SALATĂ DE SPANAC CRUD CU AVOCADO

TREZIREA LA VIAȚĂ (II)

IDEE DE MIC DEJUN PENTRU CEI ÎN CĂUTAREA PARADISULUI PIERDUT (II)


Se ia o mână de spanac crud, cu frunze fragede și se taie mărunt. La fel, o mână de pătrunjel și vreo trei căței de usturoi. Se amestecă cu feliile subțiri ale unui avocado copt și cu ceva ulei de măsline. O salată? Nu, o poveste de amor: señor Avocado și suavul prinț persan, Spanacul. Iată povestea lor:


Señor Avocado și delicatul prinț persan… Spanacul


Señor Avocado este mai în vârstă decât partenerul lui. Este un viejito mexican care s-a obișnuit cu gândul că trupul greoi și moale nu prea-l mai ascultă. Este ușor speriat de bătrânețe, dar îl liniștește gândul că iubitul său, Spanacul, îl iubește la fel de mult, ca la începutul poveștii lor de amor. Îi place să citească literatură sud-americană bună și cărți despre magie, în mica lui bibliotecă care miroase a tutun, scorțișoară, dafin, dar și a vanilie, să asculte ranceras și boleros și să mănânce tortillas con patatas (tortilii cu cartofi).


Spanacul este un bărbat tânăr delicat, slăbuț, fragil, cu ochi scăpărători de un verde-smarald, proaspăt și foarte îngrijit. El s-a născut în Paradis, adică în grădina regilor persani (παράδεισος în greacă însemna Grădina marelui rege). Este nobil, dulce, feciorelnic, plin de viață, de umor, de speranțe, de așteptări bune. Pentru el, viața este o grădină cu ierburi înmiresmate, cu trandafiri catifelați și purpurii, ca buzele lui, și cu havuzuri susurătoare. Adoră discuțiile lor despre istorie, filosofie, medicină, religie, magie și despre mersul lumii în care s-au nimerit să trăiască. Este o minte prometeică. Îi plac mângâierile, îmbrățișările, e copilăros, jucăuș, puțin leneș, puțin timid și îi place să se simtă protejat de partenerul lui… mai mare.

Señor Avocado are sentimentul împlinirii de sine. Este foarte protector cu bărbatul tânăr cu care împarte patul, viața și pe care nu știe bine cum să-l iubească: ca pe perechea lui sau ca pe un fiu… Dar pe care nu-l sufocă cu dragostea lui, deși e profundă, aproape mistică. Lui îi place mai mult să-și îmbrățișeze iubitul, decât să fie îmbrățișat. Vorbește puțin, cu o voce caldă, mângâietoare; nu strigă niciodată, nu se revoltă, nu judecă și nu rănește, doar există lângă și pentru perechea lui. Este întotdeauna tandru… deschis, fără niciun scut de protecție. Se topește ca untul pe pâinea prăjită când își surprinde… bărbatul vieții – tânărul Spanac – privindu-l pe furiș, în timp ce vorbește, absorbit de ideile pe care i le împărtășește cu calm. Cu pauze între cuvinte, cu voce moale. Idei care i s-au copt în mintea-i genială de-a lungul anilor trăiți… în singurătate și în tovărășia cărților parcă scrise pentru unul ca el. După ce a fost desprins din avocatier… din pomul – familie în care s-a născut. Se știe că domnul Avocado este un fruct climateric, ceea ce înseamnă că el începe să se coacă cu adevărat după ce este cules din pomul în sânul căruia a crescut. El nu se grăbește niciodată. Ascultă. Privirea lui este întotdeauna plină de înțelegere, de bunătate, ușor obosită, adâncă, primitoare. Uneori hipnotizantă. Îmbrățișările lui sunt întotdeauna afectuoase, sincere și viguroase câteodată. N-au nimic prefăcut. Nu-și ține captiv iubitul, îl face să se simtă în siguranță și cel mai iubit bărbat din Univers. Nu este un macho. El este energia iubitoare și caldă a inimii. Pieptul pe care prințul persan adoarme liniștit în fiecare seară. Este un domn gras, dar foarte afectuos. Iubirea lui e calmă și învăluitoare. Nu se teme s-o arate. Știe să asculte – nu-și întrerupe partenerul. Este răbdător. Știe să aștepte. Știe să reziste. Nu-l poți ispiti și nici el nu este un seducător. Totuși, cucerește prin forma lui de… pântec al lumii… În care se află un sâmbure uriaș… izvorul vieții. Botaniștii l-au numit piersica americană (persea americana) deși n-are nimic dintr-o piersică. El este un… dafnid, adică se trage din familia dafnidelor, a laurului/dafinului. A scorțișoarei și a camforului. Locuitorii ținuturilor natale… aztecii l-a numit ahuacatl, cuvânt care, în limba lor, nahuatl, înseamnă: fudulii, adică testicule… iar conchistadorii spanioli care l-au adus cu ei în Spania, prin 1601, l-au pronunțat cum au putut și ei: aguacate, de unde… avocado. Strămoșii lui din Mexic și America centrală și sângele lor bătrân de aproape 10.000 de ani l-a învățat să nu se repeadă niciodată, să nu ia hotărâri pripite și să fie credincios unei singure iubiri.

Doi bărbați atât de diferiți, dar atât de dedicați unul altuia.

Spanacul, perechea lui în salata de avocado cu spanac este un bărbat complet diferit. Este tânăr, plin de viață, ușor neliniștit. Privirea lui este o lumină verde care dăruiește viață. Îi place să glumească și să gătească pentru partenerul lui, señor Avocado, frittate și omlete cu ierburi și mirodenii sau dovlecei umpluți cu orez, cu sos de mărar și lămâie. Îi plac vinurile tari și scumpe… mai mult cele roșii. În mintea și în trupul lui trăiește iubirea absolută, fără limite. Este un deschizător de drumuri. Este energia înnoirii și a înfloririi. Îi dăruiește prospețime și vigoare iubitului său. Deși pare delicat și fragil, de fapt este un atlet. Nu-i înalt, dar este un bărbat bine făcut. Are proporții de aur. Și o inimă de aur. E ca Zefirul: mângâietor, dulce, visător. Dar poate fi și impetuos, însuflețit, avântat, înflăcărat, exaltat. Îi plac extazurile. Îi place să fie răpit cu totul de ființa cea mai dragă din lume: Avocado al lui. Este un vas ales al zeului Eros. Dar nu-și obosește iubitul, doar îl revigorează. Este fascinant când îl dorește. Corpul lui îi trimite unde orgasmice, răscolitoare. Și miresme. Cele ale unui trandafir de Damasc. Îi plac călătoriile, muzeele, arta greacă… statuile acelor kouros – tineri bărbați – neasemuit de frumoși, sublimi, în care se recunoaște ca în niște oglinzi iubitoare. Strămoșii lui din vechea Persie l-au învățat, de-a lungul timpului, că fragilitatea și delicatețea nu înseamnă slăbiciune. Ci un dar al zeilor. Că dăruirea de sine nu înseamnă naivitate, ci voluptate. Că dulceața sufletului nu este o imperfecțiune la un bărbat, care l-ar face vulnerabil, ci un ocean de afecțiune. L-au învățat că este un prinț conceput de părinții săi în grădina lor paradisiacă. În Raiul tuturor desfătărilor. Un prinț rafinat, dedicat, nobil, cu un spirit puternic, călit, de neclintit. Că ceea ce pare superbie la el nu-i decât bucuria simplă de a fi frumos. Că atunci când pare să-și ispitească partenerul, nu face decât să-l invite în palatul sufletului său cu… o mie de camere, cu o mie de izvoare de înțelepciune, cu o mie de pasiuni și cu o mie de inimi. Că o minte prometeică nu înseamnă că ești o țintă a puterii, ci că poți răsturna puterea. Că un trup feciorelnic nu înseamnă efeminare, ci o bărbăție desfătătoare. Nu androginie, ci o putere teribilă de seducție, delicată și vie. Că atunci când ești gingaș și drăgăstos, nu ești plăpând și neputincios, ci că ai o putere interioară pe care nu o expui… oricui. Că ai un spirit subțire și o fire după care ar tânji… oricine. Că suavitate nu înseamnă moliciune și că grația nu este o infirmitate, ci… venusitate.


Acum, în povestea noastră există și frunzele de pătrunjel și cățeii de usturoi. Ei cine mai sunt pentru Domnul Avocado și Domnul Spanac? Savoarea și… ardoarea! Delicii, dezmierdări… fiori… văpăi și-nflăcărări!


Iar pâinea (cu unt!) și vinul roșu? Propria lor… împărtășire… unul de celălalt!


Trunchi de bărbat, Milet, 480-470 î. Hr. Marmură (poate de Paros). Înălțime: 1,32. A fost descoperit printre ruinele unui teatru roman. Paris, Luvru (Sursă: Facebook)

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

SALATĂ DE SPANAC CRUD CU CREMĂ DE BRÂNZĂ DE CAPRĂ

IDEE DE MIC DEJUN PENTRU CEI ÎN CĂUTAREA PARADISULUI PIERDUT (I)

TREZIREA LA VIAȚĂ (I)

Se ia o mână de spanac crud, proaspăt, cu frunze mici, și se toacă mărunt. Se mai toacă și alte frunze… de pătrunjel, mărar, leuștean (dar să fie fraged, tânăr și nu ajuns la amăreala de la maturitate !), coriandru, busuioc, mentă, salvie (doar cele mici și fragede!) și se amestecă cu spanacul. Într-un bol… alb ar fi cel mai bine…

Frecați puțin frunzele tocate cu ulei de măsline, cu vreo trei căței de usturoi pisați și puneți deasupra două linguri de cremă de brânză de capră. Poate fi și caș/cașcaval de capră sau orice altă brânză… bună!

Se însoțește cu felii de focaccia/pâine de casă cu ierburi și mirodenii, ușor prăjită într-o tigaie de fontă și cu un pahar de vin roșu, dacă rămâneți/lucrați de acasă.

Maeștrii Înaltei Bucătării spun că domnii și cele două doamne din salată vă vor dărui o putere subtilă: aceea de a întineri și de a rămâne tineri și veșnic îndrăgostiți de perechea voastră și perechea voastră de voi, paradisiaci și… treziți. La viață! Cea adevărată!

Iar focaccia/pâinea de casă cu ierburi și mirodenii vă va dărui bucuria infinită de a trăi mereu în îmbrățișarea atotiubitoare, caldă, ocrotitoare și dumnezeiască a casei/căminului vostru.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

TU EȘTI OMUL MEU – PERISTERIS/MATSAS

Sotiria Bellou

Tu ești omul meu

Tu ești omul meu și cheful meu tainic de viață și o să mă pierd,
din lume o să dispar și o să mor, de-o să te pierd.
Tu ești omul meu și bucuria inimii mele (cea curată)
și crede-mă că, de mă lași, o să mă înece nefericirea (lumii toată).
Tu ești omul meu și inima pe care-o iubesc, a vieții mele candelă nestinsă
de se va stinge ea, mă sting și eu (și voi rămâne stinsă).

Muzica: Spiros Peristeris, versuri: Minoas Matsas.
Interpretări: Sotiria Bellou (1950); Adriana Babali; Eleonora Zouganeli


Είσαι εσύ ο άνθρωπός μου

Είσαι εσύ ο άνθρωπός μου το μεράκι το κρυφό
αν σε χάσω θα πεθάνω απτον κόσμο θα χαθώ. Είσαι εσύ ο άνθρωπός μου της καρδιάς μου η χαρά αν μαφήσεις πίστεψέ με θα με πνίξει η συμφορά.
Είσαι εσύ ο άνθρωπός μου η καρδιά που αγαπώ
το καντήλι της ζωής μου που αν σβήσει θα σβηστώ.


Στίχοι: Μίνωας Μάτσας. Μουσική: Σπύρος Περιστέρης 1. Σωτηρία Μπέλλου (1950) 2. Ανδριάνα Μπάμπαλη 3. Ελεωνόρα Ζουγανέλη.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

KAVAFIS – CÂT POȚI


Foto: Arhiva Onassis

Kavafis avea 43 de ani când a scris, în octombrie 1905, Βίος, Viața care a devenit mai târziu, în 1913, Όσο Mπορείς/Cât poți.

În august își vizitase fratele muribund, pe Alexandru, la Atena. Care a și murit atunci de febră tifoidă.

Cât poți a apărut în revista Νεα Ζωή/Viața Nouă, în Alexandria, tot într-un octombrie… 1913.

Să se fi gândit că fratele său își trăise viața, poate, amestecându-se prea mult cu lumea? Umblând cu mulți, pe la mulți, împărtășind prea multe?

Sau gândea toate acestea și despre el? Despre cât de mult își uza/abuza persoana căutând să fie… prea mult în lume… prea mult cu lumea…

Iată ce scria în nota VIII din Note de poetică și morală:

Cei singuri văd lucruri pe care noi nu le vedem; au viziuni din lumea supranaturală. Ei își subțiază/rafinează sufletul prin faptul că preferă singurătatea, prin gândire și prin înfrânare. Noi ni-l tocim umblând prea mult prin vizite (la unii și la alții), (cu prea mulți prieteni), prin absența gândirii și lăsându-ne pradă voluptății/plăcerilor. De aceea ei, cei singuri, văd toate lucrurile pe noi nu suntem în stare să le vedem încă. Când cineva e singur, într-o cameră cufundată în liniște, aude limpede bătăile ceasului. Dacă, însă, în cameră mai intră și alții, și începe du-te-vino și vorbăria, nu le mai aude. Dar bătăile/tic-tac-ul ceasului nu încetează să fie accesibile auzului.

Cât poți
Și dacă nu poți să-ți faci viața așa cum o vrei,
măcar încearcă (să faci) asta,
cât de mult poți: n-o înjosi
în multe legături cu lumea,
într-un du-te-vino (fără rost) și vorbind prea mult (cu oricine).

N-o înjosi ducând-o (peste tot),
plimbând-o mereu pe la unii și pe la alții și expunând-o
în prostia de fiecare zi
a relațiilor și a vizitelor,
până când ar deveni o străină obositoare.

Foto: Arhiva Onassis

Όσο Mπορείς
Κι αν δεν μπορείς να κάμεις την ζωή σου όπως την θέλεις,
τούτο προσπάθησε τουλάχιστον
όσο μπορείς: μην την εξευτελίζεις
μες στην πολλή συνάφεια του κόσμου,
μες στες πολλές κινήσεις κι ομιλίες.

Μην την εξευτελίζεις πηαίνοντάς την,
γυρίζοντας συχνά κ’ εκθέτοντάς την
στων σχέσεων και των συναναστροφών
την καθημερινήν ανοησία,
ώς που να γίνει σα μια ξένη φορτική.
1905/1913
Επιμέλεια Γ. Π. Σαββίδη. Τα Ποιήματα, Τ. Α’ 1897 – 1918, Ίκαρος 1963

Foto: Arhiva Onassis

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

DE TE-AI PLICTISIT, O, DOAMNĂ…

De te-ai plictisit, o, doamnă…

De te-ai plictisit, o, doamnă, (ce ușor!)
mai du-te o dată, fără grijă, împăcată.
Povestea noastră, mică, de amor
nicăieri n-am spus-o (și n-oi spune-o vreodată).

Cavaler mi-s, doamnă dragă, prin urmare
geaba frică ți-e (ca lumea să nu afle). Teamă să nu-ți fie!
Ce văzut-au pieptu-mi și a mea îmbrățișare
nimeni n-a aflat și n-o să știe.

Și, de ne vom găsi în câte-o seară, de față cu străini, pe undeva,
ca pe-o străină o să te privesc, de parcă noi nicicând
n-am fost vreodată, pe întuneric, altceva
decât cenușă în același foc arzând.

Cavaler mi-s, doamnă dragă, prin urmare
geaba frică ți-e (ca lumea să nu afle). Teamă să nu-ți fie!
Ce văzut-au pieptu-mi și a mea îmbrățișare
nimeni n-a aflat și n-o să știe.

Doar sunt bărbat și nu-mi mai pasă.
Împărțeala fă-o tu:
mie grindina îmi lasă
și cerul înstelat ia-l tu.

Și nici acum când, vezi, o să te pierd iar
cuvinte amare de la mine n-o s-auzi (știi bine!)
și de-o să plâng, voi plânge și-o s-o fac doar
când singur voi rămâne, (eu cu mine).

Și, de ne vom găsi în câte-o seară, de față cu străini, pe undeva,
ca pe-o străină o să te privesc, de parcă noi nicicând
n-am fost vreodată, pe întuneric, altceva
decât cenușă în același foc arzând.

Cavaler mi-s, doamnă dragă, prin urmare
geaba frică ți-e (ca lumea să nu afle). Teamă să nu-ți fie!
Ce văzut-au pieptu-mi și a mea îmbrățișare
nimeni n-a aflat și n-o să știe.

Muzica: Stavros Kouioumtzis/ versuri: Sotia Tsotou/1971
Voce: Iannis Kalatzis

Αν βαρέθηκες, κυρία

Αν βαρέθηκες, κυρία
Φύγε ήσυχη ξανά
Τη μικρή μας ιστορία
Δεν την είπα πουθενά.

Παλληκάρι είμαι, κυρά μου
Κι άδικα ανησυχείς.
Όσα είδ’ η αγκαλιά μου
Δεν τα έμαθε κανείς.

Κι αν μπρος σε ξένους βρεθούμ’ ένα βράδυ,
Θα σε κοιτάξω σαν άγνωστη πια,
Σαν να μη γίναμ’ οι δυο στο σκοτάδι
Στάχτη στην ίδια τη φωτιά.

Παλληκάρι είμαι, κυρά μου
Κι άδικα ανησυχείς.
Όσα είδ’ η αγκαλιά μου
Δεν τα έμαθε κανείς.

Άντρας είμαι δεν πειράζει,
Κάνε εσύ τη μοιρασιά.
Δώσ’ μου εμένα το χαλάζι
Κράτα εσύ την ξαστεριά.

Ούτε τώρα που σε χάνω
Θ’ ακουστεί λόγος πικρός
Αν θα κλάψω θα το κάνω
Όταν μείνω μοναχός.

Κι αν μπρος σε ξένους βρεθούμ’ ένα βράδυ,
Θα σε κοιτάξω σαν άγνωστη πια,
Σαν να μη γίναμ’ οι δυο στο σκοτάδι,
Στάχτη στην ίδια τη φωτιά

Παλληκάρι είμαι κυρά μου
Κι άδικα ανησυχείς.
Όσα είδ’ η αγκαλιά μου
Δεν τα έμαθε κανείς.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

RĂBDARE SĂ MAI AI, PUȚINĂ

Răbdare să mai ai, puțină

Nu deznădăjdui, căci nu va zăbovi
și lângă tine va veni-ntr-o bună zi,
o iubire nouă ce-ți va cere-n zori de zi:
răbdare să mai ai, puțină, (și nu mai deznădăjdui).
o iubire nouă ce-ți va cere-n zori de zi:
răbdare să mai ai, puțină, (și nu mai deznădăjdui).

Alungă-ți norii grei din inima cernită
și-n plânset nu mai sta până se face zi.
Ce dacă nu-i acum la tine-n brațe? (iubirea asta ți-e menită) –
nu uita, ea va veni-ntr-o bună zi.
Ce dacă nu-i acum la tine-n brațe, (iubirea asta ți-e menită) –
nu uita, ea va veni-ntr-o bună zi.

Și-ntr-o dulce dimineață, (când nu te-aștepți), te va trezi
și iubirea voastră o să fie iarăși vie.
O nouă dragoste va începe iar (să crezi!).
Răbdare să mai ai, puțină, (și nu mai deznădăjdui).
O dragoste nouă va începe iar (să crezi!).
Răbdare să mai ai, puțină, (și nu mai deznădăjdui).

Vasilis Tsitsanis/Sotiria Bellou
(Apare pe 11 noiembrie 1948)

Κάνε λιγάκι υπομονή

Μην απελπίζεσαι και δε θ’ αργήσει
Κοντά σου θα ‘ρθει μια χαραυγή
Καινούργια αγάπη να σου ζητήσει
Κάνε λιγάκι υπομονή.
Καινούργια αγάπη να σου ζητήσει
Κάνε λιγάκι υπομονή.

Διώξε τα σύννεφα απ’ την καρδιά σου
Και μεσ στο κλάμα μην ξαγρυπνάς
Τι κι αν δε βρίσκεται στην αγκαλιά σου
Θα ‘ρθει μια μέρα μην το ξεχνάς.
Τι κι αν δε βρίσκεται στην αγκαλιά σου
Θα ‘ρθει μια μέρα μην το ξεχνάς.

Γλυκοχαράματα θα σε ξυπνήσει
Και ο έρωτας σας θ’ αναστηθεί.
Καινούργια αγάπη θα ξαν’ αρχίσει
Κάνε λιγάκι υπομονή.
Καινούργια αγάπη θα ξαν’ αρχίσει,
Κάνε λιγάκι υπομονή.

Βασίλης Τσιτσάνης/Σωτηρία Μπέλλου (πρώτη εκτέλεση: 11 Νοεμβρίου, 1948)

Notă: Vasilis Tsitsanis l-a scris la sfârșitul lui 1948, în timpul războiului civil din Grecia. Cântecul este interzis de cenzură, care vede în text un mesaj politic. Poliția caută și sparge toate discurile pe care le găsește. Devine imnul deținuților politici de stânga/comuniștilor. Dar, pentru mine, este un mesaj personal din partea Universului.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

UMBRA MEA ȘI CU MINE (POLIGONUL) – TSITSANIS/VIRVOS/GALANI

UMBRA MEA ȘI CU MINE

Umbra mea și cu mine, chinuite (și plânse) te căutăm, seară de seară, amare,
și de tine-ntrebăm: mai trăiești, te-a mai văzut cineva, și ne doare.
În somn te-aștept să vii, să-mi apari, visul meu dulce, să te ivești
te aștept, nebună de iubire să te stâng în brațe (și să strig: tu ești!).

Ce vrăjitoare nebune te țin departe de mine, vrăjit, mi te luară,
orele mele amare le număr seară de seară.
De ce să pleci, să te pierzi?
Iubirea mea, să te întorci te aștept.

Liliecii și păsările ne țin de urât pe întuneric, în noapte,
când plângem cu amar, umbra mea și cu mine, seară de seară (uitate).
În somn te-aștept să vii, să-mi apari, visul meu dulce, să te ivești
te aștept, nebună de iubire să te stâng în brațe (și să strig: tu ești!).

Ce vrăjitoare nebune te țin departe de mine, vrăjit, mi te luară,
orele mele amare le număr seară de seară.
De ce să pleci să te pierzi?
Iubirea mea să te întorci te aștept.

Η ΣΚΙΑ ΜΟΥ ΚΙ ΕΓΩ

Η σκιά μου κι εγώ κάθε βράδυ πικρό σε ζητάμε
και ρωτάμε αν ζεις αν σε είδε κανείς και πονάμε.
Μες στον ύπνο να `ρθεις όνειρό μου γλυκό σε προσμένω
κι απ’ αγάπη τρελή να σε σφίξω αγκαλιά περιμένω.

Ποιές μάγισσες τρελές σε κρατούν μακριά μαγεμένο
τις ώρες τις πικρές κάθε βράδυ μετρώ και πεθαίνω.
Γιατί να φύγεις να χαθείς; αγάπη μου
περιμένω πότε θα ξαναρθείς.

Νυχτερίδες πουλιά μας κρατούν συντροφιά στο σκοτάδι,
όταν κλαίμε πικρά η σκιά μου κι εγώ κάθε βράδυ.
Μες στον ύπνο να `ρθεις όνειρό μου γλυκό σε προσμένω
κι απ’ αγάπη τρελή να σε σφίξω αγκαλιά περιμένω.

Ποιές μάγισσες τρελές σε κρατούν μακριά μαγεμένο,
τις ώρες τις πικρές κάθε βράδυ μετρώ και πεθαίνω.
Γιατί να φύγεις να χαθείς; αγάπη μου
περιμένω πότε θα ξαναρθείς.

Βασίλης Τσιτσάνης – Σκοπευτήριο/Poligonul, 1975
Συνθέτης: Βασίλης Τσιτσάνης/Στιχουργός Κώστας Βίρβος (1926-2015)
Ερμηνεύτρια: Δήμητρα Γαλάνη

***

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

KAVAFIS – ZILE DIN 1903

În 1903 Kavafis avea 40 de ani. Trebuie că de mulți ani își plătea/cumpăra iubirea…

N-a fost niciodată un bărbat atrăgător. Mai era și foarte timid.

Poate de aceea, acea întâlnire fugară, pe stradă, noaptea, o întâlnire care poate a ținut doar câteva clipe, l-a urmărit ani de-a rândul, de fapt, probabil, toată viața.

A scris poemul în martie 1909 (când avea 46 de ani), dar cu titlul: Martie 1907/Μάρτιος 1907, și l-a publicat pe o foaie volantă în anul 1917 (când avea 54 de ani) cu titlul definitiv: Zile din 1903.

Trebuie că a existat în viața lui un bărbat la care el a visat mereu: palid, tras la față, cu ochi visători (de parcă ar trăi numai în poezie), consumat de dorință/iubire, un bărbat pe care avea să-l vadă sau să-l caute în toți partenerii lui. Un bărbat pe care trebuie că l-a cunoscut între 25 și 35 de ani și de care trebuie că s-a îndrăgostit cu toată ființa lui. Pentru totdeauna. Un bărbat delicat, foarte slab, tandru, melancolic, visător, palid și obosit de nopțile lungi, nedormite, trăite intens, scufundat în lecturi, vin, vise și iubire. Cu un corp desăvârșit de kouros (κούρος) și cu un suflet de poet. Dar care, probabil, nu i-a împărtășit iubirea… sau nu cu totul.

Kavafis tare ar fi vrut să-și tăinuiască iubirea vieții, dar n-a putut.

De aceea întâlnim acest portret (de parcă ar fi fost un medalion cu un chip scump, purtat în buzunarul de la piept) în multe poeme, ca o amintire perpetuată la nesfârșit.

Două lucruri mi-au atras atenția în acest poem. Unu: întâlnirea s-a petrecut noaptea și pe stradă (στο νύχτωμα του δρόμου). A fost pe întuneric și… fugară. De fapt, la căderea nopții, când se întunecă, când se face întuneric și se face noapte: asta înseamnă το νύχτωμα, venirea nopții. Cu ispitele, viziunile și promisiunile ei… O întâlnire de câteva clipe. Cum de a văzut atât de bine ochii poetici, chipul slab și buzele… acelea?

Să fi fost tot amintirea bărbatului palid cu ochi de poet?

Al doilea: mărturisirea voalată că-și cumpăra, de regulă, iubirile. Iubirile lui sunt aproape mereu dobândite (τ’ αποκτηθέντα κατά τύχην όλως) cu efort, cu osteneală (με κόπο). Kavafis folosește des verbul αποκτώ, a dobândi, verb pe care l-am tradus cu… le avusesem. Pentru că el dobândește, obține plăcerea, cu efort și, se înțelege, cu bani. E nevoit s-o cumpere. Verbul αποκτώ înseamnă: a dobândi bani, faimă, copii, prieteni, experiență, încredere, cunoaștere, a intra în posesia a ceva, a poseda, a stăpâni.

Dar iubirea reală vine de la sine, te găsește, te păstrează și nu-ți cere nimic.

Zile din 1903

Nu le-am mai găsit niciodată – (Doamne) și ce repede le-am pierdut…
ochii (aceia) poetici, chipul (acela)
palid… în întunericul străzii…

Nu le-am mai găsit niciodată – și le avusesem cu totul din întâmplare,
ce ușor (le-am lăsat să plece,) (ce ușor) le-am părăsit (!);
și ce le-am mai dorit pe urmă, cu disperare.
Ochii (aceia) poetici, chipul (acela) palid,
buzele acelea, nu le-am mai găsit niciodată.

(Traducere ușor interpretată)

Μέρες του 1903

Δεν τα ηύρα πια ξανά — τα τόσο γρήγορα χαμένα …
τα ποιητικά τα μάτια, το χλωμό
το πρόσωπο… στο νύχτωμα του δρόμου…

Δεν τα ηύρα πια — τ’ αποκτηθέντα κατά τύχην όλως,
που έτσι εύκολα παραίτησα·
και που κατόπι με αγωνίαν ήθελα.
Τα ποιητικά τα μάτια, το χλωμό το πρόσωπο,
τα χείλη εκείνα δεν τα ηύρα πια./[1909/1917]

Επιμέλεια Γ. Π. Σαββίδη. Τα Ποιήματα, Τ. Α’ 1897 – 1918, Ίκαρος 1963
Αναγνωρισμένα

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

KAVAFIS – DECEMBRIE 1903

Avea spre 42 de ani. Ianuarie 1904. Cine să fi fost iubitul secret pe care nu voia să-l expună? Din cercul de cunoscuți? O iubire pentru un cunoscut mai vechi care să-l fi luat prin surprindere? Pe care abia îl descoperea, mirat de orbirea lui de până atunci? Oricine ar fi fost, e limpede că nu era un efeb, ci un prieten, un bărbat poate apropiat ca vârstă, cu care petrecuse mult timp conversând și admirându-l, înainte de a se simți atras de el. Un bărbat cu care s-a simțit împlinit și fericit, aș zice eu, făcând dragoste cu mintea, mai degrabă decât cu trupul. Un amor, poate, platonic?

Decembrie 1903

Și dacă nu pot să povestesc (nimănui) despre dragostea mea –
dacă nu vorbesc despre părul tău, despre buzele tale, despre ochii tăi;
totuși, chipul tău, pe care-l păstrez în suflet,
sunetul vocii tale pe care o păstrez în minte,
zilele din Septembrie care-mi răsar în vise,
(toate), îmi plăsmuiesc și-mi colorează cuvintele și frazele,
despre orice aș vorbi, la orice idee pe care o spun.

Ο Δεκέμβρης του 1903

Κι αν για τον έρωτά μου δεν μπορώ να πω —
αν δεν μιλώ για τα μαλλιά σου, για τα χείλη, για τα μάτια·
όμως το πρόσωπό σου που κρατώ μες στην ψυχή μου,
ο ήχος της φωνής σου που κρατώ μες στο μυαλό μου,
οι μέρες του Σεπτέμβρη που ανατέλλουν στα όνειρά μου,
τες λέξεις και τες φράσεις μου πλάττουν και χρωματίζουν
εις όποιο θέμα κι αν περνώ, όποιαν ιδέα κι αν λέγω. [1904]

Επιμέλεια Γ. Π. Σαββίδης, Από τα Κρυμμένα Ποιήματα 1877;-1923, Ίκαρος 1993.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

KAVAFIS – PE STRADĂ

Kavafis, fotografie nedatată, arhiva Onassis

Era în anul 1913.

Kavafis avea 50 de ani.

Trebuie că văzuse un asemenea tânăr umblând buimac pe stradă. Un tânăr care ai fi zis că tocmai făcuse dragoste cu Eros însuși și… care să-i fi amintit de el însuși, în urmă cu 25 de ani?

Pe stradă

Chipul plăcut, puțin palid;
ochii căprui, cam obosiți;
două zeci și cinci de ani, doar că pare mai degrabă de două zeci;
cu ceva de artist în felul de a se îmbrăca
– poate culoarea cravatei, poate forma gulerului –
merge pe stradă, (pierdut), fără țintă,
ca hipnotizat încă de plăcerea ilicită,
de prea multa plăcere ilicită pe care a avut-o.
(Publicat în 1916)

Εν τη Oδώ
Το συμπαθητικό του πρόσωπο, κομμάτι ωχρό·
τα καστανά του μάτια, σαν κομένα·
είκοσι πέντ’ ετών, πλην μοιάζει μάλλον είκοσι·
με κάτι καλλιτεχνικό στο ντύσιμό του
— τίποτε χρώμα της κραβάτας, σχήμα του κολλάρου —
ασκόπως περπατεί μες στην οδό,
ακόμη σαν υπνωτισμένος απ’ την άνομη ηδονή,
από την πολύ άνομη ηδονή που απέκτησε.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.