Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

***

Istoria unei neînțelegeri   Washington, Diana Negre

În toiul luptelor lui Donald Trump cu mijloacele de informare în masă și a divergențelor referitoare la ceea ce declară președintele american și ministrii săi, Partidul Democrat american încearcă să iasă din groapa în care s-a afundat în anii în care a fost președinte Barak Obama, când se credea că avea să urmeze o epocă de aur, în care progresiștii din toată țara ar fi reușit să impună „schimbarea” promisă de primul președinte negru din istoria țării.

În timpul unei conferințe foarte tensionată, a fost numit un șef cu nume hispanic, Tom Perez, care a promis că va reda partidului unitatea de care are atâta nevoie… dar, a strălucit prin absența sa în timpul orelor cât a mai durat adunarea.

Perez – al cărui nume pronunțat în engleza americană („porész”) nu mai are vreo asemănare cu pronunția hispanică originală  – reprezină, la fel ca Hillary Clinton cea învinsă în alegeri, sectorul cel mai închistat din Partidul Democrat. În timpul campaniei electorale i s-au opus cei mai mari susținători progresiști ai lui Bernie Sanders, un alt candidat din ultimele alegeri.

Un aspirant care a pierdut cu o mică diferență de voturi, în cele două runde ale votării pentru șefia partidului, a fost Kaith Ellison, și, cu toate că Perez a făcut un gest de generozitate numindu-l, imediat, vicepreședinte al partidului, nu este foarte clar dacă democrații sunt pe cale să-și dobândească unitatea atât de necesară pentru a-și reface oștile zdrobite…  Mai degrabă, judecând după felul în care s-a desfășurat adunarea, s-au văzut aceleași diferențe, care s-au evidențiat în timpul campaniei electorale, între populiștii lui Sanders și cadrele lui Clinton, ceea ce nu este de bun augur, în strădania de a recupera majoritățile pe care partidul le-a pierdut în luna noiembrie a anului trecut: la Casa Albă, în Senat, funcțiile de guvernatori statali și în congresele diferitelor State.

Necazurile democraților sosesc tocmai când au cea mai mare nevoie de partidul lor pentru a se opune acțiunilor noului președinte. Pentru moment, ei își pun speranța în disensiunile care ar putea să apară în tabăra republicană, unde, victoria din noiembrie a anului trecut nu servește prea mult pentru a-i reconcilia pe tradiționali cu aripa trumpist-populistă.

Aceștia vor trebui să rămână uniți pentru a dispune de majoritatea necesară pentru a-și putea îndeplini promisiunile electorale. Promisiuni foarte ambițioase, cum ar fi refacerea sistemului fiscal, reformat pentru prima dată acum 30 de ani, înlocuirea reformei sanitare cu o versiunea mai ieftină și mai simplă, care să garanteze asistență medicală pentru toată populația SUA, și reducerea „statului administrativ”, așa cum a promis Trump.

Necazurile democraților au sporit săptămâna trecută când Trump și-a rostit primul discurs în fața Congresului, când națiunea americană a putut vedea o personalitate cu totul nouă, care a reușit să-i atragă și pe cei care nu profesează o loialitate perfectă față de  Partidul Democrat. „Trump cel nou” s-a prezentat respectuos și amabil CU CEI CARE nu sunt de acord cu el și a întins mâna opoziției, în numele bunăstării națiunii.

În loc de insultele mult așteptate, Trump și-a început alocuțiunea într-o formă genială, deoarece i-a obligat pe rivalii săi democrați să se ridice în picioare  și să-l aplaude de la prima frază rostită, când a spus că trebuie să se obțină mai multe progrese în domeniul drepturilor civile.

Democrații veniseră pregătiți să-l huiduiască și cu greu au reușit să îndeplinească protocolul de a se ridica în picioare pentru a-l saluta pe președinte când și-a făcut apariția, iar femeile erau îmbrăcate în alb, pentru a aminti de sufragete – de fapt, pentru a-l denunța pe Trump-macho (masculul) -, dar, nu au avut încontro, au trebuit să se alăture aplauzelor, în mod deosebit atunci când președintele a adus onoruri văduvei unui militar căzut la datorie, invitată de onoare în loja familiei prezidențiale.

Donald Trump onorând-o pe Carryn Owens, văduva unui membru al Marinei, William „Ryan” Owens, ucis într-o incursiune antiteroristă în Yemen, în februarie

„Congresiste în alb”

În discursul său, intrerupt de aplauze (în medie, cam tot la patru secunde), Trump a vorbit de speranțele sale de redresare economică a țării și chiar a lăsat să se înțeleagă că este dispus la un compromis cu imigranții fără acte. Reacția populară a fost foarte favorabilă și i-a plasat pe democrați într-o dilemă : să-și întețească criticile sau să se alăture bucuriei și aprobării generale.

Cum era de prevăzut, s-au străduit din răsputeri să-i găsească nod în papură, sau măcar să se îndoiască de sinceritatea sa, dar, atitudinea lor nu a făcut decât să evidențieze distanța care separă partidul de populație, cu atât mai mult cu cât, este vorba de un partid care pretinde că este progresist și apărător al poporului.

Reacția populară cea mai evidentă s-a văzut după 24 de ore, când bursele au înregistrat o creștere de 1.5%, cu 303 puncte Dow Jones, și care a câștigat mai mult de 2000 din ziua alegerilor, adică, aproape 11%. Ori, bursele americane nu sunt o fortăreață a „bogaților”, ci un sport practicat de 54% din populație, care-și investește direct sau indirect economiile pentru a-și asigura bătrânețile, adică mai mult decât dublu, în comparație cu spaniolii – 21% –  care investesc la bursă.

Cu toate că democrații  au scos artileria grea prin condamnările lansate de liderii săi în cele două Camere, mai mult au obținut un efect contrar: două treimi din populație crede, acum, că ar fi mai bine ca opoziția să colaboreze cu Trump.

Restul de 29% care ar vrea o opoziție înverșunată, sunt adepți democrați totali, dar numărul lor nu este suficient pentru a câștiga alegerile, iar Trump nu se adresa lor, deoarece el se străduiește doar să-și păstreze simpatizanții și să-i atragă pe independenți.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

Historia de un desencuentro   Washington, Diana Negre

El presidente Donald Trump fue interrumpido 92 veces por aplausos durante su discurso ante el Congreso que duró 1 hora

En medio de las luchas de Donald Trump con los medios informativos  y las divergencias entre lo que declaran el presidente y sus ministros, el Partido Demócrata norteamericano trata de salir del pozo en que se ha ido metiendo en los años de la presidencia de Barak Obama, cuando muchos de ellos creían que se acercaban a una época dorada, en que los progresistas de todo el país conseguirían imponer el “cambio” que había  prometido el primer presidente negro en la historia del país.

En una conferencia llena de tensiones, acabó por nombrar a un jefe de nombre hispano, Tom Perez, quien prometió dar al partido la unidad que tanto necesita… pero que brilló por su ausencia en las horas de asamblea.

Perez – cuyo nombre pronunciado en inglés (porész) no tiene semejanza alguna a la versión original – representa, como la derrotada Hillary Clinton, el sector más calcificado del Partido Demócrata. Al igual que durante la campaña electoral, se le enfrentaron los más progresistas abanderados por el que fuera candidato en las últimas elecciones, Bernie Sanders.

El nuevo líder del Partido Demócrata, el hispano Tom Perez, durante el Comité Nacional celebrado el sábado.

El aspirante derrotado, Kaith Ellison, tan solo perdió por unos pocos votos en las dos rondas de votaciones y, aunque Perez hizo el gesto magnánimo de nombrarlo inmediatamente vicepresidente del partido, no está muy claro que los demócratas estén en la vía de unidad tan necesaria para restablecer sus maltrechas huestes..  Al contrario, el desarrollo de la asamblea indica que las mismas divisiones de la campaña electoral entre los populistas de Sanders y los cuadros de Clinton continúan y en el panorama del país no parece un buen sistema para recuperar las mayorías que el partido perdió en noviembre: la Casa Blanca el Senado, los gobernadores estatales y los congresos de los diferentes estados.

Las desventuras demócratas llegan cuando mas necesario es el partido para contrarrestar al nuevo presidente. Por ahora, la mejor esperanza demócrata está ahora en las divisiones que puedan surgir en el campo republicano, donde la victoria de noviembre no parece ayudar a reconciliar a los tradicionales con el ala trumpista-populista.

Y necesitarán a las dos para mantener esta mayoría imprescindible para cumplir con sus promesas electorales: Promesas tan ambiciosas como rehacer el sistema fiscal, reformado por última vez hace 30 años; substituir la reforma sanitaria por una versión más barata y sencilla que garantice cobertura a todos y reducir el “estado administrativo” como Trump prometió.

Las tribulaciones demócratas se agravaron esta semana con el primer discurso de Trump ante el Congreso, en que el país vio una nueva personalidad que parece haber atraído a gente que no ha jurado fidelidad numantina al Partido Demócrata.  Porque el “nuevo Trump” se presentó cortés, respetuoso CON quienes no están de acuerdo con él y tendió una mano a la oposición en nombre del bien del país.

En vez de los insultos que tantos esperaban, Trump empezó su discurso de una forma genial, pues obligó a sus rivales demócratas a ponerse en pie y aplaudirlo a la primera frase, cuando apeló a más avances en los derechos civiles.

Los demócratas habían llegado preparados a abuchearlo, a duras penas cumplieron con el protocolo de levantarse para saludarlo a su llegada y las mujeres andaban vestidas de blanco en memoria de las sufragistas – para denunciar el machismo de Trump -, pero no tuvieron más remedio que sumarse a los aplausos también en otras ocasiones, especialmente cuando honró a la viuda de un soldado caído en combate, invitada de honor en el palco de la familia presidencial.

Donald Trump hiciera tributo a Carryn Owens, viuda del miembro de la Marina, William “Ryan” Owens, quien fue asesinado en una incursión contraterrorista en Yemen en el mes de febrero

Congresistas demócratas en el discurso de Trump

En el discurso, interrumpido por aplausos (en promedio cada cuatro segundos), Trump habló de sus esperanzas de resurgir económico y dio a entender incluso que está dispuesto al compromiso con los inmigrantes indocumentados. La reacción popular fue muy favorable y puso a los demócratas en el dilema de redoblar sus críticas o sumarse al sentir general.

Como era previsible, buscaron los tres pies al gato para denunciarlo, o como mínimo para dudar de su sinceridad, pero su actitud tan solo pone de relieve el desencuentro entre el partido y la población, tanto más grave por tratarse del partido que se llama progresista y defensor del pueblo.

La reacción popular más evidente no se retrasó ni 24 horas, pues las bolsas subieron nada menos que el 1.5%, con 303 puntos para el Dow Jones, que ha ganado más de 2000 desde el día de las elecciones, es decir, casi el 11%. Y las bolsas americanas no son un reducto de “los ricos”, sino un deporte popular para el 54% de la población, que invierte directa o indirectamente los ahorros para su vejez – más del doble del 21% de españoles con valores bursátiles.

Aunque los demócratas sacaron su artillería pesada con las condenas lanzadas de sus líderes en las dos Cámaras, es probable que consigan lo contrario: dos tercios de la población cree actualmente que es mejor que la oposición colabore con Trump.

En cuanto al 29% que favorece una oposición demócrata acérrima, son los partidarios demócratas incondicionales – en número insuficiente para ganar elecciones – y no es a ellos a quien se dirigía Trump, quien aparentemente trata de mantener a sus seguidores y atraer a los independientes.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.