Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Cum să câștigi în politică, nefiind nici în car, nici în căruță !

ESTONIA : A ȘASEA OARĂ,  DA!

Estonia, cea mai mică dintre țările baltice (1.325.000 de locuitori; 45.000 km^2; PIB pe cap de locuitor, anual 21.000 $), este și ea unul dintre statele care practică politica „să ne complicăm și mai mult” !; pentru a-și alege  un nou președinte a avut nevoie de nu mai puțin de șase  alegeri…

După atâtea încercări, a ales … o președintă :  Kersti Kaljulaid. Are 47 de ani și se descurcă  foarte bine în domeniul economiei (a fost reprezentanta Estoniei la Tribunalul comunitar de Conturi),  în biologie  – a făcut studii universitare la două facultăți – dar, și în rândurile acelui partid care îi convine  cel mai mult, într-un anumit moment.

Nu o spunem pentru a o critica : este consecința firească a unei viziuni foarte pragmatice asupra gestiunii bunului public, precum și a unei inteligențe care se situează deasupra loialităților stricte și a clientelismelor personale.

Aceste premise explică de ce noua președintă, care ideologic provine din filonul naționalismului conservator, nu susține, până în pânzele albe, conceptul tradițional de familie, afirmând că, dacă sunt cetățeni adepți al căsătoriei homosexuale   „…Statul nu trebuie să împiedice fericirea cetățenilor săi …”. Sau, prinsă între ciocan și nicovală: a acepta repartizarea de cote de refugiați sau a-i  refuza xenofob, a afirmat, în legătură cu problema migranților, că „…Estonia va face tot ce va putea…”

Într-o țară în care cea mai mare minoritate etnică – cea a rușilor – nu e  integrată și este foarte rău văzută din cauza ocupației sovietice în timpul și mult după cel de al doilea război mondial, problema refugiaților care fug de foame și de război  este un subiect de permanent conflict, care se discută mai degrabă cu pasiune, decât cu obiectivitate.

Kaljulaid nu numai că gândește dialectic, dar, a demonstrat că rezolvă foarte bine lucrurile și în mod practic. Cât timp a condus o centrală electrică în Estonia Orientală, majoritar rusofonă, și-a dus  misiunea la bun sfârșit mai mult decât satisfactoriu, atât în privința eficienței economice, cât și în ceea ce privește liniștea și pacea socială.

În domeniul politic, Kaljulaid nu a reușit să mențină o pace ca în activitatea laborală: cu toate că a intrat în scenă alături de  Mart Laar, cândva șef al Guvernului și președinte al Uniunii Patriotice (naționalismul conservator) nu a  ezitat să rămână în afara partidului sucesor  al Uniunii – IRL – și să înnoate printre toate valurile partidelor din țară. Premiul pentru această eschivare-căutare fost că, în fața imposibilității de a alege un președinte pe gustul tuturor, socialdemocrații au propus-o tocmai pe ea, și astfel, a câștigat președinția țării.

Desigur că nu a fost numai o eschivare-căutare  ci a fost vorba și de o bună doză de aranjamente de culise:  socialdemocrații  sunt asociați minoritari într-un guvern prezidat de conservatori …

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

¡ Ganar en la política, a fuerza de mostrarse imparcial !

 ESTONIA : A LA SEXTA VA LA VENCIDA

Estonia, la más pequeña de las naciones bálticas (1,325.000 habitantes; 45.000 km^2; PIB por cabeza; 21.000 $ anuales), es otro de los Estados que juegan a la política del “más difícil todavía”; para elegir un nuevo presidente ha necesitado nada menos que seis votaciones…

Y después de tantos intentos no ha elegido un presidente, sino una presidenta :Kersti Kaljulaid. Cómo no podía ser menos, la escogida es una política singular de 47 años que se maneja con la misma destreza en la economía (era la representante de Estonia el en Tribunal de Cuentas comunitario) como en biología – cursó las dos carreras – o en las filas del partido que más le convenga en cada momento.

Esto último no es una crítica sino la consecuencia obligada de una visión sumamente pragmática de la gestión pública y una inteligencia por encima de lealtades numantinas y clientelismos personales.

Esas premisas explican que la nueva presidente, oriunda ideológicamente del nacionalismo conservador, no defienda a ultranza el concepto tradicional de familia y diga que si hay ciudadanos partidarios del matrimonio homosexual, “…el Estado no es nadie para impedir la felicidad de sus ciudadanos…”. O que, puesta entre el yunque y el martillo de la acogida por cuotas de los refugiados y el rechazo xenófobo de estos, dique en la cuestión de los migrantes “…Estonia hará lo que pueda…”

En un país donde la mayor minoría étnica – la rusófona – está mal integrada y peor vista a causa de la ocupación soviética de Estonia durante la II Guerra Mundial y su postguerra, el tema de los fugitivos del hambre y las guerras es un tema conflictivo permanente que se discute con infinita más pasión que objetividad.

A pesar de ello, Kaljulaid no solo cabalga las olas dialécticamente sino que ha dado pruebas de que también lo saber hacer prácticamente. Durante los años que estuvo al frente de una central eléctrica de Estonia Oriental, de gran mayoría rusófona, llevó a cabo su tarea más que satisfactoriamente tanto en cuanto a los resultados económicos como a la paz social y empresarial.

En el ámbito político Kaljulaid no ha logrado mantener la paz tanto como en el laboral y si bien entró en escena de la mano de Mart Laar, otrora jefe de Gobierno y presidente de la Unión Patriótica (nacionalismo conservador) no dudó en quedarse fuera del partido sucesor de la Unión – el IRL – y nadar entre todas la aguas partidistas. El premio a este brujuleo fue que ante la imposibilidad de elegir un presidente a gusto de todos, los socialdemócratas la proclamasen su candidato a la presidencia que acaba de ganar.

Claro que además de brujuleo hubo también un buen porcentaje de pasteleo : los socialdemócratas son el socio minoritario en el Gobierno que presiden los conservadores…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.