Mai întâi de toate, buzunarul  Washington, Diana Negre

Încă nu-și încheiase președintele Donald Trump prima călătorie internațională, când atenția națiunii s-a desprins de persoana și periplul său pentru a se concentra asupra a ceea ce într-adevăr o interesează : situația economică.

În timp ce Trump participa la reuniunea NATO de la Bruxelles, mijloacele de informare în masă din SUA dedicau mai mult spațiu și timp reformei sistemului medical și pieței muncii americane, decât întrevederii cu Papa, apelului adresat aliaților atlantici de a îndeplini angajamentul de a aloca 2% din PNB cheltuielilor de apărare, sau chiar scurgerilor de informații lăsate de serviciile secrete americane, în legătură cu atentatul de la Manchester. Nici măcar respingerea dintre mâinile cuplului Donald și Melania Trump, care a acaparat atât de mult spațiu pe ecranele europenilor, nu a avut alt ecou în America, decât cel din „presa mondenă” sau din rețelele sociale.

Desigur, s-au oferit detalii în legătură cu toate aceste lucruri, dar, începând cu joia trecută, pe prim plan a rămas reforma sistemului medical, după ce Oficiul Bugetelor (CBO,  Congressional Budget Office) din Congresul american a dat publicității un raport în care se semnalează că propunerile lui Trump vor lăsa fără asigurări 14 milioane de persoane, care erau asigurate în timpul președinției lui Barack Obama.

Fără îndoială că aceste cifre se pretează la mai multe interpretări și sunt, la rândul lor, produsul unor modalități de a pune problema, cu care nu toată lumea este de acord, până într-acolo încât, chiar în rândurile republicanilor există serioase îndoieli în legătură cu imparțialitatea OCB.

De asemenea, au reizbucnit dezbaterile asupra bugetului, în general, și a posibilităților de creștere economică. Experții dau asigurări că Trump nu-și va putea atinge obiectivul de a  redresa finanțele, atâta timp cât economia nu va crește cel puțin cu 3%, ceea ce, pentru moment, pare a fi foarte dificil.

Cauzele acestei dificultăți diferă foarte mult de cele care frânează creșterea economiilor europene : în SUA, nu lipsesc locurile de muncă, ci muncitorii, iar economiștii se străduiesc să sporească forța de muncă, cu toate că, până acum, nu au găsit nicio formulă eficientă.

Forța de muncă americană, adică populația între 16 și 65 de ani, se ridică, teoretic, la 206 milioane de persoane. Dar, vreo 45 de milioane nu muncesc și nici nu vor să muncească. Aceasta înseamnă că doar 160 de milioane sunt angajați undeva sau sunt șomeri. Mai precis, 153 de milioane lucrează, iar 7 milioane sunt șomeri, ceea ce reprezintă un șomaj de 4%, o cifră care, în țările dezvoltate, înseamnă ocupare deplină.

Chiar și printre adolescenți și tineri, grupul care, în general, găsește mai greu de lucru, șomajul este de doar 14.7%.

Pe de altă parte, cei care muncesc, în loc de 40 de ore cât ar trebui, lucrează doar 36 de ore, săptămânal.

Rațiunile pentru care atât de multă lume s-a lăsat de muncă nu sunt prea clare, iar interpretarea lor reflectă pozițiile politice divergente : pentru democrați, nu sunt suficiente  stimulente și ar fi nevoie să se mărească salariile – cu toate că salariul mediu, cu 26 de dolari pe oră, ridică veniturile medii la 4.000 de euro, pe lună. Pentru conservatori, este vorba de un exces de protecție socială, doarece lumea trăiește din alocații pentru alimente, pentru tratamente medicale sau alocații pentru familie, și preferă să stea acasă.

Este o situație care pune și mai mult pe tapet reforma sistemului medical, deoarece populația sub 65 de ani poate să obțină o asigurare bună doar dacă muncește : întreprinderile sunt cele care o plătesc ca parte din salariu. Însă, reforma din anul 2009 permite obținerea acestei asigurări la un preț foarte mic pentru șomeri, astfel încât stimulentul pentru a munci dispare.

Între timp, piața imobiliară, care a declanșat depresiunea de acum nouă ani, și-a revenit. Prețurile actuale sunt mai mari decât cele de dinaintea crizei, iar problema este, acum, oferta scăzută, ceea ce va duce la o scumpire și mai mare. Cei care pot, se grăbesc să-și cumpere casă, deoarece prețurile și ratele se vor scumpi pe zi ce trece.

O expresie în engleza americană spune că, atunci când o economie în creștere are nevoie de tot mai mulți muncitori, „problema e sănătoasă”. Iar dacă, într-adevăr, creșterea va continua și economia va prospera, cel câștigat va fi Trump: compatrioții săi îi vor ierta toate izbucnirile necontrolate și vulgaritățile, dacă le va umple buzunarele.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

  

El bolsillo, lo primero              Washington, Diana Negre

El presidente Donald Trump todavía no había concluido su primer viaje internacional cuando la atención del país ya se había desviado del  mandatario y su periplo para concentrarse en lo que realmente le interesa, que es la situación económica.

Mientras Trump se reunía con los países de la OTAN, en Bruselas, los medios informativos norteamericanos dedicaban más espacio a la reforma sanitaria y el mercado laboral que a la entrevista con el Papa, al llamamiento a los aliados atlánticos para que cumplan con su compromiso de destinar el 2% de su PNB a los gastos de defensa o incluso las filtraciones de los servicios secretos norteamericanos en torno al atentado de Manchester.  Ni siquiera el supuesto desencuentro de las manos de Donald y Melania Trump, que tanto espacio ocupó en las pantallas europeas, tuvo apenas eco aquí, fuera de la “prensa del corazón” o las redes sociales.

Ciertamente se dieron detalles de todas estas cosas, pero desde el jueves estaban ya todos consumidos por la reforma sanitaria, después de que la Oficina de Presupuestos (CBO, o Congressional Budget Office) del Congreso divulgara un informe según el cual las propuestas de Trump dejarán sin seguro a 14 millones de personas que lo habían conseguido durante la presidencia de Barack Obama.

Naturalmente, estas cifras se prestan a muchas interpretaciones y son, a su vez, producto de planteamientos que no todos comparten, hasta el punto de que, en las filas republicanas, muchos dudan de la supuesta imparcialidad de OCB.

También ha resurgido el debate en cuanto al presupuesto en general y las posibilidades de crecimiento. Los expertos nos aseguran que Trump no podrá conseguir su objetivo de sanear las finanzas públicas mientras la economía no crezca  un 3% como mínimo, algo que, de momento, parece muy difícil.

Las razones para esta dificultad son muy diferentes de las que frenan el crecimiento de las economías europeas: En Estados Unidos lo que falta no es trabajo, sino trabajadores y los economistas están tratando de conseguir que la fuerza laboral aumente, aunque, por el momento, no parecen haber dado con ninguna fórmula eficaz.

La fuerza laboral norteamericana, es decir, la población comprendida entre los 16 y los 65 años, es teóricamente, de unos 206 millones de personas. Pero, nada menos que 45 millones de ellos ni trabajan, ni quieren trabajar, pues son tan solo 160 millones los que están empleados o desempleados. Exactamente, hay 153 millones con empleo y 7 millones en el paro, lo que representa tan solo un 4% de parados, un índice que en los países desarrollados se considera como de pleno empleo.

Incluso entre los adolescentes y jóvenes, el grupo que en general tiene más dificultades para encontrar trabajo, tan solo hay un 14.7% de parados.

Por otra parte, los que tienen trabajo no cumplen en realidad con las 40 horas teóricas de la semana laboral, sino que tan solo trabajan unas 36.

Las razones para que tanta gente haya abandonado el mercado laboral no están muy claras y su interpretación refleja las divergentes posiciones políticas: para los demócratas, no hay suficientes incentivos y es necesario aumentar los salarios –aunque la media salarial, con 26 $ hora, pone el ingreso medio en alrededor de los 4.000 euros mensuales. Para los conservadores, se trata de un exceso de protección social, pues la gente vive de la sopa boba con subsidios para alimentos, para tratamiento médico o para ayuda familiar y prefiere quedarse en casa.

Es una situación que da todavía más protagonismo a la reforma sanitaria, pues la gente menor de 65 años tan solo puede conseguir un buen seguro médico a través de su trabajo, ya que la mayoría de las empresas ofrecen esta prestación como parte del salario. Pero, la reforma del año 2009 permite obtener este seguro a bajo precio a las personas desocupadas, de forma que el incentivo para trabajar desaparece.

Entre tanto, el mercado inmobiliario que produjo la casi depresión de hace nueve años, se ha recuperado de tal forma que los precios superan ya los anteriores a la crisis y el principal problema es que las ventas han bajado por falta de inventario, de forma que los precios van subiendo como la espuma y quienes pueden se apresuran a comprar antes de que suban más y de que las hipotecas se encarezcan.

Como reza una expresión norteamericana, eso de necesitar más trabajadores para una economía que quiere crecer “es tener un buen problema”. Y si, efectivamente, el empuje sigue y la economía va adelante, Trump será el gran beneficiado: sus compatriotas le perdonarán los exabruptos y vulgaridades en aras de que les rellene los bolsillos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.