ASTA DA DIVERSITATE !
Lumea aceasta a intransigențelor și intoleranțelor, care ne copleșește zi de zi, nu se limitează numai la politică: are o fațetă – uimitoare și deprimantă – în lumea lingvistică, și anume, în Nigeria.
Există acolo o enormă diversitate de limbi: 510 de idiomuri, într-o țară de 924.000 km2, cu 191.000 de locuitori și 250 de etnii. În restul lumii, aceste etnii nu ar fi binevenite, iar pacea lor interioară e prinsă în pioneze.
Dar, ceea ce este într-adevăr ciudat în acest enorm stat este fațeta sa lingvistică. Din cele 510 de limbi, oficială este una singură și total străină: engleza, rămășiță a vremurilor cănd țara era o colonie britanică. Celelalte patru – yoruba, igbo, hausa și fula –, vorbite de etniile mai mari din țară, sunt limbi cooficiale doar în teritoriile locuite de aceste etnii.
De fapt, nicio limbă nu este într-adevăr vorbită la nivel național. O engleză chinuită – pidgina – e practicată în zonele urbane, cu excepția Administrației publice, unde engleza este corectă. În zonele mai sărace și mai izolate se vorbesc o puzderie de dialecte și variante locale, cunoscute numai acolo.
Însă, culmea diversității lingvistice – nigeriană și universală – o deține minuscula etniei ubang (doar trei sate!), care are două limbi: una pentru bărbați și alta pentru femei. Este o structură idiomatică identică, doar că are două vocabulare diferite. Astfel, femeile ubang spun câinelui „okwakwe”, în timp ce bărbații îi spun „abu”, iar în cazul apei, ele îi spun „amu” și „bamuie” ei.
Pentru a duce la maximum ciudățenia, fiecare sex își vorbește doar limba sa, cu toate că toată lumea, bărbați și femei le cunosc pe amândouă. Se acceptă ca băieții, până la 10 ani, să vorbească limba feminină, deoarece până la această vârstă sunt crescuți de mame, surori și mătuși. Dar, dacă sunt trecuți de această vârstă și continuă să vorbească limba fetelor, sunt disprețuiți și considerați niște „degenerați”.
Și ca și cum situația nu ar fi destul de absurdă, Administrația publică își aduce proproia ei contribuție: în școlile din cele 3 sate ubang, copiii suferă pedepse corporale, dacă vorbesc la clasă sau între ei ubang.
Iar toleranța și cultura multilaterală merită să fie bifate, căci pentru aceasta sunt autoritățile…
Autorul articolului: Valentí Popescu
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !
Este mundo de las intransigencias e intolerancias que nos agobia día a día no se limita a la política, también tiene una faceta – asombrosa y deprimente – en el mundo de la lingüística; concretamente en Nigeria.
Allá, la diversidad de idiomas es enorme: 510 idiomas para una nación de 924.000 kms2, 191.000 habitantes, 250 etnias. Y cómo en el resto del mundo, estas etnias están mal avenidas y la paz interior esta cogida con pinzas.
Pero, lo realmente curioso de este enorme Estado es su faceta lingüística. De los 510 idiomas, oficial sólo es uno y totalmente forastero: el inglés, remanencia de la época en que el país era una colonia británica. Los otros cuatro – yoruba, igbo, hausa y fula – corresponden a las etnias mayores del país y son idiomas cooficiales que solamente se hablan en los territorios de estas etnias.
En realidad, ningún idioma es realmente nacional. El inglés mal hablado – el pidgin – lo practican en las zonas urbanas y en la Administración pública (aunque ese es un inglés correcto). Y en las zonas más pobres e aisladas se hablan dialectos y variantes locales que solo se conocen allá.
Pero el colmo de la diversidad lingüística – nigeriana y universal – se da en la minúscula (3 aldeas) etnia de los ubang, que tiene dos idiomas: Una para los hombres y otra para las mujeres. En realidad, es una estructura idiomática idéntica con vocabularios distintos. Así, mientras las mujeres ubang llaman al perro “okwakwe”, los varones lo conocen por “abu” y en el caso del agua, para ellas es “amu” y “bamuie” para ellos.
Para llevar la singularidad al máximo, cada sexo habla solamente su idioma, si bien todo el mundo domina los dos. Y si se acepta que los muchachos hablen hasta los 10 años el idioma femenino porque hasta esa edad conviven con sus mares, hermanas y tías, si lo siguen haciendo después se les desprecia por “degenerados”.
Por si la situación no lindara en lo absurdo ya de por sí, la Administración pública aporta también su granito de arena: En las escuelas de las 3 aldeas ubang los niños sufren castigos corporales si hablan en clase o entre sí en ubang.
Y a la tolerancia y a la cultura multilateral, que las aspen, que para esto están las autoridades…
Valentí Popescu
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu.
ghemulariadnei 