Adio arme? Washington, Diana Negre
La mai mult de treizeci de ani de la victoria sa după aproape o jumătate de secol de „război rece ”, după speculațiile asupra unui „sfârșit al Istoriei” care l-au făcut faimos pe scriitorul Francis Fukiyama, în urma extinderii sistemului politic și economic american în țări care au avut de suferit sub dominația sovietică, SUA se văd confruntate azi cu posibilitatea ca imperiul lor, care a durat puțin mai mult de un secol, să fie pe punctul de a se termina.
Nu este surprinzător ca imperiile să se sfârșească, așa cum s-a întâmplat cu perșii, romanii, otomanii sau chinezii. În cazul SUA, imperiul lor s-a întins mult mai mult și cu o soliditate mult mai mare decât imperiile de mai înainte.
Comparația obișnuită este cea cu Imperiul Roman, care a funcționat câteva secole, mult mai mult decât, probabil, va rezista cel american. Însă, într-o epocă de accelerare istorică, așa cum este epoca noastră, un secol de dominație imperială este o etapă foarte lungă, și, la fel cum i s-a întâmplat Romei, puterea și influența Washingtonului nu vor dispărea peste noapte, ci se vor stinge treptat, în diferite faze și din diferite motive.
Despre acest lucru vorbesc deschis mijloacele de informare și publicațiile dedicate politicii. Chiar și revista lunară „Relații Externe” a dedicat, în urmă cu câțiva ani, un număr întreg analizei crepusculului țării.
În aceste momente, ai putea avea impresia că a vorbi despre sfârșitul imperiului american nu ar avea sens, deoarece slăbiciunea cea mai evidentă este acum cea a Rusiei, cândva marea sa rivală, căreia președintele Vladimir Putin vrea să-i refacă statutul imperial.
Însă, amenințarea care planează asupra supraviețuirii imperiului american nu mai este Uniunea Sovietică, ca în vremea Războiului Rece. Azi, marea sa rivală nu mai este Moscova, care nu mai conduce imperiul sovietic, trăind sărăcăcios ca și capitală a unei Rusii dezorientate, ci China, o țară care ajunge din urmă SUA, atât economic, cât și în proiecția internațională, pe lângă faptul că a devenit un rival militar cu o putere ce crește zi de zi.
Cu toate că China s-ar putea afla pe drumul reconstituirii imperiului pierdut acum mai mult de trei secole și recuperării locului de mare putere internațională pe care l-a ocupat până atunci, nici Beijing-ul nu este marea amenințare pentru supraviețuirea imperială a Washingtonului, ci propriile sale contradicții și ezitări interne.
Căci Statele Unite nu mai sunt țara pe care o sugerează numele ei, ci o țară-continent profund divizată și relativ puțin populată. Și nu numai dacă o comparăm în privința populației cu țări ca India sau China, care au de vreo cinci ori mai mulți locuitori, ci mai ales pentru că se pare că și-a pierdut simțul identității comune și pentru că, în loc să progreseze din punct de vedere intelectual și social, merge înapoi: centrele sale de cercetări continuă să fie cele mai avansate, însă se află situate în doar câteva locuri privilegiate, iar proiecția lor socială este aproape zero. Și la fel se întâmplă cu universitățile și cu progresele ei economice.
Dacă unele școli își pregătesc atât de bine elevii încât, practic, se află la un nivel universitar înainte de a-și termina studiile secundare, majoritatea centrelor educaționale dau diplome de absolvire unor tineri profund ignoranți, care au avansat an de an în vederea unei egalități considerate a fi mai importantă decât cunoștințele lor. O țară industrializată cu o mână de lucru nepregătită pare să meargă spre propria ei distrugere.
Asta nu înseamnă că imperiul american este pe punctul de a se stinge, cum nici cel roman nu a dispărut în doar câțiva ani, însă este greu de imaginat că ar putea rezista valurilor venite din partea unor societăți și economii sigure pe ele însele și care sunt dispuse să facă orice efort, în condițiile în care, aici în SUA, a scăzut chiar și speranța de viață.
Iar dacă populația americană nu crește, aceasta nu este din pricina pandemiei, ci din cauza numărului mare de morți pe care îl produce consumul de droguri, pe lângă o natalitate atât de scăzută, încât populația s-ar reduce, dacă n-ar fi numărul mare de imigranți care vin din toată lumea.
Cu toate că imperiul american crește ușor prin sosirea imigranților, aceasta nu-i oferă garanția că va supraviețui: și Imperiul Roman și-a sporit populația cu „barbarii” care veneau din afara granițelor sale, dar, totuși, dizolvarea imperiului nu a putut fi oprită.
Este posibil ca asemănarea cu dispariția altor imperii să nu corespundă realității, deoarece, Istoria se repetă… doar până la un punct. Iar lumea contemporană, cu inteligența ei artificială și cu o tehnologie în continuă dezvoltare și inovare, aduce circumstanțe fără precedent, astfel că posibilitatea ca SUA să se regenereze sau să se adapteze la noile condiții și să cunoască o renaștere, care să-i prelungească hegemonia mondială rămâne deschisă.
Pe de altă parte, China, marea rivală a Americii, are propriile ei probleme și este posibil să nu-l poată întrece pe marele gigant american. Înfruntările din regiunile asiatice ar putea slăbi și distrage China, care, curând, va ceda locul Indiei, ca cea mai populată țară din lume. Aceste două țări sunt vecine, iar plăpânda pace de la granița lor se poate transforma într-o înfruntare care să le absoarbă și să le întârzie și chiar să stăvilească ambițiile imperiale ale Beijing-ului, menținând supremația Washingtonului.
Autorul articolului: Diana Negre
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Adios a las armas? Washington, Diana Negre
Más de treinta años después de su victoria tras casi medio siglo de “guerra fría”, después de las especulaciones de un “fin de la Historia” que hicieron famoso al escritor Francis Fukiyama, después de extender el sistema político y económico norteamericano a países que habían sufrido bajo el dominio soviético, Estados Unidos contempla hoy la posibilidad de que su imperio, que ha durado poco más de un siglo, esté a punto de acabar.
No es sorprendente que los imperios se agoten y acaben, como les ocurrió a los persas, los romanos, los otomanos o los chinos. En el caso de Estados Unidos su imperio se ha extendido a mayores extensiones y con más solidez que sus predecesores.
La comparación habitual es la del Imperio Romano que vivió durante siglos, mucho más de lo que probablemente resistirá el norteamericano. Pero en una época de aceleración histórica como la nuestra, un siglo de dominio imperial es una etapa muy larga, y tal como le ocurrió a Roma, el poder y la influencia de Washington no desaparecerán de la noche a la mañana, sino que se irán -o quizá se estén ya- apagando en diferentes fases y por diversos motivos.
Es algo de lo que hablan abiertamente los medios informativos y publicaciones dedicadas a la política. Incluso la revista mensual “Relaciones Exteriores” dedicó hace un par de años uno de sus números a analizar el ocaso del país.En estos momentos, uno puede tener la impresión de que hablar el fin del imperio norteamericano tiene poco sentido, toda vez que la debilidad más evidente ahora es la de Rusia, su otrora gran rival -a lo que su presidente Vladimir Putin quiere devolver su status imperial.
Pero la amenaza que planea sobre la supervivencia del imperio norteamericano ya no es la Unión Soviética, como en la época de la Guerra Fría. Hoy su gran rival no es ya Moscú, que ha dejado de presidir el imperio soviético para mal vivir como capital de una Rusia desorientada, sino la China, un país que le está pisando los talones a Estados Unidos, tanto económicamente como en proyección internacional, además de haberse convertido en un rival militar cuyo poder aumenta de día en día.
Aunque la China pudiera estar camino de reconstituir el imperio perdido hace más de tres siglos y de recuperar el puesto de gran potencia internacional que tuvo hasta entones, ni siquiera Pekín es la gran amenaza para la supervivencia imperial de Washington, sino sus propias contradicciones y vacilaciones internas.
Porque Estados Unidos no es ya el país que su nombre indica, sino que es una nación-continente profundamente desunida y relativamente poco poblada. Y no solo si la comparamos en población a países como la China o la India, que tienen casi cinco veces su número de habitantes, sino especialmente porque parece haber perdido un sentido de identidad común y porque en vez de progresar intelectual y socialmente, parece ir en retroceso: sus centros de investigación siguen siendo los más avanzados, pero se hallan tan solo en algunos lugares privilegiados y su proyección social es casi nula, igual que ocurre con sus universidades o con sus avances tecnológicos.
Si algunas escuelas preparan tan bien a sus alumnos que están prácticamente a nivel universitario antes de acabar sus estudios secundarios, la mayoría de los centros educativos gradúan a jóvenes profundamente ignorantes que han ido avanzando de año en año en aras de una igualdad que parece más importante que sus conocimientos. Un país industrializado con una fuerza de trabajo no preparada parece abocado a su propia destrucción.
Esto no significa que el imperio americano esté a punto de extinguirse, como tampoco el romano desapareció en unos pocos años, pero cuesta imaginar que pueda resistir el embate de sociedades y economías seguras de sí mismas y dispuestas a cualquier tipo de esfuerzo, cuando incluso la esperanza de vida ha bajado aquí.
Y si la población norteamericana no crece no es a causa de la pandemia, sino por el elevado número de muertos que produce el consumo de drogas, además de una natalidad tan baja que la población iría en descenso sin el elevado número de inmigrantes que llegan de todas partes del mundo.
Aunque es cierto que este imperio americano crece ligeramente con la llegada de inmigrantes, esto no le da garantías de supervivencia: también el Imperio Romano vio su población aumentada con los “bárbaros” que cruzaban sus fronteras – pero fueron incapaces de impedir su disolución.
A pesar de todo, los paralelos con el agotamiento de otros imperios tal vez no correspondan a la realidad, porque la Historia se repite…hasta cierto punto. Y el mundo contemporáneo, con su inteligencia artificial y una tecnología en constante desarrollo e innovación, aporta circunstancias sin precedentes, de forma que la posibilidad sigue abierta de que Estados Unidos se regenere o se adapte a las nuevas circunstancias y tenga un renacimiento que prolongue su hegemonía mundial.
Por otra parte, su gran rival chino tiene sus propios problemas y tal vez no sea capaz de desbancar al gigante americano. Los enfrentamientos en su región asiática pueden debilitar y distraer a China, que pronto dejará de ser el país más poblado de la Tierra para ceder el cetro a la India. Ambos países son vecinos y la tenue paz de sus fronteras puede convertirse en un enfrentamiento que les absorba y aplace, o incluso impida las ambiciones imperiales de Pekin…y mantenga la primacía de Washington.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.