Valentin Popescu
Azi, ne-a părăsit Valentin Popescu (1931-2022), un jurnalist care s-a afirmat și a dobândit mare notorietate în Spania, în anii secolului trecut… un jurnalist longeviv, care a colaborat cu o mulțime de ziare, publicații, posturi de radio și de televiziune, până acum câteva zile. Mai concret, până pe 7 martie a acestui an, 2022.
Cariera de prestigiu și-a făurit-o la VANGUARDIA DE BARCELONA, cotidian de prim rang în presa spaniolă. De la Bonn – capitală provizorie a Germaniei Federale din vremea aceea – Valentin a trimis corespondențe acestui cotidian, aproape zilnic, timp de un sfert de secol.
Am avut șansa, la începutul anilor 70, de a putea citi, timp de doi ani – era un adevărat privilegiu, în anii comunismului – unele numere ale cotidianului VANGUARDIA DE BARCELONA.
Să vezi un nume românesc în presa spaniolă – la noi în țară era comunism, iar în Spania, dictatura de dreapta a lui Franco – un nume care semna editoriale, căci corespondențele sale deveneau, de multe ori, articole de fond, uimea, impresiona, inspira și îndemna… Era un nume neaoș românesc care se exprima într-o spaniolă limpede, bogată și nuanțată, proprie unui profesionist pasionat.
Primul gând te îndemna să crezi că Valentin Popescu studiase limba spaniolă la Universitatea din București – singurul centru universitar de la noi unde se preda atunci spaniola -, că „a fugit” în Germania, iar de acolo, tocmai de la Bonn, colabora cu un cotidian spaniol, deoarece, probabil avea în țară familie și rude cărora nu voia să le creeze probleme colaborând cu Radio Europa Liberă. Căci era un jurnalist foarte bun! Probabil era originar dintr-unul din orașele transilvănene: Timișoara, Arad, Sibiu, Sighișoara, Brașov unde a putut învăța și germana, deoarece, analizele pe care le făcea te convingeau că era un bun și fin cunoscător al limbii și spiritului german.
Dar, ciudat și chiar inexplicabil, la noi în țară, nimeni dintre absolvenții primelor promoții de spaniolă nu-l cunoștea.
Atunci, de unde a apărut, și cum de știa atât de bine spaniola și germana?
Și cum de era un Maestru în materie de jurnalism? (Corespondențele și articolele scrise de el le studiam ca pe un manual de jurnalism!).
Explicația era foarte simplă, însă, aveam să o aflu după 1989, adică, după prăbușirea comunismului.
Familia lui Valentin Popescu fugise de mult timp de comunism, încă din anii celui de al Doilea Război Mondial, și se stabilise la Barcelona, într-o țară care era prea distrusă de propriul ei război civil (1936-1939) – au pierit atunci un milion de spanioli -, ca să mai poată participa și la războiul altora.
Adolescentul Valentin Popescu învățase germana în București, la o școală cu predare în limba germană. În Spania, și-a continuat studiile și a urmat Facultatea de Jurnalism, inițial la Barcelona și, ulterior, la Madrid.
Celebritatea i-a adus-o „cazul Flick”. În Spania s-a vorbit, o vreme, numai despre președintele guvernului spaniol (primul ministru), Felipe Gonzalez, și jurnalistul Valentin Popescu. Concret, Valentin Popescu, arăta cu afirmații și declarații ale unor politicieni germani un adevăr incomod pentru autoritățile de la Madrid.
Murise dictatorul Francisco Franco de Bahamonde, iar la putere se afla, după o scurtă perioadă de tranziție, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, în frunte cu Felipe Gonzalez. Nemții afirmau că finanțaseră consistent stânga din Peninsula Iberică. Socialiștii portughezi au recunoscut că, pentru a ajunge la putere, fuseseră sprijiniți financiar de socialiștii germani. În schimb, Felipe Gonzalez s-a înfuriat și a negat. În plus, l-a însărcinat pe Procurorul General al Regatului Spaniei să-l investigheze pe Valentin Popescu ca să-i găsească eventuale culpe.
Nu i-a găsit, căci Valentin era un profesionist cinstit, corect și curat ca lacrima. A fost chemat de la Bonn la Madrid pentru audieri, a fost audiat și… l-au lăsat în pace. În urma acestei, să-i spunem întâmplări, Valentin Popescu a dobândit o credibilitate enormă în toată Spania: DACĂ SPUNE VALENTIN, AȘA ESTE! Formula aceasta era pe buzele tuturor locuitorilor Spaniei, de la bascii din nord, până la andaluzii din sud, atunci când aflau, din corespondențele lui Valentin Popescu, lucruri și adevăruri revelatoare. Prin contract, corespondențele lui Valentin erau preluate și de alte publicații, în special din Țara Bascilor.
În întreaga sa carieră, Valentin a servit adevărul.
Valentin vorbea curent româna, spaniola, catalana, germana, engleza și franceza.
Un an, a fost detașat la Londra. Pe urmă a revenit la Bonn.
În vremea comunismului, a venit la București, în interes de serviciu, o singură dată. Comunismul nu era domeniul lui. În plus, Vanguardia de Barcelona avea, la Viena, un corespondent, Ricardo Estarriol, specializat în chestiuni și probleme ale țărilor din răsăritul Europei. El era titularul pentru această parte a continentului.
După căderea comunismului, Valentin Popescu și sora sa, Diana Popescu Molineaux, jurnalistă și ea, au venit de mai multe ori în România, țara lor natală. Au ținut conferințe și au dat interviuri unor posturi de radio.
Ne-a părăsit, la Barcelona unde locuia, un mare jurnalist român de limbă spaniolă.
Și un mare prieten.
Valentin Popescu
GALERIE FOTO:
Valentin și sora sa, Diana, la Radioul Public, București, 7 septembrie, 2010. Valentin a ținut două conferințe: SUA – UE, doi coloşi divergenţi și Kosovo, iar Diana a ținut conferința cu titlul: Viitorul Radioului. Moderator: Eugen Hac.
Valentin Popescu și Diana Molineaux, București, 7 septembrie 2010, Radioul Public.
Valentin Popescu
Valentin Popescu și Maria Draica
Valentin Popescu, Maria Draica, Ligia Necula și Zenaida Luca-Hac
Iată pentru cunoscătorii de spaniolă link-uri la la articole de rămas bun apărute în presa spaniolă:
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
ghemulariadnei 
La articolul lui Eugen am primit un minunat comentariu de la prietena noastră și a lui Valentin, Maria Draica. Iată-l:
Mulţumim, Eugen şi Zenaida pentru evocarea personalităţii prietenului nostru, fratelui meu mai mare, aşa cum a devenit în cei 23 de ani de când ne-am cunoscut la Barcelona, în primul dintre cele trei proiecte ale mele acolo. Au urmat cursurile şi conferinţele pe care le-am organizat la Bucureşti, familiile noastre s-au cunoscut şi s-au apropiat foarte mult, pentru că nu puteai să îl cunoşti pe Valentin, pe Diana şi pe Paul, soţul ei, şi să nu îi iubeşti. Cuvintele sunt sărace ca să redea durerea mea, a soţului meu şi a copiilor mei în aceste zile în care am sperat până în ultima clipă într-o minune. Am sperat în mod iraţional şi m-am rugat chiar şi după ce Diana ne-a transmis că este în fază terminală. În familia mea sunt sora cea mare, dar în ultimii peste 20 de ani această povară mi-a fost luată, aveam un frate mai mare, Valentin, totdeauna gata să îmi sară în ajutor cu un sfat, cu o vorbă bună. Oamenii ca el ar trebui să fie veşnici, dar viaţa este aşa cum este! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul de a-l fi cunoscut, pentru toate amintirile străjuite de zâmbetul lui frumos, de personalitatea lui luminoasă. Rămâne în sufletul şi în amintirea mea pentru totdeauna. Acum este dincolo de durere, cu Paul, cu mama lui şi poate că nu întâmplător a plecat în ziua naşterii ei. Dumnezeu să-l odihnească alături de ei, alături de Sfinţi, iar pe sora lui şi a sufletului nostru, marea jurnalistă, Diana Molineaux, să o întărească şi să o ajute!
Maria Draica
Me gustaLe gusta a 1 persona