Milo Djukanovic

UN PREȘEDINTE ETERN

Milo Djukanovic a câștigat din nou alegerile din Muntenegru, însă cu o precară majoritate relativă. Tot câștigă neîntrerupt de 30 de ani încoace, astfel că este cel mai longeviv politician european la putere.

Inamicii săi susțin că victoriile electorale ale lui Djukanovic sunt rezultatul unor alianțe mafiote și ale unor fraude politice. Dau asigurări că este așa, dar încă nu au reușit să demonstreze nimic; în schimb, este clar că liderul muntenegrean este un mag al pragmatismului… și al aranjamentelor politice. Întreaga sa biografie este un compendiu al acestor lucruri.

Căci deja în 1991, când Muntenegru încă era o republică a fostei Iugoslavii, Djukanovic, la numai 29 de ani, a devenit președinte a micului teritoriu (14.000 km² , 640.000 de locuitori) cu ajutorul lui Milosevic, politicianul iugoslav care a declanșat cel mai cumplit război balcanic, la sfârșitul secolului XX și care a dus la dispariția Iugoslaviei.

Pragmatismul lui Djukanovic l-a făcut să-i fie fidel lui Milosevic pe timp de pace și pe timp de război – trupele sârbești au atacat orașul Dubrovnic de pe teritoriul muntenegrean -, însă, de îndată ce acesta a pierdut războiul s-a dezis de alianța cu Belgradul și de comunism, pentru a deveni un entuziast apărător al democrației, al puterilor occidentale și al Uniunii Europene.

Milo Djukanovic

Pentru președintele muntenegrean aceasta n-a presupus niciun sacrificiu. Căci, calitățile sale erau oportunismul și pactismul, nicidecum ideologiile sau loialitățile până în pânzele albe. De când a început să se preumble prin politică – la 23 de ani –, Djukanovic a ținut seama doar de două principii: să meargă din alianță în alianță (până într-atât, încât, în 30 de ani de când e la putere, nu a condus nici măcar un singur guvern format dintr-un singur partid) și să se alieze, tot timpul, cu câștigătorii.

Când s-a fisurat comunismul sovietic, Djukanovic s-a grăbit să-și creeze propriul său partid socialist („Partidul Democratic al Socialiștilor”) pentru a continua să conducă cu mandatarii comuniști de mai înainte, dar sub o etichetă democratică. Nu a fost invenția sa; au procedat la fel toți conducătorii comuniști din Europa Centrală și Răsăriteană, însă Djukanovic s-a desfășurat cu mai puțină ideologie și cu mai mult succes decât toți colegii săi foști comuniști.

Și în privința eticii a fost la fel ca foștii săi colegi comuniști convertiți la democrație de dragul puterii: pentru a se îmbogăți el, aliații și câțiva puțini compatrioți de ai săi, a tolerat cu entuziasm acțiunea care a transformat Muntenegru într-o mare platformă a contrabandei cu tutun. Iar atunci când afacerea aceasta a secat, iar rivalii politici din țară și conducătorii occidentali i-au reproșat nelegiuirea, Djukanovic s-a justificat spunând că, de fapt „…Muntenegru n-a fost decât o verigă în tranzitul țigărilor …”

Toate aceste aspecte din biografia președintelui muntenegrean explică ascensiunea și succesele sale, însă nu sunt suficiente pentru a înțelege eternizarea sa la putere. Dar ne ajută să înțelegem acest lucru opoziția politică muntenegreană.  Aceasta a avut un nivel deplorabil. Dovadă în acest sens a fost liderul opoziției  Nebojsa Medojevic, care a afirmat că epidemia Covid-19 „…este rezultatul unor mașinații ale lui George Soros și Bill Gates…” iar candidatul democrat la președinția SUA – Joe Biden – este, de fapt “…omul pedofililor din America cea mai retrogradă…”

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

PRESIDENTE ETERNO

Milo Djukanovic

Milo Djukanovic ha vuelto a ganar las elecciones en Montenegro, aunque con una precaria mayoría relativa. Es algo que viene haciendo ininterrumpidamente desde hace 30 años, con lo que es el político europeo actual que lleva más años en el poder.

Sus enemigos aseguran que los triunfos electorales de Djukanovic son fruto de alianzas mafiosas y fraudes políticos. Y si lo aseguran, no lo han podido demostrar aún; en cambio es evidente que el líder montenegrino es un mago del pragmatismo… y, también, del pasteleo político. Toda su biografía es un compendio de ambas cosas.

Porque ya en 1991, cuando Montenegro era aún una república de la extinta Yugoslavia, Djukanovic llegó a los 29 años de edad a la presidencia del pequeño territorio (14.000 km² , 640.000 habitantes) de la mano de Milosevic, el político yugoslavo que desencadenó la peor guerra balcánica de finales del siglo XX y que acabó con la desaparición de Yugoslavia.

El pragmatismo de Djukanovic le hizo ser fiel a Milosevic en la paz y en la guerra – las tropas serbias atacaron Dubrovnic desde tierras montenegrinas – , pero en cuanto ese perdió la guerra, se desdijo de la alianza con Belgrado y con el comunismo para hacerse entusiasta paladín de la democracia, las potencias occidentales y la Unión Europea.

Para el presidente montenegrino eso no supuso ningún sacrificio. Lo suyo era el oportunismo y el pactismo, no las ideologías ni las fidelidades numantinas. Desde que empezó – a los 23 años – a brujulear en la política, Djukanovic se ha atenido sólo a dos principios : ir por el mundo de alianza en alianza (hasta el extremo de que en los 30 años de poder no presidió ni un solo Gobierno de un solo partido) y aliarse siempre con los ganadores.

Cuando quebró el comunismo soviético, Djukanovic se apresuró a fundar su partido socialista (“Partido Democrático de los Socialistas”) para seguir mandando con los mandatarios comunistas de antes, pero bajo una etiqueta democrática. No fue un invento suyo; lo hicieron todos los gerifaltes comunistas de la Europa Central y del Este, pero Djukanovic lo hizo con menos ideología que ninguno de sus colegas excomunistas y con más éxito que todos ellos.

En lo ético, también ha sido muy parecido a sus colegas comunistas convertidos a la democracia por mor del poder: para enriquecerse él, sus aliados y unos pocos compatriotas más, toleró con entusiasmo que Montenegro se erigiera en la gran plataforma del contrabando de tabaco. Y cuando este negoció menguó y los rivales políticos nacionales y los dirigentes occidentales le reprocharon la ilegalidad, Djukanovic se justificó diciendo que en realidad “…Montenegro solo fue un eslabón del tránsito de los cigarrillos…”

Todos estos aspectos de la biografía del presidente montenegrino explican su auge y sus éxitos, pero no bastan para entender su eternización en el poder. Esto último lo hace la oposición política montenegrina. Esta ha sido de un nivel deplorable. Prueba de ello es el líder opositor Nebojsa Medojevic, quien declaró en una ocasión que la epidemia de Covid-19“…es fruto de una maquinación de George Soros y Bill Gates…” y que el candidato demócrata a la presidencia estadounidense–Joe Biden–era en realidad“… el hombre de los pedófilos de la América más retrógrada…”

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.