Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Oare chiar „le stă în caracter” unor oameni să fie tot timpul conducători, să stea, mereu, în fruntea bucatelor?

Sunt, oare, veșnic eficienți oamenii unși cu toate alifiile?

 BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN

Bosnia ar putea reprezenta arhetipul necazurilor balcanice : vrea să fie un Stat, dar, din punct de vedere economic, nu este (încă) viabil, nu este recunoscut pe plan internațional de toate țările (Spania nu recunoaște statalitatea Bosniei), iar, în plus, nici măcar nu este o entitate politică unitară, ci un trio format din etnii „unite” printr-o ură viscerală.

Colac peste pupăză, într-o regiune bosniacă – Bihac, cu aproximativ 220.000 de suflete – locuitorii respectivi nu se pot desprinde de trecut, și au ales, la ultimele alegeri regionale, un criminal de război care să-i conducă… deoarece, cândva, în vremea când Bosnia forma parte din Iugoslavia, omul acela, Fikret Abdic, a reușit să aducă în Bihac o oarecare prosperitate, singura de care s-a bucurat vreodată această regiune, în toată istoria ei.

Idila Bihac/Abdic a început spre finalul erei lui Tito, când partidul comunist l-a însărcinat să conducă întreprinderea „Agrocomerc”, care urma să valorifice sărăcăcioasele resurse economice ale unor suprafețe agricole neproductive. Și  Abdic s-a dovedit a fi foarte abil: a făcut o treabă minunată, reușind să pună pe picioare o întreprindere agroalimentară înfloritoare, atât de înfloritoare, încât a devenit una dintre cele mai importante din Iugoslavia din vremea aceea, cu peste 13.000 de salariați.

Orice succes, cu atât mai mult dacă era în sfera economică, era recompensat – în vremea comuniștilor – cu o înaltă funcție politică, astfel încât, când au izbucnit răboaiele care au lăsat Iugoslavia pe butuci,  Abdic era șeful local din Bihac, în nordul Bosniei. Și în războiul civil s-a condus după aceleași criterii care i-au adus succesul în domeniul economic : în funcție de împrejurări, a făcut ceea ce era mai convenabil.

Iar împrejurările erau foarte clare : populația era musulmană, la fel ca în restul  Bosniei, dar, de jur împrejurul Bihac-ului  dominau sârbii și croații, astfel că Abdic s-a aliat cu sârbii. Pentru o vreme, această alianță i-a salvat pe locuitorii regiunii, a salvat  întreprindera „Agrocomerc” și locurile de muncă, dar, escalada conflictului militar l-a pus pe Abdic în situația de a-și folosi, fără menajamente, calitățile de organizator și conducător  și în „arta de a ucide”. Urmarea a fost o luptă sângeroasă împotriva bosniecilor din sud, crearea unui  lagăr de concentrare în care au fost închiși bătrâni, femei și copii, și în care au murit, după cum au stabilit tribunalele, 120 de prizonieri civili și militari.

Abdic a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, dar a efectuat numai jumătate din pedeapsă, iar când a fost eliberat, în stradă îl ovaționau vreo 3.000 cetățeni din Bihac.

Alegerile regionale din data de 2 octombrie a acestui an – la care s-a prezentat cu toate că, din momentul eliberării din închisoare, locuiește în Croația – le-a câștigat  detașat, cu 48% din voturi.

Până în acest punct, idila politică Bihac/Abdic a fost ca în basme, un drum plin de roze, cimentat de amintiri încântătoare, morți puțini și burtici pline. Însă, viitorul e dominat de cenușiul  vremurilor de mizerie : Abdic nu mai are amicii lui influenți de odinioară, restul Bosniei îl urăște, iar piața agroalimentară din Europa actuală nu mai este cea din epoca de aur a întreprinderii „Agrocomerc”.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

¿Ser dirigente en cualquier circunstancia y ser eficaz tiene que ver con tener muchas tablas?

¿Siempre?

 BOSNIA Y  EL PASADO TENAZ

Bosnia podría definirse como el arquetipo de las desgracias balcánicas : quiere ser un Estado, pero ni es (aún) económicamente viable, ni es reconocida por todas las naciones (España, entre ellas) y humanamente no es un ente político, sino un trio de etnias unidas por un visceral odio mutuo.

Por si le faltaba algún elemento a este cuadro, en una de sus regiones – Bihac, una zona con 220.000 habitantes – los habitantes siguen aferrados al pasado y han elegido en los últimos comicios comarcales autoridad máxima a un criminal de guerra… porque otrora, en los tiempos en que Bosnia era parte de Yugoslavia, este hombre, Fikret Abdic, había proporcionado a Bihac la única y muy modesta prosperidad de que ha gozado en toda su historia.

La historia de amor Bihac/Abdic comenzó ya en las postrimerías de la era Tito, cuando el partido comunista le encargó que dirigiera la empresa “Agrocomerc” que se encargaba de explotar los parcos recursos económicos de unas tierras empecinadamente pobres. Y Abdic, hombre con tanto talento organizador como mano izquierda, hizo el trabajo a las mil maravillas y logró poner en pie una empresa agroalimentaria pujante, tan pujante que acabó por ser una de las más importantes de la Yugoslavia de la época, con una nómina de más de 13.000 asalariados.

En la dictadura titista cualquier éxito, y muchísimo más uno económico, desembocaba en un alto cargo político, de forma que al estallar las guerras que acabaron con Yugoslavia, Abdic era el jefe local de Bihac, en el norte de Bosnia. Y aplicó a la guerra civil los mismos criterios que le habían permitido triunfar en economía : hizo lo más conveniente, dadas las circunstancias.

Y las circunstancias eran claras : la población era musulmana, como la del resto de Bosnia, pero Bihac estaba rodeada de tierras dominadas por los serbios y croatas y Abdic se alió con los serbios. De momento esto salvó los residentes, a “Agrocomerc” y los puestos de trabajo, pero la escalada del conflicto militar le obligó a emplear sus dotes de organizador y ejecutivo sin miramientos también en el negocio de matar. La consecuencia fue una lucha sangrienta contra los bosnios del sur, la creación de campos de concentración en el que fueron internados ancianos, mujeres y niños y, según los tribunales, la muerte de 120 prisioneros civiles y militares.

Abdic fue condenado a 20 de prisión, pero logró salir de la cárcel a los diez años y cuando salió del presidio le esperaban en la calle 3.000 ciudadanos de Bihac para vitorearle.

Como es lógico, las elecciones comunales del pasado 2 de octubre – a las que se presentó pese a residir en Croacia desde su liberación – las ganó arrolladoramente con el 48% de los votos.

Hasta aquí la historia de amor político Bihac/Abdic ha sido de cuento, un camino de rosas cimentado sobre buenos recuerdos, escasas muertes en combate y estómagos llenos. Pero, el futuro es tan sombrío como en las épocas de miseria : Abdic ya no tiene los influyentes amigos de antaño, el resto de Bosnia le odia y el mercado agroalimentario en la Europa de hoy tampoco es el de la era dorada de “Agrocomerc”.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu