Evo Morales, fostul președinte al Boliviei

PRIETENI ÎN EMISFERĂ     Washington, Diana Negre

În timp ce Casa Albă încă mai răspândește știrea cea bună despre alegerile britanice, care îndepărtează un inamic declarat al președintelui Trump și îi oferă un aliat în persoana lui Boris Johnson, panorama din emisfera americană nu este total negativă pentru SUA.

Dacă, probabil se tot ceartă cu noul guvern argentinian și nu se întrezărește o cădere a lui Nicolás Maduro în Venezuela, cel puțin, în Bolivia, situația se pare că ia o altă întorsătură.

În afara Boliviei, puțini au auzit vorbindu-se de Luis Fernando Camacho – de 40 de ani – înainte de căderea președintelui Evo Morales. De acum încolo, acest om va acapara actualitatea boliviană: este candidat la președinție la viitoarele alegeri și, cum s-a aflat, este eminența cenușie a conservatorilor din țară.

De fapt, ascensiunea și căderea lui Morales este, până la un punct, rodul machiavelismului lui Camacho. Deoarece, istoria modernă a acestei republici este istoria unui neîntrerupt antagonism între populațiile andine și cele din zonele joase, unde provincia cea mai bogată este Santa Cruz. În țară, trăiesc 36 etnii indigene (în marea lor majortate, quechua și aimara) grupate, mai ales, pe cordilieră și care, de-a lungul istoriei, mai degrabă s-au războit între ele, decât au conviețuit, și au făcut front comun doar în ura – reciprocă – față de metișii și albii din zonele joase, mult mai bogați și școliți decât ei. Santa Cruz produce 30% din PIB-ul bolivian! Prima președinție a lui Morales i-a pus pe picior de război pe cei din câmpie, deoarece a canalizat cele mai multe beneficii provenite din zăcămintele de petrol din câmpie, spre programele sociale de care au beneficiat, mai ales, andinii.

Luis Fernando Camacho

Camacho, născut într-o familie înstărită din Santa Cruz, a condus, de la început, opoziția cruciană, atât din interese economice asemănătoare cu cele alte altor locuitori din câmpie, cât și datorită ideologiei și tradiției. Luis Fernando este un catolic practicant – se spune că are tot timpul asupra lui un rosariu și o Biblie–și un conservator „ca toți ai lui”: tatăl său a prezidat „Comitetul Cetățenesc” (CC) din Santa Cruz, creat în anii 50, pentru a cere mai multe beneficii pentru oraș și provincie din extragerea țițeiului. În luna februarie a acestui an, Luis Fernando a urmat tatălui său la președinția CC. În tinerețea sa, Camacho junior a devenit președinte al Uniunii Tinerilor din Santa Cruz,o organizație cu niște idei atât de conservatoare,încât rivalii ei nu ezită să o califice ca fiind ultra.

Desigur, în drama boliviană există și alți factori, alții decât intoleranța rasială și „patriotismul patrimonial” din bogatele provincii din câmpie. Politica lui Morales a fost atât de simplistă în sprijinirea indigenilor, încât toate confesiunile creștine s-au simțit maltratate de fostul președinte cultivator de coca. În această privință, este foarte semnificativ faptul că președintele în funcție–senatoarea Jeannine Añez–este o enoriașă activă a unei biserici protestante din provincia Beni, din zonele joase ale Boliviei.

Însă, picătura care a umplut paharul greșelilor lui Evo Morales – în prima sa legislatură reușise să se înfrunte cu Armata, Poliția și cu bisericile creștine – a fost încercarea sa grosieră de a manipula alegerile din 20 octombrie a acestui an.

Și dacă rădăcinile îndepărtate și apropiate ale dramei boliviene sunt evidente, soluția nu e evidentă deloc. Ca în atâtea alte locuri – din SUA, până în Siria -, și în Bolivia, prevalează, azi, încăpățânările exclusiviste asupra bunăvoinței.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

AMIGOS EN EL HEMISFERIO       Washington, Diana Negre

Evo Morales, ex-presidente de Bolivia

Mientras la Casa Blanca está digiriendo aún la buena noticia de las elecciones británicas, que alejan a un enemigo declarado del presidente Trump y le ofrecen un aliado en Boris Johnson, el panorama en el hemisferio americano no es totalmente negativo para Estados Unidos.

Porque si probablemente estará a la greña con el nuevo gobierno argentino y no se vislumbra una caída de Nicolás Maduro en Venezuela, al menos la situación en Bolivia parece tomar otro giro.

Fuera de Bolivia, poquísimos habían oído hablar de Luis Fernando Camacho – de 40 años – antes de la caída del presidente Evo Morales. A partir de ahora este hombre acaparará la actualidad boliviana por partida doble: como candidato a la presidencia en los próximos comicios y como ya revelada eminencia gris de los conservadores del país.

Luis Fernando Camacho

En realidad, el auge y la caída de Morales es solo hasta cierto punto fruto del maquiavelismo de Camacho. Porque la historia moderna de esta república es la historia de un antagonismo ininterrumpido entre las poblaciones andinas y las de las tierras bajas, cuya provincia más rica es Santa Cruz. El país cuenta con 36 etnias indígenas (en su inmensa mayoría, quechuas y aimaras) afincadas primordialmente en la cordillera y que a lo largo de la Historia han guerreado más que convivido entre ellas y solo han hecho frente común en el odio – correspondido – a los mestizos y blancos de las tierras bajas, mucho más ricos y escolarizados que ellos. ¡Santa Cruz produce un 30% del PIB boliviano! La primera presidencia de Morales puso en pie de guerra a los llaneros porque derivó la mayor parte de los beneficios de los yacimientos petrolíferos sitos en la planicie hacia los programas sociales que beneficiaban primordialmente a los andinos.

Camacho, hijo de una familia adinerada de Santa Cruz, lideró desde un principio la oposición cruceña, tanto por intereses económicos semejantes a los de otros residentes en el llano, pero también por ideología y tradición. Luis Fernando es un católico apasionado – se dice que va siempre con un rosario y una Biblia– y un conservador “por estirpe”: Su padre ya presidió el “Comité Ciudadano” (CC) de Santa Cruz, fundado en los 50 para reclamar más beneficios para la ciudad y la provincia de la extracción de crudos. En febrero de este año Luis Fernando sucedió a su padre en la presidencia del CC. En su juventud, Camacho jr. se convirtió en presidente la Unión Joven de Santa Cruz, una entidad de un ideario tan conservador que sus rivales no dudan en calificarla de ultra.

Naturalmente, en el drama boliviano hay más factores, además de la intolerancia racial y el “patriotismo patrimonial” de las ricas provincias llaneras. La política de Morales fue tan simplista en su apoyo a los indígenas, que todas las confesiones cristianas se sienten abusivamente maltratadas por el ex presidente cocalero. A este respecto es muy significativo que la presidente en funciones – la senadora Jeannine Añez – sea miembro activo de una iglesia protestante de la provincia de Beni, también en las tierras bajas de Bolivia.

Pero la gota que colmó el vaso de los errores de Morales – quien ya había logrado en su primera legislatura enfrentarse al Ejército, la Policía y las iglesias cristianas – fue su burdo intento de manipulación de las elecciones del pasado 20 de octubre.

Y si las raíces lejanas y próximas del drama boliviano son evidentes, la solución no lo es en absoluto. Cómo en tantos otros lugares – desde los EE.UU. hasta Siria -, también en Bolivia prevalecen hoy los empecinamientos excluyentes sobre la buena voluntad.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.