Trupe americane în Afganistan

O GAURĂ NEAGRĂ NUMITĂ AFGANISTAN

Situația din Afganistan este azi, după 40 de ani de război neîntrerupt, mai sumbră ca niciodată. Pe de o parte, din punct de vedere militar și social, talibanii s-au statornicit la fel sau chiar mai mult decât înainte de atentatele contra turnurilor gemene din New York, pe de alta, președintele Trump a lăsat să se afle că vrea să retragă trupele americane din această țară asiatică, înainte de alegerile prezidențiale de anul viitor.

Dacă acest lucru se confirmă în 2020, Afganistan se va afla într-o situație haotică aproape fără ieșire. Talbanii sunt divizați între ei, atât politic și confesional, cât și după vârstă; unii, mai ales tinerii, visează să continue lupta pentru a forma un emirat islamic, iar alții visează o pace și o democrație, mai mult sau mai puțin, de tip occidental. Societatea afgană, la rândul ei, se aseamănă mai mult cu societatea tribală de la începuturile Evului Mediu, decât cu vreun model occidental. Iar acum, în loc să fie obiectul unei competiții ruso-americane ca la sfârșitul secolului trecut, este scena unor lăcomii internaționale multiple: rusă, iraniană, pakistaneză, indiană, saudită și americană… cu toate că, aceasta din urmă scade vertiginos. Panorama aceasta îngrijorătoare e completată de o situație economică deplorabilă.

O analiză a situației afgane din punct de vedere regional va fi la fel de negativă. Importanța strategică a Afganistnului este evidentă (pentru arme, pentru comerț și pentru traficul cu opiacee) și luptele pentru controlul acestei zone pot destabiliza ușor tot nordvestul asiatic.

Soluții? Adevărate și pe termen scurt, niciuna. Societatea afgană nu dispune de structuri, bogății și densitate demografică suficientă pentru ca niște acorduri între câțiva „seniori ai războiului” să se poată aplica în toată țara. Iar cei puternici care hotărăsc politica mondială sunt prea puțin dispuși să se înțeleagă între ei asupra Afanistanului pentru a se angaja deplin – adică prin sânge, foc și fluvii de capitaluri – în recuperarea acestei țări.

Pe termen lung și cu mult noroc, soluția cea mai probabilă este cea dintotdeauna: o îmbogățire treptată, o pacificare treptată (cu inevitabilele căderi episodice) și deplasarea atenției internaționale spre alte scene ale lumii.

Desigur aceasta din urmă, împreună cu criza irano-americană, pare a fi un remediu chiar mai rău decât boala însăși…

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

UN AGUJERO NEGRO LLAMADO AFGANISTÁN

Tropas norteamericanas en Afganistán

La situación afgana es hoy, tras 40 años de guerra ininterrumpida, más sombría que nunca. Porque, mientras militar y socialmente los talibán se han afianzado tanto o más que antes de los atentados contra las torres gemelas de Nueva York, el presidente Trump ha dejado saber que quiere retirar las tropas estadounidenses del país asiático, antes de las presidenciales del año próximo.

Y si esto se confirmase el año 2020, el Afganistán se hallaría en una situación caótica casi insoluble. Los talibán están divididos entre ellos, tanto política y confesionalmente, como por edades; unos – ante todo, los jóvenes – sueñan con continuar la lucha para alcanzar un emirato islámico y otros, con la paz y una democracia más o menos occidental. La sociedad afgana, por su parte, sigue siendo más parecida a la tribal de comienzos de la Edad Media que a cualquier modelo occidental. Y ahora, en vez de ser objeto de una competición ruso-estadounidense como a finales del siglo pasado, es escenario de apetencias internacionales múltiples: rusa, iraní, pakistaní, india, saudí y norteamericana… aunque ésta mengua vertiginosamente. El aterrador panorama se ve rematado por una situación económica deplorable.

Un análisis de la situación afgana desde un punto de vista regional es igualmente negativo. La importancia estratégica del Afganistán es obvia (para las armas, como para el comercio o el tráfico de opiáceos) y las pugnas por controlarla pueden desestabilizar fácilmente todo el noroeste asiático.

¿ Soluciones ? Auténticas y a corto plazo, ninguna. A la sociedad afgana le faltan estructuras, riqueza y densidad suficientes para que unos acuerdos entre unos cuantos “señores de la guerra” se puedan aplicar a todo el país. Y los poderosos de la política mundial están tan poco dispuestos a entenderse entre ellos sobre el Afganistán como a comprometerse a fondo – es decir a sangre, fuego y ríos de capitales – en la recuperación del país.

Y a largo plazo y con mucha suerte, la solución más probable es la de siempre: un enriquecimiento paulatino, una pacificación también paulatina (con los inevitables retrocesos episódicos) y el desplazamiento de la atención internacional hacia otros escenarios.

Claro que esto último, y a la vista de la crisis irano-estadounidense, parece un peor remedio que la enfermedad…

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com    

y  Valentín Popescu.