Mai roșie decăt o găină          Washington, Diana Negre

„Aici este o altă găină”, se semnalează într-unul dintre restaurantele care au același nume cu cel în care, acum câteva zile, purtătoarea de cuvânt a președintelui Trump nu a fost servită, pur și simplu a fost refuzată. Ea are marea neplăcere de a fi obiectul unor amenințări și critici din partea celor care nu fac diferența între Găina Roșie (The Red Hen) din Valea Shenandoah, din orașul Lexington, la peste 300 de kilometri de Washington, și unitatea cu același nume din marginea capitalei americane.

La fel li se întâmplă celorlate „găini roșii”, care nu aparțin nici aceluiași proprietar și nici vreunei rețele comune, dar, se întâmplă să aibă același nume în diferite state ale SUA. Au devenit faimoase împotriva voinței lor și li s-a întâmplat aceasta într-un moment nepotrivit, deoarece spiritele în țară sunt foarte agitate.

Dezbaterea s-a întins dincolo de chelneri și bucătari, până în Congresul american, unde reprezentanta de culoare a Californiei, Maxine Waters, cheamă, în fața camerelor de televiziune, la hărțuirea colaboratorilor lui Trump „oriunde s-ar afla ei”, în timp ce, așa numitele „capete vorbitoare”,-adică, comentatorii care, bine remunerați la diferite televiziuni, vorbesc cu emfază despre viața zilnică, prezentându-și tot timpul părerea în favoarea sau împotriva lucrurilor.

Maxine Waters

Pentru moment, localul din Lexington rămâne închis, ceea ce îi nemulțumește pe cei care ar vrea să ia masa acolo, pentru a-și arăta sprijinul, și, în schimb, îi face să jubileze pe cei care vin din împrejurimi pentru a protesta și a-l apăra pe președintele Trump.

Desigur, toate acestea le-a stârnit polemicul președinte Trump, care, din momentul în care și-a anunțat candidatura, în iunie 2015, nu a încetat să insulte și să provoace și, fără îndoială, a ațâțat focul și a agitat spiritele prietenilor și ale adversarilor.

Și nu există nimic care să anunțe o atmosferă mai liniștită: ultimele sentințe ale Tribunalului Suprem au aprins și mai mult spiritele și au atras comentarii neobișnuit de aprinse.  De obicei, americanii acceptă sentințele Tribunalului Suprem cu plăcere sau cu neplăcere, dar, de data aceasta, multe comentarii resping sentințele favorabile lui Trump, până pe punctul de a nu-i mai arăta respect sau credibilitate instanței supreme.

În ultimele două sentințe, cei nouă magistrați, cu o majoritate mimimă de 5 la 4, care arată împărțirea lor în conservatori și progresiști, mai întâi au sprijinit dreptul lui Trump de a opri intrarea în SUA a unor cetățeni din câteva țări. Pe urmă, fără să lase vreun răgaz forțelor potrivnice lui Trump să-și revină din această neplăcere, tot cu această majoritate minimă au administrat o lovitură  uneia dintre principalele instituții ale Partidului Democrat, adică sindicatelor, hotărând că muncitorii nu sunt obligați să plătească cotizații vreunui sindicat, dacă nu doresc să se înscrie în el.

O asemenea sentință are o puternică încărcătură politică, deoarece sindicatele sunt un bastion progresist apropiat Partidului Democrat. În unele state, au – sau, mai bine zis, aveau – dreptul de a-i obliga pe toți muncitorii din unele întreprinderi de a plăti cotizații, indiferent dacă erau de acord sau nu cu felul în care acționau cei care pretindeau că-i reprezintă. Sentința afectează mai ales sindicatele din sectorul public, care au de trei ori mai mulți membri decât industriile și ai căror funcționari dedică o parte importantă din timpul lor pentru a-și îndeplini obligațiile sindicale.

La acestea se adaugă și faptul că unul dintre magistrați a hotărât să se pensioneze, iar locul care rămâne liber îi va permite președintelui Trump să aducă pe cineva mai tânăr și, ideologic, mai apropiat. Judecătorul Anthony Kennedy, care la cei 81 ani ai săi pune capăt celor 30 de ani de muncă în tribunal, fusese numit de președintele Reagan, însă, votul său conservator nu era „de încredere”, deoarece, în mai multe ocazii, a votat cu progresiștii.

Cum aceste numiri sunt pe viață, Trump va avea ocazia să-și aducă încă un magistrat – primul a fost judecătorul Neil Gorsuch, anul trecut, – care va putea rămâne în funcție timp de decenii de acum încolo.

Chemările la rezistență împotriva oricărei numiri din partea lui Trump nu s-au lăsat așteptate și democrații cer ca totul să rămână blocat până după alegerile legislative din luna noiembrie, când s-ar putea altera corelația de forțe și se va putea recupera majoritatea în una sau în ambele camere ale Congresului.

Iar, lui Trump îi rămâne puțin timp: peste doar patru luni, vor fi alegeri legislative și s-ar putea să piardă majoritatea de care dispune în Senat și nu va mai putea numi pe nimeni. Dacă va fi așa, în Tribunalul Suprem va fi un loc vacant care va rămâne blocat, cu 4 magistrați progresiști și 4 conservatori, astfel încât, va da sentințe doar în chestiuni minore sau cu consens amplu. Însă, în privința găinilor, se pare că nici magistrații nu pot să aducă pacea.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Mas roja que una gallina              Washington, Diana Negre

“Esta es otra gallina”, venía a decir uno de los restaurantes que comparte su nombre con el que hace pocos días se negó a servir a la portavoz del presidente Trump y que, muy a disgusto suyo, se ve objeto de amenazas y críticas por parte de quienes no saben la diferencia entre La Gallina Roja (The Red Hen) del valle del Shenandoah, en la ciudad de Lexington, a más de 300 kilómetros de Washington, y el establecimiento del mismo nombre en las afueras de la capital norteamericana.

Otro tanto les ocurre a las demás “gallinas rojas”, que no pertenecen ni al mismo propietario ni a ninguna cadena, pero comparten el nombre en diferentes estados norteamericanos. Han saltado a la fama en contra de su voluntad y les ha ocurrido en un mal momento, porque los ánimos en el país están muy soliviantados.

El debate se extiende ya, no solo a cocinas y camareros, sino también al Congreso, donde la representante negra de California, Maxine Waters, apela ante las cámaras de televisión para hostigar a los colaboradores de Trump “allá donde se hallen”, mientras que las aquí llamadas “cabezas parlantes”, – es decir, los comentaristas que, en diversas cadenas de televisión, pontifican a cambio de muchos billetes sobre el acontecer diario – no paran de dar su opinión a favor y en contra.

De momento, parece que el local de Lexington se mantiene cerrado, lo que frustra a quienes desean comer allá para expresar su apoyo -y alegra a los que acuden de los alrededores a protestar y a defender al presidente Trump.

Porque todo esto ocurre, naturalmente, a cuenta del polémico presidente Trump, quien, desde que anunció su candidatura en junio de 2015, no ha parado de insultar y provocar y, sin duda alguna, ha contribuido a atizar el fuego y a soliviantar los ánimos de amigos y enemigos.

Y nada hay que permita esperar un clima más tranquilo: las últimas sentencias del Tribunal Supremo han inflamado todavía más los ánimos y han provocado unos comentarios airados e inusuales. En general, los norteamericanos aceptan a disgusto o a gusto la sentencia de la primera magistratura, pero, en este caso, muchos comentarios rechazan los dictámenes favorables a Trump, hasta el punto de negarle respeto y credibilidad al Supremo.

En sus dos últimas sentencias, los nueve magistrados, con la mínima mayoría de 5 a 4, que corresponde a su división en conservadores y progresistas, primero respaldaron el derecho de Trump a vetar la entrada en Estados Unidos a ciudadanos de algunos países. Después, sin dar tiempo a que las fuerzas anti-Trump se recuperaran del disgusto, por este mismo margen asestaron un golpe a una de las principales instituciones del Partido Demócrata, que son los sindicatos, al decidir que no se puede obligar a los trabajadores a pagar a un sindicato si no se quieren afiliar.

Semejante sentencia tiene una fuerte carga política, porque los sindicatos son un bastión progresista y próximo al Partido Demócrata. En algunos estados, tienen – o mejor dicho tenían – el derecho a obligar a todos los trabajadores de ciertas empresas a pagar sus cuotas, tanto si estaban de acuerdo, como si no con la actuación de quienes decían representarlos. La sentencia afecta especialmente a los sindicatos del sector público que tienen un porcentaje de afiliados tres veces mayor que las industrias y cuyos empleados muchas veces dedican una parte importante de su tiempo a atender sus obligaciones sindicales.

Por si estos disgustos fueran pocos, uno de los magistrados decidió retirarse y deja abierta una vacante que el presidente Trump puede llenar con una persona más joven y más afín ideológicamente. El juez del supremo Anthony Kennedy, quien a sus 81 años pondrá fin a sus 30 años en el tribunal, fue nombrado por el presidente Reagan, pero su voto conservador no era “fiable”, pues, en varias ocasiones, votó con los progresistas.

El Juez del Tribunal Supremo de EEUU, Anthony Kennedy

Como estos son cargos vitalicios, Trump tendrá la oportunidad de poner a un segundo magistrado – el primero fue el juez Neil Gorsuch, el año pasado, – que puede ocupar el cargo durante décadas.

Las llamadas a la resistencia contra cualquier nombramiento por parte de Trump no se han hecho esperar y los demócratas piden que todo quede bloqueado hasta después de las elecciones legislativas de noviembre, en las que podrían alterar el equilibrio de fuerzas y recuperar la mayoría en una o las dos cámaras del Congreso.

Y Trump tiene poco tiempo: dentro de tan solo cuatro meses hay elecciones legislativas en que podría perder la mayoría senatorial y despedirse de cualquier nombramiento. De ser así, el Supremo tendría una vacante y quedaría bloqueado, con 4 magistrados progresistas y 4 conservadores, de forma que tan solo haría fallos en cuestiones menores o de amplio consenso. Pero, en cuestión de gallinas, parece que ni los magistrados pueden traer la paz.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.