NU STRĂINII SUNT CAUZA

Problema eternă a politicii este adaptarea structurilor vechi la noile realități. Sau, spus și mai simplu: problema eternă a politicii este îmbătrânirea celor puternici și a ideilor lor. Acest lucru s-a putut vedea de-a lungul istoriei, dar, poate exemplul cel mai clar și mai recent îl oferă ultimele alegeri generale din Suedia și din Letonia.

 În Suedia, marile partide „dintotdeauna” au pierdut foarte mulți alegători, iar, în Parlament, s-a cățărat, ca a treia forță, un partid-grupuscular și neonazist la origini (Democrații Suedezi) – cu un program care, după cum informează presa și propaganda rivală, arborează xenofobia ca cea mai mare atracție a sa. Adevărul – vechiul adevăr, vechi ca ideile și sensibiltatea celor de la puterea în declin – este că, în aceste alegeri, calul de bătaie al Democraților Suedezi a fost îmbunătățirea asistenței medicale și a școlilor, în timp ce partidele mai mari sprijineau, în ultima vreme, înăsprirea politicii de azil. Sondajele postelectorale semnalează că cea mai mare parte a alegătorilor noi care au votat cu Democrații Suedezi provin din sectorul social care nu a putut sau nu a știut să beneficieze de dezvoltarea economică a țării din ultimii ani.

Alegerile din Letonia au fost, din punct de vedere politic, și mai brutale: coaliția care a guvernat țara până acum are în noul Parlament doar 10% din locuri, în timp ce majoritatea o deține „Armonia”, partidul etniei ruse, o minoritate mare care încă este respinsă de restul țării. Pe locurile doi și trei se află două partide noi – KPVLV  și respectiv JKP – care sunt oferte aproape antagonice ale partidelor care au marcat viața democratică a țării. KPVLV este, l-a creat și e condus de echivalentul leton al americanului Donald Trump și nu oferă decât un tropăit, din plăcerea de a tropăi. JKP („Noul Partid Conservator”) încearcă să împace valorile morale tradiționale cu o economie liberală, aproape manchesteriană.

Acest fenomen electoral este foarte asemănător cu cel care l-a adus pe Donald Trump la președinția SUA. Și acest milionar newyorkez a câștigat făcând apel la nemulțumirea cetățenilor, a multor cetățeni care vedeau că îmbogățirea generală și creșterea nivelului de trai din țară îi ocoleau. Desigur că a face o paralelă electorală între baltico-scandinavi și americani e o aiureală, deoarece cele două societăți sunt foarte diferite, dar, criza defazării social-politice este esențialmente la fel.

Această defazare se înregistrează, în prezent, în cea mai mare parte a lumii industrializate. Este vorba de o problemă ideologică, de simț al dreptății și al egalității. Altfel, cum s-ar explica faptul că o țară care de mai mult de zece ani nu prea are șomaj, care înregistrează o creștere economică superioară mediei din Uniunea Europeană și o stabilitate socială de multe generații își pierde încrederea în ideile și în oamenii politici dintotdeauna? Dacă n–ar fi această defazare cauza dorinței de schimbare, cum se explică faptul că o națiune în care tot al șaselea cetățean s-a născut în afara țării, și tot a nouălea, chiar în afara Uniunii Europene, se interesează mai mult de spitalele și școlile sale, decât de conviețuirea cu comunitățile de azilanți, imigranți și fugari ai foamei din lumea a treia?

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LOS FORASTEROS NO SON LA CAUSA

El problema eterno de la política es la adecuación de las viejas estructuras de poder a las nuevas realidades. O, dicho a la pata la llana: el problema eterno de la política es el envejecimiento de los poderosos y sus ideas. Eso se puede ver a lo largo de la historia, pero quizá el ejemplo más claro y reciente lo brindan las últimas elecciones generales suecas, así como las de Letonia.

En Suecia, los grandes partidos “de siempre” perdieron electores a montones y en el Parlamento se encaramó como tercera fuerza un partido – grupuscular y neonazi en sus orígenes (los Demócratas Suecos)-con un programa que, según la Prensa y la propaganda rival, enarbolaba como mayor atractivo la xenofobia.

La verdad – la verdad vieja, vieja como las ideas y sensibilidad de los del poder menguante – es que en esos comicios el caballo de batalla de los Demócratas Suecos fue la mejora de la asistencia sanitaria y de las escuelas, mientras que los dos partidos mayores apoyaban últimamente el endurecimiento de la política de asilo. Y las encuestas demoscópicas postelectorales señalan que la mayor parte del nuevo electorado que votó a los Demócratas Suecos proviene del sector social que no ha podido o sabido beneficiarse del desarrollo económico del país de los últimos quinquenios.

Los comicios letones fueron políticamente aún más brutale: la coalición gubernamental saliente tiene en el nuevo Parlamento sólo el 10% de los escaños, en tanto que la mayoría lo constituye “Armonía”, el partido de la etnia rusa, una gran minoría aún rechazada por el resto del país. Y como 2ª y 3ª fuerzas figuran dos partidos nuevos – KPVLV y JKP, respectivamente – que son ofertas casi antagónicas de los partidos que han marcado la vida democrática del país. El KPVLV es lo creó y dirige el equivalente letón del estadounidense Trump y no ofrece más que el pataleo por el placer del pataleo. El JKP (“Nuevo Partido Conservador”) intenta maridar los valores morales tradicionales con una economía liberal casi manchesteriana.

Este fenómeno electoral es muy similar al que ha llevado a Donald Trump a la presidencia estadounidense. También el millonario neoyorkino ganó apelando al descontento de los ciudadanos, de los muchos ciudadanos que veían como el enriquecimiento general y la elevación del nivel de vida del país los orillaban. Claro que trazar un paralelismo electoral entre balto-escandinavos y estadounidenses es un disparate por la diferencia entre las dos sociedades, pero la crisis del desajuste sociopolítico sí que es esencialmente la misma.

Y ese desajuste se está registrando actualmente en gran parte del mundo industrial y del casi industrializado. Es un problema ideológico, de sentido de la justicia e igualdad. Porque, si no ¿Cómo se explica que un país que lleva más de diez años con una tasa de paro bajísima, con un crecimiento económico superior al promedio de la Unión Europea y una estabilidad social de generaciones pierda la confianza en las ideas y los hombres políticos de siempre? Si no fuera ese desajuste la causa del deseo de cambio, ¿Cómo se explica que una nación en la que cada sexto ciudadano nació fuera del país y cada noveno, incluso fuera de la Unión Europea se preocupe más por sus hospitales y escuelas que por la convivencia con las comunidades de asilados, inmigrados y tercermundistas fugitivos del hambre?

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu