Narcis, Giovanni Antonio Boltraffio, aprox. c.1500, National Gallery, Londra

Ce l-a inspirat pe Shakespeare să scrie primul sonet ? Se pare că povestea lui Narcis pe care o citise în Metamorfozele lui Ovidiu.

Trebuie că i s-a părut interesant să încerce rolul lui Echo, nimfa pedepsită să nu poată vorbi decât ca un ecou, îndrăgostită de Narcis, la rându-i îndrăgostit, până la moarte, de sine.

SONETUL 1

Făpturile atotfrumoase am vrea de fii să aibă parte,
Ca roza frumuseții, astfel, nicicând să piară,
Ci, veștedă, când vremea e să moară,
Vlăstaru-i fraged amintirea-i s-o ducă mai departe:

Dar tu, ce-ai ochi ce strălucesc doar pentru tine,
Cu al ființei tale foc hrănești a lor lumină, o flacără ce-i vie,
Foame aducând acolo unde-i bogăție
Tu ție-ți ești dușman, unul prea crud pentru al tău preadulce sine:

Tu ce acum a lumii proaspătă podoabă ești,
Și al primăverii vesele singur vestitor,
Seva-ți îngropi în bobocul ce nicicând nu da-va flori
Tu, gingașe zgârcit, risipă faci când te scumpești.

Îndură-te de lume, căci altfel, lacom fi-vei și vei consuma
Tu și-al tău mormânt, ce lumii ești dator a-i da.

Narcis privindu-se în fântână, tapiserie franceză,  aprox. 1480-1520 – Boston Museum of Fine Arts

From fairest creatures we desire increase,
That thereby beauty’s rose might never die,
But as the riper should by time decease,
His tender heir might bear his memory:
But thou contracted to thine own bright eyes,
Feed’st thy light’s flame with self-substantial fuel,
Making a famine where abundance lies,
Thy self thy foe, to thy sweet self too cruel:
Thou that art now the world’s fresh ornament,
And only herald to the gaudy spring,
Within thine own bud buriest thy content,
And, tender churl, mak’st waste in niggarding

Pity the world, or else this glutton be,
To eat the world’s due, by the grave and thee.

 Narcis și Echo, anonim

Poate versul „Ca roza frumuseții, astfel, nicicând să piară…” să fi fost inspirat de un loc din Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: „Ascultaţi-mă pe mine, fiii cei cuvioşi, şi odrăsliţi ca trandafirul ce creşte lângă curgerea apei. (39,17).

Și, poate, aceste câteva versuri din Metamorfoze se regăsesc în primul sonet:

„sed fuit in tenera tam dura superbia forma”, „era în frumusețea-i delicată o trufie atât de crudă”

„spectat humi positus geminum, sua lumina, sidus”, „era lungit și-și privea ochii, două stele gemene”

-„cunctaque miratur, quibus est mirabilis ipse: se cupit inprudens et, qui probat, ipse probatur, dumque petit, petitur, pariterque accendit et ardet”.

„Și-și admiră darurile toate, ce-l fac atât de minunat: se dorește, neînțeleptul; el laudă și el e lăudat, și, pentru că cere, e de asemenea cerut; el aprinde flacăra dorinței și tot el e cel ars de ea”.

„uror amore mei: flammas moueoque feroque”, „ard de iubirea pentru mine însumi; flăcări stârnesc și tot eu le îndur”

„quod cupio mecum est: inopem me copia fecit”, „ce doresc este cu mine: sărac mă face bogăția”

„liquitur et tecto paulatim carpitur igni”; „se topește și devorat e de un foc tainic,  puțin câte puțin”

„lumina mors clausit domini mirantia formam”, „moartea-i închise ochii răpiți de frumusețea celui ce-i avuse”.

Narcis, Ernest Eugène Hiolle (1834-1886): „(Narcis) ut e Pario formatum marmore signum”, „Narcis, ca o statuie din marmură de Paros”, Ovidiu, Metamorfoze, cartea a III-a

Iată și un loc asemănător în Romeo și Julieta (1.1.201 și urm.):

Romeo: Aici n-ai nimerit-o. Ca Diana, Ferită-n zaua fecioriei sale, Ea e invulnerabilă, vicleana. Cu arcu-i de copil îi dă ocoale Zadarnic Eros: nu se lasă prinsă de-o șaptă dulce, de-o privire-aprinsă; cu marmura de rece, n-o încântă nici aurul ce-ar ispiti și-o sfântă. O, și-i bogată-n frumusețe, însă e tot pe-atât sărmană: dacă moare cu ea și frumusețea ei e stinsă.

Benvolio: Vrea poate să rămână-n veci fecioară ?

Romeo: O, da, și prin această cumpătare se spulberă-n risipă o comoară: căci frumusețea, când o cruți, rămâne sterilă și, murind, cu ea omoară și frumusețea zilelor de mâine; e prea frumoasă, prea cuminte, prea cuminte-n frumusețea ei, căci vrea prin chinul meu mărirea să și-o crească; ea s-a jurat în veci să nu iubească, făcând prin jurământul ei barbar din minte-un mort, ce mai trăiește doar nenorocirea lui azi să ți-o spuie./Traducere Ș.O. Iosif

Narcis sau Hermafroditul Mazarin sau Le Génie du repos éterne, marmură, sec. III d. Hr., Luvru

Sonetele lui Shakespeare publicate de Thomas Thorpe, Londra, 1609

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.