PARADOXURI COMUNITARE

Privind mai atent actualitatea comunitară vom descoperi existența unui mare paradox: Uniunea Europeană (U.E.) se fisurează în Occident – brexit-ul -, în timp ce în Est, conviețuirea se înțepenește. Polonia, Ungaria, România, – pentru a menționa cazurile cele mai recente – sfidează valorile occidentale de bază (de la solidaritatea umanitară, până la independența justiției) fără ca, până în prezent, să sufle cineva ceva despre vreo conviețuire imposibilă.

Motivele acestei tăceri sunt evidente. La Bruxelles nu vrea nimeni să recunoască vreun eșec, în timp ce marea majoritate a fostelor țări comuniste admise în U.E. nu vor să renunțe la foloasele economice pe care le au de pe urma faptului că sunt membre ale clubului țărilor bogate de pe continent.

Oricât s-ar păstra tăcerea, totuși, eșecul este evident. Iar, până la un punct, este chiar inevitabil. Și aceasta, deoarece scopul U.E. este crearea unui spațiu de conviețuire comună. Din păcate, proiectului s-a dorit să i se aplice un model strict comercial, cel al Pieței Comune Europene (P.C.E.), care crea exact acest lucru – o piață supranațională –, bazată pe o comunitate de interese și pe o similitudine de mentalități.

Prosperitatea generată de P.C.E. i-a orbit cu strălucirea ei pe liderii care au vrut să vadă în această construcție o formulă universal valabilă. La nimic nu au servit observațiile făcute de generalul de Gaulle că această idee era irealizabilă (ca alternativă el propunea o „Europă a patriilor”) și că admiterea Marii Britanii era mai dificilă decât sforțarea munților pentru a naște, sau că extinderea meridională – Spania, Grecia și Portugalia – se putea justifica doar politic, întrucât economic era foarte riscantă … după cum s-a văzut când a avut loc ultima criză financiară în Grecia.

Bogăția marilor națiuni comunitare a permis ascunderea inconvenientelor economice ale succesivelor extinderi ale P.C. E. Iar, ceea ce nu se putea ascunde se minimaliza ca importanță, tocmai pentru a menține în picioare un proiect politic ambițios.

Însă, nimic nu poate ascunde diferențele de mentalități, deoarece acestea sunt trăsături de identitate, atât la nivel individual, cât și național. Și astfel, englezii au preferat să fie mai degrabă englezi decât comunitari, chiar cu riscul de a pierde din nivelul de viață. Iar europenii din Est nu pot sau nu vor să-și asume valorile morale și politice ale lumii occidentale. Dar totuși, față de Marea Britanie au avantajul că nu pierd veniturile care le sosesc de la Bruxelles, deoarece U.E. nu a prevăzut în statutele ei și procede de excludere…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Sede de la Unión Europea en Bruselas, Bélgica

PARADOJAS COMUNITARIAS

Una segunda mirada a la actualidad comunitaria resalta una gran paradoja: La Unión Europea (U.E.) se resquebraja por occidente – el brexit -, pero la convivencia se ha encallado en oriente. Polonia, Hungría, Rumanía, – para citar sólo los casos más recientes – desafían valores occidentales básicos (desde la solidaridad humanitaria hasta la independencia de la justicia) sin que, por ahora, nadie diga o susurre nada sobre una convivencia imposible.

Viktor Orban, primer ministro de Hungria, adepto de un Estado iliberal

Las razones de este silencio son evidentes. En Bruselas nadie quiere confesar un fracaso y la inmensa mayoría las naciones excomunistas incorporadas a la U.E. no quiere renunciar a los beneficios económicos que les supone la pertenencia al club de los países ricos del Continente.

Pero, por mucho que se silencie, el fracaso sigue siendo innegable. Y hasta cierto punto, inevitable. Y ello, porque la meta de la U.E. es la creación de un espacio de convivencia común. Desgraciadamente, se quiso aplicar al proyecto un modelo estrictamente comercial, el del Mercado Común Europeo (MCE) que creaba exactamente esto – un mercado supranacional –, basándose en una comunidad de intereses y una similitud de mentalidades.

La bonanza generada por el M.C.E. deslumbró, cegó, a sus dirigentes que quisieron ver en su planteamiento una fórmula de validez universal. No sirvió de nada que el general de Gaulle avisara de que semejante idea era irrealizable (él proponía cómo alternativa una “Europa de las patrias”) y que el ingreso de Gran Bretaña fuera más difícil que el parto de los montes o que la ampliación meridional – España, Grecia y Portugal – sólo se pudiera justificar políticamente, ya que económicamente era arriesgadísima… cómo se ha visto en la última crisis financiera griega.

Los presidentes de las dos cámaras del Parlamento rumano, Călin Popescu Tăriceanu y Liviu Dragnea

La riqueza de las grandes naciones comunitarias permitía ocultar los inconvenientes económicos de las sucesivas ampliaciones del M.C.E. Y lo que no se podía ocultar, se minimizaba con tal de mantener en pie un proyecto político ambicioso.

Pero no hay nada que pueda ocultar las diferencias de mentalidad porque éstas son señas de identidad, sea a nivel individual o nacional. Y así, los ingleses han preferido ser más ingleses que comunitarios aun a riesgo de perder nivel de vida. Y los europeos del Este no pueden y no quieren asumir los valores morales y políticos del mundo occidental. Sólo, con la ventaja sobre Gran Bretaña, de que no se juegan los ingresos bruselenses porque la U.E. no ha previsto en sus estatutos procedimientos de expulsión…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.