INTRODUCERE

Lucrarea de faţă este dedicată unui autor sefard, din secolul al XII-lea, Binyamin de Tudela, care, după ştiinţa noastră, este foarte puţin cunoscut în România. Interesul pentru acest autor ni l-a trezit singura sa carte SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR, cunoscută şi cu titlul de ITINERARIUL LUI BINYAMIN DE TUDELA, o carte care circulă în toată lumea încă din Evul Mediu până astăzi şi care a intrat în biblioteca multor savanţi şi enciclopedişti [1].

Am întreprins studiul acestei cărţi, care n-a fost încă tradusă în româneşte, într-o încercare de a evidenţia  gândirea rabinului Binyamin de Tudela, contextul istoric în care a trăit şi a scris, motivele care l-au determinat să redacteze Sefer Masa’ot, unicitatea şi importanţa CĂRŢII CĂLĂTORIILOR şi, toate acestea, în lipsa unor explicaţii directe ale autorului.

Am dorit, de asemenea,să semnalăm existenţa acestui document şi faptul că el reprezintă un izvor important pentru cunoaşterea spaţiului evreiesc din secolul al XII-lea.

CAPITOLUL I – CINE ESTE BINYAMIN  DE  TUDELA ?

În cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea, se presupune, între anii 1130-1173, a trăit, în Spania, un rabin care, pornind din Tudela, a mers spre Orient, străbătând aproape toată lumea cunoscută pe atunci. De la el ne-a rămas un inedit jurnal de călătorie, scris în ebraică, jurnal în care a notat: oraşele, regiunile, ţările şi continentele unde a întâlnit sau unde a auzit că există comunităţi de evrei.

Numele acestui rabin, precursor al lui Marco Polo [2], este Binyamin bar Yonah sau Binyamin de Tudela, numit astfel după oraşul său de baştină din Regatul Navarrei.

Roadele peregrinărilor sale, adică însemnările sale de călătorie, ni s-au păstrat prin grija unui copist care le-a adunat într-un volum şi le-a răspândit sub forma unei cărţi cunoscute, de atunci, drept Cartea Călătoriilor, Masa’ot (şel) rabi Binyamin sau Sefer Masa’ot, după primele cuvinte ale prologului [3]. Masa’ot şel rabi Binyamin, sau Sefer Masa’ot  (Cartea Călătoriilor), s-a răspândit uimitor de repede şi a circulat mult în toată Europa Evului Mediu, atât în cercurile iudaice, cât şi în cele creştine. Este, de altfel, de înţeles interesul uriaş pe care trebuie că l-a stârnit jurnalul unui rabin care, pentru prima dată în istorie, făcuse înconjurul lumii cunoscute în acea vreme.

Printre savanţii medievali, Buxtorff [4] vorbea cu o consideraţie deosebită despre Itinerariul lui Binyamin de Tudela, iar prietenul său, Joseph Scaliger, îi mărturisea, într-o scrisoare, că-şi doreşte cu ardoare şi cu orice preţ Călătoriile lui Binyamin, pe care, de altfel, avea sa le primeasca, ca pe un dar nepreţuit, de la prietenul său mai sus citat [5].

La rândul său, părintele Athanase Kircher, îl numeşte pe Rabbi Binyamin „un călător demn de toată încrederea” [6], iar Mr. de la Rocque îl cita frecvent, elogiindu-l şi considerând Sefer Masa’ot»… o relatare plină de lucruri foarte rare şi adevărate” [7].

Din păcate ea este, cel puţin până azi, singura sursă de informaţii despre autorul ei. Mai mult decât ne spune în prolog copistul care a redactat-o, nu ştie nimeni, de aceea redăm, în continuare, paragrafele  care-l descriu, succint:

„Aceasta este Cartea Călătoriilor, pe care a scris-o Rabbi Binyamin, fiul lui Yonah, din  ţinutul Navarrei [8].

Acest R. Binyamin a plecat din Tudela, cetatea sa natală, a călătorit şi a străbătut multe ţări îndepărtate, aşa cum povesteşte el însuşi în carte; şi oriunde a ajuns, a scris tot ce a văzut şi a auzit din gura unor oameni de încredere (anaşei-emet), lucruri despre care nimeni nu mai auzise vreodată în Spania. Astfel, el notează numele unor înţelepţi şi al unor principi [evrei] din fiecare loc pe unde a trecut. Şi a adus cu sine această carte când s-a întors în Castilia, în anul 4933 (1173).

Rabbi Binyamin [era] cunoscut ca un om inteligent şi luminat, ca un desăvârşit cunoscător al Torei şi al Halaha [9] şi stăpân pe toate lucrurile [despre care a scris], care au fost apoi verificate ca să se vadă dacă erau adevărate sau nu. Şi s-a dovedit că toate erau reale, exacte şi cu neputinţă de tăgăduit, pentru că el era un om iubitor de adevăr   (iş  emet) ”.

Binyamin de Tudela în Sahara, Dumouza, sec. al XIX-lea

CAPITOLUL II – CARTEA CALATORIILOR – UN SINGULAR JURNAL DE CĂLĂTORIE 

Datare

Cei care au studiat Sefer Masa’ot sunt de părere, luându-se după referinţele cuprinse în carte [10] că acest rabin călător şi-a parcurs întregul itinerariu în şapte ani, şi dau două date ale plecării: 1165 sau 1166 şi două ale întoarcerii: 1172 sau 1173, situând-o în timpul domniei lui Sancho al VI-lea cel Înţelept, regele Navarrei [11].

Abraham Zacut, profesor la Salamanca, astronom şi istoriograf al regelui Portugaliei, la sfârşitul secolului al XV-lea, spunea că „Rabbi Binyamin, autorul unor călătorii, un mare luminător, a carui strălucire a luminat tot Israelul, a murit în anul 933, adică în 1173 după Iisus Hristos”[12].

Itinerariul

Itinerariul rezumat al lui R. Binyamin este acesta:

Din orasul Tudela, situat în sudul regatului Navarrei – Reino de Navarra – a coborât, pe valea râului Ebru, a ajuns la Zaragoza, Tortosa, Tarragona, Barcelona, a  urcat în sus, spre Gerona, şi a ajuns în Provence [13]. S-a îmbarcat în Marsilia, a trecut prin Genova, Pisa şi Roma, unde a poposit ceva vreme, judecând după insemnarile pe care le-a făcut despre acest oraş.

S-a îndreptat spre sudul Peninsulei Italice, s-a îmbarcat, din nou, în Otranto, a trecut prin Corfu si Arta, a traversat Grecia şi s-a oprit în Constantinopol ca să culeagă date şi informaţii despre viaţa, condiţiile şi situaţia social-economică a constantinopolitanilor, evrei si ne-evrei.

A traversat Marea Egee-insulele Mytilene,Chios,Samos şi Rhodos, a ajuns în Cipru şi, de acolo, pe continent, a trecut prin Antiohia, Sidon şi Tir; a intrat în Israel prin Acra, care, a acea vreme,se afla în mâinile cruciaţilor. A străbătut Ţara Sfântă şi a descris Locurile Sfinte, lăsând un document important pentru cunoaşterea Palestinei din acea epocă.

S-a îndreptat spre nord, a trecut prin Tiberiada, Damasc, Alep şi Mosul, pe un parcurs pe care, fie l-a stabilit el însuşi, fie l-a urmat datorită unor recomandări. A ajuns la Bagdad, oraş pe care l-a descris cu o mulţumire nereţinută. Probabil, a călătorit în lungul şi în latul Mesopotamiei şi Persiei, cu toate că, relătarile asupra acestor locuri abundă în legende. Este puţin probabil să fi călătorit şi mai departe, cu toate că vorbeşte, cu o oarecare fantezie, despre China, India şi Ceylon (Sri Lanka de astazi).

La întoarcere, a făcut o descriere a Egiptului, a condiţiilor de viata ale egiptenilor şi evreilor din Cairo si Alexandria. În acest ultim oraş s-a îmbarcat, a sosit în Sicilia, a făcut o descriere îngrijită şi pitorească a orasului Palermo, a străbătut Germania, a vizitat Parisul şi, de aici, se presupune că s-a întors, pe mare, în Spania.

Ce este Sefer Masa’ot ?

La prima vedere, întreprinderea lui R. Binyamin nu pare singulară, ştiut fiind că epoca în care a trăit a fost o epocă a marilor călătorii şi pelerinaje. Spunem, la prima vedere, pentru că, de fapt, această călătorie este unică. Este, cel puţin, din câte cunoaştem până azi, primul înconjur al lumii cunoscute la acea vreme.

De la primii, până la cei mai recenţi, exegeţii lui R. Binyamin prezintă Cartea Călătoriilor drept un jurnal de călătorie, cu note şi impresii culese în lungul său periplu în jurul lumii; un jurnal, spun ei, citând autorul prologului şi totodată copistul acestor note, unde a notat lucruri memorabile pe care le-a văzut el însuşi sau pe care le-a auzit „de la oameni demni de încredere (anaşei-emet)” . [14]

Cu toate că părerea lor unanimă este că avem de-a face cu un jurnal de călătorie, noi credem că, mai degrabă, avem de-a face cu un dosar de rapoarte, menit să servească unor scopuri mult mai practice.

De altfel, în sprijinul afirmaţiei noastre vine constatarea că genul literar al cărţilor de călătorie nu a avut tradiţie în literatura ebraică. Desigur, existau descrieri sporadice de calătorii, dar nu şi o carte dedicată, în întregime, unui voiaj în jurul lumii. Un precursor al lui R. Binyamin ar putea fi Eldad ha-Dani, din secolul al IX-lea, însa, „minunile” pe care le povesteste Eldad, spun cunoscătorii, aparţin, mai degrabă, genului legendei [15].

De altfel, „În bogata producţie literară lăsată de iudaismul mediaval hispanic, se remarcă puţinătatea operelor istoriografice sau geografice. (…) Cele doar câteva opere care ne-au rămas ne arată că exista o concepţie mai puţin elaborată despre ceea ce se înţelege, de obicei, prin „istorie”: nu atât relatarea obiectivă a faptelor, mai mult sau mai puţin memorabile, era importantă, cât, mai ales, intenţia de a menţine vie şi actuală transmiterea Legii Orale, adică tradiţia rabinică” [16].

Sefer Masa’ot îndeplineşte această condiţie, dar, în acelaşi timp, urmăreşte mult mai mult decât atât.

Noi credem că era, cum am spus mai înainte, un dosar cu rapoarte despre starea  evreilor oecoumenei [17], cuprinzând, de fapt, rapoarte despre starea naţiunii. Un dosar care ar fi putut să se intituleze  OECOUMENE  JUDAICA.

Despre scopul unui asemnea dosar ne propunem să vorbim pe larg, într-un capitol aparte, dat fiind că, aceasta este, de fapt, tema centrală a prezentei lucrări. Pentru a înţelege mai bine motivaţia deplasării lui R. Binyamin, până aproape la capătul lumii, în căutarea evreilor de orice fel, vom încerca să răspundem la două întrebări:

1. Care a fost contextul istoric care a fãcut posibil acest voiaj
2. Care au fost scopurile voiajului

CAPITOLUL III – NAVARRA  LUI  R.  BINYAMIN

Regatul Navarrei  si  Fuero de Nájera

Yehuda ha-Levi şi R. Binyamin, aproape contemporani şi concitadini, tudelani adică, au putut deveni cei pe care-i cunoaştem, poate, şi graţie mediului favorabil în care s-au format. Iar, acest mediu s-a datorat, în special, unui decret: Fuero de Nájera.

În secolul al XI-lea, Sancho al III-lea cel Mare, rege al Navarrei (1000-1035), a acordat oraşului Nájera o cartă cunoscută ca Fuero de Nájera (pe baza căreia s-a constituit legislaţia navarreză). Printre multe alte prevederi, această cartă, acest cod juridic, considerată cea mai evoluată, secole de-a rândul, confirmată şi reconfirmată, de mai multe ori, până în 1420, în Regatul Navarrei, urmărea rechemarea refugiaţilor, evrei şi musulmani în oraşele recucerite de regii navarrezi din mâinile califilor arabi [18].

Fuero de Nájera a fost catalizatorul care a transformat această regiune a Spaniei înt-un spaţiu benefic evreilor navarrezi si celor de pe valea râului Ebru, dându-le un statut special, care a dus la întărirea tuturor comunităţilor evreieşti din Pamplona, Estella, Sanguesa şi Puente de la Reina.

În ceea ce îi priveşte pe evreii tudelani, Carta de la Nájera le-a oferit mai multe drepturi considerabile:

–  dreptul de a locui în oricare localitate din regat

– dreptul de a sta în propriile lor case, de a le închiria sau de a le vinde, cu singura obligaţie de a se îngriji de fortăreaţa oraşului – nu şi de turnul ei

– dreptul de a nu plăti impozit

– dreptul de a nu purta însemne vexatorii, ca în Franţa sau în alte regate din Peninsula Iberică

– dreptul de a desfăşura orice activitate

– dreptul de a deţine proprietăţi funciare: ogoare, vii şi livezi

– dreptul de a avea propriul lor cimitir

Mai mult decât atât, acelaşi decret îi scutea pe evreii rezidenţi în Regatul Navarrei de more judaico, care a fost înlocuit cu formula juro y amen, ce trebuia rostită de zece ori.

Fuero de Nájera a intrat în vigoare, în Tudela, în anul 1122, trei ani după capitularea califilor almoravizi (la 25 februarie 1119) şi a fost garantat de Alfonso el Batallador, noul rege navarrez. Este de la sine înţeles de ce: fără populaţia evreiască şi arabă, oraşul era depopulat şi economia locală ruinată.

În afara documentelor din care rezultă că, aici, în secolul al XII-lea, exista un climat de prosperitate şi toleranţă, există documente mai vechi care atestă că o comunitate evreiască se formase în Tudela încă din 803, an în care cetatea a fost cucerită de Amrus ibn Yusuf-al Muwallad, un general al califului Al Hakan I.

De altfel, în prima jumătate a secolului al X-lea, sunt atestate mai multe comunităţi evreieşti în localităţile Arnedo, Calahorra si Nájera, aflate sub stăpânire navarreză. Este cunoscută prezenţa, la curtea reginei navarreze, doña Toda, în anul 959, a marelui rabin, şef al comunităţii din Cordoba, om de litere, medic şi diplomat, Hasday ibn Shaprut, trimis de Abd al Rahman al III-lea, califul Cordobei, ca să-l trateze de obezitate pe Sancho cel Gras [19]. Ar mai trebui adăugat şi faptul că, pe lângă Fuero de Nájera, la prosperitatea aljama-lelor a contribuit şi înflorirea activităţii comerciale, prilejuite de pelerinajul la Santiago de Compostela (Camino de Santiago).

1. Tudela – patria chica

Aljama-ua (comunitatea evreiască) din Tudela natală a lui R. Binyamin era una bine închegată, adică avea:

– sinagogă cu rabini şi profesori de Talmud  (amoraim) provenind din familia  Menir

– bet din, tribunalul însărcinat să adune a treia parte din amenzile date infractorilor

– un consiliu, format din personalităţile cele mai de seamă, care redacta regulamentele comunităţii, takanot, ca de pildă:celebrarea sărbătorilor, căsătoriile în afara regatului, activitatea tribunalelor, redactarea documentelor, comerţul sau camăta; care pedepsea delictele grave cu excomunicarea, herem, iar pe cele mai puţin grave, cu expulzarea  pentru câteva luni, nidduy.

– Consiliul celor 20, ce răspundea pentru întreaga comunitate, ajutat de notabili, respectiv procurori, profesori, notari si rabini, provenind din familiile Menir, Orabuena, Ben Abbas, Ben Shuaib, Falaquera, Ben Peshat sau Benveniste.

Evreii tudelani aveau, de asemenea, conform documentelor care s-au păstrat, libertatea totală de a desfaşura orice activitate, de la cei mai săraci, până la cei mai bogaţi, menţionaţi în registrele epocii: Yosef ben Abbas, Haim Frances, Abraham Gamiz şi Azach Binyamin care, în marea lor majoritate, aveau terenuri agricole: lanuri de cereale, vii  si livezi.

În Tudela existau evrei latifundiari. Între 1160 şi 1180, cele mai bogate familii erau: Falaquera, Menir, Benardut, Ben Peshat şi Abolfazan. Existau, ca, de altfel, pe toată valea râului Ebru, experţi în irigaţii, atât pentru propriile lor vii şi grădini de zarzavat, cât şi pentru cele ale unor creştini.

În Tudela existau, de asemenea, evrei: veterinari, măcelari, croitori, negustori, medici, cămătari, furnizori, bancheri sau administatori la Curtea regală; în secolul al XIV-lea, erau şi ambasadori şi agenţi secreţi în serviciul regilor navarrezi, date fiind relaţiile pe care aceştia le aveau cu alţi evrei din Peninsula Iberică şi din afara ei [20].

În Tudela trăiau, ca în toate comunităţile evreieşti din Navarra, în secolele XI şi XII, filosofi, scriitori sau biblişti, ca de pildă rabinul Shem Tov ben Yitzhaq Shaprut, care a polemizat cu cardinalul Pedro de Luna, într-o celebră disputatio, organizată în Pamplona, de Carol al II-lea, sau Haim ben Shemuel de Tudela, din familia Menir, autor al unei Glose la comentariul Berakhot-urilor [21].

În Pamplona, de exemplu, un Robert de Ketton traducea cărţi de alchimie, astronomie şi algebră [22], dar cel mai cunoscut şi fecund scriitor evreu din Navarra, în secolul al XIII-lea a fost Shem Tov (1225-1295) – filosof, elenist si arabist, partizan al lui Maimonide. Poate nici ei şi nici Binyamin bar Yonah n-ar fi devenit cei ştiuţi, dacă, în acest ţinut, Reconquista n-ar fi creat, datorită minţii deschise a noilor regi creştini, o „bonanza”, climatul de pace, prosperitate şi libertate, creator de valori.

Unul dintre aceşti regi a fost Sancho al VI-lea cel Înţelept despre care, Analele din Teruel spun că era „ome muy savio e entendido en cosas temporales” adică „un om foarte înţelept şi bun cunoscător al vremurilor”, iar Cronicon-ul Latin îl descrie ca pe un „varón de gran sabiduría“, adică  „un bărbat de o mare înţelepciune” [23].

Sancho al VI-lea cel Înţelept a fost regele în timpul căruia R. Binyamin şi-a realizat călătoria, şi, nu încape nicio îndoială, că această inedită călătorie a fost favorizată de măsurile înţelepte şi productive ale acestui mare legislator. Legile lui au fixat populaţia de refugiaţi în teritoriile disputate cu Castilla şi au adus regatului său prosperitate. Tot el a reînnoit Decretul de la Nájera, în 1170, semn că evreii constituiau  o etnie preţioasă.

1. Generaţia de aur

Yehuda ha-Levi (1070-1141), născut în Tudela [24], mort undeva în Ţara Sfântă sau în Egipt, Maimonide (1135-1204) născut în Cordoba, în El Andalus, mort în Fustat (Cairo), Binyamin de Tudela şi filosoful şi biblistul Abraham Ibn Ezra, prietenul şi tovarăşul de călătorie al lui Yehuda ha-Levi : o generaţie de aur care a trăit într-o „vârstă de aur”; care s-a bucurat de privilegiile unui mediu prosper, în care înfloreau toate disciplinele spiritului şi în care se scriau tratate de gramatică, de logică, de filosofie, de teologie, de magie şi alchimie, de astronomie, de medicină şi botanică, lexicoane şi gramatici, comentarii biblice şi talmudice, exegeză biblică, poezie… toate, într-un fermecător enciclopedism. O generaţie de erudiţi, animată de spiritul emancipării, în toate sensurile.

Cu acestea am răspuns la prima întrebare: care a fost contextul istoric, care a făcut posibil acest voiaj. În partea a doua, vom răspunde la cea de-a doua întrebare: care au fost scopurile acestuia.

Poate  R. Binyamin să fi fost „tipul clasic de evreu rătăcitor” – este de părere Caro Baroja [25], dar, un lucru este sigur, mai era şi tipul nou de căutător de patrii, era tipul evreului sionist  „avant la lettre”, un protosionist, precursor al lui Theodor Hertzel.

CAPITOLUL IV – SCOPUL CĂLĂTORIEI:  PATRIILE POTENŢIALE

Obiectivul principal sau proiectul oecoumene judaica

Din capitolele anterioare se desprinde ideea că R. Binyamin avea o viaţă bună în Tudela lui natală, un adevărat paradis al spiritului. De ce a riscat, plecând să facă înconjurul lumii, ştiind că era posibil să nu se mai întoarcă ? A pornit la un drum, pe care nimeni altcineva nu-l mai făcuse înaintea lui.

Pelerin în Ţara Sfântă ? Da, dar, mult mai mult decât atât.

De ce, aşadar, Sefer Masa’ot ? De ce itinerariul lui Binyamin de Tudela ?

Vom încerca să răspundem plecând de la o prezumţie, lipsiţi fiind de orice mărturisire expresă din partea autorului.

Aparent, Sefer Masa’ot este, pentru cititorul de rând, relatarea unei călătorii în jurul lumii, în căutarea evreilor şi a comunităţilor evreieşti de pretutindeni; la o lectură mai atentă, ea este jurnalul unei misiuni secrete, speciale. Misiunea de a constata starea naţiunii evreieşti.

Cui servea şi de ce ? Responsabililor comunităţilor evreieşti, în caz de necesitate, de refugiu.

Dacă citim Sefer Masa’ot ca pe un Raport despre starea evreilor de pretutindeni, sau un Raport despre oecoumene judaica, observăm că el urmează o anumită logică.

      Ni se spune:

– pe ce cale se poate ajunge în oraşe, pe uscat sau pe mare

– câte zile de mers sunt de la un oraş la altul

– câţi evrei trăiesc în fiecare oraş sau târg

– dacă comunitatea este mare sau mică, dacă este bogată sau mai puţin bogată, importantă sau mai puţin importantă, dacă are şcoli sau academii rabinice, dacă există resurse care pot asigura fie prosperitatea, fie supravieţuirea

– ni se sugerează cine poate primi oaspeţi

– ni se oferă informaţii despre membrii comunităţilor care pot fi:

 1) oameni învăţaţi, cărturari, precum rabinii exersaţi în Tora şi Talmud

 2) agricultori, ca în Krissa din Grecia, unde evreii „seamănă şi culeg pe ogorul lor şi în pământurile lor” .

   3) artizani, ca cei din Teba „unde trăiesc cam 2000 de evrei, cei mai buni meşteşugari din Grecia, care fac veşminte de mătase şi purpură”.

Pe cine interesau toate aceste mici lumi pe care le străbate R. Binyamin sau despre care doar aude povestindu-se, în casele rabinilor în care era găzduit ? Pe evreii de oriunde. Informaţiile trebuiau să circule. Evreii se interesau unii de soarta celorlalţi.

Interesau, în primul rând, cetăţile şi ţările în care exista more judaico, cele care se aflau în drumul cruciaţilor, furibunzi şi însetaţi de sânge de evreu [26], sau cetăţile în care ajunsese influenţa atât de nefastă a almohazilor [27].

Dacă e adevărat că itinerariul lui R. Binyamin a început în 1165 (sau 1166), înseamnă că se întâmpla după cea de-a doua cruciadă (1147-1149). Neîndoios că aceasta a reînviat amintiri dureroase din prima cruciadă şi, probabil, că circula, cel puţin printre comunităţile din Franţa şi din Germania, cronica „Emek Ha-bakha” adică „Valea Plângerii”, a lui Rabbi Yosef  Ha-Cohen din Avignon [28].

Exista, aşadar, pe de o parte El Fuero de Nájera, cu acalmia sa înfloritoare, cu bonanza sa unică, dar, mai existau, pe altă parte, cruciadele, persecuţiile din partea almohazilor (un pericol ceva mai depărtat, dar totuşi, un pericol) şi expediţiile locale de jaf, în special ale francezilor, care pretindeau că „apără” drumul de pelerinaj spre Santiago de Compostela.

Având în vedere toate aceste posibile ameninţări, putem presupune că evreii din Navarra nu erau atât de convinşi că status-ul lor avea să fie perpetuu, cu toate sforţările regilor creştini de a-i atrage şi de a reface, cu ajutorul lor, economia cetăţilor devastate de războaiele de recucerire.

Putem presupune că rabinii, pe umerii cărora apăsa răspunderea pentru soarta comunităţilor, s-au gândit la un proiect de salvare şi la un „comisar” sau „raportor”, cum am spune astăzi, în persoana lui  R. Binyamin.

Putem, de asemenea, presupune că-l vor fi trimis cu misiunea secretă de a descoperi eventuale patrii de refugiu, în faţa unui eventual nou exil. Care, de altfel, avea să se producă, secole mai târziu, în 1492, adeverindu-le, din păcate, aceste temeri.

La aceasta ne fac să ne gândim detaliile minuţioase însemnate în Sefer Masa’ot, pe care o putem considera un Ghid al comunităţilor evreieşti de pretutindeni din acea vreme.

De aceea, consideram că descoperirea unor posibile patrii de refugiu a fost scopul principal al călătoriei prin oecoumene judaica. Dar, nu şi că acesta a fost şi singurul ei obiectiv. Proiectul oecoumene judaica a avut, după părerea noastră, în primul rând, o raţiune practică, despre care am vorbit, dar trebuie că a ţintit şi în alte, multe direcţii.

Aşadar, care să fi fost scopurile, să zicem, particulare, secundare, ale acestui ingenios, riscant şi de o atât de mare anvergură posibil  plan de refugiere a evreilor, atât sefarzi, cât şi aşkenazi ?

1. Obiectivele particulare
2. Să promoveze naţiunea evreiască în rândurile evreilor, dar şi în cele ale ne-evreilor. Să demonstreze cât de prezent şi cât de important este elementul evreiesc în lume: în cultură, în politică, în ştiinţă sau în comerţ.

Cum ? Arătând că societatea evreiască are oameni exemplari. Iar, personalităţile pe care le citează sunt oameni de vază ai timpului lor, atât în cadrul comunităţii, cât şi în lumea creştină şi musulmană, în mijlocul căreia trăiesc. Îndeobşte, aceştia sunt mari cărturari, profesori de Talmud şi rectori, ca să folosim un termen modern, ai academiilor rabinice, ai celebrelor ieşivot, răspândite în toată lumea. R. Binyamin are subtilitatea de a sugera, în subtext, că aceşti rabini sunt echivalentul marilor teologi creştini şi al Părinţilor Bisericii. Exemplari sunt, de asemenea, şi medicii şi meşteşugarii evrei, căutaţi de regi, principi sau de guvernatori, pentru profesionalismul lor, sau cărturarii, din rândul cărora, chiar Papa sau principii  îşi aleg secretarii şi funcţionarii cei mai de încredere.

2. Să întărească credinţa, speranţa şi conştiinţa naţională a evreilor risipiţi în toată lumea, arătându-le că sunt un popor numeros, chiar dacă împrăştiat, care, ca şi grecii sau latinii, se întinde de la un capăt la altul al lumii, al oecoumenei. Rabbi Binyamin s-a străduit să demonstreze, în sumarele, dar extrem de concentratele sale însemnări, pline de exemple, că evreii nu sunt cu nimic mai prejos, ba, dimpotrivă, că au un geniu creator şi un spirit întreprinzător pe măsură.

Atât el, cât şi ceilalţi iluminaţi ştiau că menţinerea identităţii religioase, culturale şi lingvistice,ca şi conservarea spiritului naţional, vitale pentru supravieţuirea iudaismului, sunt posibile numai dacă se sprijină pe cunoaştere şi pe solidaritate, pe ajutorul reciproc, în interiorul comunităţii, dar, şi între comunităţi, indiferent de distanţe.

3. Să trezească evreimea dintr-o letargie periculoasă, dintr-un abandon impropriu spiritului evreiesc, spiritul unui popor exersat să lupte şi să-şi înfrunte destinul. Să le trezească evreilor dorinţa de autoafirmare şi, este mai mult decât elocvent unul dintre ultimele pasaje, la care vom reveni:

 „Israelul este risipit prin toate ţările şi cine rămâne nepăsător şi nu va face nimic ca Israel să se reunească, nu va vedea semnul cel bun şi nu va rămâne cu Israel. Când Dumnezeu Îşi va aduce aminte de pribegia noastră, şi va înălţa slava (keren) Unsului Său [29],  atunci fiecare va spune: Eu îi voi călăuzi pe evrei şi îi voi aduna pe toţi la un loc. (…) Să ne bucurăm, fraţilor, că salvarea va veni într-o clipită de la Dumnezeu, iar dacă ne vom teme că această zi n-o să mai vină şi noi n-o s-o apucăm, atunci nu ne vom mai reuni niciodată în Ereţ-Israel. Totuşi nu vom putea până ce nu va veni vremea privighetorii şi nu se va auzi cântul turturelei [30]. Atunci abia vor veni şi mesagerii care vor spune tot timpul: mărit fie Domnul!  Şi îşi trimit misive unii altora zicând: Întăriţi-vă în religia lui Moise” [31].

Este de la sine înţeles că aceste obiective nu sunt declarate explicit, cu atât mai puţin clamate. Nici nu era cu putinţă. Ele sunt implicite.  Le vom exemplifica pe fiecare, dar, nu introducând pasajele cu formula „aici R. Binyamin urmăreşte să…”, ci îi vom urma modul de lucru. Unul, de altfel, absolut  remarcabil. Îl vom numi fişa tehnică.

CAPITOLUL V – FIŞA TEHNICĂ

În toate relatările sale, R. Binyamin se serveşte de un instrument de lucru foarte eficient. Este pur si simplu vorba de o schemă, de o grilă, am spune astăzi, în care notează punctele de interes. În această fişă tehnică, el cuprinde, aproape întotdeauna, în aceeaşi ordine:

– aşezarea sau poziţia unei cetăţi

– distanţele, măsurate în zile, de la o cetate, la alta, de la regiune sau ţară, la alta, pe uscat sau pe mare, şi cele mai bune rute de urmat

– starea economică a unei cetăţi: prosperă sau modestă

– activităţile ei: economice, comerciale, industriale; ce produce

– dacă există evrei

– numărul evreilor

– meseriile lor

– dacă au proprietăţi

– dacă au drepturi

– cât au rămas de iudei

– iudeii „ sălbatici”

– iudeii sectari sau eretici/ curentele iudaismului

– numele rabinilor, în special al liderilor comunităţii şi numele celor mai de vază evrei aflaţi în serviciul acesteia

– elitele, înalţii funcţionari, oamenii politici

– numărul şcolilor talmudice şi al academiilor rabinice, unde este cazul

– contribuţia comunităţii la menţinerea conştiinţei iudaice

– monumentele cetăţii

– locurile sfinte ale evreilor, locurile credinţei, monumentele şi vestigiile civilizaţiei iudaice; sinagogi, palate, necropole, morminte istorice

– caracterul locuitorilor, obiceiuri, sărbători

– date geografice, istorice, antropologice

Modele de fişă tehnică: fişa restrânsă şi fişa extinsă

Fişa restrânsă

Este şi cea mai importantă, pentru că aduce informaţiile de cel mai mare interes pentru „raportorul” R. Binyamin, anume:

– numărul evreilor dintr-o comunitate [32]

– elitele unei comunităţi, respectiv conducătorii şi susţinătorii ei, care, apropape întotdeauna, sunt rabinii

– ierarhia: rabbi, rev, rabeinu, cohen, haham, nasi, roş ha-Ieşiva, talmidei-hahamim, daian, baalei-ţeduca (evergeţi), asirim, rofe

–  solidaritatea şi iudaitatea unei comunităţi

– celebritatea, reputaţia, renumele „internaţional” al unora dintre marii rabini

–  distanţa, în zile, de la o localitate la alta, calea de acces, pe uscat sau pe mare

– statutul unui oraş: centru comercial sau politic

Iată cum arată paragrafele cu informaţii reale şi cruciale pentru lumea iudaică a vremii:

Relatare: „De aici (Tarragona) până la Barcelona sunt două zile de mers. Există acolo o comunitate sfântă şi bărbaţi înţelepţi şi învăţaţi şi mari principi ( ve-ieş şam kahul kodeş ve anaşim hahamim ve nasiim ghedolim…) ca R. Şeşet, R. Şealtiel, R.Şlomoh şi R. Abraham ben Hisday. E un orăşel mic şi frumos la mare unde vin cu mărfuri negustori din toate părţile, din Grecia, Pisa, Alexandria Egiptului, din Ereţ Israel, din Africa şi din toate colţurile ei. De aici şi până în Gerona este o zi şi jumătate de mers. Aici trăieşte o mică comunitate de evrei” [33].

         sau

Relatare: „De aici (Gerona) sunt trei zile de mers până la Narbona, unde Tora se studiază din vechime ( ve-hi ir kaduma le-Tora). De aici s-a răspândit Tora în toate ţările ( u-me şam iaţa Tora le-kol ha-arţot ). În Narbona sunt înţelepţi, oameni de vază şi prinţi ( ve-bah hahamim ve-ghedolim ve-nasiim u-beraşem Rabbi Kalonimos ) în frunte cu R. Kalonimos [34], fiul marelui principe R. Todros ( Theodoros–n.n.), coborât direct din stirpea lui David. Are posesiuni şi pământuri dăruite de guvernatorul cetăţii şi nimeni nu-l poate expropria. În fruntea lor se află R. Abraham, şeful Ieşivei ( roş ha-ieşiva). R. Makir, R. Yehuda şi alţii care au o mulţime de studenţi ( ve-aharim che-neghedam harbe talmidei-hahamim). În acest moment în cetate sunt 300 de evrei (ve-ieş bah, ha-iom, şaloş meot iehudim)”  [35].

         sau, în continuare,

Relatare: „Din Béziers sunt două zile de mers până la Har Gaaş, numit şi Montpellier, care este un loc prielnic pentru comerţ. E aproape de mare, cam la o leghe. Aici, vin negustori din toate părţile: din Edom (creştini-n.n.), din Ereţ Al Erva (Algarbe), din Lombardia, din regatul Romei, marea capitală, din toată ţara Egiptului, din Ereţ-Israel, din Ereţ Iavan, din Franţa, din Asia şi Anglia. Aici, oameni de toate limbile neamurilor se întâlnesc ca să facă negoţ cu genovezii şi cu pisanii. În Montpellier trăiesc unii dintre cei mai importanţi erudiţi din vremea noastră în frunte cu R. Reuben bar Todros…, R. Şmuel, ha-rev-şelahem… Ei au şcoli deschise tot timpul, unde se studiază Talmudul ( Ve-ieş beinehem batei-midraşot kavoot le-Talmud). Printre ei sunt şi bărbaţi înstăriţi, binefăcători şi oameni care sar  în ajutorul tuturor celor care vin să-l ceară (Ve-ieş beinehem asirim u-baalei-ţeduca ve-omdim be-pereţ le-col ha-baim le-iadam) ” [36].

        şi, în continuare,

Relatare: „De acolo sunt patru leghe până în Lunel, unde trăieşte o comunitate israelită care zi şi noapte se dedică studiului Torei. Acolo trăieşte Rabeinu Meşullam împreună cu cei cinci fii ai săi, mari înţelepţi şi oameni foarte bogaţi, printre care şi R. Aşer, care e ascet, adică stă departe de treburile lumeşti, dedicându-se zi şi noapte studiului Torei, şi care nu mănâncă carne. R. Aşer este şi un mare cunoscator al Talmudului. Mai sunt şi alţii (…) precum şi R. Yehuda  ben Tibon, spaniolul, care îi ajută şi îi învaţă pe cei ce vin din ţări îndepărtate să înveţe Tora. (Aceşti învăţăcei) sunt întreţinuţi şi îmbrăcaţi de către comunitate, în toate zilele, cât timp petrec studiind la şcoală. (Cei din Lunel) sunt bărbaţi înţelepţi, inteligenţi, sfinţi, care ţin poruncile Legii şi care îşi ajută fraţii, mai apropiaţi sau mai depărtaţi” [37].

          sau, tot în continuare

Relatare: „De aici (Lunel) sunt două leghe până la Posquières, care este o urbe mare. Acolo trăiesc cam 40 de evrei. Este o ieşiva de care se îngrijeşte marele rabin R. Abraham bar David, de binecuvântată amintire, un rabin al faptelor mari (rev paalim) , mare cunoscător şi specialist în Talmud şi în Halaha ( haham gadol be-Talmud u-be-pasuk). Vin de departe [studenţi] să înveţe Tora cu el, iar el îi găzduieşte la el acasă şi le predă Legea.  Ba, celor ce nu au bani, le plăteşte toate cheltuielile: e un mare bogătaş. Tot acolo stau şi binefăcătorul ( ha-nadiv ) R. Yosef bar Menahem, R. Benveniste, R. Binyamin, R. Abraham şi R. Yţhac bar Meir, de binecuvântată amintire” [38].

În alte relatări, aproape identice, important este faptul că:

– în Bourg de Saint Gilles, unde locuiesc 100 de evrei, „… ha-nasi Avva Mari, fiul lui R. Yţhac, este funcţionarul contelui Raymond ( ve hu pakid ha-selton Rimond)“ este, adică, un înalt funcţionar.

– în Marsilia există două comunităţi, cu câte trei sute de evrei fiecare şi fiecare cu propria ei ieşiva;

–  Marsilia este cunoscută drept un oraş al gaonim-ilor şi al hahamim-ilor (hi, ir gaonim ve hahamim ), un oraş „… în care se face mult negoţ, port la mare” ( …ve-hi, ir sehura meod al safat [haiam]”  [39].

Era, de asemenea, bine de ştiut că:

– în Crissa (Grecia) „… locuiesc cam 200 de evrei şi că ei înşişi seamănă şi cosesc în averea şi pe pământurile lor ” [40].

– în Teba– „cetatea cea mare”-„trăiesc cam 2000 de evrei. Ei sunt cei mai buni artizani din Grecia. Fac veşminte de mătase şi de purpură. Printre ei se află mari învăţaţi în Mişna şi în Talmud, dar şi învăţaţi dintre cei mai mari ai zilelor noastre (ve-gam ghedolei ha-dor…); ca ei nu există alţii în toată Grecia, cu excepţia Constantinopolului (ve-ein cmotam be-col Ereţ Iavan, huţ me-medinat Constantin)” [41].

– Salonicul „… este un loc în care evreii sunt persecutaţi …“ , dar şi că aici „… ei se ocupă cu manufactura mătăsii“ [42].

– în Cipru „…sunt evrei rabaniţi şi caraiţi, ba chiar şi evrei eretici, numiţi şi epicurei, excomunicaţi de ceilalţi israeliţi, fiindcă profanează noaptea de Şabat şi ţin noaptea de duminică, care este sfârşitul Şabatului” [43].

– în Ereţ Israel, în Cesareea (doar 200)  şi mai ales în Sichem (o mie de suflete)  trăiesc samariteni …care doar respectă Legea lui Moise … dar care se cunoaşte că nu sunt din stirpea lui Israel …“ ( detalii în Capitolul VI).

În sfârşit, o relatare din Ereţ Israel:

„De aici (Izreel) sunt trei leghe până la Safuria… aici se află mormântul rabinului nostru sfânt Rabban Gamaliel. (…)De aici sunt cinci leghe până în Tiberiada, care se numeşte iam Kineret.Acolo cade Iordanul în vale, între doi munţi; umple valea şi formează o mare numită Kineret. Este, de fapt, un râu mare, cu albia lărgită, care seamănă cu o mare. (…) În Tiberiada trăiesc cam 50 de evrei în frunte cu R. Abraham, astrologul, R. Mukhtar şi R. Yţhak. Sunt acolo şi ape termale care ies din pământ.Se numesc Termele din Tiberiada. În apropiere se află sinagoga lui Kaleb ben Yetuneh. Mai este şi un cimitir evreiesc unde sunt  mormintele lui R. Yohanan ben Zakkay şi R. Yehuda ha-Levi“ [44].

            O altă relatare din Yemen:

 „De aici (Hillah),mergând prin deşertul Saba,numit şi Yemen,la hotarul cu Sin’ar, până în nord,la căpătul a 21 de zile de mers prin pustiuri,trăiesc evreii numiţi kaibar, adică locuitorii din Taima.În Taima locuieşte guvernatorul lor (roş memşalah şelahem) şi tot acolo stă şi R. Hanan ha-naşi care-i conduce.Cetatea e mare,iar teritoriul lor se străbate în 16 zile de mers printre munţii din nord.Au cetăţi mari şi bine apărate şi nu sunt sub jugul niciunui alt neam. Pradă şi jefuiesc împreună cu arabii,cu care sunt aliaţi,departe de ţinutul lor.Arabii locuiesc în corturi în deşert ţara lor;nu au case şi trăiesc din ce pradă şi jefuiesc în Sin’ar şi Yemen” [45].

Adăugăm alte două scurte fragmente, din care rezultă numărul important de evrei trăitori în comunităţile „babiloniene”:

– în Kuzestan (fostul Elam, în vechea Persie) în Susa aflată în ruine „trăiesc şase mii de evrei. Ei au 14 sinagogi şi în faţa uneia dintre ele este mormântul lui Daniel”  [46].

– în Katifa, port din peninsula Arabică renumit pentru pescuitul de perle „trăiesc 5000 de evrei. De acolo se culeg perle. (…) Perlele sunt pentru regele acelei ţări şi totul se face sub controlul unui funcţionar evreu”  [47].

1. b) Fişa extinsă

În afară de fişa de lucru restrânsă, R. Binyamin recurge şi la un alt tip de relatare, mai extinsă. Este cazul marilor capitale prin care trece: Roma, Constantinopol, Bagdad sau Cairo. Este o fişă care cuprinde, pe lângă informaţiile care privesc propriu-zis comunitatea, şi descrieri ale acestor megalopolis-uri de o importanţă cu totul specială pentru moştenirea israelită.

Descrierea, mai ales, a urmelor iudaismului din aceste metropole istorice, din aceste reşedinţe: papală, basileică, califală şi fost faraonică sugerează că şederea lui R. Binyamin trebuie să fi fost o şedere prelungită, şi nu doar o simplă trecere.

Aceste relatări mai ample servesc, însă, în primul rând scopul principal al călătoriei: menţionează, cu detaliile obişnuite, prezenţa evreiască, consemnează starea, din acel moment, a evreilor şi răspund, cu precădere, la o întrebare: ce trebuie să ştie evreii oecoumenei despre evreii romani, despre cei constantinopolitani, despre cei din Bagdad sau din Cairo ?

Pentru exemplificare vom analiza câteva din aceste fişe tehnice extinse.

Aşadar, ce trebuie să ştie evreii oecoumenei despre evreii romani?Cei care trăiesc în chiar inima, „ravat ve-roş malcut edom” (capitala şi capul regatului creştinilor)? [48]

1. că numărul lor este de 200,
2. aceşti evrei sunt: „oameni onorabili care nu plătesc impozit niciunui creştin” (ve-şam cmo mataim iehudim mehuvadim, ve-ein porin mas le-şum edom) [49],
3. „unii din ei se află în slujba Papei Alexandru – episcopul şef al creştinătăţii” [50],
4. şi în Roma trăiesc mari erudiţi (hahamim ghedolim) precum R. Daniel ha-rev, rabinul oraşului, sau R. Yehi’el, care este „meşaret ha-afifior“, probabil secretarul de încredere al Papei.

Relatare:„R. Yehi’el este un tânăr frumos,inteligent şi cultivat care intră şi iese când doreşte din reşedinţa Papei şi care este administratorul casei (pontificale-n.n.) şi al tuturor celor ce se află în ea.(…) R. Yehi’el este nepotul lui R. Natan, cel care a scris Sefer he-aruh” [51]

5. au o Ieşiva

Pe lângă aceste informaţii, R. Binyamin îşi completează raportul cu o descriere a celor mai importante monumente ale Romei .

Ce trebuie să ştie evreii oecoumenei despre evreii constantinopolitani din vremea lui Manuel Comnenul ?

1. Că „… nu stau în oraş, împreună cu ei (cu grecii), pentru că au fost transportaţi de partea cealaltă a unuia din braţele mării. Şi, fiind ei înconjuraţi pe o parte de un braţ al mării (Marmara), nu pot veni să facă comerţ cu locuitorii oraşului decât pe mare” [52].
2. „Acolo trăiesc cam două mii de evrei rabaniţi şi vreo cinci sute de caraiţi, despărţiţi unii de alţii de un zid” [53],
3. sunt: „printre ei mătăsari, mulţi comercianţi şi mulţi foarte înstăriţi”,
4. „… în Constantinopol evreilor nu le este permis să urce pe cal, cu excepţia lui R. Şlomo Egipteanul, medicul împăratului. Mulţumită lui evreii au aflat uşurare mare în exilul lor care, de altfel, e foarte apăsător” [54],
5. au de înfruntat zilnic „… ura mare a tăbăcarilor (greci) care-şi aruncă apele murdare pe străzi, chiar în faţa porţilor evreilor, ca să le murdărească curţile” [55],
6. „… grecii îi urăsc pe evrei fără deosebire, fie ei buni sau răi şi că le fac ca jugul să le fie şi mai greu, [deşi] evreii sunt, fără îndoială, bogaţi şi oameni de bine, fac milostenie şi împlinesc întru totul poruncile Legii, îndurându-şi amarul exilului cu resemnare” [56],
7. evreii în Bizanţ locuiesc, de fapt, într-un ghetou: „Şi locul unde trăiesc evreii (ben- iehudim) se numeşte Pera” [57].

Din acest trist tablou se desprinde următoarea idee: evreii constantinopolitani îşi trăiesc în mod exemplar condiţia de elită marginalizată, o elită  înfloritoare ascunsă în sânul unei alte elite înfloritoare, cea grecească. R. Binyamin o sugerează admirabil notând undeva: „Acolo sunt mulţi învăţaţi în toată literatura grecilor“ [58].

În afara acestei fişe, cu acest conţinut absolut esenţial pentru determinarea alegerii sau nu a Bizanţului drept patrie de refugiu, R. Binyamin descrie, în câteva repere, Constantinopolul lui Manuel Comnenul, pe care-l numeşte un centru comercial:

„ …asemenea căruia nu mai există altul în nici o ţară cu excepţia Bagdadului» [59].

        Sfânta Sofia:

Relatare: „Acolo se află Sfânta Sofia [unde slujeşte] Papa al grecilor, care nu urmează religia Papei de la Roma. Bazilica are atâtea altare, câte sunt zilele unui an, şi bani în stive uriaşe, strânşi din impozitul anual din cele două insule, de la fortăreţe şi de la marile capitale de acolo. O asemenea bogăţie nu se mai află nicăieri, în nici o altă biserică din lume”  [60].

         Hipodromul:

Relatare: „Acolo se află un loc unde se distrează regele, aproape de zidul palatului, loc numit Hipodrom.În fiecare an regele organizează în Hipodrom o mare serbare în ziua naşterii lui Iisus. Prin faţa regelui şi a reginei trec oameni de tot soiul, care există în lume, fiinţe care ştiu să facă tot felul de lucruri miraculoase sau nu. Se aduc lei, pantere, urşi şi tigri care sunt puşi să se bată între ei. La fel fac şi cu păsările şi un asemenea spectacol nu există în nici o altă ţară“  [61].

          Luxul grecilor:

Relatare: „Grecii sunt bogaţi în aur şi pietre preţioase şi poartă veşminte de mătase ţesute şi tivite cu aur şi cu încrustaţii de aur, încât, atunci când încalecă, par nişte prinţi” [62].

Poziţia Bizanţului în „clasamentul” celor mai bogate/dezvoltate, cum am spune astăzi, ţări :

Relatare: „Ţara este foarte bogată în de toate, atât în veşminte de tot felul, cât şi în carne şi vin. O asemenea bogăţie nu se mai întâlneşte nicăieri în lume ” [63].

         Ce trebuie să ştie evreii oecoumenei despre evreii din Bagdad ?

1. că: „în Bagdad trăiesc 4000 de evrei israeliţi, în pace şi linişte, supuşi respectaţi ai marelui rege” [64],
2. „evreii din oraş sunt învăţaţi şi foarte bogaţi”,
3. „marele rege Al-Abbasi Hafit, al cărui nume înseamnă ‘Paznicul Coranului’ –

„capul religiei ismaeliţilor, recunoscut de toţi regii ismaeliţi şi cu o autoritate la fel de mare ca aceea a Papei creştinilor “- „îi apreciază mult pe israeliţi” şi că „mulţi din ei îl slujesc” [65],

4. că acest remarcabil calif:

–  „cunoaşte toate limbile şi este versat în Legea lui Israel”

 – „scrie şi citeşte în Limba sfântă”

– „este un bărbat care spune adevărul, credincios” „şi pios” („iş emet”, „baal-amuna“ ve-hu iş hasid”) [66].

– şi… un mare binefăcător, care a construit pe malul Eufratului un cartier al bolnavilor săraci, care vin să se tămăduiască în apele vindecătoare ale râului, şi un sanatoriu regal pentru cei ce înnebunesc din cauza căldurii, întreţinut exclusiv de palat.

5. că „în oraş există zece academii/ ieşivot şi 28 de sinagogi“ [67].
6. că în Bagdad trăieşte poate cea mai bine organizată comunitate (kahul kodeş) din lume:

Relatare:  „Aici, în Bagdad trăiesc cam 4000 de evrei israeliţi, în linişte, pace şi cinste, [sub protecţia] marelui rege. Printre ei sunt mari învăţaţi şi rectori de ieşiva, a căror unică ocupaţie este Tora. În oraş există 10 ieşivot. Rectorul Marii Ieşiva este maestrul R. Şmuel ben Ali, care este şi şeful Ieşivei Ga’on Ya’aqov. E levit. Descinde direct din Moise, rabbenu, pacea fie cu el (…), iar fratele său, R. Hananiah este vicarul leviţilor» (…).

Rectorii celor 10 academii „… se numesc cei 10 oţioşi, pentru că nu se ocupă de nimic altceva decât de nevoile comunităţii. In fiecare zi a săptămânii împart dreptatea tuturor evreilor din ţară, în afară de luni, când se adună toţi la R. Şmuel, care este rectorul  Ieşivei Ga’on; R. Şmuel împarte dreptatea împreună cu ei, cu cei 10 oţioşi, celor ce vin la ei»  [68].

7. că Exilarhul, şeful Diasporei evreieşti, este Daniel ben Hisday:

Relatare: „În fruntea tuturor este Daniel ben Hisday, numit Domnul nostru, Exilarhul întregului Israel, care se înrudeşte direct cu David, regele Israelului. Evreii i se adresează spunându-i Adonenu, Domnul nostru, Roş ha-gola (şeful Diasporei), iar ismaeliţii îl numesc Sayyiduna ibn Daud (Domnul nostru, fiul lui David). Are o mare autoritate asupra tuturor comunităţilor israelite ale Principelui credincioşilor, Domnul ismaeliţilor, pentru că aşa a poruncit Mahomed urmaşilor săi. (…) Când merge la marele rege este însoţit de cavaleri, creştini sau evrei, iar aceştia strigă: ‘ faceţi loc, cum se cuvine, trece Domnul nostru, ben David.(…) El este călare şi poartă veşminte de mătase brodate; pe cap poartă un turban mare.(…) Se înfăţişază dinaintea regelui, îi sărută mâna, iar regele se ridică în picioare şi îi face semn să se aşeze pe un tron; este tronul  pe care Mahomed a poruncit să se facă în cinstea lui. Toţi regii ismaeliţi care vin la rege stau în picioare în faţa Exilarhului.(…) Exilarhul posedă moşii, grădini şi livezi în Babilonia, dar şi pământurile predecesorilor săi, de care nimeni nu-l poate deposeda. (…) Este un om foarte bogat, un mare savant în Tora şi Talmud şi la masa lui mănâncă în fiecare zi mulţi israeliţi (…). Când este reales şi califul îi confirmă autoritatea, este urcat în al doilea car al califului şi condus de la palat până acasă cu tobe şi dansuri“ [69].

8. că şeful celei de-a cincea academii, R. Eliezer ben Ţemah, roş ha-seder şi fratele său

„ştiu să cânte cum o făceau cantorii pe vremea Templului”.

Şi trebuie să mai ştie care sunt obiceiurile de la curtea califului, cu ce protocol trebuie salutat, dar şi că Bagdadul poate fi o minunată patrie adoptivă:

Relatare: „Bagdadul este o cetate mare. Are palmieri, grădini şi livezi ca nicăieri în toată Şin’nar. Aici vin din toate ţările negustori şi poţi întâlni înţelepţi, filosofi şi stăpâni ai tuturor ştiinţelor, dar şi magi pricepuţi la tot felul de vrăji şi descântece ” [70].

CAPITOLUL VI – PATRIILE LUI R. BINYAMIN

Ca orice evreu, R. Binyamin avea mai multe patrii:patria natală, patria spirituală, respectiv Tora şi Talmudul, patria ancestrală, adică Ţara Sfântă, protopatriile, patriile adoptive şi patriile virtuale, de refugiu, în căutarea cărora primise misiunea să pornească.

Patria natală: Tudela

Despre patria natală a lui R. Binyamin, Tudela, din Regatul Navarrei, am vorbit deja, pe larg, la Capitolul III.

Este ştiut, şi mărturisirile atâtor scriitori o confirmă, că meleagurile natale, copilăria şi tinereţea se întipăresc adânc în conştiinţa umană. Ele reprezintă nucleul universului interior al omului. Mai ales în condiţii de linişte şi pace.

Este, de asemenea ştiut, că farmecul patriei natale este inconfundabil, unic. R. Binyamin a purtat cu el Tudela peste tot şi cu ea a comparat tot ce a văzut prin lume.Unele locuri semănau cu ea, altele nu. Un ochi atent îi „prinde” obişnuinţa de a privi şi de a judeca, având în minte patria natală, şi este de înţeles, de vreme ce ea i-a imprimat în gândire o matrice spirituală, de apreciere a valorilor umane. În patrie îşi are, de altfel, rădăcinile dorul, durerea de a fi departe.

În Cartea Călătoriilor nu apare explicit dorul după „patria chica” (patria cea mică), ştim, însă, cu siguranţă, că R. Binyamin a revenit în Tudela. Poate, mai mult decât raportul pe care trebuia să-l scrie şi să-l predea, dorul după Tudela a fost acela care l-a adus teafăr acasă şi l-a făcut să-şi încheie misiunea acolo unde a început-o.

2. Patria spirituală: Tora şi Talmud

Patria spirituală a lui R. Binyamin şi a tuturor evreilor este Tora, este, de asemenea, complexul: Talmud şi Mişna, ieşivot-urile, rabinatul şi toate instituţiile iudaismului, iudaismul în sine. Aceasta este, de fapt, patria în care evreii s-au ancorat întotdeauna în cele trei exiluri: egiptean, babilonian şi mondial. Cu alte cuvinte, Tora a fost locul comun al tuturor evreilor. De oriunde. Deci, un loc care poate exista oriunde.

Citindu-i cu atenţie fişele tehnice, oricine poate observa că R. Binyamin îi dă patriei spirituale locul principal în fiecare relatare. Şi mai poate observa că voiajul lui în jurul lumii, a fost şi o încercare de a contura, de a trasa hotarele aceastei patrii numite iudaism. Şi ce descoperă un cititor atent ? Descoperă că această patrie spirituală, iudaismul, cu un termen generic, se întinde cât se întinde şi prezenţa evreilor în lume, adică se suprapune cu oecoumene, cu lumea civilizată.

Fie că este vorba despre evreii romani, fie despre evreii greci, arabi, spanioli, germani sau francezi, despre evreii ruşi, magrebieni, turci, falaşi, indieni sau chinezi, patria lor spirituală are acelaşi conţinut: Tora şi Talmudul, cultura, moralitatea şi erudiţia rabinică, adică ceea ce am numi cu un termen din antropologie: modelul iudaic.

În ultima relatare, cea cu care se încheie Sefer Masa’ot, R. Binyamin descrie în puţine cuvinte, dar suficiente cât să cuprindă un mesaj larg, comunitatea din Paris:

Relatare: „Din Auxerre până la Paris, oraşul cel mare, sunt şase zile de mers. Este capitala regelui Luis (Ludovic) şi se află pe râul Sena. Acolo sunt erudiţi( talmidei-hahamim) cum nu mai sunt alţii în toată ţara. Zi şi noapte se dedică studiului Torei. Împlinesc poruncile Legii şi sunt ospitalieri cu toţi cei ce sunt în trecere. Sunt fraţii şi prietenii devotaţi ai tuturor fraţilor lor evrei”  [71].

Ce elemente componente ale patriei spirituale evreieşti, ale Israelului spiritual/ virtual, se disting aici ?

– talmidei-hahamim sau discipolii pe viaţă ai înţelepciunii

– exersarea lor, zi şi noapte, atât în studiul ( v. baalei-Tora)  cât şi în practicarea Legii (v. baalei-miţvot)

– solidaritatea şi întrajutorarea lor exemplară în cadrul comunităţii şi între comunităţi.

Ei sunt cei ce păstrează neîntreruptă şi necoruptă legătura întregului popor, legătura unui popor-familie (…fraţilor lor evrei) cu Elohim/Dumnezeu. Şi tocmai această legătură neîntreruptă, nepervertită, netarată, este cheia supravieţuirii. O spune R. Binyamin, la tot pasul, în notele sale, fără să pronunţe chiar aceste cuvinte.

3. Patria ancestrală: Ereţ Israel

Patria evreilor, în sensul propriu al termenului de pământ părintesc se afla din anul 1099, de la sfârşitul primei cruciade, sub ocupaţia lui Edom, cum ar fi spus R. Binyamin, adică sub ocupaţie creştină. În locul lui Ereţ Israel fusese întemeiat Regatul Ierusalimului cu oraşe vasale precum Acra, Sidon, Tyr, Antiohia, Edessa, Tripoli sau Beirut.

Cum arăta ea când a vizitat-o rabinul  tudelan ? Şi cu evrei, puţini, şi fără evrei.

O patrie ocupată, o patrie de relicve “profanate” de prezenţa creştină, cu locurile cele mai sfinte distruse sau confiscate de noua putere a cruciaţilor, cu pseudoevrei (samaritenii), o patrie ruinată pentru evrei, dar înfloritoare pentru neevrei.

Şi este remarcabil faptul că a reuşit să sugereze toate aceste lucruri cu o discreţie exemplară. N-a folosit nici tonul exaltat sau elegiac al marelui său concitadin Yehuda Ha-Levi, din Sionide, nici vreun ton plin de revoltă sau revoluţionar – fără, însă, ca acest lucru să însemne că ar fi fost nepăsător vreo clipă. Este remarcabil că a reuşit să descrie, în fişele sale, starea exactă în care se afla atunci Ereţ Israel, făcând-o ca un analist, astăzi.

Relatările vorbesc de la sine:

Acra – peştera profetului Eliahu

„De aici (Tirul Nou) este o zi de mers până la Acra …de unde începe pământul Israelului. Este aşezată la Marea cea Mare. Aici se află marele port unde sosesc toţi pelerinii care vin la Ierusalim pe mare. În Acra trăiesc cam 200 de evrei în frunte cu R. Ţadoc, R. Yafet şi R. Yonah. De aici sunt trei leghe până la Haifa, la mare. De cealaltă parte e muntele Carmel. La poalele muntelui sunt multe morminte ale israeliţilor (makvarei-Israel). Aici, în munte, se află peştera lui Eliahu – pacea fie cu el; acolo creştinii (bnei-Edom) au făcut o biserică (bima) pe care au numit-o Sfântul Ilie ( San Elias). În vârful muntelui se poate recunoaşte locul altarului pe care Eliahu l-a dărâmat şi apoi l-a reconstruit în timpul lui Ahav. Locul rămas din altarul lui Eliahu este rotund şi măsoară în jur de patru coţi“ [72].

Keila, Sebastia, Naplus sau Ghiv’on – cetăţi unde nu mai trăiesc deloc evrei, sau unde locuiesc pseudo-evrei:

Sebastia „este o cetate foarte bine întărită, în munte. Are fântâni, fiindcă este un pământ udat de multe cursuri de apă. Are grădini, livezi, vii şi măslini. Aici nu trăiesc evrei (Ve ein bah iehudim)” [73].

Naplus „…care este Sichem, (se află) în muntele Efraim: aici nu trăiesc evrei (Ve ein bah iehudim)”.

„(Oraşul) se află într-o vale, între muntele Garizim şi muntele Eval. Sunt acolo cam o mie de cuteeni care doar ţin Legea lui Moise şi se numesc Samariteni. Au preoţi din stirpea lui Aaron care se numesc aaroniţi. (…) Aceşti preoţi fac sacrificii şi aduc arderi de tot în sinagoga lor din Muntele Garizim, cum stă scris în Legea Sa [74](…) Ei spun că sunt din tribul lui Efraim. La ei se află mormântul lui Yosif, fiul patriarhului nostru  Ya’aqov – pacea fie cu el [75]. Dar ei nu au trei litere: he, het şi ain. He din Abraham, pentru că nu au măreţie (hod); het din Yţhac pentru că le lipseşte pietatea (hesed) şi ain din Ya’aqov pentru că le lipseşte umilinţa (anua). În locul acestor trei litere îl folosesc pe alef şi în acest lucru se cunoaşte că nu sunt din stirpea lui Israel, deşi ştiu foarte bine Legea lui Moise, în afară de aceste trei litere“ [76].

Ierusalim (cu o fişă tehnică extinsă):

Relatare: „De aici (Ghiv’on) sunt trei leghe până la Ierusalim, [care] este o cetate mică, fortificată sub trei ziduri. În ea trăiesc multe neamuri; ismaeliţii îi numesc: iacobiţi, armeni, greci, georgieni şi franci, dar mai sunt şi alţii, de toate limbile. Acolo se află casa boiangeriei pentru care evreii plătesc anual regelui un preţ, pentru ca nimeni în Ierusalim, în afară de evrei, să nu aibă vopsele. Sunt cam două sute de evrei în Ierusalim şi locuiesc sub Turnul lui David, la marginea cetăţii. Iar din zidul Turnului lui David numai zece coţi, de la bază, au rămas din zidul vechi, pe care l-au construit strămoşii noştri, restul e zid făcut de ismaeliţi. În toată cetatea nu este vreun loc mai sigur decât Turnul lui David » [77].

Din restul relatării, evreii oecoumenei puteau afla că în Ierusalim:

– nu e loc pentru ei, cel puţin deocamdată,

– Templul lui Solomon era reşedinţa unor cavaleri, trei sute la număr, care „… ies în fiecare zi la luptă » ( nu ştim din ce ordin făceau parte),

– „se află o mare biserică numită MORMÂNTUL unde este îngropat omul acela» (ve-şam habima ha-ghedola şe-korin ota SIPURKI ve şam nekvar oto ha-iş şe-holhim kol ha-toeim) [78].

– în locul Templului lui Solomon, pe care-l numeşte TEMPLUM DOMINI, este Moscheea lui Omar

Relatare: „Deasupra lui [a Templului], Umar ibn al-Hattab a construit o uriaşă şi frumoasă cupolă. Neamurile nu pot introduce acolo nici un fel de chip sau de imagine, ci se pot aduna doar ca să se roage. În faţa acestuia se află Zidul de Vest, unul din zidurile rămase din Sfânta Sfintelor; acum se chemă Poarta Milei (Sa’ar ha-Rehamim). Acolo vin toţi evreii ca să se roage dinaintea zidului şi să ceară ajutor” [79].

        sau că:

– în Muntele Sion nu se mai află altceva decât o biserică a ne-circumcişilor

– lângă Bet-Lehem, la o jumătate de milă depărtare, se află mormântul–mausoleu al Raşelei, pe pietrele căruia „ … îşi scriu numele toţi evreii care trec pe acolo» [80].

– în Bet-Lehem trăiesc doar doisprezece evrei vopsitori

– Hebronul se cheamă Sfântul Abraham de Hebron şi că vechea cetate „ construită  în munte este astăzi distrusă» .

– în Hebron se află mormintele patriarhilor şi o adevărată necropolă:

Relatare: „Cetatea (Hebron) este acum în câmpia Macpelei. Acolo se găseşte o mare biserică pe care ei o numesc SANT ABRAM, dar ea a fost sinagogă pe timpul ismaeliţilor. Acolo neamurile (creştinii-n.n.) au făcut şase morminte pe care au scris: Abraham, Sara, Isaac, Rebecca, Iacob şi Lea şi le spun pelerinilor că sunt mormintele patriarhilor. Ca să le poţi vizita trebuie să plăteşti, dar dacă un evreu vine şi dă ceva paznicului peşterii, acesta îi deschide o uşă de fier din timpul strămoşilor noştri şi îl coboară pe scări, în jos, cu o făclie în mână. Nici în primul şi nici în al doilea etaj nu se află nimic, ci abia în al treilea se găsesc cele şase morminte, ale lui Abraham, Sara, Yţhak, Rivka, Ya’aqob şi Lea, faţă-n faţă (…) Aici, în peşteră, arde o torţă zi şi noapte, deasupra mormintelor. Acolo mai sunt şi alte, multe, urne pline cu oasele israeliţilor, pentru că aici se aduceau morţii pe timpul lui Israel şi pentru că fiecare aducea aici oasele părinţilor săi,care aici au rămas până în ziua de azi.Iar afară, la marginea câmpiei Macpelei, se află casa lui Abraham cu o fântână în faţă. Nu se mai poate construi nimic altceva acolo din respect pentru Abraham, părintele nostru» [81].

4. Protopatrii

Am numit protopatrii ţinuturile de unde au venit evreii în Canaan  (moştenirea făgăduită de IHVH lui Abraham) sau ţinuturile unde, fie au emigrat, fie au fost deportaţi, de la începutul istoriei lor până la începutul Diasporei.

Aceste „vetre”  sunt la fel de importante ca şi Ţara Sfântă, pentru că au rămas prezente în mentalul evreilor şi pentru că le-au au modelat şi le-au marcat acest mental o dată pentru totdeauna.

1. Binyamin a vizitat Haranul, Babilonul, Goşenul şi alte spaţii purtătoare de cultură evreiască, spaţii mesopotamiene sau egiptene care, însă, la vremea aceea, erau mai degrabă situri arheologice, decât ţinuturi populate. A descris cu scrupulozitate, ca un arheolog,toate sinagogile, necropolele, palatele, casele, într-un cuvânt toate vestigiile care puteau trezi în mintea oricărui evreu cititor versete din Biblie,ca de pildă: „Leh leha” [82].

Le-a descris cât mai viu cu putinţă, pentru a şterge orice îndoială, în caz că ar fi apărut în sufletul vreunui evreu disperat, cu privire la realitatea trecutului biblic.

Poate mesajul pe care R. Binyamin a dorit să-l transmită poporului său cu aceste fişe de arheolog este acela că evreii au tot avut de trecut câte ceva [83]: fie Iordanul, venind din Urul Caldeii, fie o mare, Marea Roşie, fie un deşert, Sinaiul, fie Marea cea Mare şi că urmele strămoşilor lor sunt peste tot în lume, vii, reale şi puternice.

Am ales, spre exemplificare, câteva relatări:

–  „În Haranul vechi trăiesc vreo 20 de evrei. Acolo se află sinagoga lui Ezra şi locul unde era casa lui Terah, în care trăia împreună cu fiul său Abraham, dar pe locul acela nu s-a mai construit nimic. Ismaeliţii îl cinstesc şi vin aici să se roage” [84].

– în Babilonul vechi se află palatul în ruină al lui Nabucudonosor „în care oamenii se tem să intre din cauza şerpilor şi a scorpionilor ”. Este, clar, un loc damnat şi singurul de care vorbeşte în acest fel.

– în Hillah, următoarea oprire după Babilon, „trăiesc 10 mii de evrei“ şi sunt „patru sinagogi”.

– în Kafri, pe Eufrat, se află sinagoga şi mormântul lui Ezechiel:

Relatare: „…Acest loc este sfânt până în ziua de azi pentru israeliţi, este aproape un sanctuar unde se adună evrei din ţări îndepărtate ca să se roage de la Roş ha-şana până la Yom Kipur. Se face o mare serbare unde vine şi Exilarhul împreună cu şefii celor 10 academii din Bagdad. Se întind pe câmp pe aproape două mile. Vin şi negustori arabi. E o mare sărbătoare care se numeşte Feria; de Yom Kippur scot sulul scris de Ezechiel şi îl citesc. (…) Lângă mormântul lui Ezechiel se află marea casă a sactuarului plină de cărţi (Tora) şi sunt acolo cărţi din timpul primului şi celui de-al doilea Templu. Cine nu are fii îşi donează cărţile. (…) Sinagoga are proprietăţi, pământuri şi sate care au fost ale regelui Yehonia, şi toate aceste posesiuni le-a confirmat şi Mahomed, când a venit, ca aparţinând sinagogii lui Ezechiel. Vin aici să se roage şi mai-marii ismaeliţi din dragoste pentru profetul Ezechiel” [85].

– în „Goşen trăiesc cam 300 de evrei. Este un oraş mare. De aici într-o jumătate de zi se ajunge în Ain-al-Şams, care este Ramses. Sunt numai ruine. Sunt ruinele construcţiilor pe care le-au ridicat strămoşii noştri: turnuri din  cărămizi ” [86].

5. Patrii de refugiu

Este de la sine înţeles că patriile de refugiu, care pot fi intermediare, provizorii sau nu, sunt toate ţinuturile care îndeplinesc anumite criterii, pe care R. Binyamin le-a notat în fişele lui: să poată oferi condiţii de viaţă, resurse, un climat prosper şi paşnic, apărare, să fie centre comerciale, să fie vetre spirituale, şi, în general, să fie locuri deschise şi primitoare.

1. Binyamin a întâlnit în drumul lui asemenea patrii adoptive, atât în Europa cât şi în Orient. Sunt relativ multe relatările despre oraşe înfloritoare din Franţa, Italia sau Grecia, din tot Orientul, oraşe care ar fi putut avea statutul de patrie adoptivă.

În fişele pe care le-am prezentat sunt astfel de locuri “raportate” de R. Binyamin, locuri care îndeplinesc criteriile secrete ale proiectului “oecoumene judaica”.

       Alte exemple:

Amalfi: „Aici trăiesc cam 20 de evrei. Aici locuiesc: R. Hanan’el, medicul, R. Elişa şi Abu al-Gir binefăcătorul. Oamenii ţării sunt negustori care călătoresc cu marfă. Nu seamănă şi nu cosesc, ci cumpără totul cu bani (…). Fără îndioală au multe fructe, pentru că pe aici sunt multe vii, livezi de măslini, livezi de pomi fructiferi şi multe grădini. Nimeni nu poate lupta cu ei“ [87].

Tyrul Nou: „este o cetate foarte bună, cu portul înăuntrul, unde vasele acostează trecând printre două turnuri… şi ca el nu se mai află altul în toată ţara. Este o cetate foarte frumoasă care găzduieşte cam patru sute de evrei. Printre ei sunt înţelepţi ai Talmudului, în frunte cu R. Efraim de Sad, judecătorul… Aici evreii sunt proprietari de corăbii cu care ies pe mare şi tot aici locuiesc evrei care fac cea mai bună striclă, numită sticlă de Tir, cea mai căutată în toată lumea. Tot aici se găseşte şi cel mai bun zahăr, pentru că-l seamănă. Pentru el vin negustori din toată lumea”  [88].

Damascul (cu fişă tehnică lărgită) : „Este o cetate frumoasă, mare şi înconjurată de ziduri. Livezile şi grădinile se întind pe 15 mile de jur-împrejur. Nu mai există vreo altă cetate atât de roditoate în toată ţara. (…) Vin neguţători din toate ţările. (…) În Damasc trăiesc trei mii de evrei; printre ei sunt talmidei-hahamim şi asirim şi tot acolo trăiesc: roş ha-ieşiva şel Ereţ Israel, R. Azaria împreună cu fratele său Sar Şlomo, preşedintele Tribunalului Rabinic (av Beit Din), R. Maţliah, roş ha-seder ha-darşan,(…) şi R. Ţedechia, medicul. Acolo sunt şi cam 100 de caraiţi şi 400 de samariteni. Vieţuiesc în pace unii cu alţii, dar nu se căsătoresc între ei ” [89].

Babilonia (v. Capitolul V, b. Fişa extinsă, Bagdadul)

Qulam, despre care notează că este ţara piperului şi că adăposteşte 1000 de evrei negri, veniţi, poate, din Etiopia: „… toţi Domnii ţării aceleia sunt negri, la fel şi evreii sunt negri; sunt evrei buni, urmează poruncile Legii. Printre ei sunt unii care studiază Tora lui Moise şi Profeţii şi câte ceva din Talmud şi Halaha”  [90].

Egiptul, cu o fişă tehnică extinsă : „… nu există ţară mai întinsă, mai populată şi mai dăruită cu toate bunătăţile pământului”  [91].

6. Patrii de evitat

Există şi o asemenea categorie de patrii. Sidonul, de pildă, fiindcă aici trăiau idolatri ale căror obiceiuri le repugnau israeliţilor, dat fiind că reprezentau tot ce abolise Dumnezeu IHVH prin Tora; sau Rudbar, fiindcă aici evreii erau persecutaţi.

Relatare din Sidon: „…cam la zece lege depărtare trăiesc nişte oameni numiţi druzi; ei sunt păgâni şi nu au nicio religie. Locuiesc în munţi sau în peşteri; nu au nici rege nici principe care să-i conducă. Trăiesc liberi printre munţii şi stâncile lor care se întind până la muntele Hermon, cale de trei zile. Ei se dedau desfrâului, posedând frate pe soră şi tătă pe fiică. În fiecare an au o sărbătoare la care se adună cu toţii, bărbaţi şi femei, să mănânce şi să bea împreună. Toţi bărbaţii îşi schimbă femeile între ei, fiecare cu prietenul lui. Ei spun că sufletul unui om, dacă a fost bun, în clipa morţii, intră în trupul unui copil care se naşte chiar atunci şi că sufletul unui om rău intră în trupul unui câine sau asin, acesta fiind pentru el drumul ruşinii şi al ispăşirii. Printre ei nu trăiesc evrei, dar vin la ei din când în când evrei artizani şi vopsitori şi stau o vreme ca să le lucreze ce au nevoie sau ca să facă negoţ, dar se întorc apoi la casele lor. Druzii îi iubesc pe evrei. În rest, se caţără mai tot timpul pe munţii şi pe colinele lor cu o repeziciune uluitoare şi nimeni nu îndrăzneşte să-i atace şi să se războiască cu ei“  [92].

Relatare din Rudbar: „… sunt acolo 20 000 de evrei şi printre ei erudiţi şi oameni cu stare, dar sunt foarte persecutaţi”.

CAPITOLUL VII – VREMEA TURTURELEI

Mesajele lui R. Binyamin din Sefer Masa’ot devin mai limpezi spre sfârşit, mai precis în trei locuri: „cazul” Al-Roi din Amadyiah, focarul mesianic din Yemen şi mişcarea epistolară „eshatologică”, să spunem aşa, pe care o remarcă în spaţiul aşkenaz.

Este posibil ca o parte a misiunii sale să fi fost şi aceea de a constata starea de spirit a conaţionalilor săi care se pregăteau pentru venirea lui Mesia. E vorba despre evreii care locuiau în spaţiul marcat de revolta lui Al-Roi, despre cei din Yemen şi despre „ cei ce purtau doliu după Sion»  din Europa, printre adepţii cărora fusese şi Yehuda Ha-Levi [93].

Din cele trei relatări, reiese foarte limpede care era părerea sa şi la ce concluzii ajunsese. Înţeleptul şi cumpătatul „raportor” însărcinat cu starea naţiunii evreieşti, R. Binyamin, a constatat la faţa locului atmosfera de intensă aşteptare mesianică şi, în urma „constatărilor” făcute, mesajul său a fost acesta: Dumnezeu nu va da încă semnalul de întoarcere în Pământul Făgăduinţei. Cât despre cucerirea Sionului, nici vorbă.

Reproducem în Anexa II relatarea despre Al-Roi unde se vede clar care fusese, la vremea respectivă,reacţia comunităţilor, pe care le numim generic, din Ereţ Babel. Ea este astăzi un document, izvorul cel mai credibil, despre revolta condusă de acest fals Mesia [94] .

1. Binyamin nu face altceva decât să aducă, din Ereţ-Babel în Europa, chiar după 10 ani, mesajul comunităţilor de acolo, anume că „omul nu prin forţă va învinge” [95], cum îi scriau lui Al-Roi, Exilarhul, Daniel ben Hisday, şi rectorul Ieşivei Ga’on Ya’aqov.

Luciditatea, înţelepciunea şi răbdarea trebuie să fie calea spre Sion, nu „cărţile de magie şi de vrăji” ale lui Al-Roi [96]; strategiile pe termen lung şi determinarea, am spune astăzi, nu o ideologie mistică şi acţiunile necugetate ale unui „mag” exaltat trebuie să fie armele recuceririi Tării Sfinte.

Acesta este mesajul pentru evreii din Europa, dar şi pentru cei din Yemen, care, căzând în aceeaşi greşeală, în anul 1172, cu un an înainte de sfârşitul călătoriei lui R. Binyamin, îi scriau lui Maimonide în Fostat (Cairo), în Egipt, ca să-l întrebe „cum trebuiau să reziste agitaţiilor mesianice ale unor iluminaţi ce pretindeau că era iudaismului era depăşită” [97].

Dorim să cităm în continuare relatările din Yemen şi din Germania, pentru valoarea lor de document:

Yemen

Relatare: „Toţi vecinii lor se tem de evreii kaibar. Printre ei sunt şi unii care lucrează pământul şi sunt pe deplin stăpâni pe roadele muncii lor. Teritoriul lor este foarte întins. Alţii sunt talmidei-hahamim. Aceştia dau zeciuială din tot ce au talmidei-hahamim-ilor care stau tot timpul la şcoală (ha-ioşvim be-beit ha-midraş), săracilor din Israel, asceţilor care poartă doliu pentru Sion şi Ierusalim, asceţi care nu mănâncă carne şi nu beau vin şi care poartă haine cernite, trăiesc în peşteri sau în case dărăpănate, plângând în fiecare zi, în afară de şabat şi de zilele de sărbătoare. Ei Îl roagă neîncetat pe Dumnezeu să Se îndure de Israel cel osândit la exil şi să aibă milă de ei pentru numele Său cel mare şi pentru toţi evreii din Taima şi Tilmas, cetatea  cea mare unde trăiesc o sută de mii de evrei. (…) Cetatea aparţine principelui Şlomo şi fratelui său principele Hanan care sunt din stirpea lui David şi care au şi o carte cu genealogia lor. Ei trimit multe întrebări Exilarhului, ruda lor din Bagdad. Ţin post negru 40 de zile pe an pentru toţi evreii care trăiesc în exil ( al ha-iehudim ha-ioşvim be-galut)” [98].

Germania:

Relatare: „Acestea sunt oraşele din Germania unde există comunităţi israelite: Metz, Treveris, pe malurile Moselei, Coblenza, Andernach, Bonn ,Colonia, Bingen, Münster, Worms.  Israelul este risipit prin toate ţările şi cine rămâne nepăsător şi nu va face nimic ca Israel să se reunească, nu va vedea semnul cel bun şi nu va rămâne cu Israel. Când Dumnezeu Îşi va aduce aminte de pribegia noastră, şi va înălţa slava (keren) Unsului Său [99], atunci fiecare va spune: Eu îi voi călăuzi pe evrei şi îi voi aduna pe toţi la un loc.

În aceste oraşe sunt erudiţi şi comunităţi. Îşi iubesc fraţii şi trăiesc în pace şi cu cei apropiaţi şi cu cei mai de departe. Dacă le vine vreun oaspete, se bucură împreună cu el, dau în cinstea lui un ospăţ şi spun:  ‚Să ne bucurăm, fraţilor, că salvarea va veni într-o clipită de la Dumnezeu, iar dacă ne vom teme că această zi n-o să mai vină şi noi n-o s-o apucăm, atunci nu ne vom mai strânge niciodată în Ereţ-Israel. Totuşi nu vom putea până ce nu va veni vremea privighetorii şi nu se va auzi cântul turturelei. Atunci abia vor veni şi mesagerii care vor spune tot timpul: mărit fie Domnul ’! Şi îşi trimit misive unii altora zicând: ‚Întăriţi-vă în religia lui Moise’.

Cei ce poartă doliu pentru Sion şi cei ce poartă doliu pentru Ierusalim vor cere îndurare de la Dumnezeu şi cei ce se îmbracă numai în haine negre se  vor ruga pentru a nu le fi trecute cu vederea meritele. În afară de oraşele pe care le-am pomenit, în Germania mai sunt şi altele: Strasburg, Wúrzburg… Regensburg… În aceste oraşe sunt mulţi evrei înţelepţi şi bogaţi» [100].

CAPITOLUL VIII -DE CE R. BINYAMIN A SCRIS ÎN LIMBA EBRAICĂ ?

Limba ebraică în Navarra

Cunoaşterea limbii ebraice vorbite şi scrise nu a fost apanajul exclusiv al rabinilor, al notarilor sau al intelectualilor evrei, ci un patrimoniu comun al tuturor, chiar şi al unor oameni simpli, datorită faptului că ea se preda organizat, în cadrul comunitatilor.

În Arhiva Generală din Navarra se păstrează documente evreiesti care nu au fost scrise de rabini sau intelectuali, care nu conţin comentarii biblice sau poezii liturgice, ci care sunt dări de seamă, recensăminte, transferuri etc, redactate de oameni simpli din comunităţile din Tudela, Pamplona si Estella, documente importante pentru cunoaşterea vieţii economice comunitare.

Aceste registre de contabilitate private sau pinkasim consemnează numele multor evrei şi creştini, care, altfel, ar fi rămas necunoscute.

Redactarea acestor texte arată că ebraica a fost nu numai o limbă rituală, ci şi limba pe care o foloseau evreii din Navarra, alături de cea romanică, navarreza).

Desigur, cunoaşterea limbii ebraice diferea, de la excelent – de pildă, cea a rabinului Yosef ha-Levi bar Abraham ha-Levi de Estella, al cărui registru datează din 1323, până la cea plina de cuvinte romanice a doamnei Yamila, văduva lui Azmel Abad.

Deci, nu toti evreii posedau cunoştinte solide de limbă, fie gramatică fie lexic – în unele cazuri, cunoştintele lor erau limitate, iar folosirea limbii romanice din Navarra se suprapunea ebraicei.

Totusi, evreii din Navarra s-au servit, în mod curent, de limba ebraică, semn al fidelităţii lor faţă de poporul lor si de tradiţiile acestuia.

1.Ebraica din Sefer Masa’ot

Ebraica lui R. Binyamin este rabinică pentru că ebraica rabinică era limba standard, tradiţională, în Evul Mediu; este limba de care se serveau rabinii în corespondenţa lor, limba folosită de savanţi în tratate şi limba în care se scriau registrele şi caietele comunităţii.

Ebraica lui R. Binyamin are şi câteva elemente hispanice şi arabizante, ca de pildă:

– verbul „hazar” (a întoarce, a repeta) este folosit cu sensul de: „a deveni, a se schimba” exemplu pentru influenţa limbii spaniole: “se vuelve mas importante”, „devine mai important ”

– prepoziţia „min” (din, de la) apare cu sensul  lui „le” (spre). exemplu pentru influenţa limbii arabe: „karov min” în loc de „karov le” (aproape de)

– substantivele terminate în „ –ut “, de pilda „galut”- Diaspora, sunt masculine

– „medina “ este folosit în locul lui „ir” (oraş, cetate)

Ca observaţie generală se poate spune că limba ebraică din Sefer Masa’ot este o limbă simplă, anume simplă, ca să poată fi înţeleasă uşor de toate comunităţile israelite din lume. De evreii spanioli, italieni, greci, francezi, germani, marocani, egipteni, etiopieni, de cei din Ereţ Israel, de evreii sirieni, persani, indieni, chinezi, într-un cuvânt, de toţi evreii Diasporei.

CONCLUZII

1. Sefer Masa’ot, Cartea Călătoriilor sau Itinerariul lui Binyamin de Tudela este un volum care reuneşte “fişele tehnice” ale locurilor şi localităţilor pe care Rabbi Binyamin din Tudela, Regatul Navarrei, le-a vizitat, în periplul său prin lumea cunoscută, în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Este, de asemenea, produsul cercetărilor sale întreprinse în timpul misiunii, care a durat şapte ani. Este vorba despre o misiune de identificare a unor posibile locuri de refugiu sau chiar a unor “patrii” intermediare sau tranzitorii, pentru comunitătile de evrei, dat fiind că “bonanza”, acalmia înfloritoare de care se bucurau evreii navarrezi, creată prin Fuero de Nájera, putea fi oricand desfiinţată de izbucniri antisemite, cum, de altfel, avea să se şi întâmple mai târziu.
2. Sefer Masa’ot este, după părerea noastră, un raport întocmit de R. Binyamin, un raport despre starea naţiunii, ca rezultat al iniţierii unei mişcări de tip sionist.
3. R. Binyamin a dorit să demonstreze că oecoumene judaica este o lume unitară, solidă, închegată, bine aşezată, pe care nimeni şi nimic n-o poate dărâma, în ciuda tuturor încercărilor.
4. R. Binyamin a descris, a sugerat, mai degrabă, cum funcţionau comunităţile israelite, pentru a arăta că o comunitate evreiască, numită în ebraică kahul kodeş (adunare sfântă), este, prin definiţie, o comunitate exemplară şi că evreii nu pot supravieţui ca evrei decât în cadrul comunităţii lor.
5. Sefer Mass’ot este o chemare la întărirea credinţei. Rabinul tudelan sugerează că supravieţuirea lui bnei-Israel, într-un mediu care, de cele mai multe ori, este agresiv, eminamente ostil şi segregator, nu se poate realiza decât prin păstrarea credinţei şi prin menţinerea trează a conştiinţei identităţii religioase şi culturale.De aceea, poate, în fiecare relatare menţionează numele celor mai respectabili rabini şi şefi de ieşivot-uri din fiecare comunitate unde petrece o vreme.
6. Autorul Cărţii Călătoriilor şi-a propus şi să demonstreze că moştenirea israelită: personajele, faptele şi locurile biblice, ale căror urme le vede şi le descrie, sunt tot atâtea semne că făgăduiala făcută de Dumnezeu poporului Său ales aşteaptă doar vremea potrivită ca să se împlinească.
7. Binyamin de Tudela, în opinia noastră, a fost un activist ”avant la lettre”, un „protosionist” care a acordat un loc special “naţiunii universale“ şi statutului de  „cetăţean al lumii ”.

   ÎNCHEIERE

1. Binyamin a călătorit, practic, dintr-o comunitate în alta. Este de presupus că avea asupra sa o scrisoare generală de recomandare în care comunitatea din Tudela cerea găzduire şi sprijin deplin pentru ca trimisul său să-şi poată duce misiunea la bun sfârşit. Însemnările lui arată limpede că rabinii care conduceau comunităţile l-au primit, pretutindeni, cu ospitaliate şi deschidere. Trebuie că i se ofereau toate informaţiile de care avea nevoie, atât din registrele comunităţii, cât şi din istoria orală locală. Trebuie că gazdele îi puneau la dispoziţie ghizi şi însoţitori, în oraşe şi în afara lor, pentru a-l feri de primejdii şi pentru a-i arăta ce merita să fie văzut.

Din tonul relatărilor sale reiese că peste tot s-a simţit ca acasă, ca în propria sa familie. Şi o spune limpede: „În aceste oraşe sunt erudiţi şi comunităţi. Îşi iubesc fraţii şi trăiesc în pace şi cu cei apropiaţi şi cu cei mai de departe. Dacă le vine vreun oaspete, se bucură împreună cu el, dau în cinstea lui un ospăţ..» (Libro de viajes, pag. 200).

Binyamin de Tudela a călătorit şi a scris, a gândit şi a întreprins. Şi-a asumat, cu un curaj mai rar întâlnit, o misiune importantă şi a dus-o la bun sfârşit, iar curgerea timpului i-a confirmat justeţea acestei misiuni.

Un lucru este sigur,rabinul tudelan s-a întors acasă,arătând că „omul este fiul faptelor lui» (el hombre es hijo de sus hechos ) cum avea să spună, câteva secole mai târziu, un mare scriitor spaniol, Miguel de Cervantes.

ANEXA  I

Principalele ediţii şi traduceri ale Cărţii Călătoriilor:

Ediţii medievale şi moderne:

Ediţia princeps, în 8, a apărut la Constantinopol, în 1543, la ed. Soncini.

A doua ediţie a apărut la Ferrara, tot în 8, la ed. lui Abraham Oschke, în 1556.

A treia ediţie, de numai 31 pagini, a apărut la Fribourg, în Brisgau, la ed. Hezphroni, in 1583.

A patra ediţie are loc în Leyden, în 1633, în format 21.

O reeditare a versiunii lui Arias Montanus cu o Disertaţie a lui C. L’Empereur s-a realizat, în Helmstadt, în anul 1636.

Traduceri medievale şi clasice:

Prima traducere, în latină, a apărut, în 1575, la Anvers, tot în format 8, şi aparţine lui Benedictus Arias Montanus. Se intitula: ITINERARIVM BENIAMINI TUDELENSIS IN QVO RES MEMORABILES QVAS ANTE QVADRINGENTOS annos totumfere terrarum orbem notatis itineribus dimensis vel ipse vidit vel a fide dignis suae aetatis hominibus accepit, breviter atqve dilucide describuntur.

«Călătoria lui Benyamin de Tudela în care sunt descrise pe scurt şi foarte limpede lucruri memorabile pe care, acum 400 de ani, fie le-a văzut el însuşi în întreaga lume aproape, fie le-a auzit de la oameni demni de încredere ai vremii sale, şi în care toate drumurile pe care le-a făcut sunt însemnate şi măsurate în zile de mers”.

A doua traducere în latină, însoţită de această dată şi de versiunea în ebraică, a fost publicată, tot în 8, în 1633, în Leyden şi a fost realizată de Constantin L’Empereur. A fost prima ediţie însoţită de note.

Retipărirea versiunii în latină în Leyden în 1633, în format 21.

Prima traducere în olandeză apare în anul 1666 la Amsterdam şi se datorează lui Bara. Ea este însoţită de Speranţa lui Israel a lui R. Menasse ben Israel. S-a reeditat în 1698.

Prima traducere în germană (cu caractere rabinice), realizată de Haim ben Iacob,  a văzut lumina tiparului Amsterdam 1691. Ea s-a reeditat în Frankfurt pe Main în 1711

Prima traducere în franceză, opera lui J.P. Baratier, s-a publicat la Amsterdam în 1734 [101]

Traduceri moderne:

The Itinerary of Benjamin of Tudela: traducere, critică de text şi comentarii de Marcus Nathan Adler, Londra, 1907. Această ediţie a fost realizată după ediţia princeps a lui Benedictus Arias Montanus.

Sefer Massa’ot, Binyamin me-Tudela/Bidaien Liburua, Benjamin Tuterakoa/Libro de Viajes, Benjamin de Tudela, ediţie trilingvă ebraică-bască-spaniolă întocmită şi publicată de Guvernul Navarrei în 1994, urmând ediţia lui Adler din 1907. Traducerea spaniolă aparţine lui José Ramón Magdalena Nom de Déu.

Există numeroase versiuni în engleză,germană, rusă, franceză, arabă, italiană şi spaniolă [102].

ANEXA II

 AL-ROI

Am considerat potrivit să redăm în spaţiul auxiliar al acestei lucrări câteva fragmente din relatarea referitoare la istoria lui David Al-Roi, istorie care se încheiase deja 10 ani înainte de sosirea lui R. Binyamin în Amadiyah. Dată fiind această apropiere în timp, de numai un deceniu, iudaiştii sunt de părere că relatarea lui Binyamin de Tudela despre acest fals mesia oglindeşte cel mai bine adevărul şi de aceea au catalogat-o drept un document preţios şi un izvor principal pentru cercetarea istorică.

Relatare: „În Amadiyah trăiesc 25 000 de evrei. De aici încep comunităţile din munţii Hafton, cam 100 la număr. Acolo începe Media. Ei sunt din primul exil, aduşi de regele Salmanasar şi vorbesc limba Targumului (aramaica-n.n.) [103].Printre ei sunt învăţaţi. Plătesc tribut regelui Persiei. (…)

Acolo s-a ridicat, acum 10 ani, un bărbat pe nume Daivid Al-Roi, din cetatea Amadiyah. Studiase sub îndrumarea Exilarhului Hisday şi a rectorului Academiei Ga’on Ya’aqov în Bagdad. Studiase cu multă râvnă Legea lui Israel, Halaha şi Talmudul, se pătrunsese de toată înţelepciunea ismaeliţilor şi citise toate cărţile profane, cărţi de magie şi de incantaţii. S-a întâmplat să se ridice împotriva Regelui Persiei şi să-i adune  pe toţi evreii din munţii Hafton ca să lupte cu toate neamurile şi să meargă să cucerească Ierusalimul. Pe evrei i-a atras cu false minuni şi cu semne înşelătoare … şi ei au crezut în el şi-l numeau Mesia al nostru (ve karu oti Maşihanu). (…)

Toate comunităţile din Persia erau înspăimântate şi căzuseră în cea mai neagră deznădejde. Şi atunci au trimis  scrisori Exilarhului şi rectorilor academiilor din Bagdad cu următoarele cuvinte: ‚De ce să murim sub ochii voştri, şi noi şi toate comunităţile din regat ? Prindeţi-l pe omul acesta ca să nu se verse sânge nevinovat’. Şi Exilarhul şi rectorul academiei Ga’on Ya’aqov i-au trimis lui Al-Roi o scrisoare în care i-au spus:’ Ştii doar că n-a sosit încă vremea eliberării, că semnele noastre nu le-am văzut încă [104] şi că omul nu prin forţă va învinge. Noi îţi poruncim să renunţi la acţiunile tale, de nu, vei fi excomunicat din tot neamul lui Israel’. (…) Şi i s-au dat socrului lui Al-Roi 10 mii de monede de aur ca să-l omoare în secret… şi acesta l-a omorât în patul său, în timp ce dormea şi astfel s-au  sfârşit toate planurile  lui” [105].

ANEXA  III

Am ataşat un renumit piyut al lui Yehuda Ha-levi: Iedidi Ha-şahahta pentru a ilustra spiritul „Celor ce purtau doliu după Sion”.

Stilul însemnărilor lui R. Binyamin ne dovedeşte că era detaşat de modul în care aceşti „tânguitori” îşi exprimau dorul după Ierusalim. Aceste însemnări, departe de a cuprinde vreo lamentaţie, nici măcar una, nu au caracter literar. Ele trebuiesc privite ca  o bază esenţială de date: demografice, geografice, istorice, economice, sociale, culturale.

Acest lucru nu înseamnă, însă, că „tânjirea”, dorul după patria sfântă, nu-l marca şi pe el, ca şi pe „purtătorii de doliu”. Cine ştie de câte ori nu cânta, pe drum fiind:„ Iedidi ha-şahahta ha-notekha be-bein şadai/ ve-lama mekhartani ţemitut le-ma’vidai ? / Ha-lo az be-ereţ lo zerua redaftikha ? Ve-Sei’ir ve-har Paran ve-Sinai ve-Sin edai ?/ Ve-haiu lecha dodai, ve-haia reţonekha bi/ ve-eih tahalok ata kevodi le-biladai ?/ Dehuia elei Se’ir, hadufa adei Kedar/behuna be-hur Iavan, meuna be-ul Madai./Ha-ieş biltekha goel u-bilti asir tikva?/Tena uzekha li,  ki lecha etena dodai”.

Ai uitat, Iubire, când Te desfătai  la pieptul meu ? [106]

De ce m-ai vândut pe vecie vrăjmaşilor mei ?

Nu Te-am urmat eu, neobosit, chiar şi în pământ sterp ?

Seirul şi muntele Paran, Sinaiul şi Sinul îmi sunt martorii !

Nu Ţi-am dăruit eu, oare, iubirea mea ? N-am fost eu, oare, alesul Tău ?

Atunci, de ce ai împărţit altora cinstea care era a mea ?

Îmbrâncită până spre Seir, izgonită până la Kedar,

Încercată în cuptorul Greciei.

Chinuită sub jugul din Babilon.

Mai este, oare, un alt Goel în afară de Tine ?

Şi mai este, oare, un alt prizonier al speranţei, în afară de mine  ?

Dă-mi puterea Ta şi eu Îţi voi da iubirea mea.

                                                             Yehuda  ha-Levi

ANEXA IV – SARAJEVO – O PATRIE INTERMEDIARĂ „VITREGITĂ”

Credem că este util să redăm un fragment dintr-un reportaj realizat, în timpurile noastre, la Sarajevo, de Karl-Markus Gauss, reportaj cuprins în cartea sa Die Sterbenden Europäer/Europeni pe cale de dispariţie. Titlul reportajului: ULTIMII, Sefarzii din Sarajevo.

Jurnalistul german a înregistrat mărturiile unor bătrâni sefarzi, locuitori ai Sarajevo-ului – „Ultimii”-, care au povestit cum nici pe evrei nu i-a ocolit tragedia acestui oraş, deşi n-au fost parte în nici un conflict, ci doar „victime colaterale ”.

Amara lor concluzie este aceea că oraşul care i-a găzduit timp de 500 de ani, ca o patrie binefăcătoare, s-a transformat, peste noapte, într-o „patrie vitregă”. Că, în mod tragic, istoria s-a repetat: după 500 de ani, urmaşii evreilor, expulzaţi de regii spanioli, s-au văzut, ei înşişi, în situaţia de a-şi pierde o patrie adoptivă.

Ce fusese Sarajevo pentru sefarzi, din 1492 până în 1992 ?

 „Sarajevo a fost, timp de mulţi ani, un centru sefard, lăudat şi cântat de acei evrei care, după ce au fost expulzaţi, în 1492, din Spania, de piosul rege Fernando şi de virtuoasa sa soţie Isabel, au fugit în toate părţile, şi de aceia dintre ei – un grup numeros- care s-au aşezat în Balcani. Timp de mai multe secole, Sarajevo a fost numit ’Yerusalayim chico’, adică, micul Ierusalim, de către locuitorii săi evrei, ai căror strămoşi veniseră,alungaţi din Spania, până în Imperiul Otoman, pe ţărmul celălalt al Mediteranei.

Un sultan inteligent numit Baiazid al II-lea le-a oferit expatriaţilor libertatea de religie, siguranţa drepturilor şi un viitor economic şi i-a primit cu fraza:’poate fi numit inteligent şi înţelept un rege care şi-a lăsat regatul să sărăcească ca să se îmbogăţească al meu?’» [107].

„Ultimii” sefarzi din Sarajevo spun, în acest reportaj, că oraşul fusese pentru evrei, până în 5 aprilie 1992, când a început războiul de dezmembrare a Iugoslaviei, micul Ierusalim, dar că, micul Ierusalim, patria ospitalieră până la război, se „vitregise”. Ce a însemnat această vitregie ?

1. Un nou exil. Evreilor care au dorit să plece, li s-a oferit posibilitatea de a ieşi cu un convoi militar şi li s-a permis să emigreze în America, în Canada, în Israel, în Spania, unde  regele Juan Carlos anulase, în 1992, decretul de expulzare a evreilor din 1492.

Neaşteptat a fost, însă, faptul că odată cu ei au plecat şi alte câteva sute de persoane care „şi-au descoperit dintr-o dată iudaitatea”.

2. Distrugere. Cartierul evreiesc, ca întreg oraşul, de altfel, a avut de suferit de pe urma bombardamentelor. Cimitirul evreiesc a fost minat şi transformat în bază de tragere de către lunetişti. Din 8 sinagogi au mai rămas doar 4.
3. „Ştergerea memoriei”. Cel mai neaşteptat lucru a fost „ arderea pe rug a cărţilor ”, ca o dovadă că istoria, în mod tragic, se repetă. În 1992 soldaţii sârbi, voind parcă să termine ceea ce Biserica spaniolă începuse cu 500 de ani în urmă, au incendiat, aruncând bombe cu fosfor, Biblioteca Naţională din Sarajevo din Primăria Veche.

Biblioteca Naţională a ars împreună cu 600 mii de manuscrise, unele unice în lume. Erau lucrări de medicină, de ştiinţe naturale, de filosofie, în care se adunase ştiinţa multor erudiţi sefarzi, arabi si persani. Şi se întâmpla exact la 500 de ani după ce cardinalul spaniol Cisneros a ordonat să fie arse toate manuscrisele evreieşti şi arabe în Puerta de la  Birrambla din Granada.

***

           BIBLIOGRAFIE

1. Binyamin me-Tudela: Sefer Masa’ot, Benjamin Tuterakoa: Bidaien Liburua, Benjamin de Tudela: Libro de Viajes, (s.l), ediţie trilingvă ebraică, bască şi spaniolă (s.n.), 1994. [108]

2. J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin Fils de Jona de Tudele, en Europe, en Asie et en Afrique depuis l’Espagne jusqu’ à la Chine, Amsterdam 1734 – ediţie critică
3. THE ITINERARY OF BENJAMIN OF TUDELA CRITICAL TEXT, TRANSLATION AND COMMENTARY BY MARCUS NATHAN ADLER, M.A. PHILIPP FELDHEIM, INC THE HOUSE OF THE JEWISH BOOK NEW YORK FIRST EDITION: LONDON 1907 published by PHILIPP FELDHEIM, Inc. 96 East Broadway , New York, N.Y. 10002/The Project Gutenberg EBook of The Itinerary of Benjamin of Tudela, http://www.gutenberg.net
4. Felipe Torroba Bernaldo de Quirós, Evreii Spanioli, pag. 187 în ed. românească publicată la ed. Hasefer, Buc. 2003
5. Maurice-Ruben Hayoun, Maimonide sau celălalt Moise, ed. Hasefer, Bucureşti 1998
6. Karl-Markus Gauss, Europeos en extinción, ed. POLIEDRO, 2002 Barcelona, capitolul LOS ÚLTIMOS, Los sefardíes de Sarajevo pag. 11-56/ Titlul original: Die Sterbenden Europäer

***

NOTE

[1] Principalele ediţii ale Cărţii Călătoriilor (Itinerariului lui Byniamin de Tudela) se găsesc la Anexa I.

[2] Felipe Torroba Bernaldo de Quirós, Evreii Spanioli, pag. 187 în ed. românească publicată la ed. Hasefer, Bucureşti 2003.

[3] Mulţi editori, medievali şi moderni, au preferat numele de Itinerariul lui Binyamin de Tudela, preluând titlul primei traduceri în latină. A se vedea Anexa I.

[4] Johannes Buxtorff (1564-1629) a fost un cunoscut savant evreu german care a scris, printre altele: Manuale Hebraicum et Chaldaicum; Biblic Hebraica cum Paraphr. Chald. et Commentariis Rabbinorum;Tiberias, sive Commentarius Masoreticus; Lexicon Chaldaicum, Talmudicum, et Rabbinicum – în  J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam, 1734, pag. 317.

[5] Joseph Scaliger (1540-1609) -filolog şi istoric francez, creatorul ştiinţei cronologiei – în  J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam, 1734, pag. 317.

[6] Athanase Kircher, Oedip. Aegypt., vol, I, pag. 378, apud Wolff, 1,c. Athanase Kircher (1602-1680) reprezintă figura iezuitului-savant şi enciclopedist. În J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam, 1734, pag. 318.

[7] Mr. de la Rocque, Voyage de Syrie et du Mont Liban T. 1, pag. 276. J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam, 1734, pag. 318.

[8] În ebraică: „… ze ha-sefer mehubar me-devarim şe-siper iş ehad me-ereţ Navarra  şe-şmo rabbi Binyamin bar Yonah me-Tudila …” (Sefer Masa’ot, pag. 241)

[9] „Iş mevin ve-maskil ve-baal Tora ve-Halaha” (Sefer Masa’ot, pag. 242)

[10] De pildă revolta lui Al-Roi, datată de cercetători în 1160. A se citi articolul din Jewish Encyclopedia, bibliography Loeb, în „Rev. Ét. Juives ”, xvi. 215, xvii. 304 David Alroy.

[11] Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introducción: Juan de la Cruz Alliaranguren,  pag. 116

[12] în  „Sefer Yuhasín” (Cartea Genealogiilor), Cracovia, fol. 131, apud Constantin L’Empereur, Dissertatio ad Lectorem, pag.1, citat de J.P. Baratier în Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam 1734, pag. 3.

[13] Provinţia, în grafia autorului.

[14]  Sefer Masa’ot, pag. 242.

[15] Richard Gottheil şi Isaac Broyde, articolul Eldad ben Mahli Ha-Dani în Jewish Encyclopedia, ediţia online.

[16] Amparo Alba Cecilia, Geografía, historia y viajeros,Universidad Complutense de Madrid, la adresa electronică: www.seacex.es/documentos/ 07_saberes_3_ sefarad.pdf, p. 39.

[17]Oecoumene (în gr. ή οικουμένη) este un termen consacrat de istoricii şi de geografii greci şi înseamnă

„lumea locuită şi cultivată, lumea civilizată ”, prin opoziţie cu deşertul; sensurile sale posterioare sunt:

„pământul grec“, „pământul întreg, universul“ sau „imperiul roman”, cf. A. Bailly, Dictionnaire Grec-Français, Paris, pag. 1356. Noi l-am folosit cu sensul de“ lumea locuită de evrei“.

[18] Succesorul lui Sancho al III-lea cel Mare, Alfonso VII el Emperador, a confirmat Fuero de Nájera la urcarea sa pe tron, în 1136. Decretul a mai fost confirmat de: Infantele Don Sancho el Bravo (Valladolid, 1282); Fernando IV de Castilla (Burgos, 1304); Alfonso XI (Burgos, 1332); Pedro I cel Crud (Valladolid, 1352); Enrique II de Trastámara (Burgos, 1367) şi Juan II de Castilla (Valladolid, 1420). Valentin de la Iglesia Duarte, Contenido y signification del Fuero de Nájera – la adresa electronică: www. vallenajerilla. com.

[19]  Hasday ibn Shaprut a fost ministrul de externe al califului Abd al Rahman al III-lea, primul calif autoproclamat al Cordobei, şi figura care şi-a pus amprenta asupra iudaismului european al secolului al X-lea. A avut un schimb epistolar cu Kaganul Kazarilor. El l-a vindecat de obezitate pe Sancho cel Gras, nepotul reginei Toda, care fusese detronat de nobilime din cauza aceste infirmităţi şi, implicit,vindecându-l, l-a ajutat să-şi recapete tronul.

[20] Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introduccion: Juan de la Cruz Alliaranguren,  pag.120

[21] Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introduccion: Ricardo Cierbide, pag.143

[22] idem

[23] Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introducción: Ricardo Cierbide, pag.138

[24] Există cercetători, precum Felipe Torroba Bernaldo de Quirós, v. Evreii Spanioli, care consideră că Yehuda ha-Levi era originar din Toledo.

[25] Caro Baroja, Los Judios en la España moderna y contemporánea I, Madrid 1961, pag. 37,  în Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introducción: Juan de la Cruz Alliaranguren,  pag. 118

[26] Prima cruciadă (1096-1099) a început cu masacrarea evreilor din oraşele de pe Rin, Köln şi Mainz.

[27] Dinastie berberă întemeiată de Abd al-Mu’min el Kumi, dar, născută dintr-o reformă religioasă care milita pentru unitate religioasă. Muwahhidun sau «Unitarienii» au cucerit Magrebul şi Andaluzia occidentală (Cordoba în 1148 şi Granada în 1154)  unde au stăpânit din 1147 până în 1269 şi unde au dus o politică de convertire forţată la islam. Deviza lor era: convertirea, exilul sau moartea. Familia lui Maimonide, de pildă, ca să evite convertirea forţată la islam sau martiriul, a ales calea exilului, de două ori: prima dată din Cordoba, în 1148, şi a doua oară din Fez, în 1165, după execuţia publică a rabinului – martir Yuda Ha Cohen ibn Sussan. De consultat Maimonide sau celălalt Moise de Maurice-Ruben Hayoun.

[28] „Emek Ha-bakha” este o cronică a masacrelor împotriva evreilor din timpul primei cruciade, scrisă de R. Yosef  Ha-Cohen din Avignon, fie în 1496 fie în 1598.

[29] I Regi 2,10

[30] Cântarea Cântărilor 2,12

[31] Libro de viajes, pag. 200

[32] R. Binyamin a făcut primul recensământ al evreilor din Evul Mediu, iar Sefer Masa’ot rămâne, până astăzi, unica sursă care dă un număr, mai mult sau mai puţin aproximativ, al evreilor din toată lumea. Deducem, de aici, că este posibil ca şi recensământul să fi fost unul dintre obiectivele misiunii sale.

[33] Libro de viajes, pag. 159/ Sefer Masa’ot, pag. 242

[34] Traducerea în greacă a lui Şem Tov – n.n.

[35] Libro de viajes, pag. 160/ Sefer Masa’ot, pag. 243

[36] Libro de viajes, pag. 160/ Sefer Masa’ot, pag. 243

[37] Libro de viajes, pag. 160. Redăm acelaşi fragment în original pentru a ilustra stilul concis şi „util” al  lui R. Binyamnin de a face însemnări: “ Ve me-şam arba parsaot le-Lunel. Ve şam kahul kodeş me-Israel metaaskim me-Tora iomam ve-laila. Ve şam rabeinu Meşullam ha-rev ha-gadol, z’’l, ve-hameşet bnav hahamim ghedolim ve-asirim: R. Yosef ve R. Yţhak…ve R. Aşer ha-peruş ha-nifreş me-enienei ha-olam ve-omed al ha-sefer iomam ve-laila ve-metaana ve-eino ochel basar. Ve haham gadol be-Talmud. Ve-R. Moşe ghisem ha-rev ve-R. Şmuel ha-zaken ve-R. Ulsarnu ve-R. Şlomo ha-cohen ve-R. Yehuda ha-rofe ben Tibon ha-sefardi ve-kol ha-baim me-Ereţ me-rahok lilmod Tora, hem  meparnasim oto ve-melamdim oto ve-moţin şam parnasa u-meme-eţel  ha-kahul kol imei  haiotem be-beit ha-midraş. Ve-hem anaşim hahamim ve-nevonim, keduşim, baalei-miţvot: Omdim be-pereţ le-kol ahihem ha-krovim ve-ha-rehokim ve-bah kahul ke-şaloş meot iehudim …”. (Sefer Masa’ot, pag. 243-244)

[38] Libro de viajes, pag. 160-161/ Sefer Masa’ot, pag. 244-245

[39] Sefer Masa’ot, pag. 245

[40] Libro de viajes, pag. 165

[41] Libro de viajes, pag. 165

[42] Libro de viajes, pag. 166

[43] Libro de viajes, pag. 168

[44] Libro de viajes, pag. 175

[45] Libro de viajes, pag. 186

[46] Libro de viajes, pag. 187

[47] Libro de viajes, pag. 192

[48] Libro de viajes, pag. 162

[49] Sefer Masa’ot, pag. 246

[50] Libro de viajes, pag. 162

[51] Libro de viajes, pag. 162/ Sefer Masa’ot, pag. 247

[52] Libro de viajes, pag. 167

[53] Libro de viajes, pag. 167

[54] Libro de viajes, pag. 168

[55] Libro de viajes, pag. 168

[56] Libro de viajes, pag. 168

[57] Libro de viajes, pag. 168

[58] Libro de viajes, pag. 167

[59] Libro de viajes, pag. 167

[60] Libro de viajes, pag. 166

[61] Libro de viajes, pag. 167-167

[62] Libro de viajes, pag. 167

[63] Libro de viajes, pag. 167

[64] Libro de viajes, pag. 181

[65] Libro de viajes, pag. 179

[66] Libro de viajes, pag. 179-180

[67] Libro de viajes, pag. 181

[68] Libro de viajes, pag. 181 şi Sefer Masa’ot pag. 279

[69] Libro de viajes, pag. 181-182 şi Sefer Masa’ot pag.278-279

[70] Libro de viajes, pag. 183

[71] Libro de viajes, pag. 201; o redăm şi în original: „Ve-hem talmidei-hahamim ein cmotam be-kol ha-areţ.Oskim be-Tora iomam ve-laila.Ve-hem baalei-miţvot ve-baalei-aksania le-col over ve-şev.Ahim ve riim im kol ahim ha-iehudim“ (Sefer Masa’ot pag. 321).

[72] Libro de viajes, pag. 170 şi Sefer Masa’ot pag. 261

[73] Libro de viajes, pag. 171

[74] Deut. 11,29: „Când te va duce Domnul Dumnezeul tău în pământul acela, în care mergi ca să-l moşteneşti, atunci să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim şi blestemul pe muntele Ebal» .

[75] Vezi Iosua 24,32.

[76] Libro de viajes, pag. 171 şi Sefer Masa’ot pag. 262

[77] Libro de viajes, pag. 172

[78] Sefer Masa’ot pag. 264

[79] Libro de viajes, pag. 172 şi Sefer Masa’ot, pag. 264

[80] Libro de viajes, pag. 174

[81] Libro de viajes, pag. 174

[82] „Leh leha” – Geneză 12,1

[83] ha-ivri, ha-ivrim (evreu, evrei) provine din verbul „avar”, a trece, a traversa.

[84] Libro de viajes, pag. 178

[85] Libro de viajes, pag. 184-185 şi Sefer Masa’ot, pag. 284-285

[86] Libro de viajes, pag. 197

[87] Libro de viajes, pag. 164

[88] Libro de viajes, pag. 170

[89] Libro de viajes, pag. 176

[90] Libro de viajes, pag. 193. Qulam, azi Quilon sau Kollam este port pe coasta Malabar din sud-vestul Indiei.

[91] Libro de viajes, pag. 197

[92] Libro de viajes, pag. 169

[93] Specialiştii afirmă că nu se cunoaşte locul unde a fost îngropat Yehuda ha-Levi, dar R. Binyamin îl „descoperă” – simbolic poate, lângă Marea Kineret, „patria” bibliştilor.

[94] Jewish Encyclopedia, bibliography Loeb, in Rev. Ét. Juives, xvi. 215, xvii. 304 David Alroy.

[95] Libro de viajes, pag.189

[96] Libro de viajes, pag.188

[97] Maurice-Ruben Hayoun Maimonide sau celălalt Moise,pag. 68

[98] Libro de viajes, pag. 186

[99] I Regi 2,10

[100] Libro de viajes, pag. 200-201

[101] Lista ediţiilor şi a traducerilor medievale şi clasice ale Cărţii Călătoriilor a fost întocmită de J.P. Baratier în Dissertation I, în Voyages de Rabbi Benjamin…, pag. 314-315.

[102] Libro de viajes, Introducción, pag. 116

[103] IV Regi cap. 18, 9-11

[104] Psalmul 73,10

[105] Libro de viajes, pag. 188-190 şi Sefer Masa’ot, pag.291

[106] Libro de viajes, Introduccion, pag. 125/ www.morim.com, http://www.piyut.org.il

[107] Karl-Markus Gauss, Europeos en extinción,/Europeni pe cale de dispariţie/ ed. POLIEDRO, 2002 Barcelona, capitolul LOS ÚLTIMOS, Los sefardíes de Sarajevo/ ULTIMII, Sefarzii din Sarajevo.

[108] Ediţia a fost publicată prin grija Guvernului Navarrei, cu sprijinul Departamentului Prezidenţial al Guvernului Navarrei. Traducerea în spaniolă aparţine profesorului José Ramón Magdalena Nom de Déu.

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.