„AXA” MUSULMANĂ

„Axa” despre care știe toată lumea a fost alianța formată în timpul celui de al Doilea Război Mondial de Germania, Italia și Japonia, însă, de la începutul lunii septembrie a acestui an, există o nouă „Axă”: „Axa Rezistenței”, formată de Hamas și Hizbolah.

Nu mai e nevoie să spunem că rezistența este împotriva statului Israel și, într-o oarecare măsură, împotriva Emiratelor Arabe Unite, pentru că au recunoscut statul evreu. Această ultimă alianță a radicalilor musulmani are o clară fațadă teologico-naționalistă și, totuși, rațiunea principală pentru care s-au apropiat cele două organizații este, în ultimă instanță, una economică.

Căci, în timp ce Hizbolah, care își are bazele în Liban, continuă să beneficieze de sprijinul economic, militar și politic al Iranului șiit – practic, este brațul executor al Teheranului în Orientul Apropiat -, organizația palestiniană Hamas, de la o vreme, constată că subvențiile venite din partea statelor sunite tot scad, în măsura în care e acuzată criza mondială și se reduce prețul petrolului. Însă criza economică și confruntările cu SUA afectează și economia Iranului, iar organizației Hizbolah i-ar conveni foarte mult, acum, să se poată baza pe efectivele și logistica Hamas-ului în acțiunile militare și politice inspirate de Teheran și încredințate organizației libaneze.

De fapt, în complicata și extrem de instabila scenă politică a Orientului Mijlociu, economia a fost întotdeauna unul dintre puținele puncte de referință fiabile în conduita protagoniștilor. Nici măcar apariția Rusiei și a Turciei ca noi și importanți actori în zonă nu a modificat „ultima ratio” a conduitei forțelor care se înfruntă acolo: crearea unui Stat palestinian în teritoriile ocupate de Israel și prețul unei eventuale distrugeri a acestuia.

Războaiele civile din Libia și Siria sunt foarte costisitoare și durează de prea mult timp. Niciuna dintre puterile mari și mijlocii implicate în conflictele din zonă nu vrea – și nici nu poate – să finanțeze o criză la nesfârșit. Dintr-un punct de vedere contabil, toți vor pace. Însă, pasiunile care valsează sunt enorme, la fel ca precarul echilibru al puterii care domină de la definitiva victorie israeliană asupra musulmanilor. Și, prin urmare, aproape toată lumea tatonează orbește ca să vadă dacă se ivește vreo soluție.

Teheran, Moscova, Ankara, Washington, Riad sau Bruxelles nu pot să aibă inițiative îndrăznețe, deoarece un eventual – și foarte posibil – eșec ar avea consecințe funeste în politica națională și foarte grave în cea internațională. De aici vine faptul că tocmai cei care formează alaiul – Emirate, Hizbolah și Hamas – au făcut pași îndrăzneți, dar fiecare într-o direcție opusă… Este ceea ce se întâmplă de obicei în politica din Orientul Mijlociu.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL “EJE” MUSULMAN

El “Eje” que todo el mundo conoce es la alianza formada durante la II Guerra Mundial por Alemania, Italia y el Japón, pero, desde primeros de septiembre de este año, existe un nuevo “Eje” : el “Eje de la Resistencia”, formado por Hamas y Hizbolá.

No hace falta decir que lo de la resistencia va a cuenta de Israel y, en cierta medida, también contra los Emiratos Árabes, por haber reconocido al Estado judío. Esta última alianza de los radicales musulmanes tiene una clara fachada teológico-nacionalista y sin embargo, la razón principal de la aproximación de las dos organizaciones es económica en última instancia.

Porque, mientras Hizbolá, asentada en el Líbano, sigue contando con el apoyo económico, militar y político del Irán chiita  – prácticamente, es el brazo ejecutor de Teherán en el Oriente Próximo -, la palestina Hamas lleva tiempo notando que las subvenciones de los Estados sunitas van disminuyendo en la misma medida en que se acusa la crisis coyuntural mundial y baja el precio del petróleo. Pero la crisis económica y las confrontaciones con los EE.UU. afectan también la economía iraní y al Hizbolá le vendría de perlas ahora poder contar con los efectivos y la logística de Hamas en las acciones militares y políticas inspiradas por Teherán y encomendadas a la organización libanesa.

En realidad, en el complicado y sumamente inestable escenario político del Oriente Medio, la economía ha sido siempre uno de los pocos puntos de referencia fiables de la conducta de los protagonistas. Ni siquiera la aparición de Rusia y Turquía como nuevos e importantes actores de la zona ha variado la “ultima ratio” de la conducta de las fuerzas en liza: la creación de un Estado palestino en los territorios ocupados por Israel y el precio de su eventual destrucción.

Las guerras civiles de Libia y Siria son costosísimas y de excesiva duración. Ninguna de las grandes y medianas potencias implicadas en los conflictos de la zona quiere – ni puede – seguir financiado una crisis de nunca acabar. Desde un punto de vista contable, todo el mundo desea la paz. Pero las pasiones en danza son enormes, al igual que el precario equilibrio de poder imperante desde la definitiva victoria israelí sobre los musulmanes. Y, consecuentemente, casi todo el mundo va dando palos de ciego a ver si se vislumbra una solución.

Teherán, Moscú, Ankara, Washington, Riad o Bruselas no pueden tomar iniciativas atrevidas, porque un eventual – y muy posible – fracaso tendría consecuencias funestas en la política nacional y muy graves, en la internacional. De ahí que hayan sido las comparsas – Emiratos, Hizbolá y Hamas – las que hayan dado pasos atrevidos, aunque cada uno en una dirección diametralmente opuesta… Cosa casi obligada en la política del Oriente Medio

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.