este să permită la maximum manifestarea inițiativei private, este dureros să se vadă cum tocmai ea a rămas codașă în materie de libertate economică: de pe locul al cincilea în lume, pe care îl ocupa la începutul secolului, a trecul pe locul al 17-lea, din cauza piedicilor birocratice.

Chiar dacă lui Trump i se datorează avântul economic sau dacă acesta se înscrie în ciclurile obișnuite de creștere și contracție, adevărul este că datele sunt foarte pozitive: șomajul este de 4%, cu un punct sub nivelul de la care economiștii consideră că folosirea mâinii de lucru este deplină; întreprinderile măresc salariile și se întrec în a angaja muncitori; iar inflația este atât de moderată, încât salariile nu pierd din puterea de cumpărare.

Dar, atâta frumusețe iși are totuși dificultățile ei, care, în acest caz, sunt o repetare a unei probleme pe care America o are de sute de ani: lipsa mâinii de lucru. În prezent, patronii au atâta nevoie de personal, încât au ajuns să dea prime angajaților care găsesc oameni care să ocupe locurile rămase goale; pun anunțuri în localurile de vânzări pentru public: „Nu ați vrea să lucrați în întreprinderea noastră?”, în timp ce, în zonele afectate de dezastre naturale, cum sunt uraganele sau incendiile, cu foarte mare greutate găsesc muncitori care să reconstruiască instalații publice și case.

La toate acestea, președintele Trump și cei care se opun imigrării continuă să încerce să reducă numărul muncitorilor străini  și deja au reușit să taie din numărul permiselor de muncă pentru imigranți, oricât de mult ar solicita întreprinderile să fie importați muncitori, pentru a-și putea mări producția și clientela.  Și urmează să vedem cum va rezolva situația  Apple, care speră să creeze 20.000 de locuri de muncă prin repatrierea a 250 de miliarde de $, beneficii acumulate în străinătate.

De ani buni, exploatările agricole sau zonele de pescuit suferă consecințele acestei lipse, care, acum, se pare că s-a extins în toate sectoarele. Trump savurează faptul că reformele „sale” au generat atât de mult optimism printre întreprinzători, încât cresc salariile pentru a împărți banii care se economisesc în impozite. Și desigur, întreprinderi ca „Walmart”, cel mai mare vânzător cu amănuntul  din țară, a crescut salariul minim de la 9 la 11 $ pe oră, dar, este posibil ca măsura să fie o motivație și mai mare pentru a-și păstra lucrătorii și pentru a atrage în plus alții.

Organizațiile care se opun imigrării susțin că problema nu există și că unica rațiune care ar explica lipsa mâinii de lucru sunt salariile mici, puțin atrăgătoare pentru americani, care preferă să stea acasă, în loc să se întrece pentru obține niște salarii dorite doar de străini. La rândul lor, întreprinzătorii dau asigurări că, practic, este imposibil să–i atragă pe americani spre anumite munci, pe cât de grele, pe atât de lipsite de posibilități de promovare.

Dezbaterea se aseamănă cu cea a oului și a găinii, dar, în timp ce diferite grupuri își apără pozițiile, casa economiei americane n-a mai fost de mult măturată, cu fabrici care nu pot să producă cât ar putea să vândă, și întreprinderi care renunță să mai crească, din lipsă de personal.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

La casa sin barrer                              Washington, Diana Negre

En medio de un ambiente político dominado por divisiones y resentimientos, la economía norteamericana va viento en popa: los salarios suben, el paro baja, los índices de crecimiento aumentan y – por ahora – las bolsas van batiendo records.

La situación ha mejorado desde que Donald Trump llegó a la Casa Blanca, pero la marcha favorable había empezado ya con su predecesor Barak Obama, aunque en estos momentos se ha acelerado.

Hay desacuerdo a la hora de interpretar estas mejoras y corresponden al cristal con que lo miran demócratas o republicanos: ¿están ahora recogiendo los frutos de lo que sembró Obama, o es una reacción a lo ocurrido en la nueva etapa de dominio republicano?

Ciertamente, la reacción empresarial a la reforma fiscal ha sido espectacular, con generosos bonos entregados a sus empleados y planes de ampliación, pero, de momento, el público norteamericano no atribuye estos beneficios a Trump. Y ciertamente, la reforma fiscal es una ley que, como todas, corresponde al Congreso y no a la Casa Blanca, pero también es cierto que, en este caso, Trump utilizó el “púlpito” para jalear la opinión pública en favor de la nueva ley, algo que no hizo en la fracasada reforma del seguro médico.

Tanto o más que en la reforma fiscal, cuyos frutos todavía no se pueden recoger porque apenas está entrando en vigor, hay un impulso debido claramente a Trump, que consiste en eliminar normativas. En campaña prometió acabar con dos normas por cada una que entraba en vigor, pero la realidad ha superado de lejos estas promesas y de momento la proporción es de 24 a 1.

Para un país que divulga constantemente listas comparativas de las trabas que los empresarios encuentran en diversos lugares del mundo, y cuya filosofía oficial es permitir al máximo la iniciativa privada, es doloroso ver cómo se ha ido quedando a la zaga en libertad económica: del quinto lugar del mundo a principios de siglo, ha pasado al puesto 17º a causa de las cortapisas burocráticas.

Tanto si Trump ha impulsado la bonanza económica, como si corresponde a los ciclos habituales de crecimiento y contracción, lo cierto es que los datos son muy positivos: el paro está en el 4%, un punto por debajo de lo que los economistas consideran en la práctica pleno empleo; las empresas van aumentando los sueldos y compiten por contratar trabajadores; y la inflación es tan moderada que los sueldos no pierden poder adquisitivo.

Pero tanta belleza tiene sus dificultades también que, en este caso, son una repetición de un problema secular norteamericano: la escasez de mano de obra. Hoy en día, los patronos van tan faltos de personal que incluso dan primas a los empleados que les consiguen a alguien para llenar vacantes; ponen avisos en los locales de venta al público “¿no quisiera usted trabajar en nuestra empresa?”, mientras que lugares afectados por desgracias naturales como huracanes o incendios, tienen dificultades para conseguir obreros que reconstruyan casas e instalaciones públicas.

A todo esto, el presidente Trump y los que se oponen a la inmigración, siguen tratando de reducir el número de trabajadores extranjeros y ya han conseguido recortar los permisos de trabajo para inmigrantes, por mucho que las empresas clamen por importar gente que les permita aumentar su producción y clientela. Y habrá que ver como resuelve la situación Apple, que espera crear 20.000 puestos de trabajo con la repatriación de 250.000 millones de $ en beneficios acumulados en el extranjero.

Tienda de Apple

Hace ya años que las explotaciones agrícolas o zonas pesqueras sufren las consecuencias de esta escasez, que ahora parece haberse extendido a todos los ámbitos. Trump celebra que “sus” reformas hayan generado tanto optimismo entre los empresarios que ahora suben los sueldos para repartirse el dinero que se ahorran en impuestos. Y ciertamente, empresas como” Walmart”, el mayor detallista del país, ha subido el sueldo mínimo de 9 a 11 $ por hora, pero es probable que estén tanto o más motivados por la necesidad de retener a sus empleados y atraer a otros.

Trabajadores agrícolas extranjeros en EEUU

Las organizaciones anti-inmigración aseguran que el problema no existe, que la única razón por la falta de mano de obra es que los salarios son insuficientes para atraer a los norteamericanos que prefieren quedarse en su casa en vez de competir con los sueldos que resultan atractivos para los extranjeros. Por su parte, los empresarios aseguran que es prácticamente imposible atraer a norteamericanos a ciertos tipos de trabajo que ofrecen pocas probabilidades de ascenso y garantizan una jornada dura.

El debate se parece al del huevo y la gallina, pero mientras los diferentes grupos defienden sus posiciones, la casa de la economía norteamericana está sin barrer, con fábricas que no pueden producir lo que podrían vender y empresas que renuncian a crecer por falta de personal.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.