Trump se etalează                                                         Washington, Diana Negre

Se împlinește un an de când e președinte Donald Trump. Aniversarea a sărbătorit-o în orașul elvețian Davos, alături de cei pe care nu vroia deloc să-i vadă  anul trecut, deoarece reprezentaru polul opus față de poziția sa în legătură cu comerțul global și mediul înconjurător.

Dar, în cei aproape trei ani de când a apărut pe scena politică, ne-am obișnuit să vedem că milionarul new-york-ez nu se sperie de neînțelegerile reale sau posible, ci mai degrabă savurează situațiile în care își provoacă interlocutorii, mai ales atunci când nu este de acord cu pozițiile lor politice.

Întâlnirile de la Davos sunt un fel de Sfânta Sfintelor a marilor figuri politice și economice din lumea întreagă și, de obicei, sunt dominate ideologic de partizanii globalizării și de miliardarii care încearcă să-și etaleze concepțiile lor progresisite, ambele poziții contrare crezului trumpian.

Președintele american a sosit cu un bagaj mixt, dar, totuși, pozitiv, și, în orice caz, mult mai bun decât se aștepta toată lumea: a reușit să înfăptuiască o reforma fiscală de mare anvergură, a sădit optimismul printre întreprinzători, a stimulat economia, și chiar a stiut să navigheze pe furtunoasa mare a negocierilor asupra bugetului, care au obligat guvernul federal să-și ia o mică pauză-vacanță, deoarece nu mai avea bani.

Donald Trump la Davos

Din punctul său de vedere – și cel al milioanelor de americani care l-au votat – aceste realizări compensează copios respingerea cauzată de renunțarea la acordurile internaționale asupra protejării mediului înconjurător, sau de aporofobia  exprimată față de vecinii săraci ai continentului.

La Davos, Trump a avut ocazia de a apăra o politică eficientă, care a dat rezultate, căci economía americană merge bine grație încrederii pe care o au investitorii. Dar, la Washington, mulți se întreabă dacă președintele știe să prindă ocazia pentru a apăra „marca Trump”, care aduce prosperitatea de moment în SUA, deoarece exista riscul să-și irosească, ca în atâtea alte ocazii, mesajul său propriu în frenezia postărilor pe twitter, căci omul acesta chiar nu se poate stăpâni.

Indiferent de rezultat, Davos i-a servit ca estrada de dans de odinioară, pe care se etalau domnișoarele, ca să fie văzut de aproape de un prestigios for internațional, departe de coastele americane.

La întoarcere, la Washington l-a așteptat Congresul–și țara întreagă – pentru tradiționalul discurs asupra „stării națiunii”, la sfârșit de ianuarie, când președintele are ocazia să ofere țării și lumii întregi viziunea sa asupra realității americane și a perspectivei ei internaționale.

Din acel moment, lupta reîncepe.

Scurta întrerupere a activității guvernului din ianuarie  ar putea să se repete în februarie, cu toate că, pentru moment, democrații nu doresc noi înfruntări. Chiar și așa, diferențele apărute atunci în privința ridicării zidului la granița cu Mexicul și a reformei sistemului migrator rămân nerezolvate.

Și mai nerezolvate sunt fotoliile congresmenilor și senatorilor de la viitoarele alegeri legislative, din noiembrie viitor: istoria arată că, în aceste alegeri, partidul președindelui pierde  fotolii, ceea ce ar putea să se traducă prin faptul că una sau ambele Camere ale Congresului își schimbă semnul, ori, în asemenea caz, Trump nu se va înfrunta numai cu antipatia democraților, ci și cu realitatea crudă a partidului său care se va afla în minoritate.

Nu se poate prezice, pentru moment, dacă se va întămpla așa, dar este posibil ca președintele, în cel de al doilea an al mandatului său și ceva mai  tăbăcit, să încerce să impună pe repede înainte reformele pe care nu le-ar mai  putea face, dacă ar pierde sprijinul Congresului, ceea ce ar însena o succesiune de intense lupte politice…și, și mai multe serii de salve de tun pe twitter și în mitinguri politice.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Trump se pone de largo                                           Washington, Diana Negre

Se cumple un año de la presidencia de Donald Trump, quien ha decidido celebrar este aniversario en la ciudad suiza de Davos, con los mismos a quienes el pasado año no tenía deseo alguno de ver, por representar nada menos que los polos opuestos de su posición en cuanto al comercio global y medio ambiente.

Pero, en sus casi tres años de presencia política, nos hemos acostumbrado ya a ver que el millonario neoyorkino no se amilana ante desavenencias reales o posibles, sino que más bien parece disfrutar cuando provoca a su audiencia, especialmente si no está de acuerdo con sus posiciones políticas.

La reunión de Davos es algo así como el Sancta Sanctorum de las grandes figuras políticas y económicas del mundo entero y acostumbra a estar dominado ideológicamente por los partidarios de la globalización y por millonarios que tratan de lucir sus credenciales progresistas, posiciones ambas contrarias al credo trumpiano.

El presidente norteamericano llega con un bagaje mixto, pero, en general, positivo y, en cualquier caso, muchísimo mejor que las expectativas que el mundo y muchos norteamericanos tenían ante su gestión: ha conseguido impulsar una reforma fiscal de gran envergadura, ha logrado infundir optimismo entre los empresarios y estimular la economía y hasta ha sabido navegar por el proceloso mar de las negociaciones presupuestarias que llevaron a un breve cierre del gobierno federal, por falta de fondos.

Desde su punto de vista – y de millones de norteamericanos que votaron por él -, esto compensa de largo el rechazo generado por abandonar los acuerdos internacionales de protección ambiental, o por calificar despectivamente a los vecinos pobres del continente.

Trump encontró en Davos la oportunidad de defender una política que ha dado ya resultados, pues la economía estadounidense va viento en popa gracias a la confianza de los inversores.  Pero, desde Washington muchos se preguntaban si supiera aprovechar la oportunidad que se le presentaba para defender la “marca Trump”, como inductora de la prosperidad del momento en EEUU, porque existía el resigo de que arruinara, como tantas otras veces, su propio mensaje, en el frenesí de tuits y falta de disciplina mental.

Independientemente del resultado, Davos le ha servido como la pista de baile a las damiselas que otrora se ponían de largo, para que le vean de cerca, en un foro internacional prestigioso, lejos de las costas americanas.

A su regreso, le espera, en Washington, el Congreso – y el país – para el tradicional discurso del “estado de la Unión”, de fines de enero, en que el presidente tiene la oportunidad de ofrecer al país y al mundo su visión de la realidad norteamericana y su perspectiva internacional.

A partir de entonces, las luchas se suceden.

Donald Trump en Davos, Suiza

El breve cierre de gobierno de enero puede repetirse el próximo mes, aunque de momento los demócratas le sacaron tan poco provecho que tal vez no tengan deseos de nuevos enfrentamientos. Aun así, las diferencias planteadas entonces por la construcción de la muralla en la frontera mexicana y la reforma del sistema migratorio siguen pendientes.

Todavía más pendientes están los escaños de congresistas y senadores, que se presentan a las elecciones legislativas el próximo mes de noviembre: la historia indica que, en este tipo de comicios, el partido del presidente pierde escaños, lo que podría traducirse en que una o las dos Cámaras del Congreso cambian de signo, en cuyo caso, Trump no se habrá de enfrentar sólo a la antipatía de los demócratas, sino a la dura realidad de su partido en minoría.

Es imposible predecir, ahora, si esto ocurrirá, pero es probable que el presidente, ya en su segundo año y algo más curtido, trate de imponer a marchas forzadas las reformas que no podría aplicar si pierde el apoyo del Congreso, lo que significa una sucesión de intensas luchas políticas… y más andanadas en tuits y en mítines políticos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.