Matteo Salvini

LECȚIA LUI SALVINI

Matteo Salvini, ministrul italian de interne, personifică, ca nimeni altcineva, punctul cel mai slab al democrației: egoismul nemărginit. Căci, atunci când lupta politică încetează să mai fie o competiție între formulele pentru a spori bunăstarea generală și devine o simplă luptă pentru putere – și, în măsura în care este posibil, pentru toată puterea –, jocul politic democratic nu mai este o formă de conviețuire, căci se transformă într-un cezarism nerușinat.

Tocmai aceasta se pare că s-a întâmplat în Parlamentul italian. Salvini a subminat majoritatea parlamentară, exact atunci când guvernul juca după dorințele ei. Astfel, ruptura cu populiștii din „Mișcarea 5 stele” a justificat-o prin faptul că aceștia s-ar fi opus construirii unei căi ferate ultrarapide între Torino și Lyon, cu toate că Parlamentul reușise să aprobe proiectul, cu ajutorul opoziției.

Și politica sa intransigentă față de fugarii foamei este privită cu o toleranță crescândă de către majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană, deoarece sunt tot mai mari bănuielile că multe dintre vasele care îi salvează pe fugari o fac, în largul mării, în cârdășie cu traficanții de oameni. Fugarii sunt lăsați pe mare fără posibilitatea reală de a ajunge pe coastele europene, iar navele salvatoare navighează exact în zonele până unde pot ajunge ambarcațiunile cu migranți. Pentru a nu vorbi de surprinzătoarea coincidență dintre rutele navelor umanitare și cele ale fugarilor. Dar și coincidențele  cronologice ale crizelor de navigare ale bărcilor cu migranți, cu trecerea navelor salvatoare, tocmai prin aceeași zonă, ridică multe suspiciuni.

Salvini insinuează că, în spatele majorității acestor călătorii samarinene, există interese comerciale (plăți ale traficanților către salvatori), dar, nu aduce dovezi concrete. Poate nu are dovezi – sau acestea nici nu există. De fapt, nici nu are nevoie de ele pentru obiectivul pe care îl urmărește: el vrea să câștige de partea lui opinia publică, și, cu ajutorul ei, viitoarele alegeri generale.

Și este, la ora actuală, foarte aproape de acest obiectiv. Sondajele – cele bine făcute, dar, și cele interesate – arată că majoritatea italienilor l-ar vota pe  Salvini și partidul său („Lega”). La alegerile europene din anul acesta, Salvini și „Lega” au câștigat mult peste ce au obținut celelalte partide. Însă, voința maselor se poate schimba, iar celelalte forțe politice italiene pot coroda această ipotetică majoritate electorală, dacă vor avea timpul necesar pentru a acționa.

De aici vine graba lui Salvini de a dinamita coaliția guvernamentală și de a convoca alegeri, cât mai curând posibil. Totuși, manevra sa are un punct slab: posibilitatea ca președintele Matarella să accepte formarea unui guvern alternativ sau – cel mai probabil – un guvern de tranziție, până când se vor aproba, în octombrie sau mai devreme, bugetele generale. În felul acesta, s-ar garanta stabilitatea economică, s-ar reduce fricțiunile financiare cu Bruxelles, și toate acestea ar fi în beneficiul Italiei întregi. În cazul acesta, alegerile nu s-ar ține mai înainte de primăvara lui 2020…ori, în felul acesta, ar rămâne prea multe luni pentru a putea menține adeziunea maselor care, acum, pariază pe Salvini.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

LA LECCIÓN DE SALVINI

Matteo Salvini

Matteo Salvini, el ministro italiano de Interior, personifica, mejor que nadie, el punto más débil de la democracia: el egoísmo ilimitado. Porque, en el momento en que la lucha política deja de ser una competencia de fórmulas para incrementar el bienestar general y se transforma en una mera lucha por ver quién se alza con el poder – y, a poder ser, con todo el poder –, el juego político democrático deja de ser una forma de convivencia, para transformarse en un cesarismo descarado.

Y esto es lo que parece que ha sucedido en el Parlamento italiano. Salvini ha socavado la mayoría parlamentaria justo cuando estaba haciendo bailar al Gobierno italiano al son de sus deseos. Así, adujo como causa de la ruptura con los populistas del “Movimiento 5 estrellas” la oposición de éste a la construcción de una vía férrea ultrarrápida Turín – Lyon, pese a que logró, con la ayuda de la oposición, que el Parlamento aprobase el proyecto.

También su política intransigente con los fugitivos del hambre es mirada con creciente tolerancia por la mayoría de los Gobiernos de la Unión Europea, porque son cada día mayores las sospechas de que buen número de navíos que recogen a los fugitivos en alta mar lo hacen en connivencia con los traficantes de hombres. Los fugitivos son lanzados al mar sin medios reales de llegar a las costas europeas y los barcos salvavidas navegan justamente por las zonas a donde pueden llegar como máximo los botes de los migrantes. Sin hablar de la sorprendente coincidencia de las rutas de los navíos humanitarios con la de los fugitivos. También las coincidencias cronológicas de las crisis de navegación de los botes de migrantes con el paso de los buques salvavidas justamente por esa zona levanta muchas sospechas.

Pero, Salvini insinúa que, detrás de la mayoría de esas travesías samaritanas, hay intereses comerciales (pagos de los traficantes a los socorristas) y no aporta pruebas concretas. Quizá no las tenga – o no las haya -, pero tampoco las necesita para su objetivo real: ganarse la opinión pública y, con ella, las próximas elecciones generales.

Y, hoy en día, está muy cerca de su objetivo. Las encuestas – las bien hechas y las interesadas – señalan que la mayoría de los italianos le votaría a Salvini y a su partido (”Lega”). En los comicios europeos de este año Salvini y la Lega ganaron con mucho a todos los demás partidos. Pero, la voluntad de las masas es voluble y las demás fuerzas políticas italianas pueden corroer esa hipotética mayoría electoral, si se les da tiempo para actuar.

De ahí, las prisas de Salvini por dinamitar la coalición gubernamental y convocar elecciones lo antes posibles. Sin embargo, su maniobra tiene un punto flaco: la posibilidad de que el presidente Matarella acepte que se forme un Gobierno alternativo o –lo más probable – uno transitorio, hasta que se aprueben, en octubre o antes, los presupuestos generales. Con ello se garantizaría la estabilidad económica, se reducirían las fricciones financieras con Bruselas, todo lo cual beneficiaría a toda Italia. Pero, en este caso, las elecciones no se celebrarían antes de la primavera del 2020… y esos son demasiados meses para mantener la adhesión de las masas que, hoy en día, apuestan por Salvini.