Aici puteți comanda cartea: https://www.ecredu.ro/produs/julien-templierul/

Ce ați zice de un Sancho Panza, scutierul lui don Quijote, care învață să scrie și să citească într-o mănăstire?

Ba chiar un Sancho cunoscător de latină, un litteratus, scrib, copist și traducător, devenit călugăr, și, mai apoi, în Țara Sfântă, călugăr-templier, cunoscător de arabă, ebraică și aramaică. Un Sancho născut în Occitania, tărâmul trubadurilor, care se întinde din Italia, prin tot sudul Franței, până în Spania.

Ce poate fi mai frumos decât un țăran devenit cult, care rămâne sincer cu el însuși, și discret, ponderat și cu măsură, în relația cu cei din jurul său. Cu foarte mult bun simț.

Vulgus electus – vulgus selectus!

Și, după toată peregrinarea aceasta, nu năzuiește altceva decât să se întoarcă în satul lui din sudul Franței, și, cu simbria de templier, să-și cumpere o întindere de pământ, să-și întemeieze o familie și să redevină țăran. Să-și ducă viața în tihnă.

Acest țăran-călugăr-templier există. Este Julien – Templierul. Și cu toate că a trăit prin secolul al XII-lea, este și va rămâne foarte actual: este foarte european.

Are de-a face cu tot felul de instituții.

Mai întâi, cu cea a pelerinajului la Santiago de Compostela. Santiago, adică Sfântul Iacob, apostolul, nu a fost niciodată în Spania. Nu există vreo dovadă, vreun document istoric care să ateste faptul că apostolul Iacob ar fi călcat vreodată pe pământ spaniol. Ar fi vrut, dar, nu există nicio mărturie că ar fi reușit.  Catedrala din Santiago de Compostela este construită peste un vechi altar druidic al celtiberilor.

Julien știe acest lucru.

Și atunci, de ce s-a dezvoltat acest cult al Sfântului Iacob, cu pelerinaje care atrăgeau credincioși catolici din toată Europa Occidentală și Centrală – mergeau la Santiago și foarte mulți polonezi – spre zona atlantică din nordul Spaniei ?

Răspunsul este că principala funcție a cultului iacobeu a fost una anti-maură, să mențină viu interesul europenilor pentru acea fâșie din nordul Spaniei, care nu a fost ocupată de mauri.

Julien, tânărul țăran occitan face acest pelerinaj la Santiago de Compostela. În general, pelerinajul este o inițiere, un exercițiu de voință, dublat de o speranță că va exista un rezultat, o recompensă undeva, pe pământ sau în cer, pentru acest efort. Julien nu vrea vreo recompensă, ci doar să cunoască lumea, să vadă cu ochii lui locuri, oameni și lucruri despre care a auzit povestindu-se. Pentru Julien, pelerinajul este o experiență, un exercițiu și un antrenament.

Văzând că acasă nu i s-a simțit prea mult lipsa, Julien intră într-o mănăstire.

Crede tânărul occitan în Dumnezeu ? Nici măcar nu își pune problema ! Nu că n-ar avea curajul să o facă, dar, nu vrea să deranjeze pe nimeni: nici pe Dumnezeu, nici pe călugării din mănăstire, și nici propria sa conștiință. Are un echilibru și o fermitate naturală în gândire și în comportament, care îi dau puterea de a fi disciplinat, supus și ascultător CU MĂSURĂ ! Obediența sa este totală doar între limitele impuse de rațiunea bunului simț. Dincolo de aceste limite, angajamentele și jurămintele de ascultare și supunere se desfac, nu mai au nicio putere. Julien vine în mănăstire ca să învețe disciplina monastică, dar, numai și numai pentru a avea acces la ceea ce însemna cultura în vremurile acelea, adică, să știe să scrie și să citească – și să înțeleagă – documente și cărți în latină. Are această șansă și profită plenar de ea pentru a învăța.

Are Julien dubii, îl roade îndoiala? Are! Dar, îndoiala nu îl vizează pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu trebuie să fie deranjat nici de necredincioși, nici de cei puțin credincioși!

Îndoiala care i se strecoară în suflet este dacă a ales bine calea pe care merge, dacă a meritat să intre în mănăstire.

Julien descoperă că mănăstirea are și o viață secretă, însă, nu pare a fi surprins. Descoperirea aceasta îi trezește și mai mult atenția și îl face să fie și mai circumspect, pentru a nu prejudicia prestigiului instituției și pentru a nu afecta interesele vreunei părți, indiferent unde și de partea cui se situează dreptatea, corectitudinea sau moralitatea.

Respectul lui Julien este, din oficiu, spontan și egal pentru fiecare și pentru toți cei din jurul său. Cu religiozitate! Nu se revoltă! Pur și simplu constată realitatea, fără indignare și fără reproșuri! Este elogiul discreției.

Totuși, are o armă! Abandonul!

Discreția îl determină să părăsească ceea ce i se pare că nu-i mai convine. De aceea, nu-și ia rămas bun, niciodată, de la nimeni.

Abandonul său, în această etapă, nu e altceva decât un angajament și mai ferm, într-o altă instituție: vrea să devină călugăr-templier. Pentru aceasta se duce până în Țara Sfântă. Nu e un simplu pelerinaj. Rămâne ani buni în Ierusalim, este apreciat ca litteratus și este primit în Ordinul Templierilor. Visul i s-a împlinit! Și totuși, parcă mai rămâne ceva de făcut. Ajunge să cunoască foarte bine din interior Ordinul Templierilor. Înțelege ce interese și dedesubturi au cruciadele și toate organizațiile religioase și militare care vin în Țara Sfântă, pentru a elibera sau pentru a apăra Sfântul Mormânt. Vede cine sunt cei care formează conglomeratul pestriț al localnicilor și mulțimea afacerilor pe care le dezvoltă occidentalii, pe aceste meleaguri, uitând chiar și de Sfântul Mormânt.

Și, vrea să se întoarcă acasă, în sudul Franței. Vrea să fie, din nou, țăran !

Pornește pe drumul de întoarcere, se îmbolnăvește și se trezește într-o mănăstire din Carpați, destul de aproape de Țara Bârsei (denumirea din zilele noastre), locul unde s-au stabilit, pentru o vreme, Cavalerii Teutoni, pe care îi admira cândva. În mănăstire, e îndemnat să-și scrie memoriile…ceea ce și face.

VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL e scrisă la persoana întâi.

Narațiunea curge în ritmul și cu bogăția de întâmplări specifice stilului picaresc. Julien este, în același timp, un strămoș al lui Julien Sorel din romanul lui Stendhal (Henri-Marie Beyle), Roșu și Negru. Ambițios, dar, totuși, sincer și moral, „străbate” distanțe geografice și sociale pentru a se realiza, pentru a se împlini. Nu este un arivist. Nu este sărac așa cum este Lazarillo de Tormes, nu este în căutare de aventuri pentru a îndrepta nedreptățile din lume, așa cum este Don Quijote, nici nu se află în vreo pribegie-refugiu, cum este preotul Nazarín (Nazario Zaharín) sau într-un „recorrido”(străbatere, parcurs) de penitență și inițiere, cu elemente fantastice, ca cel al nobilului-zilier Társis-Gil din El Caballero Encantado – aceste două romane din urmă aparținând scriitorului canar, Benito Pérez Galdós (1843-1920).

Julien Templierul vrea să se împlinească prin propriile lui forțe folosind, practic, ambele căi, atât NEGRUL, calea Bisericii, calea călugăriei, cât și ROȘUL, calea militară, adică, devine un călugăr-militar, un CĂLUGĂR-TEMPLIER. (Desigur, în vremea aceea, erau alte culori: templierii aveau mantii albe cu o cruce roșie).

Parcursul acesta nu îl corupe, nu devine mai viclean sau mai rău, sufletul nu i se urâțește. Rămâne pur, sincer și discret. Discret absolut în comportament!

Căci, de văzut, a văzut foarte multe. Și a tăcut, nu a povestit nimănui și nu a comentat experiența lui cu nimeni.

Dar, păcatul? Păcătuiește Julien?

Doar în măsura în care iubirea ar fi un păcat! Julien iubește, în Țara Sfântă, o evreică, Estera, al cărei tată este originar din sudul Franței. Își încalcă jurământul de castitate, dar, nu peste măsură. Și aceasta îl determină să se întoarcă în Occitania.

Și, iată că starețul mănăstirii din Carpați îl îndeamnă să scrie. Scopul este cunoașterea. Adevărul.

VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL este un ghid pentru cunoașterea unor realități și adevăruri crude din Evul Mediu „de mijloc”(secolul al XII-lea), așa cum ar trebui să fie predate în școli și universități. Este un tratat scris în formă de roman picaresc, care arată dedesubturi, interese și scopuri ale unor instituții care au dominat viața europenilor din vremurile acelea. Este un compendiu al ideilor Evului Mediu.

Acest roman a fost scris, acum, în secolul al XXI-lea.

Căci, dacă ar fi fost scris cu câteva secole mai înainte, autoarea, VIORICA S. CONSTANTINESCU, profesoară universitară, specialistă în Evul Mediu, ar fi fost acuzată de plagiat (așa cum a fost acuzat de spanioli francezul Alain-René Lesage (1668-1747) pentru al său Gil Blas de Santillana), atât de specific picarescă este curgerea narațiunii, anecdotica întâmplărilor și atmosfera generală a romanului.

Numai că, Julien este mult mai universal și european decât toți picarii hispani sau hispanizanți de până acum, prin viziunea sa, prin problematica sa și prin faptul că spațiul geografic al romanului se întinde peste Mediterana, de la vest la est, iar la nord, până în Carpați.

 

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.