Sfinții martiri Serghie (Sergius) și Vah (Bacchus), uniți prin ritualul înfrățirii întru Hristos (adelfopiisis/ἀδελφοποίησις) sau fraternitas iurata, icoană, secolul VII, Muzeul Hanenko, Kiev. Doi sfinți militari, ofițeri în armata împăratului Maximian, care au murit martiri  în Siria, în anul 300. Sunt pomeniți pe 7 octombrie.

Hai vino și tu în… muzica, în armonia… celestă a lumii… îi spune WS capriciosului său pupil.

În corul suavelor cântări paradisiace.

Tu ești muzica angelică de care nu mă satur niciodată… ești bun să te ascult, desigur o trimitere subtilă la pomul din mijlocul Raiului al cărui rod e plăcut la vedere, și bun de mâncat… Will ispitit ca Eva în Raiul Domnului.

Iar acordurile… cununate, „unions married” – cei doi soți care una devin – ne-arată limpede că pupilul nu se lasă ispitit, cucerit, poate… convertit la matrimoniul filadelfic.

Și ceva și mai interesant, trioul coral fericit: tatăl (sire !), fiul și mama trimite, de fapt la Sfânta Familie care, la rândul ei, trimite – Will nu se sfiește niciodată să se joace de-a teologul – la Sfânta Treime, o treime masculină în unime… și la erosul creștin… mistic, tainic, edenic, extatic, hristic, filadelfic și, desigur, dumnezeiesc…

Sfinții martiri militari din Legiunea tebană, Mauriciu și Teofred (secolul III), miniatură dintr-un manuscris medieval (1460–1480) atribuit fratelui Nebridio din Cremona; J. Paul Getty Museum, Los Angeles

Sonnet VIII
Music to hear, why hear’st thou music sadly?
Sweets with sweets war not, joy delights in joy:
Why lov’st thou that which thou receiv’st not gladly,
Or else receiv’st with pleasure thine annoy?
If the true concord of well-tuned sounds,
By unions married, do offend thine ear,
They do but sweetly chide thee, who confounds
In singleness the parts that thou shouldst bear.
Mark how one string, sweet husband to another,
Strikes each in each by mutual ordering;
Resembling sire and child and happy mother,
Who, all in one, one pleasing note do sing:
Whose speechless song being many, seeming one,
Sings this to thee: ‘Thou single wilt prove none.’

David and Jonathan, în Jonathan’s Loves, David’s Laments: Gay Theology, Musical Desires, and Historical Difference, Dirk von der Horst

SONETUL VIII
Tu, muzica pe care nu mă satur s-o ascult, de ce asculți muzică de întristare ?
Dulcețuri cu dulcețuri nu se războiesc și bucuria-n bucurie-și află desfătarea:
De ce iubești ceva de care nu te bucuri, ceva ce nu-ți aduce fericire și-ncântare ?
Sau, poate-ți place trist să fii și melancolic și te desfată supărarea.
Dacă armonia adevărată a sunetelor bine-temperate,
Îți zgârie urechea cu acorduri unite-n taina cununiei,
Ar trebui acestea să te certe, dar numai cu blândețe, și să-ți spună că-n a ta singurătate,
De-oi rămâne, vei ucide-n tine partea ce s-ar cuveni a o aduce-n lume armoniei.
Te uită, două strune, soțul și prea-dulcea-i soață, se cheamă,
Se-ating una pe alta, se-ngână și-și răspund, ca una, în ordinea cerută de-amândouă,
Nu-ți par a fi: tatăl, domnul casei, copilul și fericita mamă
Care, toți ca unul, cu bucurie cântă aceeași plăcută notă nouă ?
Cântecul lor fără cuvinte, deși-s mai mulți, doar unul pare,
Ce ție-ți cântă: „Tu, de unul singur, nimic n-ai să ajungi cu-a ta purtare.”

David și Jonathan, vitraliu de la biserica St. Mark’s Portobello, Edinburgh, Scotland, 1882

Jonathan și David, miniatură din Somme le roy (Cartea viciilor și virtuților), de frère Laurent, confesorul regelui Franței, Philippe III le Hardi, 1.300; British Library, Londra

Jonathan și David, vitraliu de la St Giles Cathedral, Edinburgh

Sfânta familie, vitraliu de la St Mary’s, New Haven, Connecticut, SUA

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.