R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE

Formarea unui guvern german pare a fi, în prezent, ca și cum ar naște niște munți isterici… Nu s-a putut forma o alianță tricoloră (verzi, liberali și conservatori) din cauza unor suspiciuni ale liberalilor, iar o înțelegere bicoloră (între social-democrați și conservatori) se împotmolește în himerele puriste ale aripii tinere a SPD (Partidului Social Democrat).

În ciuda aparențelor, această criză se datorează mai multor cauze și unei incredibile lipse de rațiune. Aceasta din urmă este evidentă: în momentul în care s-a pus problema stabilirii liniilor politice ale noii legislaturi, partidele au situat pe primul loc interesele lor electorale imediate și nu interesul național de a avea stabilitate politică și de a dispune de o previziune a viitorului imediat.

Astfel, liberalii (FDP) au făcut să eșueze prima încercare, deoarece au considerat că urmau să intre într-un guvern care nu adopta niciuna dintre valorile liberale pe care le apără acest partid.  Acest lucru este adevărat până la un punct: întrebarea care se pune este de ce politicienii din FDP nu și-au apărat ideologia când au negociat; adică, nu au știut să negocieze un acord pentru a guverna. Cu un asemenea eșec se punea în pericol stabilitatea țării și acest lucru nu prea i-a interesat pe cei care aspirau să conducă Republica.

Alternativa la alianța tripartită ar fi o reeditare a cabinetului de până acum, adică a marii coaliții. Cele două partide majoritare – cel social-democrat și cel creștin-democrat în alianță cu creștin-socialii bavarezi – ar guverna din nou împreună. Această posilibitate ar fi greu de acceptat pentru SPD, care, la ultimele alegeri, a obținut cele mai rele rezultate din toată istoria sa de după război (aproximtiv 20%) și le-a atribuit faptului că politica guvernului actual a avut mai mult un caracter conservator.

Și într-adevăr, programul a fost dominat de creștin-democrați (CDU) și de creștin-sociali (CSU), însă, declinul s-a datorat, în primul rând, unor cauze sociale. Societatea germană s-a schimbat considerabil în ultima vreme, în timp ce programele și structurile partidului au rămas tot mai străine de realitate… Întrucât a deveni din nou un partener de rangul doi într-un guvern conservator ar agrava criza socialiștilor, conducătorii partidului au fost de acord să se unească pactului doar pentru a garanta stabilitatea țării…pe lângă faptul că a avea puterea nu deranjează pe nimeni…

Desigur, pe nimeni, doar pe JUSOS – gruparea social-democraților tineri sub 30 de ani -, care, în congresul pe care l-a ținut SPD săptămâna trecută, au atacat dur pactul pentru guvernare, care ar constitui „un gest îmburghezit”. Pentru a păstra o puritate ideologică, JUSOS pretinde o parapetare în opoziție pentru a obține, în felul acesta, o regenerare ideologică a partidului, și totodată, o recucerire a încrderii electoratului de stânga. Ce a fost rău în postura tinerilor a fost că au vorbit mult – chiar foarte mult – de idealuri și de noi obiective, dar au menționat concret foarte puține și au formulat și mai puține programe alternative, într-adevăr viabile.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA

La formación del actual Gobierno alemán parece un parto de los montes… histéricos. No pudo ser un maridaje tricolor (verdes, liberales y conservadores) por suspicacias liberales y ahora el compromiso bicolor (socialdemócratas y conservadores) se encalla en quimeras puristas del ala joven del SPD (Partido Socialdemócrata).

Pese a todas las apariencias, esta crisis tiene no pocas razones y una increíble sinrazón. Esta última es evidente : a la hora de pactar las directrices políticas de la nueva legislatura, los partidos han antepuestos sus intereses electorales inmediatos al interés nacional de estabilidad política y previsión del futuro inmediato.

Así, los liberales (FDP) rompieron el primer intento porque consideraron que tenían que entrar en un Gobierno que no adoptaba ninguno de los valores liberales que defiende el partido. Y si esto es verdad hasta cierto punto, cabe preguntarse si los políticos del FDP defendieron su ideario mucho peor en las negociaciones que en las urnas; vamos, que no supieron negociar un pacto de gobierno. Que con el fracaso se ponía en peligro la estabilidad de la nación no importó mucho a ninguno de los aspirantes a dirigir la República.

La alternativa al tripartito era una reedición del Gabinete saliente, la gran coalición. Los dos partidos mayoritarios – socialdemócratas y cristianodemócratas aliados con los socialcristianos bávaros – volvían a gobernar al alimón. Esa posibilidad se les atragantaba al SPD, que en los últimos comicios sacó el peor resultado de toda su historia de postguerra (cerca del 20%) y lo atribuyó a que la política del Gobierno saliente tuvo mayormente rasgos conservadores.

Realmente dominó el programa cristianodemócrata (CDU) y socialcristiano (CSU), pero las causas del declive socialista son ante todo sociales. La sociedad alemana ha cambiado en los últimos lustros fuertemente, en tanto que la programática y estructuras del partido han quedado cada vez más alejadas de la realidad. Así que en vistas de que volver de socio segundón en un Gobierno conservador agravaría la crisis socialista, los dirigentes del partido se avinieron al pacto con tal de garantizar la estabilidad del país… aparte de que tener poder no molesta a nadie.

Martin Schulz (SPD) y Angela Merkel (CDU)

Bueno, a nadie excepto a los JUSOS – agrupación de los socialdemócratas menores de 30 años -, que en el congreso que celebró el SPD la semana pasada atacaron crudamente el pacto de gobierno por “gesto aburguesado”. En aras de la pureza ideológica, los JUSOS reclaman el encastillamiento en la oposición para lograr así una regeneración ideológica del partido y, de paso, recuperar la confianza del electorado de izquierdas. Lo peor de la postura joven ha sido que han hablado mucho – muchísimo – de ideales y nuevas metas, pero han citado muy pocas y formulado menos programas alternativos realmente viables.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.