TRUMP, PREȘEDINTE DEMOCRAT   Diana Negre,  Washington

Zarva stârnită de încercarea democraților de a-l înlătura pe președintele Trump a făcut să se uite una dintre incongruențele majore ale cazului și anume: faptul că, în realitate, Donald Trump a câștigat președinția, acum trei ani, tocmai datorită Partidului Democrat. Dacă acest partid nu ar fi hotărât ca Hillary Clinton să fie candidatul său, astăzi, Trump, în mod sigur, ar fi continuat să fie un milionar care n-ar fi avut nimic cu politica.

Să amintim că Hillary este o avocată inteligentă, cu multe calități și abilități, dar care, din punct de vedere politic, este un personaj cu un nivel destul de scăzut. Nu are har, nu știe să intre pe aceeași lungime de undă cu poporul și a arătat, până la saturație, că nu are istețimea și prezența de spirit pentru a triumfa în înfruntările politice. Toate acestea se știau acum trei ani.

Dar, îmbinarea dintre puterea șefilor, care domină în orice organizație a puterii  – era soția unui fost președinte! – cu sistemul american de selecție a candidaților, în fiecare partid, prin alegeri primare, a făcut ca aparatul electoral democrat să o aleagă pe Hillary drept candidată la președinție.

Sistemul de selecție este, în realitate, o luptă fratricidă foarte încrâncenată, în care sunt arătate meritele proprii și sunt discreditați ceilalți competitori. Să reamintim că, în pre-campania aceea a Partidului Democrat, au fost mai mulți aspiranți – începând cu senatorul Sanders – la nominalizare, care au strălucit mult mai mult decât Hillary Clinton. Desigur că, dacă acest lucru era evident pentru toată lumea, pentru conducătorii partidului era și mai evident, în acele momente, dar, nimănui din partid nu-i convenea să nu ia în seamă un personaj atât de popular și cu o influență atât de mare ca Bill Clinton. Și a fost aleasă Hillary, o candidată – cum avea să se vadă mai târziu – care nu putea să câștige.

Exista și un al treilea factor care a favorizat această decizie: rivalul. Trump era, la vremea aceea, un oarecare care tocmai a aterizat în politică, cu un dosar destul de confuz cu succese și eșecuri în întreprinderile sale, dar, și cu o faimă de persoană care se purta urât. Părea, atunci când republicanii tocmai l-au numit candidat, un rival ușor de învins.

Desigur, la această decizie au contribuit și alți factori. Unul esențial a fost o analiză foarte slabă a situației sociale din țară. În timp ce democrații dădeau ca sigur că electoratul va fi cel dintotdeauna, Trump a știut să mobilizeze o masă de oameni care, de obicei, nu se prezintă la urne. Berbecul său electoral a fost votul de protest.

Iar, această masă de oameni mai puțin favorizați de conjunctura și de legislația în vigoare era concentrată în statele federale cu mai puțină populație, dar, care, dispun de voturi electorale (o caracterisitică a Constituției americane care compensează, astfel, dezavantajul acestor state față de cele suprapopulate de pe coaste). Strategia sa electorală și discursul său incendiar i-au prins nepregătiți pe strategii democrați. Și astfel, în ziua de azi, SUA au un președinte care a câștigat alegerile cu o minoritate de voturi populare …și cu o mică majoritate de voturi electorale.

Acum, în fața popularității lui Trump (în ciuda a ceea ce se citește în presa progresistă din care se adapă corespondenții europeni de presă, indicii de aprobare a milionarului new-yorkez sunt superiori celor pe care îi avea Barak Obama în același moment al mandatului său), capacitatea sa de a genera dolari pentru campania sa (cu 125 de milioane în cel de al treilea trimestru a obținut un record în acest domeniu) și buna situație economică (șomajul printre negri și hispanici este cel mai scăzut din istorie, salariile cresc și toți caută mână de lucru), democrații bănuiesc că niciunul dintre mediocrii lor candidați nu va reuși să-l învingă.

Cu o asemenea perspectivă, se ascut cuțitele pentru „impeachment”, cu o hărțuire fără milă a persoanelor de încredere ale președintelui și se anunță că Trump va câștiga…deoarece va fi o fraudă electorală.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

TRUMP, PRESIDENTE DEMÓCRATA       Diana Negre,  Washington

El revuelo armado con el intento demócrata de inhabilitar al presidente Trump ha hecho olvidar una de las incongruencias mayores del caso: el que, en realidad, Donald Trump ganó la presidencia, hace tres años, justamente gracias al Partido Demócrata. De no haber decidido éste que su candidato fuera Hillary Clinton, hoy, Trump seguramente no sería más que otro millonario más, al margen de la política.

Hay que recordar que Hillary es una abogada inteligente, con muchas cualidades y habilidades, pero, políticamente es un personaje de techo muy bajo. No tiene carisma, no sabe sintonizar con el pueblo y ha mostrado, hasta la saciedad, que carece de la astucia y el oportunismo imprescindibles para triunfar en las lides políticas. Y esto no era algo desconocido hace tres años.

Pero, la conjunción del caciquismo que impera en toda organización de poder   – ¡era la esposa de un expresidente! – con el sistema norteamericano de selección de candidatos en cada partido mediante las elecciones primarias, llevó al aparato electoral demócrata a escoger a Hillary como su candidata en aquellas presidenciales.

El sistema de selección es, en realidad, una lucha fratricida sangrienta en la que se exhiben tanto los méritos propios, como se trata de desacreditar a los competidores. Y si recuerdan esa precampaña del Partido Demócrata, en ella fueron varios – comenzando por el senador Sanders – los aspirantes a la nominación que brillaron más que Hillary Clinton. Claro que, si esto era evidente para todo el mundo, para los mandatarios del partido era mucho más evidente, en aquellos momentos, que no le convenía a nadie dentro del partido desairar a un personaje tan popular y con tanta influencia como Bill Clinton. Y la elegida fue Hillary, un candidato – como se vería – que no podía ganar.

Había un tercer factor que favorecía esa decisión: el rival. Trump era, en aquel entonces, un advenedizo a la política, con un historial bastante confuso de éxitos y fracasos empresariales, amén de una fama de malos modales. Parecía, si es que los republicanos lo terminaban por nombrar candidato, un rival fácil de derrotar.

Naturalmente, en esa decisión intervinieron también otros factores. Uno esencial fue un pésimo análisis de la situación social del país. Mientras los demócratas daban por sentado que el electorado sería el de siempre, Trump supo movilizar una masa de ciudadanos que habitualmente no acuden a las urnas. Su ariete electoral fue el voto de protesta.

Y esa masa de los menos favorecidos por la coyuntura y la legislación imperante estaba concentrada en los Estados federados menos poblados, pero que cuentan con votos electorales (una peculiaridad de la Constitución estadounidense que compensa así la desventaja de esos estados frente a las costas súper pobladas). Y su estrategia electoral y su oratoria incendiaria agarraron desprevenidos a los estrategas demócratas. Y así, hoy en día, los EE.UU. cuentan con un presidente que ganó las elecciones con una minoría de votos populares…y una escasa mayoría de votos electorales.

Ahora, ante la popularidad de Trump (a pesar de todo lo que se lee en la prensa progresista de la que beben los corresponsales europeos, los índices de aprobación del millonario neoyorquino son superiores a los de Barak Obama en este momento de su presidencia), su capacidad de generar dólares para financiar su campaña (con 125 millones en el tercer trimestre ha obtenido un récord en este terreno) y la buena situación económica (el desempleo negro e hispano es el más bajo de la historia, los sueldos suben y todos buscan mano de obra), los demócratas barruntan que ninguno de sus mediocres candidatos conseguirá derrotarlo.

Con semejante perspectiva, afilan los cuchillos con el “impeachment”, con un acoso sin cuartel a las personas de confianza del presidente y advierten de que Trump ganará…porque habrá fraude electoral.