Kavafis în anul 1928, la 65 de ani. Amintindu-și, poate, de un iubit pasager. Un efeb alexandrin -„dumnezeiește de frumos” (περικαλλής) – pe care-l iubise, poate, câteva după-amiezi sau nopți, într-o cameră sordidă de hotel…, trei ani la rând… până când moartea i l-a răpit. Cumplit de nedrept…

Așadar, un epitaf… din seria epitafurilor sale de efebi și din seria de Zile din…, serie de numai 5 poeme.

Un tânăr care nu avusese norocul efebilor din vechea Alexandrie să fie întreținuții vreunui aristocrat, să aibă alaiuri de admiratori, să poarte cununi de lauri ca atleți… ai frumuseții și frumusețea lor de tânăr zeu să rămână lumii, nemurită în statui și portrete.

Și pe al cărui trup dumnezeiesc îl cumpărase ocazional… când tânărul își dorea o cravată de duminică, mai scumpă, sau o cămașă mov, poate culoarea lavandei…

E limpede că poetul nostru trăia în două lumi, în două Alexandrii, cea veche, a Marii Biblioteci și a Efebilor de lux, a Ptolemeilor și a învățaților, pe care-i place s-o reconstituie și unde adoră să se refugieze din când în când, și cea în care se născuse, a administrației și a birourilor guvernamentale, a prostituției mizere, a cafenelelor și hotelurilor murdare și a viciului… chinuit și acela.

Zile din 1909, ’10, și ’11

Era fiul unui marinar – om sărman și necăjit
(dintr-o insulă din Marea Egee).
Muncea la un fierar. Hainele-i erau vechi.
Pantofii de lucru, rupți, de mai mare mila.
Mâinile-i erau pătate de rugină și ulei.

Seara, după ce închidea prăvălia,
dacă-și dorea mult ceva,
vreo cravată mai scumpă,
vreo cravată de duminică,
sau dacă văzuse-ntr-o vitrină vreo
cămașă frumoasă, mov,
și tare și-o dorea,
își vindea trupul pentru un taler sau doi.

Mă-ntreb, în antichitate,
avu Alexandria cea faimoasă vreun tânăr atât de dumnezeiește de frumos,
Un băiat mai desăvârșit ca el – care s-a dus ?
Nu i-au făcut statuie, se-nțelege, nici tablou;
l-a doborât prea repede munca grea
din dugheana veche a fierarului;
l-au pierdut bețiile și desfrâul mizer,
chinuit al oamenilor simpli.

Μέρες του 1909, ’10, και ’11

Ενός τυραννισμένου, πτωχοτάτου ναυτικού
(από νησί του Αιγαίου Πελάγους) ήταν υιός.
Εργάζονταν σε σιδερά. Παλιόρουχα φορούσε.
Σχισμένα τα ποδήματά του της δουλειάς κι ελεεινά.
Τα χέρια του ήσαν λερωμένα από σκουριές και λάδια.

Το βραδινό, σαν έκλειε το μαγαζί,
αν ήταν τίποτε να επιθυμεί πολύ,
καμιά κραβάτα κάπως ακριβή,
καμιά κραβάτα για την Κυριακή,
ή σε βιτρίνα αν είχε δει και λαχταρούσε
κανένα ωραίο πουκάμισο μαβί,
το σώμα του για ένα τάλιρο ή δυο πουλούσε.

Διερωτώμαι αν στους αρχαίους καιρούς
είχεν η ένδοξη Αλεξάνδρεια νέον πιο περικαλλή,
πιο τέλειο αγόρι από αυτόν – που πήε χαμένος:
δεν έγινε, εννοείται, άγαλμά του ή ζωγραφιά·
στο παλιομάγαζο ενός σιδερά ριχμένος,
γρήγορ’ απ’ την επίπονη δουλειά,
κι από λαϊκή κραιπάλη, ταλαιπωρημένη, είχε φθαρεί. [1928]

Iată ce scria (Kavafis – cel născut într-o familie de negustori avuți din capitala Bizanțului) într-o notă din 1908 (Note de poetică și morală):

Îmi place și mă mișcă frumusețea oamenilor din popor, a tinerilor săraci. Sclavi (servitori ?), muncitori, mici funcționari din comerț, funcționari (vânzători ?) din magazine. Este răsplata, ai spune, pentru toate lucrurile care le lipsesc. Munca multă și mișcarea multă le fac trupurile delicate și simetrice. Sunt aproape întotdeauna grațioși. Fețele lor, fie albe când muncesc în magazine, fie arse de soare când muncesc în aer liber, au o culoare plăcută, poetică. Cu totul altfel sunt tinerii bogați, care sunt bolnăvicioși și care put în mod natural, care au pungi de grăsime și pete de la prea multă mâncare și băutură și de la puful (în care sunt crescuți). Ai spune că pe fețele lor umflate sau zbârcite se vede urâțenia furturilor și prădăciunilor de la cei pe care i-au moștenit și de la cei din care se trag.

Să-l fi urmărit vina de a se fi născut într-o familie înstărită, unde a cunoscut efporia (εὐπορία), adică bunăstarea ?

Zile din 1909, ’10, și ’11 a avut, la început un alt titlu: Un muncitor la fierărie, de 22 de ani – «Ένας εργάτης σιδεράδικου, 22 ετών», la care poetul a renunțat. Iată manuscrisul care cuprinde două file: poemul față/verso, o filă, și cîteva scurte note, a doua filă:

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.