Recep Tayyip Erdogan

PARADOXURI TURCEȘTI

Până pe 18 aprilie, când Erdogan a grăbit cu un an alegerile, anul 2018 ar fi trebuit să reprezinte un răgaz premergător și să-l influențeze enorm pe următorul, 2019, când, în Turcia, se va inaugura un sistem prezidențialist. Anul viitor ar fi avut loc trei alegeri: comunale, legislative și prezidențiale, în condițiile în care țara se va afla pe marginea unei crize economice care, de pe acum, amenință viitorul imediat al republicii.

Încadrat astfel, nu surprinde deloc faptul că 2018 este un an al paradoxurilor. Primul mare paradox: cu toate că, în ultimii 50 de ani, Recep Tayyip Erdogan este cel mai popular politician turc din țară, el se teme serios (guvernează prin decrete, datorită stării de excepție, instituite în urma loviturii de stat din iulie 2016) că nu va câștiga cu o majoritate absolută în primul tur al alegerilor prezidențiale, dacă acestea ar avea loc la data prevăzută inițial. Popularitatea actualului președinte nu a putut opri ca 48,6% din electorat să respingă,  în 2107, desființarea vechiului sistem parlamentar turc. Astfel că, dacă nu câștigă net în primul tur, va fi nevoit, probabil,  să o înfrunte, în turul al doilea, pe strălucitoatrea și carismatica Meral Aksener, conducătoarea partidului „Iyi” (Iyi Parti – Partidul Bun), desprins din MHP (Partidul Mișcării Naționaliste), din cauză că acesta s-a aliat total și definitiv cu partidul lui Erdogan, AKP (Partidul Dreptății și Dezvoltării).

Meral Aksener

Dar, mai sunt și alte paradoxuri. Aksener poade deveni un rival periculos dacă prosperitatea și folosirea deplină a mâinii de lucru ar suferi o cădere în 2019. Simptome că ar putea fi așa sunt destule: șomajul printre tineri a urcat până la 20%, anul acesta; inflația, la 10%; deficitul balanței comerciale a crescut, în 2017, de la 3,8% la 5,5%, în timp ce, îndatorarea privată în valută a atins 222 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 26% din PIB. Este un nivel căruia întreprinzătorii turci cu greu îi vor putea face față. De asemenea, există indicii că, din țară, capitalul străin fuge, iar lira turcească se depreciază constant. În asemenea condiții, economia Turciei – și odată cu ea bunăstarea generală – înfruntă mari riscuri imediate.

În ciuda acestor circumstanțe financiare, Erdogan interzice băncii centrale a Turciei să mărească dobânzile – ceea ce ar opri inflația și ar stabiliza lira – și, în plus, mărește masa banilor cu tot mai multe programe de credite și investiții. Acestea nu mai constituie un paradox, ci o pură manevră electoralistă:  Erdogan urmărește să mențină, pentru moment, activitatea economică (și odată cu ea, locurile de muncă), amânând riscurile și efectele inflației precum și a fluctuațiilor financiare până după alegeri.

Este, într-un anumit fel, versiunea republicană a exclamației regelui francez, Louis XV : „După mine, potopul…” (Après moi, le déluge !)

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 *** Meral Aksener

PARADOJAS TURCAS

Hasta el pasado 18 de abril, cuando Erdogan adelantó más de un año las elecciones, para Turquía, 2018 debía haber sido un auténtico año de vísperas y como tal, influir grandemente en el próximo en el que el país estrenará un sistema presidencialista, hubiera celebrado tres elecciones (comunales, legislativas y presidenciales) y bordeará una crisis económica que hoy en día ya amenaza el futuro inmediato de la República.

Enmarcado así, no sorprende nada que el 2018 sea un año de paradojas. La mayor de todas es que, a pesar de ser Recep Tayyip Erdogan el político turco más popular en la historia del país de los últimos 50 años, el actual presidente (que viene gobernando por decreto gracias al estado de excepción imperante desde el golpe de Estado de julio del 2016) teme seriamente no ganar por mayoría absoluta la primera vuelta de los comicios presidenciales de celebrarse estos en la fecha prevista. Y es que la popularidad del actual presidente no ha impedido que el 48,6% del electorado rechazase en el 2107 la abolición del viejo parlamentarismo. Así que, de no ganar en la primera vuelta, se enfrentaría probablemente en la 2ª a la brillante y carismática política Meral Aksener, jefa del “Iyi”, partido escindido del nacionalista MHP justamente por haberse aliado este a vida y muerte con el AKP de Erdogan.

Pero, hay más paradojas. Aksener puede ser una rival peligrosa si la bonanza y el pleno empleo generados por los Gobiernos del AKP sufrieran un bache en 2019. Y síntomas de que eso podría suceder no faltan : el paro juvenil ha subido en lo que va de año un 20%; la inflación, un 10%; el déficit de la balanza comercial pasó en el 2017 del 3,8% al 5,5%, en tanto que el endeudamiento privado en divisas ascendió a 222.000 millones de $, es decir : 26% del producto interior bruto. Es una suma a la que difícilmente pueden hacer frente los empresarios turcos. Si a ello se suman indicios de salidas de capitales extranjeros y una depreciación constante de la libra turca, la economía de la República – y con ella, el bienestar general – afrontan grandes riesgos inmediatos.

El que pese a todas estas circunstancias financieras Erdogan impida al banco central turco que suba los intereses – lo que frenaría la inflación y estabilizaría la libra – y que, además, incremente aún más la masa dineraria con más y más programas crediticios y de inversión ya no es otra paradoja, sino pura maniobra electoralista: mantener de momento la actividad económica (y con ello, el empleo) emplazando los riesgos de la inflación y burbujas financieras para después de las elecciones.

Es, en cierto modo, la versión republicana de la frase del rey francés: “Después de mí, el diluvio…”

Luís XV de Francia: Après moi, le déluge !

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.