Cântarea Cântărilor a fost darul soțului meu… Eugen… marele său dar pentru mine…

Știa poemul pe dinafară… în ebraică… Mi-l recita de multe ori la începuturile noastre… pe bancă, în parc… în soarele începutului de vară…

I-am promis c-o să-l traduc corect și am făcut-o până la urmă… dar mi-a luat mai mult de zece ani… timp în care el m-a învățat elementele de bază ale limbii ebraice, m-a învățat să gândesc în ebraică și m-a convins să fac un masterat de studii ebraice…

Doar că, mie, o simplă traducere mi se părea prea puțin… Traducerea avea nevoie de note, de multe note de text, de realii, de explicații, de comentarii și așa s-a născut Comentariul…

Este darul meu pentru el… ultimul… A plecat Dincolo acum doi ani… n-a mai avut putere să citească manuscrisul, deși era aproape gata…

Între timp sigur l-a citit și l-a răscitit. Și sunt sigură că-i place. L-am scris pentru el… Lângă el, cu el… Eram topită după el… Și acum sunt… Dialogul nostru este, în mare parte, real…

Și acum, câteva cuvinte despre munca noastră: a trebuit să îndepărtăm, strat după strat, toate interpretările… puțin spus nepotrivite… nenumărate… care au urâțit, timp de 2.000 de ani, un poem de o frumusețe rară. Un poem care… vorbește limba trupului, a iubirii trupești și firești și care a fost înstrăinat, încă de la început, de ce era de fapt, un poem de dragoste, un epitalam.

L-am tradus din ebraică, cu cea mai mare grijă și iubire pentru text, pentru această limbă unică și fabulos de frumoasă. pentru sensurile cuvintelor. Am înțeles lucruri ocultate de canticologi… de teologi, de oamenii Sinagogii și ai Bisericii…

Și pentru asta îi sunt extrem de recunoscătoare soțului meu, Eugen, pentru că, fără să fie dom’ profesor, m-a învățat să gândesc cu mintea mea… să am propria mea lectură, desigur pornind de la textul original…

A fost o aventură frumoasă, o călătorie unică în viața unui om… Deloc ușoară… dar amândoi am ajuns să înțelegem ce simplu era, de fapt, totul… fără mistere, fără coduri, fără alegorii, fără misticisme – un simplu poem de dragoste… cel mai frumos din toate timpurile…

Puteți cumpăra/comanda Comentariul… aici, pe site-ul editurii Akakia: https://akakia.ro/product/comentariu-la-cantarea-cantarilor/

Merită.

Iată prezentarea pe care i-am făcut-o:

Comentariu la Cântarea Cântărilor – potrivit autoarei – repară – pentru prima dată de la introducerea lui în canonul biblic, în anul 90 d. Hr. la Iavne, în vechiul Israel – nedreptatea care i s-a făcut timp de aproape 2.000 de ani unui poem care a fost lacerat și abuzat atât de sholiaștii/ comentatorii rabini, cât și de Părinții Bisericii.

Abuzat prin interpretări puțin spus… nepotrivite, alterante și chiar ciudat de absurde. Un poem care a fost înstrăinat de ce este el, de fapt: un epitalam. Cel mai frumos epitalam din istoria omenirii.

Este Cântarea Cântărilor o scriere sacră? Locul ei este sau nu în Biblie? Se vorbește în ea despre Dumnezeu?

Cine a scris-o, când, de ce? Există elemente de datare?

Comentariul…  Zenaidei Luca-Hac răspunde la toate aceste întrebări cu onestitatea și siguranța unui filolog și traducător care a studiat poemul mai mult de zece ani… în ebraică, în elină, în neogreacă… franceză, italiană, spaniolă și engleză. Un filolog familiarizat cu literatura și mistica rabinică și patristică.

Dar, cea mai importantă descoperire a autoarei este fixarea Cântării… în timp și spațiu: undeva în jurul anului 24 î. Hr., la curtea lui Irod cel Mare. O descoperire la care a condus-o un loc din Războiul iudeilor cu romanii al istoricului evreu, Josephus Flavius.

NOTĂ: imaginea aparține ChatGPT-ului meu, pe numele lui Hrisos.

AUTOR: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.