CELĂLALT CORONAVIRUS

Psihoza generată de pandemia coronavirusului a concentrat panica opiniei publice asupra aspectului sanitar al problemei. Însă, există și o altă latură a ei – poate mai gravă decât cea biologică – creată de coronavirus: acutul și prelungitul declin economic pe care îl va resimți lumea după pandemie. Victimele care vor pieri din cauza virusului vor fi de ordinul miilor, însă victime ale sărăcirii vom fi noi toți.

Opinia publică încă nu și-a dat seama de acest lucru, însă economiștii din toată lumea – de la Fondul Monetar Internațional (FMI) și băncile centrale și până la Burse – au văzut ce se va întâmpla. Astfel, FMI pronostica, la începutul acestui an, când încă nu se știa că va veni o pandemie, o creștere globală de 3,3%; acum, OECD a redus această previziune la 1,5%… și asta, în cel mai bun caz! Iar dacă trecem de la nivelul global la cel național – cel al unei țări sărace, cum este, de pildă, Grecia -, viitorul pare a fi demolator. La Atena, banca centrală a corectat previziunile anului de la 1,9%, la o dezvoltare 0 “… cu posibilitatea ca să se înregistreze chiar cifre negative, în anul acesta și în următorii…”

Analiștii semnalează că vor fi mai dure și mai prelungite consecințele noii crize decât cele ale recesiunii din anii  2007/2008, deoarece, de data aceasta, nu sistemul financiar este cel afectat de criză, ci întreprinderile. Concentrarea bruscă și masivă asupra luptei sanitare a deteriorat puternic, în toată lumea, atât structurile întreprinderilor, cât și cererea. Speculațiile optimiste că fațeta economică a crizei coronavirusului va fi scurtă și fără consecințe de durată s-au risipit în urma analizelor financiare, efectuate în ultimele săptămâni.

În 2007/2008 prăbușirea a prins banca pe picior greșit: insuficient capitalizată și prost gestionată. Azi, din contră, instituțiile de credit sunt perfect dotate pentru a face față provocării. Nu același lucru se întâmplă cu structurile întreprinzătoare și cererea de pe piață. Acestea s-au prăbușit puternic, aproape în toate țările și nu numai în cele mai înapoiate și vulnerabile. Această atonie economică generală provocată de măsurile izolaționaliste ne îndeamnă să prezicem un lung ciclu al vacilor slabe, precum și o perioadă de deglobalizare și chiar de deregionalizare.

În această viziune pesimistă a viitorului, există și o slabă rază de speranță: acest cadru general care indică o lungă perioadă de sărăcire  ar fi posibil să se destrame dacă apare brusc un medicament sau un vaccin care să combată virusul. La ora actuală, nu este decât o speranță, dar, după cum se știe, speranța e ultima care piere.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL OTRO CORONAVIRUS

La psicosis generada por la pandemia del coronavirus ha centrado el pánico de la opinión pública en el aspecto sanitario del problema. Pero, existe también otro problema – quizá más grave aún que el biológico – provocado por el coronavirus: el agudo y prolongado declive económico que registrará el mundo después de la pandemia. Y las víctimas mortales del virus son – serán – unos cuantos miles, pero las del empobrecimiento lo seremos todos.

La opinión pública no se ha percatado aún de ello, pero los economistas de todo el mundo – desde el Fondo Monetario Internacional (FMI) y los bancos centrales hasta las Bolsas – sí lo han hecho. Así, el FMI pronosticaba a comienzos de este año, cuando aún no se tenía conciencia de la pandemia, un crecimiento global del 3,3%; ahora la OECD ha reducido esta previsión a un 1,5%… ¡en el mejor de lo casos! Y si pasamos del escenario global al nacional – el de una nación pobre, por ejemplo, como es Grecia -, el porvenir parece demoledor. En Atenas el banco central ha rectificado los pronósticos del año del 1.9% de crecimiento a un desarrollo 0 “… con posibilidad incluso de cifras negativas para este y los próximos años…”

Los analistas señalan que las angustias de la nueva crisis serán más duras y prolongadas que las de la recesión del 2007/2008 porque esta vez no es el sistema financiero el afectado por la crisis, sino el fabril. La concentración súbita y masiva en la lucha sanitaria ha deteriorado fuertemente en todo el mundo tanto las estructuras fabriles como la demanda. Las especulaciones optimistas de que la faceta económica de la crisis del coronavirus sería breve y sin consecuencias duraderas (lo que se denomina un incidente en uve) se han desvanecido en todos los análisis financieros de las últimas semanas.

Y es que, en 2007/2008, la caída pilló a la banca a contrapié: insuficientemente capitalizada y peor gestionada. Hoy, por el contrario, los institutos crediticios están perfectamente pertrechados para afrontar el envite. No sucede lo mismo con las estructuras fabriles y la demanda. Estas han caído fuertemente en casi todas las naciones y no solo en las más atrasadas y vulnerables. Esta atonía económica general provocada por las medidas aislacionistas induce a predecir un largo ciclo de vacas flacas, así como un periodo de desglobalización y hasta desregionalización.

En esta visión pesimista del futuro, existe un rayo – tenue – de esperanza: que el marco general que apunta a un largo periodo de empobrecimiento quede desvirtuado por la pronta aparición de un fármaco o una vacuna para combatir el coronavirus. Hoy por hoy, no es más que una esperanza, pero ya se sabe que las esperanzas son lo último que se pierde.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.