De ce copacii vor să le lăsăm lor frunzele … moarte, toamna ? Pentru că vor reînvia la primăvară !

În fiecare toamnă, frunzele mele se desprind din ramurile mele și cad pe pământ, pentru a reface  cămara solului, din care am scos, cu rădăcinile mele, tot felul de minerale pe care, cu seva mea, le-am urcat, prin trunchi, în sus, spre ramuri cu boboci și muguri, care, primăvara, devin flori și frunze … adică, bucuria albinelor și a păsărilor… vrăbii, pițigoi, mierle, turturele…, și încântarea oamenilor, care găsesc timp și care au dispoziția cea bună ca să-mi admire coroana verde.

Frunza care cade pe pământ este mulțumirea pe care eu pot să o aduc Geei sau Gliei, MAMA care ne hrănește și ne susține, cu atâta dărnicie, pe noi toți cei care suntem viața pe această planetă, indiferent dacă suntem plante, animale sau oameni. Corect și drept este ca și eu să-i restitui tot ce pot  din  tot ce mi-a dat, în decursul atâtor ani, în decursul atâtor cicluri ale clorofilei și ale rodirii.

Frunza care cade pe pământ, din momentul în care mi se desprinde din ramuri, își retrăiește, în cele două-trei secunde cât durează voiajul ei final, întreaga viață : din vremea când era un mugurel, astă primăvară, frunză fragedă, la începutul verii, și frunză matură și muncitoare, care a susținut și dezvoltat floarea și fructul meu, adică splendoarea și speranța mea, toată vara și toată toamna, până în momentul în care ne-am despărțit și ne-am promis că ne vom revedea primăvara viitoare.

Frunzele au suflet ! În jurul rădăcinilor și a ramurilor mele, ele simt prezența sufletelor fostelor și viitoarelor frunze. Sunt aici cu mine, tot timpul ! Vor să se lipească de sufletul meu, iar eu îmi țin sufletul foarte deschis pentru ele, tot timpul ! Sunt sufletele frunzelor mele !

De aceea, aș vrea ca frunzele – suflet și trup – să rămână cu mine. Dacă, pe alei și în parcuri, mi se iau frunzele toamna, pentru a fi duse în altă parte, departe, sufăr, rămân sărac și singur. Suferă și MAMA Geea, Glia. Pământul din jurul meu își pierde treptat din fertilitate, din putere și din dărnicie. În plus, transportul atâtor frunze departe înseamnă cheltuială și poluare inutile. An de an ! Este mult mai simplu și sănătos, este mult mai corect și frumos ca frunzele mele să fie adunate, și îngropate în pământul din jurul trunchiului meu, în acei metri pătrați la care – așa cum a stabilit prietenul meu, OMUL – am dreptul prin lege.

Nu-mi mai luați frunzele! ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.