Ayatolahul Ruhollah Musavi Khomeini

IRANUL TROZNEȘTE

Tulburările și manifestațiile care zguduie Iranul de la începutul acestui an nu par să pună în pericol regimul ayatolahilor, cu toate că sunt simptomele unei boli politice grave: incapacitatea țării, în mai mult de un secol, de a avea un guvern stabil și eficient.

De la ceea ce s-a numit revoluție constituțională (1905 – 1911) și până azi, trecând prin criza naționalizării petrolului (1951 – 1953) și revoluția bazară, care a pus capăt monarhiei și a instaurat actuala republică teocratică (1978 – 1979), iranienii tot caută în van un sistem și o echipă guvernamentală care să le permită să prospere și să trăiască în pace.

Drama iraniană este cu atât mai gravă, cu cât nu este vorba de o națiune din lumea a treia sau în curs de dezvoltare, ci de o societate bine structurată, cu o clasă medie solidă și civic foarte activă într-o țară care dispune de enorme resurse naturale. Ocupă, actualmente, locul al cincilea în lume ca producător de țiței și locul al patrulea, în privința rezervelor de hidrocarburi.

Până acum, revoluțiile iraniene au fost făcute de clasa medie și de lumea afacerilor. Chiar și izbucnirea populistă a lui Mossadek care a recuperat pentru Iran exploatarea petrolului, aflată în mâinle britanicilor, a fost un succes deoarece clasele de jos ale societății l-au urmat ca un singur om.

Dar, acum, situația e diferită. Revoluția ranchiunoasă a lui Khomeini (1978) și războiul cu Irakul au făcut ca țara să ajungă din nou pe mâinile unei mafii paramilitare (gardienii revoluției) care stoarce tot ce este rentabil în Republică, în timp ce puterea politică este un monopol al ayatolahilor. Așa cum se întâmplă de obicei, puterea politică și cea polițienească-militară se îmbogățesc pe seama națiunii. Se îmbogățesc atât de mult, încât, cu toate că Occidentul și-a suspendat sancțiunile economice, nivelul de trai al populației scade continuu, iar PNB-ul se reduce constant din 2012 încoace.

Astfel încât acum, spre deosebire de caracteristicile principale ale celorlalte mari revoluții, protestele pornesc de la păturile cele mai umile, și nu de la burghezie. Altă mare diferență este că acum ceea ce scoate lumea în stradă nu este o indignare politică, ci o clară sărăcie a celor mai umili. Nou este și faptul că răzvrătirea nu vine acum din inima societății iraniene, ci din focarele cele mai fierbinți ale provinciilor mărginașe, etnic și cultural mai puțin iraniene decât clasa medie.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

IRÁN CRUJE

Los disturbios y manifestaciones que sacuden el Irán en el nuevo año no parecen poner en peligro el régimen de los ayatolás, sin que por ello dejen de ser síntomas de una enfermedad política grave: la incapacidad del país, en más de un siglo, de dotarse de un Gobierno estable y eficiente.

Desde la llamada revolución constitucional (1905 – 1911) y hasta hoy, pasando por la crisis de la nacionalización del petróleo (1951 – 1953) y la revolución bazarí, que acabó con la monarquía e instauró la actual república teocrática (1978 – 1979), los iraníes buscan en vano un sistema y un equipo de gobierno que les permita prosperar y vivir en paz.

A todo esto, el drama iraní es tanto más grave cuanto que no se trata de una nación tercermundista o en vías de desarrollo, sino de una sociedad bien estructurada, con una clase media sólida y cívicamente muy activa y arropada por unos ingentes recursos naturales. Es hoy en día el 5º mayor productor de crudo del mundo y el 4º en cuanto a reservas de hidrocarburos.

Hasta ahora, las revoluciones iraníes han sido obra de la clase media y el mundo de los negocios. Incluso el brote populista de Mossadek que recuperó para el Irán la explotación petrolera que estaba en manos británicas resultó un éxito porque las capas básicas de la sociedad le siguieron cómo un solo hombre.

Guardias Revolucionarias Iraníes

Pero ahora es diferente. La revolución rencorosa de Khomeini (1978) y la guerra con el Irak volvieron a poner el país en manos de una mafia paramilitar (los guardianes de la revolución) que esquilma todos los negocios rentables de la República en tanto que el poder político es un monopolio de los ayatolás. Todo esto se parece a la historia de siempre: el poder político y policial militar medran a costa del país. Medran hasta tal punto que pese a la suspensión de las sanciones económicas occidentales, el nivel de vida de la población desciende constantemente y el PNB viene menguando constantemente desde el 2012.

Disturbios en Irán

Así que ahora, a diferencia de los rasgos principales de las otras grandes revoluciones, las protestas arrancan de las clases más humildes y no de la burguesía. Otra gran diferencia es que ahora lo que echa a la gente a la calle no es una indignación política, sino un claro malestar económico de los más humildes. Y también novedoso es que los aires de fronda no surgen esta vez del corazón de la sociedad iraní, sino que tiene sus focos más calientes en las provincias marginales, étnica y culturalmente menos iraníes que la clase media.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.