Svastica și perechea ei, sauvastica, sunt o parte din moștenirea îndepărtatei epoci șamanice a omenirii și poartă un mesaj încă viu: destinul omului este perpetua lui renaștere.
Svastica, ca și crucea și spirala, este unul din cele câteva semne sacre care alăctuiau prima scriere din lume, o scriere șamanică …
… născută undeva, în centrul Lumii Vechi, la întâlnirea celor trei continente: Europa, Asia și Africa, în leagănul primei civilizații…
… o scriere pe care șamanii au răspândit-o, în lunga călătorie a omului, de la un capăt la altul al pământului.
Astăzi cuvântul svastică se eliberează treptat de sensurile improprii și negative pe care le-a primit în arsenalul propagandei lui Hitler.
I. Svastica și sauvastica – 卐 / 卍
Cuvântul svastică s-a născut în sanscrită, limba inițiaților hinduși, ca un nume pentru semnul 卐 din scrierea șamanică ajunsă în India de undeva din Orientul Apropiat.
Svastică se compune din:
- su- = bine (εὖ în greacă)
- asti- = este (ἐστί din greacă, est din latină și este din română)
- -k-, sufixul cu care se formau adjectivele în indo-europeană și
- –a, terminația de feminin
… și se traduce prin „cea care te face să fii/să te simți bine, aducătoare de bine”… bine în toate sensurile: binecuvântare, bunăstare, viață lungă, bogăție, belșug, rodnicie, fericire sau sănătate (de altfel este rudă cu ighiis/ ὑγιής = sănătos din greacă), ocrotire și salvare …
… într-un cuvânt: soarta cea bună, norocul.
Și, așa cum o arată și numele-i în sanscrită, svastica era un talisman, un semn binefăcător și ocrotitor. Din păcate nu știm cum i se spunea în alte limbi, dar putem presupune că însemna tot ceva de genul „aducătoarea de fericire”, binecuvântare sau „cea care face ca viața să fie bună”.
De pildă, în Ramayana citim că o barcă are un steag „însemnat cu svastica cea binecuvântată”.
Svastica este, însă, un semn dublu, ca și spirala, de altfel. De două ori dublu !
Odată pentru că svastica (卐) are un… dublu, sauvastica (卍), cu care formează o pereche, iar sauvastica nu înseamnă în sanscrită decât „derivat din…”. Așadar, putem considera că sauvastica înseamnă doar „cea derivată din svastică”.
Apoi, pentru că e formată din două semne sacre: crucea și săgeata (o cruce și patru săgeți ale căror vârfuri s-au pierdut).
Crucea care închipuia lumea în întregul ei, cu cele patru tărâmuri: lumea de sus şi cea de jos, lumea morţilor şi lumea celor întorşi la viaţă/a celor înviaţi…
… o lume rotundă, ordonată, bine alcătuită și bine rânduită (kosmos-ul grecilor)…
… care se învârteşte uniform, mereu și mereu, în cerc… care se roteşte şi se întoarce de unde a plecat, fără a se opri vreodată și care se transformă, se preschimbă, devine şi apoi revine…
… și săgețile care arătau creșterea și descreșterea, cele două principii esențiale ale vieții… după imaginea soarelui crescător și descrescător de pe cer.
În acest semn dublu svastica 卐 se învârtește spre dreapta și simbolizează soarele crescător/urcător care se înalță pe cer de la răsărit spre amiază și de la solstițiul de iarnă spre cel de vară, iar sauvastica 卍 se învârtește spre stânga și simbolizează soarele descrescător, în declin, care coboară de la amiază spre apus și de la solstițiul de vară spre cel de iarnă…
… așa cum se vede pe roata carului lui Apollo-Helios (Soarele):
Apollo și Hercule, figurină descoperită în 1885 în Frangissa, Cipru.Cele două perechi svastica-sauvastica care împodobesc roțile carului simbolizează timpul (ziua și noaptea care se rotesc una după alta); deasupra roții apare scutul lui Hercule cu imaginea stilizată a soarelui.
De asemenea, perechea svastică-sauvastică simbolizează și cuprinde în sine infinitatea perechilor de contrarii. Acest semn dublu 卐 – 卍 arată dualitatea/polaritatea lumii: creștere-descreștere, răsărit-apus, viață-moarte, lumină-întuneric, bine-rău, fericire-nefericire, bogăție-sărăcie, noroc-nenoroc, victorie-înfrângere…
…dar și trecerea, intrarea și ieșirea din lume, nașterea și creșterea (卐) și re-nașterea/re-generarea/ re-crearea și înnoirea care urmează ultimului act al descreșterii (卍).
Arheologii și etnologii au început să studieze perechea svastică-sauvastică mai ales în secolul al XIX-lea, secolul esoterismului.
Thomas Wilson, de pildă, curatorul Departamentului de Antropologie Preistorică al Muzeului Național al SUA (United States National Museum, azi Muzeul Smithsonian ) i-a dedicat o carte:The Swastika ;The Earliest Known Symbol, and Its Migration, apărută în anul 1894.
Fără a dori să facă o lucrare de interpretare, Thomas Wilson a întocmit un catalog al artefactelor cunoscute în epocă care aveau asupra lor această pereche misterioasă.
În catalogul lui Wilson găsim celebrul idol feminin pe care Heinrich Schliemann l-a descoperit în cel de-al treilea strat al Troiei (azi Hisarlîk, în Turcia):
Zeița Renașterii pe care H. Schliemann o numește Afrodita și pe care o descrie în jurnalul său de lucru, Ilios… apărut în 1880 (fig. 126). Astăzi, acest idol de plumb se află la US National Museum (Muzeul Smithsonian) căruia i l-a donat Sofia Schliemann în 1893, la trei ani după moartea soțului său.
Ajung la descrierea unei foarte ciudate figurine din plumb, găsite în orașul ars, la o adâncime de 73 de picioare (7,04 m) – scrie Heinrich Schliemann în Ilios… – (…) figurină care va fi reprezentat, probabil, o Afrodită.
(…) După câte știm, singurele figurine cu care idolul pe care-l avem în față prezintă o oarecare asemănare sunt acelea de marmură albă reprezentând femei găsite în mormintele din Attica și în Ciclade.
Dr. Schliemann discută despre svastică, „ciudatul semn 卐 sau 卍” scrie el „pe care l-am văzut pe triunghiul pubian al idolului”, dă etimologia cuvântului svastică din lexiconul de sanscrită al lui Émile Burnouf și redă scrisoarea prietenului său, nu mai puțin celebrul profesor de filologie și teologie comparată de la Oxford, indianist și fondator al mitologiei comparate, Max Müller, căruia îi ceruse părerea.
Dar un lucru esențial, totuși, nu discută H. Schliemann: faptul că Afrodita sa poartă nu svastica (卐) ci sauvastica (卍):
Sauvastica care apare pe marele ei triunghi pubian și posibilitatea ca statueta să se fi aflat într-un mormânt ne face să credem că e vorba despre Zeița-Izvor al Vieții și al Morții/„Creatoarea sau Atotdăruitoarea” (cum o numește Marija Gimbutas), în ipostaza ei de Zeiță a Regenerării/ a Renașterii și a Învierii.
De adăugat că, la Hissarlîk, svastica și sauvastica se află pe mii de artefacte.
II. ARTEFACTE CU SVASTICĂ/SAUVASTICĂ
Iată alte două figurine grecești din teracotă marcate cu perechea svastică-sauvastică, descoperite în Beoția, Grecia (azi expuse la Luvru). Svastica și sauvastica le arată a fi idoli ai Marii Zeițe a Nașterii și a Renașterii/a Vieții:
De remarcat medalionul-soare și hora preoteselorși a închinătoarelor (fecioare?), anul 700 î. Hr.
750-690 î. Hr., Teba; 39,5 cm
Se disting labrisul (dubla secure a cretanilor) și pasărea, dublul Zeiței.
În imaginea următoare, pe o amforă funerară beoțiană, apare aceeași Mare Zeiță a Renașterii, în ipostaza de Stăpână a Animalelor/Potnia Thiron (Πότνια Θηρῶν), Artemis ?
În ipostaza, de fapt, de Stăpână a Vieții, pentru că Stăpâna Animalelor nu înseamnă altceva decât o Stăpână a Vieții, a lumii vii.
Crucile, perechea svastică-sauvastică, spiralele și capul de taur o înfățișează și ca pe o Zeiță a Rodirii/Fecundității/Belșugului, iar peștele desenat pe fustă cheamă „pescuitul cel bun”:
Stăpâna tuturor animalelor: păsări, vite, fiare sălbatice, pești.
Amforă funerară cu figuri negre, Beoția (aprox. 700/600 î. Hr.)
O altă Stăpână a Animalelor:
Această misterioasă Meduză înaripată (600 î. Hr.) ține în mâini câte o pasăre, una însemnată cu svastică și cealaltă, cu cruce. A fost găsită într-un mormânt excavat de August Salzmann și Alfred Biliotti în 1860/1863-1864 în Kamiros, insula Rodos, și se află la British Museum.
Numele ei, Medousa, care înseamnă Stăpâna, Ocrotitoarea, Păzitoarea/Veghetoarea (medousa/ μέδουσα este participiul verbului medo/μέδω: a conduce, a domni/a stăpâni, a veghea) e o dovadă că, la început, ea nu era un monstru, ci, probabil o veche zeiță a Morții și a Renașterii.
Și o a treia Potnie/ Stăpână a Animalelor, Atena, cu capul Meduzei pe platoșa pe care o poartă pe umărul drept (ca trofeu, dar și ca armă, pentru că acest cap avea puterea de a împietri pe oricine îl privea direct în față):
Detaliu dintr-o amforă attică cu figuri roșii atribuită lui Andokidis, 525 î. Hr.
Antikenmuseen, Berlin. Svasticile-sauvasticile care împodobesc veșmântul Atenei o înfățișează ca pe noua Stăpână a Animalelor;
Apollo încercând să smulgă din mâinile lui Hercule tripodiul Pitiei (pe care Hercule îl furase din Oracolul lui Apollo din Delfi). De o parte și de alta, urmărind scena Atena și Pitia (?)
Posibil ca și veșmintele celorlalte personaje să fie împodobite cu svasitcă/sauvastică.
Ornamentul de mai jos era, probabil, bustul Herei, perechea lui Zeus, de vreme ce împodobea templul ei din Paestum/Poseidonia, din Italia, construit în secolul VI î. Hr.
Hera era și ea tot o Mare Zeiță, soția Zeului Zeilor, o ocrotitoare a femeilor, și, mai ales, a feminității casnice.
Svastica care-i marchează veșmântul este o menire/binecuvântare asupra întregii colonii grecești, menire ce trebuia să aducă rodnicia/fertilitatea pământului și a femeilor, prosperitatea și sănătatea tuturor locuitorilor:
Ornament din tercotă (antefix) din templul Herei, Paestum (530-520 î. Hr).
Muzeul Național Arheologic din Poseidonia, Italia.
Iar sauvastica ce umple veșmântul Afroditei care ține în mâna stângă o porumbiță (dublul ei zoomorf) o prezintă ca pe Zeița Eternei Renașteri:
Banchetul zeilor, vas attic (kylix) cu figuri roșii atribuit atenianului Oltos (525 – 500 î. Hr.)
Museo Nazionale Tarquiniese, Tarquinia, Italia.
Tema acestui kylix (o cupă de banchete sau de libații) este Banchetul Zeilor.
Pe o parte apar Afrodita și iubitul ei, Ares, și pe cealaltă Zeus și Ganimede, paharnicul zeilor…petrecând toți împreună.
Totuși, sauvastica de pe veșmântul Afroditei trimite la ipostaza ei de divinitate a Renașterii/Învierii.
De multe ori, în Grecia veche femeile plecate din lumea celor vii erau pictate pe sarcofagul lor ca o Afrodită (în credițele vechi ele chiar deveneau una cu Afrodita) care ține în mâini sau care are la picioare o porumbiță, simbolul feminității prin excelență și, prin aceasta, al (re)nașterii prin excelență. Grecii credeau că astfel cea plecată în lumea de dincolo (dar și cel plecat) se unea cu/participa la principiul/izvorul vieții „fără de moarte”.
Figurina de piatră găsită în 1885 de Max Ohnefalsch Richter într-un mormânt lângă Polistis Chrysokon (?), Cipru, înfățișază, spune el, o dansatoare a Afroditei-Ariadna și are patru svastici și două sauvastici, așezate într-o ordine știută numai de creatorul ei:
De-a dreptul misterioasă este sfera cu opt sectoare, dintre care unul poartă o sauvastică, descoperită de Schliemann la Troia și reprodusă în jurnalul său de lucru:
Schliemann, Ilios
Următoarele două fusaiole (piese pentru fusul de tors) însemnate, una cu svastică și cruce și cealaltă cu două sauvastici, arată, poate, că și fusul, ca și alte obiecte casnice, trebuia să sporească belșugul casei:
Schliemann, Ilios
Următoarele vase antropomorfe, reproduse de H. Schliemann în Ilios, vorbesc de la sine: un vas-femeie, marcat cu o cruce în cerc în dreptul triunghiului pubian, și un vas-bărbat, marcat cu o svastică în dreptul phallus-ului, semn al seminței dătătoare de viață:
… de la sine vorbește și acest vas-disc ritual din mileniul al V-lea (Muzeul din Olimpia, Grecia) pe care, probabil, se aduceau jertfe/daruri Zeiței-Izvor al Vieții :
În timp ce discul unui atlet grec, însemnat cu svastică, e menit să-l facă… învingător:
Tot așa cum învingători, norocoși și apărați se credeau și…
… purtătorul acestei căști cu svastică și cruce, amândouă, semne ale … salvării:
Cască grecească (350-325 î. Hr.) descoperită la Herculanum. Cabinetul de medalii, Paris
… războinicul cretan apărat de pieptarul însemnat cu 2 sauvastici (a doua jumătate a mil. II î. Hr.):
…
războinicul viking care avea o asemenea sabie:
Sabia lucrată de Hartolfr (800-900 d. Hr.), Metropolitan Museum of Art, New York
… războinicul care mânuia spada cu svastică de mai jos pe care scria în alfabet runic, probabil, „Thor, tu ești tăria/puterea/gloria/scăparea mea”:
Spadă a unui războinic viking din sec. IX d. Hr. descoperită în Sæbø, Norvegia în anul 1825; Bergen Museum. Astăzi inscripția este ilizibilă/ indescifrabilă, în urma unui tratament cu acizi.
Desen publicat de arheologul și filologul englez George Stephens în cartea sa Handbook of the Old-Northern Runic Monuments of Scandinavia and England, 1867
… sau purtătorul unui asemenea scut:
Scut al indienilor Pima. Gaura de lângă capătul de jos al sauvasticii arată că scutul a fost
străpuns de o săgeată care, poate, n-a pătruns (adânc) în purtătorul lui.
Norocoși și apărați trebuie că se credeau și purtătorii acestor broșe-amulete din bronz:
broșă anglo-saxonă, sec. VI d.Hr.,Norfolk,Anglia
broșă romană
broșă romană, sec. I-III î. Hr.
broșă romană, sec. III-IV d. Hr. (colecție particulară, Londra)
Pe ce alte lucruri mai apar svastica și sauvastica ? Pe vase, în principiu, rituale:
Cupă din Susa (4200-3800 î. Hr.) Muzeul Luvru, Paris
Fragmente de vase și butoni de la capace, Cucuteni, România
Vas chinezesc, 2200-2000 î. Hr.
Vas antropomorf din Peru, perioada Lambayeque timpurie (700-900 d. Hr.) descoperit într-o piramidă; situl funerar Huaca Rajad
Vas al indienilor Hohokam, Pueblo Grande Museum, Phoenix Arizona
… în manuscrise:
Evangheliar al călugărilor irlandezi din insula Lindisfarne, Northumbria, Anglia sec. VIII
Detaliu
Codex Vaticanus 3773 B, pag. 73 – un manual al preoților azteci din Mexic, Biblioteca Vaticanului
… pe covorașe ceremoniale:
Covorașe ale indienilor Sac, Cook County (Kansas) Reservation, SUA
Covor al indienilor Navajo, SUA
… pe unelte :
Greutăți folosite de vikingi, sec. IX-XI d. Hr. descoperite în Norfolk, Anglia
… pe iurte:
Iurtă siberiană
Intrarea în iurtă:de observat crucea-svastică
… sau pe vase/urne funerare, ca simbol al renașterii, alături de animale psihopompe, pasărea sau calul:
Vas descoperit într-o necropolă din Santorini/Thera, Grecia
Vas descoperit în cimitirul Keramikos din Atena, 800-750 î. Hr.: războinici îmblânzind cai, Muzeul Keramikos, Atena
Vas descoperit în cimitirul Keramikos din Atena 750-700 î. Hr.
Oinochoe descoperită în necropola din Marathon. Muzeul Arheologic din Marathon, Grecia
Urnă funerară, Anglia, sec. 5 d. Hr.
Urnă funerară anglo-saxonă, North Elmham, Norfolk/ sec. 5-6 d. Hr
… chiar pe morminte, ca semn al învierii/renașterii:
Necropola etruscă din Poggio Stanziale – Sovana, Grosseto, Italia, sec. V î. Hr.
… și, nu în ultimul rând în locuri sacre:
Orașul sfânt al hindușilor, Benares, pe malul Gangelui
Desigur că există și monede însemnate cu svastică sau sauvastică, însoțite de simboluri ale puterii: leul, taurul sau minotaurul, sau de simboluri ale bogăției: crucea sau soarele:
a. monede grecești :
aprox. 470-390 î. Hr.
b. monede din Cnosos, sec V î. Hr.
avers cu minotaur
revers cu svastică
c. monede indiene având pe avers efigii de rajahi:
125-150 d. Hr.
235-265 d. Hr.
Există, de asemenea, și mozaicuri, grecești și romane, cu svastică/sauvastică, întâlnite mai ales în coloniile romane:
Paphos, Cipru, Casa lui Dionysos
Detaliu
Muzeul Civilizatiei Galo-Romane, Lyon, Franța
Detaliu
Mozaic cu svastică – sauvastică și cruci pe pardoseala celebrei vile romane, descoperite în 1968 de arheologul spaniol Javier Cortés Álvarez de Miranda chiar pe domeniul său, La Olmeda, din Palencia, Spania (sec. I d. Hr.)
Mozaicul cu svastică din La Olmeda, detaliu
Mozaicul cu svastică din La Olmeda, modul
Vilă romană, Lullingstone, Eynsford, Kent, Marea Britanie
Muzeul Național de Artă Romană, Mérida, Extremadura, Spania
Detaliu. Felix, fericit, pare să explice/traducă simbolul svasticii
Vila Armira, lângă Ivailovgrad, Bulgaria, sec. II-VI d. Hr.
Svastica apare și pe mozaicurile creștine din epoca marilor construcții de bazilici:
Biserica Nașterii/Nativității din Betleem (sec. IV)
Detaliu
Bazilica Sf. Petru de lângă Antakya (vechea Antiohie), provincia Hatay, sec. IV-V
Biserica Sf. Pantelimon/Sf.Clement în Plaoshnik,Ohrid,Macedonia-FYROM,sec.V
… apare și în arta islamică:
Numele lui Ali în caligrafia Kufi alături de svastică/sauvastică, moscheea Jāmeh din Yazd, Iran
Foarte interesante sunt și următoarele trei gravuri rupestre:
Portela da Laxe, Galicia, Spania, mileniul II- I
Svastica între cei doi „luminători”, soarele și luna, Tibet (1300 – 600 î. Hr.)
Sauvastica alături de Cerb – spiritul protector al comunității, Tibet, 650–1000 d. Hr
III. SVASTICA ÎN CREȘTINISM
Svasica și sauvastica, ca multe alte simboluri străvechi, au intrat cât se poate de firesc în arta creștină.
Cu ce semnificații ?
Cu cele originale și principale: ca semne ale vieții și învierii, așa cum o arată svastica ce însoțește, alături de monograma lui Hristos, inscripția aflată într-una din catacombele romane „Lucilla in pace”, adică Lucilla (dormi) în pace:
… cum vedem în următoarea scenă ce apare într-un manuscris din sec. XV scris în Abația Ennis din Irlanda: Iisus Hristos ridicându-Se din mormânt, adică înviind din morți:
… cum vedem pe piatra de mormânt a unui preot creștin din sudul Irlandei, din sec. IV d. Hr.:
… sau în următoarea scenă a Răstignirii din sec. XIV unde svastica apare ca simbol al inimii lui Iisus Hristos:
Narbonne, Franța
… cum vedem în aceste „icoane”:
Real Monasterio de San Lorenzo de El Escorial, Spania, sec. XIII
… sau pe acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, soața doamnului Moldovei, Ștefan cel Mare:
Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, detaliu
Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, Muzeul Mănăstirii Putna
Svastica și sauvastica sunt, de asemenea, un element decorativ obișnuit al catedralelor medievale:
Mănăstirea Elne, Franța, Pirineii Orientali, sec. XII-XIV
Odin cu cei doi corbi Hugin și Munin și cinci svastici, Biserica Fecioarei cu Pruncul,Great Canfield, Essex, Marea Britanie
Zidul sudic al capelei Bisericii Arh. Mihail, Garway, Herefordshire, Anglia.
Biserica a fost construită de Templieri și îmbogățită de Ospitalieri, care au preluat-o după desființarea Ordinului Templierilor în 1312.
IV. HAKENKREUZ SAU SWASTIKA PERVERTITĂ
Iron Man este o misterioasă statuetă (a lui Buddha ?) cu sauvastică.
Are doar 24 de cm și cântărește zece kg.
E sculptată într-un fragment din meteoritul Chinga (căzut la granița dintre Mongolia și Siberia acum 15 000 de ani).
Se spune că a descoperit-o în Tibet, în anul 1938, o echipă trimisă de Heinrich Himmler și că s-a aflat într-o colecție particulară la München până în 2007, când savanții au primit permisiunea de a o studia.
Geologul Elmar Buchner, profesor la Universitatea din Stuttgart, susține că Iron Man datează din sec. al XI-lea d. Hr., în timp ce alți universitari orientaliști/specializați în arta budistă susțin că e doar un fals realizat în Europa, între anii 1920-1940.
Și, într-adevăr, acest „Buddha tibetan” seamănă mai degrabă cu un războinic viking decât cu un Buddha adevărat:
Iron Man
Sauvastica înseamnă pe pieptul lui Buddha promisiunea învierii/ a renașterii.
De ce ar fi „fabricat” artiștii secolului XX un asemenea artefact pentru naziști ?
Statueta purtătoare de svastică, de fapt, de sauvastică, ar fi fost o dovadă că arienii stăpâniseră lumea cu mii de ani înainte, lume pe care acum urmașii lor, germanii, aveau datoria de a o recupera, adică de a o recuceri.
Din păcate, străvechea perche de simboluri svastica-sauvastica, simboluri ce făceau parte din prima scriere a omenirii, scrierea șamanică, a fost confiscată o vreme, la începutul secolului XX, de forțele întunericului. Cum ?
A devenit emblema unor societăți secrete: Ordo Novo Templi (care a fost fondat în 1900 și care a adoptat svastica în 1907) și Societatea Thule.
Și nu numai, svastica a devenit și emblema Partidului Nazist (creat în 1919 ca Partidul Muncitoresc German) și a puterilor profund malefice din spatele lui.
Există documente care atestă fără putință de tăgadă că liderii acestor cercuri erau ocultiști și că practicau, la propriu, magia neagră.
Societatea Thule („un cerc de dezbateri literare” fondat în 1912) era, de fapt, un club al ocultiștilor dedicați trup și suflet puterilor răului, anume clubul care l-a „creat pe Adolf Hitler”.
O mărturisește însuși „părintele spiritual” al lui Hitler, Dietrich Eckart, unul din conducătorii Societății Thule (Thule fiind o Atlantidă a Nordului, o insulă legendară pierdută printre ghețuri), care scria în 1923, pe patul de moarte: „Urmați-l pe Hitler ! El va dansa, dar eu sunt acela care a compus melodia. Eu l-am inițiat în tainele Doctrinei Secrete (…) oferindu-i mijloacele de a comunica cu Puterile”.
Emblema Societății Thule
Emblema partidului nazist
O posibilă interpretare: svastica confiscată și pervertită era, în mintea pervertitorilor:
– un simbol al punctului maxim al puterii, pe care și-o doreau toți cei din cercul interior al nazismului… și, totodată…
– un simbol al „curățării” lumii prin moarte.
Să nu uităm, ea era și un simbol funerar, dar unul care trimitea nu la moarte, ci, dimpotrivă, la ridicarea din moarte, la renaștere și la înviere.
Fragmentul de mai jos, cu care seamănă atât de mult svastica nazistă, reprezintă un brâu de bronz descoperit într-o necropolă din Koban, Caucaz.
Desenul apare, alături de multe altele, în Cartea Svasticii (The Swastika ;The Earliest Known Symbol, and Its Migration) publicată de Thomas Wilson în anul 1894 la Washington, carte pe care sigur o citiseră ideologii nazismului, cum sigur citiseră și lucrarea arheologului și filologului englez George Stephens Handbook of the Old-Northern Runic Monuments of Scandinavia and England, apărută în 1867:
Acestea sunt cele câteva lucruri care se pot spune cu certitudine despre perechea de semne din străvechea scriere șamanică, svastică-sauvastică.
Neîndoios, șamanii le foloseau, probabil, și în alte feluri pe care le putem doar bănui.
Un lucru e sigur: nu-și permiteau niciodată să le folosească fără înțelepciune, pentru că știau că vor da socoteală pentru orice încălcare a legilor divine…
… știau că svastica și sauvastica erau, esențialmente, semnul binelui și, respectiv, al întoarcerii/ revenirii/restabilirii binelui.
LUCRĂRI CONSULTATE
Julius Pokorny, Indogermanisches etymologisches Wörterbuch (ed. electronică)
Thomas Wilson, The Earliest Known Symbol, and Its Migration; with Observations on the Migration of Certain Industries in Prehistoric Times, 1894 / The Project Gutenberg eBook
Heinrich Schliemann, Pe urmele lui Homer, vol II (Ilios, Stadt und Land der Trojaner), Ed. Meridiane, Buc. 1979
Ohnefalsch Richter (Max), La croix gammée et la croix cantonnée à Chypre, Bulletins de la Société d’anthropologie de Paris, 1888, vol. 11, nr. 11, pag. 669-682, http://www.persee.fr
Jim Marrs, Guvernarea din umbră, Ed. Curtea Veche, Buc., 2019
Michael Streeter, Istoria societăților secrete, Ed. Litera, Buc., 2011
Pierre- André Taguieff, Iluminații, Ed. Rao, Buc., 2006
http://www.tibetarchaeology.com
AUTOR: ZENAIDA ANAMARIA LUCA
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui articol cu condiția menționării sursei:
http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și a autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA
ghemulariadnei 