Elie și profeții lui Baal

SĂ-L ADORĂM PE BAAL

Libertatea de expresie și de a manifesta nu numai că este legitimă, dar este și consubstanțială cu conceptul de democrație. Însă, în lumea actuală, această libertate se practică cu o abundență infinită și cu logică puțină, expunând-o, astfel, la pericolul de a fi total inutilă.

Principala rațiune de a fi a manifestațiilor este cea de a informa: de a informa puterea politică despre ceea ce simte și vrea porporul, în anumite chestiuni și în anumite momente. Este, într-un fel, o scurtătură a sistemului spre o democrație foarte directă, o democrație de bază.

Însă, odată cu masificarea demografică, această fațetă a democrației evoluează spre grotesc. Dreptul de a manifesta devine, din ce în ce mai mult, un drept de a tropăi și, nu de puține ori, devine un fel de a „muri ucigând”. Ceva în genul „dacă eu sunt supărat cine știe din ce motiv – am fost concediat, evacuat sau s-a închis vreo grădiniță din apropiere – le amărăsc viața tuturor celor din jur”… oprind circulația, urlând la drumul mare sau dând foc pubelelor de gunoi.

În ultima vreme, această derivă caricaturescă a manifestațiilor de protest a crescut în mod alarmant. Iată niște exemple: în Anglia sunt aruncate în mare statuile unor foști negustori de sclavi, doar pentru că în SUA violența poliției a atins cote înalte; în Barcelona firma Nissan e denunțată cu strigăte asurzitoare deoarece nu vrea să mai piardă bani cu întreprinderea ei de automobile; iar, în Galicia, e oprită circulația pe șosele și sunt arse anvelope, deoarece se închide Alcoa, din aceleași motive. În privința manifestațiilor cu oale și cratițe, în Istorie nu se cunoaște nici măcar un singur exemplu ca vreun guvern să fi fost schimbat prin zgomotul acestor ustensile de bucătărie.

În aceste evenimente și în multe altele foarte asemănătoare ceea ce atrage atenția este lipsa de logică. Căci e evident că niciun întreprinzător nu va continua o afacere păguboasă, doar pentru faptul că mii sau sute de persoane răcnesc din toți rărunchii. La fel de lipsită de logică este și pretenția ca autoritățile să intervină într-o criză comercială sau industrială. Căci cu strigătul „Nu închideți!” nu se cere nimic viabil, și nici nu se denunță vreo nedreptate flagrantă, și nici măcar nu se oferă vreo soluție rezonabilă – și bine gândită – problemei în chestiune.

Adică, acest val de tropăieli tânguitoare sugerează că mentalmente omenirea s-a întors cu mii de ani în urmă, când credea că dacă îi cădelnița pe zeii Baal, Assur, Ra, En-lil, Kemosh, Zeus, Vishnu etc. râurile nu se mai revărsau primăvara, slabele armate proprii îi învingeau pe rivalii mai puternici, bolile incurabile se vindecau, iar secetele încetau brusc. Nimic nu se întâmpla din toate acestea cu mii de ani în urmă oricâte rugăciuni se înălțau zeilor și, desigur, se pune întrebarea de ce cred oamenii acum că niște strigăte în stradă vor schimba legile pieței, mecanica socială a națiunilor, radicalismele sau trecutul mai mult sau mai puțin apropiat.

Cred, oare, și acum în Baal ?

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ADOREMOS A BAAL

Eliaj y los profetas de Baal

La libertad de expresión y de manifestación no solo es legítima, sino que es consubstancial con el concepto de democracia. Pero, en el mundo actual, esta libertad se practica con infinita abundancia y escasa lógica, exponiéndola, así, al peligro de ser absolutamente inútil.

La principal razón de ser de las manifestaciones es la de informar: de informar al poder político de lo que siente y quiere el pueblo en determinados momentos y asuntos. Es, en cierto modo, un atajo del sistema hacia una democracia directísima, una democracia de base.

Pero, con la masificación demográfica, esta faceta de la democracia está evolucionando hacia lo grotesco. El derecho a manifestarse parece cada vez más el derecho al pataleo y no pocas veces viene a ser una especie de “morir matando”. Algo así como “si yo estoy a disgusto por lo que sea – despido, desahucio o cierre de un parvulario próximo -, fastidio a todo el mundo también”… cortando el tráfico, aullando en la vía pública o quemando contendores de basura.

En los últimos tiempos esta deriva esperpéntica de la manifestación protestataria ha crecido alarmantemente. Así, sólo unos pocos ejemplos : en Inglaterra se tiran al mar estatuas de esclavistas porque en los EE.UU. la violencia policial es alta; en Barcelona se denuncia a grito pelado que Nissan no quiere seguir perdiendo dinero con su fábrica de automóviles; y en Galicia cortan carreteras y queman neumáticos porque se cierra Alcoa por la misma razón. En cuanto a las caceroladas, la Historia no registra ni un solo cambio de Gobierno en el mundo por el ruidoso machaqueo de los artilugios culinarios.

Y en estos acontecimientos y en miles más muy similares lo primero que llama la atención es la falta de lógica. Porque es evidente que ningún empresario va a seguir en un negocio ruinoso tan solo porque unos miles o cientos de personas clamen al cielo o a dios sabe quién. Tampoco se ve la lógica por ninguna parte si lo que se pretende con las manifestaciones es que las autoridades intervengan en una crisis comercial o industrial. Porque al grito de “¡ Cierre, no !” ni se reclama nada viable, ni se denuncia una injusticia flagrante, ni siquiera se ofrece una solución razonable – y razonada – al problema planteado.

Es decir, esta ola de pataletas lloronas sugiere que mentalmente la humanidad actual ha vuelto miles de años atrás, cuando creía que haciéndole sahumerios a los dioses Baal, Assur, Ra, En-lil, Kemosh, Zeus, Visnú, etc. los ríos dejarían de desbordarse en primavera, los débiles ejércitos propios vencerían a rivales más poderosos, las enfermedades incurables tenían cura o las sequías se cortaban en seco. Nada de esto sucedía miles de años atrás por muchas rogativas que se hicieran a los dioses y uno se pregunta por qué se creen los humanos actuales que una gritería en las calles va a cambiar las leyes del mercado, la mecánica social de las naciones, los radicalismos o el pasado más o menos próximo.

¿ Será que siguen creyendo en Baal ?

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.