Bashar al-Assad

SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ

Toți spun că războiul civil din Siria s-a terminat, însă, acesta nu numai că se prelungește, dar, în plus, se desface într-o întreagă serie de conflicte relativ locale care, foarte ușor, pot reaprinde focul în întreaga țară. Și, cu toate că încă nu e pace, deja sunt patru învingători: Iran, SUA, Rusia și Turcia.

Astfel, SUA consideră că războiul cu Statul Islamic s-a încheiat și își retrage efectivele din zonă; Iranul are, în sfârșit, propriul său coridor până în Mediterana; Rusia a redevenit un protagonist în Orientul Apropiat de când a salvat regimul de la Damasc; iar Turcia a zdrobit „centura kurdă” care se formase la granița ei de răsărit. La toate acestea se mai adaugă un semi-învingător: Assad, care vede cum se pulverizează structura militară a rebelilor.

Și cum istoria milenară a Siriei este plină de războaie care se tot repetă, este evident că acest pretins „bilanț final” al actualului conflict e prins cu ace de gămălie. Situația se poate schimba în orice moment, în functie de interesele puterilor învingătoare, iar lupta armată poate reizbucni de la o zi la alta, în orice loc.

Și aceasta nu numai pentru că, în reînnoita luptă ruso-americană pentru supremația mondială, Washington-ul pur și simplu nu poate acepta sporitul rol militar și diplomatic rus în Orientul Apropiat, ci și pentru că naționalismul rampant promovat de Erdogan și de ayatolahi în țările lor va duce neapărat la un conflict de interese în zonă. Să nu uităm nici faptul că problema israeliană continuă să fie piesa-cheie a politicii din toată regiunea…iar problema israeliană e departe de a fi rezolvată.

Și dacă toate acestea nu ar fi suficiente pentru a ne îndoi de faptul că actualul espisod al războiului nu s-a terminat, rămân la îndemână analele Istoriei. Încă în zorile civilizației, când războaiele se duceau pentru zei și pentru împărați, deoarece conceptul de stat național avea să se inventeze ceva mai târziu, Siria a fost scena unor conflicte imperialiste din acele vremuri: se înfruntau imperiile asirian, babilonian și Egiptul faraonic.

Tragica înrădăcinare a războiului pe pământul Siriei a continuat și după moartea lui Alexandru Macedon – când în Egipt domneau Ptolomeii, iar în Siria, Seleucizii – (274 – 168 î. Hr.): au avut loc șase războaie între aceste două regate stăpânite de familii ale unor generali ai lui Alexandru Macedon. Nu mai continui cu episoade mai recente – cruciade, otomani, războaie coloniale și războaie mondiale etc. – doarece acestea încă se mențin vii în memoria tuturor.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR

Recep Tayyip Erdogan

Todos dan por acabada la guerra civil siria y ésta no sólo que sigue, sino que se desmenuza en toda una serie de conflictos relativamente locales, pero que se pueden reactivar fácilmente en el país entero. Y si bien aún no hay paz, ya hay 4 vencedores: Irán, Norteamérica, Rusia y Turquía.

Así, los EE.UU. consideran ganada su guerra contra el Estado Islámico y retiran sus efectivos; Irán tiene por fin su corredor hasta el Mediterráneo; Rusia es protagonista por derecho propio en el Oriente Próximo desde que ha salvado el régimen de Damasco; y Turquía ha desbaratado el “cinturón kurdo” que se estaba formando en su frontera meridional. A todo esto, aún queda un semi-vencedor más: Assad, quien ve cómo se pulveriza la estructura militar de los rebeldes.

Dada la milenaria historia de guerras reiterantes que ofrece Siria, es evidente que este pretendido “balance final” del actual conflicto está cogido con alfileres. La situación puede cambiar en cualquier momento a tenor de los intereses de las respectivas potencias ganadoras y la lucha armada puede resurgir de un día al otro, en cualquier lugar.

Y eso, no sólo porque, en la renovada pugna ruso-norteamericana por el protagonismo mundial, la crecida importancia militar y diplomática rusa en el Oriente Próximo no la puede aceptar Washington sin más, sino porque el nacionalismo rampante promovido por Erdogan y los ayatolás en sus respectivos países desembocará forzosamente en un conflicto de intereses en el Oriente Medio. Sin olvidar que el problema israelí sigue siendo la pieza clave de la política de toda la zona… y el problema israelí dista muchísimo de estar resuelto.

Pero, si todo ello no bastara para dudar de que el actual episodio de la guerra siria esté acabado, aún quedan los anales de la Historia. Porque ya en los albores de la civilización, cuando las guerras se hacían en aras de los dioses y los emperadores, porque el concepto de Estado nacional estaba aún por inventar, Siria era escenario de los conflictos imperialistas de la época: los imperios asirio, babilónico y del Egipto faraónico.

La trágica implantación de la guerra en tierras sirias siguió y tras la muerte de Alejandro Magno – cuándo en Egipto reinaban los Ptolomeos y en Siria, los Seleucidas – (274 a 168 a. C.) se registraron seis guerras entre estos dos reinos gobernados por las familias de generales del gran Alejandro. Y no sigo con episodios más recientes – cruzadas, otomanos, guerras coloniales y guerras mundiales, etc. – porque éstas aún están en la memoria de todo el mundo.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.