Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Atunci, mi-a plăcut să promit; acum, pricep că nu se poate…

 GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!

Recentul congres al partidului care se află la guvernare în Grecia – Syriza – nu va rămâne în Istorie și nici nu va schimba Istoria. Ce s-a trâmbițat cu această ocazie a fost  psalmodierea obișnuită a oamenilor politici care nu au nici programe de viitor și nici succese pe care să le explice.  Totuși, merită să-i acordăm puțină atenție, deoarece surprinde, în toată cruditatea ei, devenirea (devenirea, ca să nu spunem decăderea) avântului utopic, atunci când se confruntă cu realitatea politică.

În luna iulie a anului 2013 (când Syriza nu era decât acronimul – „Alianța partidelor radicale de stânga” – unui conglomerat de grupuscule politice)  propunerile și discursurile lui Tsipras, actualul șef al Guvernului grec, erau apocaliptice, absolutiste, ireductibile și de un marxism pe cât de rânced, pe atât de himeric.

În acele momente cruciale, pentru a salva Grecia de la prăbușire (Grecia care a fost și a rămas cea mai îndatorată țară din Europa)  Tsipras și adepții săi etichetau programele de salvare ca fiind „atacuri capitaliste împotriva poporului grec” și refuzau să recunoască datoria externă a țării, pe lângă multe alte fraze răsunătoare, cu același mesaj și aceeași ură.

În 2016, după o guvernare de trei ani și cu ajutoare care au venit de peste tot (mai ales de la FMI și Banca Mondială) Syriza și Tsipras au renunțat la tiradele împotriva Angelei Merkel și a creditorilor, precum și la virulența discursurilor, pentru a vorbi la fel ca toată lumea… și pentru a se înțelege cu creditorii.

Și aceasta, deoarece, oricum am privi, am analiza sau am planifica lucrurile, unica ieșire posibilă din această situație  este o nouă iertare a datoriei Greciei.

Pe această temă, încă se mai discută, deoarece Germaniei îi vine foarte greu să renunțe la și mai mulți bani, în timp ce FMI nu mai crede în promisiunile Atenei de a înfăptui reforme, de a economisi și de a face investiții… și, pe bună dreptate, căci, în acest an, economia Greciei a coborât cu 1,3%. Clar, realitatea este că, dacă datoria nu se amână până în Ziua Judecății de Apoi, unica ieșire verosimilă este o nouă anulare a datoriei.

Și, ca urmare, acum că Syriza și Tsipras sunt pe cale să obțină această nouă iertare, relația lor cu creditorii a dobândit o catifelare… versailleză.

Poate de aceea, dar și mai probabil, din motive ideologice care nu s-au schimbat la Atena din 2013, persistă ostilitatea comuniștilor greci față de Syriza.

Tsipras a încercat, atunci și de atunci încoace, să facă tot posibilul pentru a-și atrage colaborarea comuniștilor, dar nu a reușit să obțină decât  o perpetuare a antagonismului cu și mai multă asprime. Iar, dacă asprimea este la cote maxime, și formularea ei este pe măsură : cu aceeași dialectică veche de decenii, Syriza este acuzată că „a trecut de partea burgheziei social democrate…”

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

Mucho me gustó lo imposible prometer; ahora, me percato de que lo imposible no puede ser…

DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….

El reciente congreso del partido gubernamental griego – Syriza – ni pasará a la Historia ni mucho menos la modificará. Lo dicho allá fue el salmodiar habitual de los políticos que no tienen ni programas ni éxitos que explicar. No obstante, se merece un poco de atención porque retrata con toda crudeza el devenir (devenir, para no decir decaer ) de los ímpetus utópicos en su confrontación con la realidad política.

En julio del 2013, cuando Syriza no era más que el acrónimo (“Alianza de las izquierdas radicales”) de un conglomerado de grupúsculos políticos, sus propuestas y los discursos de Tsipras, el actual jefe del Gobierno griego, eran apocalípticos, absolutistas, irreductibles y de un marxismo tan rancio como quimérico. En aquellos momentos cruciales para salvar a Grecia de la bancarrota – era y es la nación más endeudada de Europa –, Tsipras y colegas tildaban los programas de rescate de “ataques capitalistas contra el pueblo heleno” y se negaban a reconocer las deudas exteriores del país, amén de un sinfín de frases altisonantes con el mismo mensaje y encono.

En el 2016, tras tres años en el poder y nuevas ayudas económicas de todas partes (empezando por el Fondo Monetario Internacional (FMI) y el Banco Mundial), Syriza y Tsipras han abandonado las tiradas contra Ángela Merkel y demás acreedores, así como la virulencia oratoria, para hablar como todo el mundo…y entenderse con el mundo acreedor. Porque, se mire como se mire y se plantee como se plantee, la única salida posible es una nueva quita del montante de la deuda griega.

Este paso se está discutiendo todavía porque a Alemania se le hace muy costa arriba renunciar a más dineros y el FMI se niega a seguir creyendo en las promeses atenienses de reformas, ahorros e inversiones…y no sin razón, ya que, este año, la economía griega ha descendido un 1,3%. Pero, la realidad es que si la deuda no se aplaza al día del juicio final, la única salida verosímil es una nueva quita. Y consecuentemente, ahora que Syriza y Tsipras han de conseguirlo, su trato con los acreedores se ha vuelto de un suave versallesco.

Quizá por esto y, más probablemente, por motivos ideológicos, lo que no ha cambiado, desde en 2013 en Atenas, es la hostilidad de los comunistas griegos contra Syriza. Tsipras intentó, entonces y desde entonces, todo lo que pudo para ganarse la cooperación comunista, pero lo único que ha conseguido es que siga el antagonismo, pero con mucha mayor acritud que nunca. Y si la acritud es máxima, la formulación le va a la par : con la dialéctica estalinista de decenios atrás, acusan ahora a Syriza de “haberse pasado a la burguesía socialdemócrata…”

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.