Maghiranul ocrotește căminul și preface orice mâncare într-un ospăț nupțial. Se spune că spiritu-i delicat dăruiește bucatelor gustul tihnei și al deliciilor conjugale.

Numele maghiranului

În românește maghiran vine din germană: Mageran sau Majoran, Maieran sau Meieran. Poate pentru că saşii l-au făcut faimos cu mezelurile lor uscate, cu şunca şi afumăturile lor desăvârșite, pregătite cu această mirodenie cu gust de … aer proaspăt de munte.

Sau/și pentru că prin târgurile românești l-au răspândit negustorii sași sau germani împreună cu alte miroase aduse de peste mări și țări, mai ales cu rosmarinul.

Filologii au căzut de acord că numele maghiranului vine din greacă: amarakon sau amarakos (αμάρακον/αμάρακος), dar nu direct, ci prin latina medievală: maiorana (formă atestată în anul 1250, poate o deformare a lui amaracum/amaracus din latina clasică, sub influența lui maior, mai mare).

Ei presupun că amaracus a devenit marjolaine în franceză, Majoran,Maigram sau Mairan în germană, maggiorana în italiană, mayorana/mejorana în spaniolă, marjoram în engleză și matzourana (ματζουράνα) în greacă.

De unde vine amarakos în greacă ? Nu știm, dar tot filologii trimit la sanscritul maruva, maghiran. Să fie vorba de vreo rămășiță din indo-europeană ?

Vechii greci îi mai spuneau maghiranului și persa (πέρσα), adică (iarba) „persană”. Pentru că maghiranul era una din esențele de bază ale parfumurilor și uleiurilor aromate (numite miruri) create de parfumerii persani, dar și una din plantele căutate de împletitorii de cununi din Vechea Persie.

Românii au creat mai multe variante ale numelui maghiranului, după cum el se potrivea cu graiul local. Următoarele sunt doar câteva: magheran, măghiran, maderan, maieran, maioran/ majoran, măgerean, măiereană.

Maghiranul (Origanum majorana sau Majorana hortensis) sau maghiranul de grădină are și o rudă sălbatică: maghiranul sălbatic (Origanum vulgare), numit la noi sovârv sau arigan.

Faptul că amândouă se găsesc de vânzare ca oregano, arată că sunt confundate destul de des. Totuși, sovârvul are un parfum mai puternic și mai aspru.

Puterile maghiranului

În vechea lume a Mediteranei maghiranul era special, nu doar pentru că făcea parte din vechea familie a ierburilor Afroditei: rosmarin, cimbru, cimbrișor, sovârv, mentă, busuioc, melisă (roiniță) sau levănțică, ci și pentru puterile-i tainice.

Spiritul lui, spun Maeștrii Alchimiei Vegetale în manualele lor secrete, are puterea de:

– a deschide și lărgi inimile soților și de a-i ajuta să lase urmași sănătoși și puternici;

– a le deschide mintea dinspre căminul conjugal spre diversitatea și splendorile lumii; le potolește dansul dezlănțuit al simțurilor și le schimbă frustrările în împliniri; îi face să vină unul în întâmpinarea celuilalt și îi învață să fie solidari cu ei înșiși și unul cu celălalt.

Anticii credeau că era ocrotitorul mirilor, de aceea mirele și mireasa purtau cununi împletite din maghiran, cununi ce-i învăluiau în miresme delicate și caste și le promiteau o căsnicie lungă și fericită.

Catul, poetul latin din vremea lui Iulius Cezar, îl chema astfel pe Zeul Nunţilor (în Poemul 61 sau Epitalamul Iuniei și al lui Manlius, 5-10):

Tu, viețuitor al Heliconului, fiu al Uraniei, ce-o răpeşti pe gingaşa fecioară ca s-o duci soţului său, tu, Himen Himeneu; o, Himen Himeneu,

tâmplele-ţi încinge cu flori de-nmiresmat maghiran și ia-ți, bucuros, voalul de foc și vino aici, purtând condurii cei galbeni în picioarele-ți albe ca neaua.

Collis o Heliconii cultor, Uraniae genus, qui rapis teneram ad virum virginem, o Hymenaee Hymen, o Hymen Hymenaee;
cinge tempora floribus suave olentis amaraci, flammeum cape laetus, huc huc veni, niveo gerens luteum pede soccum.

Să fie, oare, o coincidență, că un vechi cântec de nuntă din Maramureș începe chiar cu maghiranul: „Măieran în cornu mesii, Io horesc hora miresii. Măieran mândru pe masă, Să trăiești mândră mireasă”.

Maghiranul în Rețetarul bucătarilor

Maeștrii Înaltei Bucătării spun că spiritul maghiranului poate dărui voluptate și dulceață oricărei mâncări și băuturi. Că orice mâncare în care se presară puțină pulbere are gustul unui ospăț nuptial, sau că uleiul, vinul și mierea în care maghiranul și-a lăsat mirurile timp de 3 sau 4 săptămâni au gustul, parfumul și dulceața iubirii împlinite.

Maghiranul își amestecă miresmele cu fluidele calde ale verzei crude sau murate – o „soție” ideală, iarna, pentru orez sau grâu…

… cu cele ale țelinei crude sau ale roșiei, pe care le preface, în două povești de iubire diferite, în două partenere rafinate și prea-plăcute la … gust…

… cu cele ale brânzei, sărate sau dulci – o „mireasă divină” pentru prazul crud, tăiat foarte mărunt, sau pentru morcovul crud, ras și … uns bine cu ulei de măsline.

Își dăruiește esențele tari salatei/mâncării de spanac alături de dulcea-i pereche, ștevia, sau salatei de spanac crud, alături de pasta de nuci sau pasta de alune…

… fierturii/pastei de fasole boabe, mâncării de fasole verde… lintei (supă sau pastă)… supelor și ciorbelor, omletei… pe care le transformă în bucate delicate … și, nu în ultimul rând, pâinii, lipiei, chiflelor, plăcintelor și budincilor, care, prin haru-i, capătă gustul tihnei și al deliciilor conjugale.

Ca să nu mai spunem că maghiranul face o simplă salată de patru ori mai „antioxidantă” sau că este bogat în vitamina K și în fier.

În Evul Mediu în cuhniile mănăstirilor dar și în cele regale era foarte binevenită mâncarea de ierburi/ verdețuri, ca una ce era savuroasă, sățioasă și dătătoare de putere.

Iată trei din cele mai populare rețete.

Prima se află în Liber de coquina (sec.XIV) scrisă în latină de un autor rămas necunoscut.

Celelalte două se găsesc în Libro de Arte Coquinaria, despre care se spune că e o capodoperă a artei culinare medievale, scrisă de Maestro Martino, cel mai cunoscut frate-chef din secolul al XV-lea, devenit faimos în cuhniile Vaticanului și apoi în cele ale șambelanului Bisericii Catolice, Ludovico Scarampi Mezzarota, vestit pentru banchetele sale „regale”.

I.În zi de post: dacă vrei să faci cele mai bune verdețuri pentru zilele de post, ia pătrunjel, mărar, maghiran, fenicul, ceapă și mirodenii cu șofran. Pisează-le bine în piuliță, pune-le apoi să se facă în ulei și servește-le.

In die ieiunii: si uis facere optima folia in diebus ieiunii, accipe petrosillum, anetum, maioranam, feniculum, cepam, species cum safrano. Omnia in mortario bene terantur. Postea coquantur cum oleo et ministra. (Liber de coquina, I.13).

II.Mâncare de verdețuri pentru Postul Paștelui: dacă vrei să faci verdețuri cu ulei în Postul Mare, ia niște ierburi, cum ar fi: spanac, frunze de sfeclă, pătrunjel, mentă, maghiran, bine curățate și bine spălate și pune-le la fiert. Când sunt aproape gata, scoate zeama, stoarce-le cu mâna, taie-le cu cuțitul și pe urmă bate-le cu maiul. Pune-le apoi într-o oală de pământ, cu ulei și sare, și lasă-le la foc până sunt gata. Toarnă peste ele zeama rămasă, pune capacul, ca să fie bine înăbușite, ia oala de pe foc și lasă-le să se odihnească. Când sunt gata pentru masă, servește-le și presară deasupra mirodenii.

Herbetella de Quaresima. Se tu voy fare herbette de quaressima cum olio, toy li herbe, zoè spinace, e blide, petrosemolo, e mente, e maiorana poca ben monde e ben lavate, e fale alessare. Quando sono apres che cocte, cola fuora l’aqua e strucha ben fuora a mano, po’ le batte con coltello, po’ le bati cum lo mazo, po’ le miti in la pignata e sofrigeli con l’olio e con el sale tanto che basta; poy li miti quella lessadura sopra, e fay chosere sì che siano strette e poy tray in suso e lasalle ripossare. Quando vanno a tavola, menestra e polveriza sopra specie/Libro de arte coquinaria, Maestro Martino.

III. Omletă cu ierburi. Dacă vrei să faci omletă cu ierburi la tigaie, ia mentă și salvie, pătrunjel și maghiran și ce ierburi bune mai ai, pisează-le pe toate împreună într-un mojar cu untură, amestecă totul cu ouă și apoi prăjește-le în tigaie, cu grăsime.

Herbetella. Se tu voy fare herbetella cocta in padella, toy menta e salvia, e petrosemolo e maiorana e ogni bona erba che tu poy havere, pesta ogni cossa insema in un mortaro, e lardo e destempera con ova, e cosi in la padella con del grasso. Libro de arte coquinaria, Maestro Martino.

Sfatul bucătarilor

Puteți păstra maghiranul proaspăt timp de câteva zile într-un pahar cu apă în frigider sau una, până la două săptămâni, învelit într-un șervet sau hârtie absorbantă umezită.

Îl puteți și usca, cu capul în jos, într-un loc cald, la adăpost de lumină. Frunzulițele deja uscate se pun apoi într-un borcan sau vas de pământ bine închis.

Sfatul herboriștilor

Spiritul maghiranului îi adoarme blând pe insomniaci, îi ajută să se stăpânească pe cei ce se lasă pradă nervilor și emoțiilor intense sau pe cei labili și pe anxioși; le deschide pofta de mâncare și de viață anorexicilor; le dă putere și curaj celor lipsiți; alină durerile de cap, migrenele, durerile de stomac; potolește colicile, spasmele și durerile de rinichi; calmează crizele de astm și de tuse; vindecă guturaiul; reduce edemele (e diuretic) și hipertensiunea și, nu în ultimul rând, glicemia.

Lecția maghiranului: îi întoarce spre sine pe cei ce se ignoră sau au o părere prea bună sau prea rea despre propria persoană; le dă jos măștile celor ce uită că le poartă; îi ajută să comunice pe cei introvertiți, iar pe extrovertiți îi face să se adune și să nu se mai risipească fără folos. Pe furioși îi ajută să se împace cu ei înșiși și cu lumea și tuturor le aduce liniștea și sentimentul de ocrotire, cele ce tămăduiesc doar prin sine.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.