Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

Apele se întorc la matcă        Washington, Diana Negre

Acum 9 ani, președintele Obama, la început de mandat, promitea multe schimbări, printre care, „un nou început” în relațiile Washington-ului cu Moscova. Cam același lucru, dar cu alte cuvinte, anunța imprevizibilul candidat republican, Donald Trump, în 2016, care afirma că se gândea să colaboreze cu Rusia pentru a rezolva problemele lumii.

Atât Obama, cât și Trump, din perspective politice diferite, vedeau limitele politicii americane tradiționale și dădeau asigurări că vor aduce un suflu nou și nu se vor lăsa influențați de tradițiile învechite ale unei diplomații închistate și ale unor funcționari împietriți.

Însă, promisiunile lor s-au  evaporat, iar politicile lor s-au schimbat deîndată ce s-au izbit de irezistibila realitate, care se dovedea mai puternică decât promisiunile electorale: dacă SUA au urmat o asemenea politică față de Rusia, conduse de președinți cu ideologii foarte diferite, de-a lungul diferitelor faze economice, aceasta demostrează că, pur și simplu, au fost nevoiți să se încline, ca Obama și Trump, în fața realităților echilibrului internațional.

Războiul rece nu a putut fi evitat, cu toate că președintele Roosevelt a lăsat o jumătate de Europă în mâinile rușilor, iar „noua ordine internațională”, pe care o promitea primul Bush, nu a adus o mare armonie, poate deoarece aranjamentele dintre două supraputeri nu funcționează, oricât ar fi una de bogată și occidentală, și săracă și semi-asiatică cealaltă.

Noua înfruntare cu Moscova, pe care secretarul de stat, Tillerson, nu a încercat să o ascundă în timpul recentei sale vizite la Kremlin, nu este unica schimbare pe care o înregistrează Trump de când s-a mutat la Casa Albă: nici NATO nu este o instituție învechită sau depășită, cum a tot spus, mai înainte, nici Mexicul nu va plăti pentru noua versiune a zidului chinezesc, care ar urma să se construiască de-a lungul frontierei, și nici China n-ar mai fi cel mai mare manipulator de valută, după cum nici NAFTA (tratatul de liber schimb din America de Nord) n-ar mai fi pe cale de dispariție. De abia dacă mai auzim formula “America First” (America, mai întâi de toate!), de care se temeau atâția oameni că va lansa o nouă eră de izolaționism, cu toate că Trump o mai folosește la unele adunări populare.

De fapt, nu prea îl mai vedem pe candidatul înflăcărat, care era sigur că are cele mai bune idei pentru a impune țării sale și restului lumii experiențele care l-au transformat din băiatul-tatii cel bogat, într-un magnat al finanțelor imobiliare. Din acel proaspăt om politic nestăpânit, a devenit un om care vorbește mult mai puțin, care-și schimbă echipa de colaboratori, și care adoptă practicile antecesorilor săi, atunci când citește discursuri pregătite de experți, în loc să mai rostească primul lucru care-i trece prin minte

Desigur, mai păstrează unele din tacticile sale, cum sunt mesajele trimise pe tweet, dar acum, sunt mult mai puține. Dimensiunile schimbării se văd în alarma care s-a declanșat în mijloacele de informare mai conservatoare, cum este de pildă rețeaua de televiziune FOX: toată săptămâna, comentatorii și prezentatorii s-au arătat alarmați de schimbarea care se petrece cu Trump și au avertizat că, dacă adoptă politicile globalizatoare și renunță la promisiunile sale populiste, va pierde, foarte curând, pestrițul electorat care l-a adus la Casa Albă, iar președinția sa va fi un eșec rapid.

Schimbarea de macaz a lui Trump a fost tot atât de rapidă ca încercările sale inițiale de a schimba total direcția : nu se află nici măcar de o sută de zile la Casa Albă, și iată că, în loc să lucreze în echipă cu Rusia pentru a desființa Statul Islamic, acuză, acum, Kremlinul că  este complice în folosirea armelor chimice în Siria. Au rămas mult în urmă comentariile sale în care cerea serviciilor secrete din Rusia să o cerceteze pe rivala sa, Hillary Clinton, deoarece,  acum, trebuie să se apere de acuzațiile că s-a folosit de Moscova pentru propriile sale scopuri electorale. Vede foarte bine că Rusia nu va ajuta Washington-ul în política sa în Orientul Apropiat, și nici în problemele pe care le are cu Corea de Nord, unde ciudatul președinte Kim Jon-un nu renunță la intențiile sale de a îngrozi SUA și pe aliații lor asiatici.

Asta îl aruncă în brațele chinezilor, pe care Trump i-a acuzat că practicau toate capcanele comerciale posible, amenințându-i voalat că își vor pierde principalul client. Iată că acum, Trump solicită ajutorul Chinei pentru a pune capăt aventurilor atomice ale Coreei de Nord, iar Pekin-ul, cu tradiționalul său simț practic, i-a dat un os de ros, suspendând importurile de căbune nordcorean, ca represalii pentru  experiențele nucleare ale Pyonyang-ului. Nu este numai un gest diplomatic, ci și o posibilă piață pentru cărbunele american…extras de cei mai credincioși susținători ai lui Trump din Kentucky și Virginia de Vest.

Donald Trump, președintele SUA și Xi Jingping, președintele Chinei

Însă matca încă nu s-a schimbat de tot la râurile interioare: echipa lui Trump continuă, totuși, pregătirile pentru construirea gardului la frontera din sud. Încearcă, de asemenea, să mărească centrele de deportare, precum și numărul judecătorilor de la Imigrări. Dar, este posibil ca și în această chestiune să dea înapoi, deoarece nici congresmanii sau senatorii nu vor să se aloce bani pentru asemenea cheltuieli, și nici întreprinzătorii nu găsesc  înlocuitori pentru milioanele de imigranți fără acte, care adună recoltele, jumulesc găini sau sacrifică vite. Ori, Trump are nevoie și de unii și de altii : primii au cheia de la casa de bani, iar ultimii sunt cei ce aduc banii.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

Las aguas a su cauce        Washington, Diana Negre

Hace 9 años, el recién elegido presidente Obama prometió muchos cambios, entre ellos “un nuevo comienzo” en las relaciones de Washington con Moscú. Casi lo mismo, aunque con otras palabras, aseguró el imprevisible candidato republicano de 2016, Donald Trump, quien nos anunciaba que pensaba colaborar con Rusia para enderezar los problemas del mundo.

Tanto Obama como Trump, desde distintas perspectivas políticas veían las limitaciones de la política tradicional norteamericana y aseguraban que traerían aires nuevos, sin dejarse contaminar por las rancias tradiciones de diplomáticos acartonados y funcionarios inmovilistas.

Pero sus promesas se desvanecieron y sus políticas cambiaron en cuanto se enfrentaron con algo tan irresistible como la realidad, que acaba demostrándose más potente que las promesas electorales: Si Estados Unidos ha seguido una política semejante frente a Rusia, a cargo de presidentes de ideologías diversas y a lo largo de distintas fases económicas, lo más probable es que simplemente han tenido que plegarse, como Obama o Trump, a las realidades del equilibro internacional.

La guerra fría no se pudo evitar, aunque el presidente Roosevelt entregase media Europa a los soviéticos y el “nuevo orden internacional” que se prometía el primer Bush no trajo gran armonía, quizá porque los apaños entre dos superpotencias no funcionan, por mucho que una sea rica y occidental, y la otra pobre y semi-asiática

El nuevo enfrentamiento con Moscú, que el secretario de Estado, Tillerson, no trató de ocultar durante su reciente visita al Kremlin, no es el único cambio de Trump desde que se mudó a la Casa Blanca: ni la OTAN es ya una institución caduca como antes decía, ni dice que México pagará por la nueva versión de la muralla china que se había de construir a lo largo de la frontera, ni que China sea el mayor manipulador en divisas, ni que el NAFTA (tratado de libre comercio de Norteamérica) esté en vías de desaparición. Apenas oímos la famosa frase de “America First”, que tantos temían iba a lanzar una nueva era de aislacionismo, aunque algunas veces Trump la siga usando en actos populares.

En realidad, ni siquiera vemos mucho del candidato flamígero, seguro de tener las mejores ideas y de imponer a su país y al resto del mundo las experiencias que le habían transformado de un rico hijo de papá, en un magnate de las finanzas inmobiliarias. De aquel indomable político recién estrenado hemos pasado a un hombre que habla mucho menos, que está cambiando su equipo de colaboradores y que adopta las prácticas de sus antecesores a la hora de leer discursos preparados por expertos en vez de decir lo primero que se le ocurre.

Es cierto que mantiene algunas de sus tácticas, como los mensajes enviados por tweet, pero son ahora muchos menos. La magnitud del cambio es evidente en la alarma de los medios informativos más conservadores como la cadena de televisión FOX: durante toda esta semana, sus comentaristas y presentadores se declararon alarmados por el cambio que observan en Trump y advierten que, si vuelve a las políticas globalizadoras y abandona sus promesas populistas, perderá al abigarrado electorado que le llevó a la Casa Blanca y su presidencia será un rápido fracaso.

El giro de Trump ha sido tan rápido como sus intentos iniciales de cambiar de rumbo: no lleva ni cien días en la Casa Blanca, y en vez de trabajar en equipo con Rusia para derrotar al Estado Islámico (EI)  acusa al Kremlin de complicidad en el uso de armas químicas en Siria. Lejos quedan ya los comentarios en que pedía a los servicios secretos rusos que investigaran a su rival Hillary Clinton, porque ahora lo que le ocupa es defenderse de las acusaciones de haber usado a Moscú para sus propios fines electorales. Ve claro que Rusia ni ayudará a Washington en su política del Oriente Próximo, ni en sus problemas con Corea del Norte – donde también va viendo que su errático gobernante Kim Jon-un no se apea de sus propósitos de asustar a Estados Unidos y sus aliados asiáticos.

Esto le lleva a los brazos de los tan vilipendiados chinos, a quienes Trump acusó de todas las trampas comerciales posibles con amenazas veladas de que perderían a su principal cliente. Ahora, en cambio Trump busca que China le ayude para contener las aventuras atómicas de Corea del Norte y Pekín, con su tradicional sentido práctico, le ha dado un hueso que roer al suspender las importaciones norcoreanas de carbón, en represalia por las pruebas nucleares de Pyongyan. Y esto no es solo un gesto diplomático, sino un posible mercado para el carbón norteamericano…extraído por los más fieles seguidores de Trump en Kentucky y West Virginia.

Donde el cauce aún no ha cambiado del todo es en los ríos internos: el equipo Trump sigue adelante con los preparativos para construir el muro en su frontera del sur. Aunque ya no hable de que México lo pagará y trata de ampliar los centros de deportación y  EL NÚMERO DE los jueces de inmigración.  Pero aquí tal vez también habrá de pasar cuentas y dar marcha atrás, porque ni los congresistas y senadores quieren abrir el bolsillo para estos gastos, ni los empresarios encuentran substitutos para los millones de indocumentados que recogen cosechas, despluman gallinas y sacrifican ganado. Y Trump necesita a ambos: los unos porque tienen la llave de la caja fuerte y los otros porque ponen el dinero en la caja.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.